Exclusiv? Pai si se mai satura?!?

Ma plimb cu copiii pe strada. E seara, dar inca e abia suportabil de cald. Intalnesc o mamica cu o fetita de vreo trei ani care mananca dintr-un biscuit. Mai la distanta doi gemeni au intr-o mana un sarpe din jeleu si in cealalta cate o acadea. Du nu mananca de-astea. Ar fi cerut, poate, dar i-am spus ca nu sunt bune prezentand alternative. Mai departe un adult, singur, mananca dintr-un fruct. Toate acestea se intampla pe strada. Sub caldura inabusitoare ni se face sete tuturor si fiecare dintre noi ne hidratam cu ce putem. Doar ca atunci cand se hidrateaza/hraneste Robert simt instinctiv intepaturi ale ochilor curiosi strabatandu-mi tot corpul. Suntem pe strada, da, si mai sunt persoane care mananca dar nici unul asa ca noi. Ceilalti mananca pe cand Robert... Robert suge. Aud susoteli in urma noastra:
-De ce, daca ii e foame, nu ii da un biscuit? 
-Pai nu i-a dat nimic sa manance. Doar sa suga...
-Ha! Pai si se satura? Cum sa ii mai ajunga? Ia uite ce mare e!
-Ea zice ca e de ajuns...
Nu mai sunt intrebata direct, deci lumea incepe sa ma cunoasca.

Ce mi-a fost cel mai greu sa fac referitor la alaptare

Sau mai exact la incetarea ei.
L-am alaptat pe Du din a doua zi de viata pana in a 15-a luna. Cand s-a nascut el eram prea putin pregatita pentru ce avea sa urmeze. Cu trecerea timpului m-am tot gandit cine trebuia sa ma pregateasca? Cine ar fi putut-o sfatui pe acea fata tanara si infumurata, acea fata (departe de ceea ce inseamna femeie) ce credea ca le stie toate si ceea ce nu stie va invata atunci, pe moment, singura, ca doar ce poate fi atat de greu? Vine copilul, il iei acasa, el doarme, mananca, iar doarme... eu il hranesc, il schimb, il las sa doarma si imi reiau viata de unde a ramas. Cat de departe sunt de acele timpuri! Cat de bine era daca as fi vazut viitorul macar pe un an doi! As fi putut sa imi fac temele stiind ce va urma. Nu ca as avea regrete. Nu, eu ma consider norocoasa. Nu cu dureri mari la sani, febra nu cred ca a tinut mai mult de doua zile, ba la Robert nici nu prea a fost febra. Imi amintesc ca deja cand am ajuns cu bebelusul acasa nu ma mai dureau sanii si cum ii simteam angorjati se rezolva prin masaj circular. Mai tarziu, cand eu si Mr. Google am devenit prieteni de nedespartit, am aflat despre alaptarea exclusiva pana la 6 luni (prea tarziu pentru Du, diversificat la 4 luni, dar m-am revansat la Robert), despre alaptarea prelungita pe care eram hotarata sa o practic si din nou prea tarziu, de alaptarea in tandem.
Nu mi-a iesit partea cu alaptarea prelungita. Du abia implinise un an cand am descoperit, stupefiata, o noua sarcina. Au urmat cateva zile cu mii de indoieli in suflet. Cum vom face? Cum sa aranjam lucrurile ca Du sa nu sufere? Si grija principala: eu alaptez. Eu nu pot intarca! Eu nu pot privi copilul in ochi si sa ii refuz un drept pe care il are! Daca as fi stiut la timp! Imediat ce au aflat, rudele parca aveau o singura intrebare: cand il intarci? Ca:
-nu e bine pentru tine. Nu ma interseaza. Mie mi-e bine daca lui ii e bine.
-nu mai e laptele bun. Daca nu ii mai place, nu mai suge. Daca suge inseamna ca e bun.
-ii dauneaza copilului din burta. El e primul servit si abia apoi urmam Du si eu.
Insa toata presiunea, fara a sti ceva sigur (nu auzisem niciodata despre alaptarea in tandem, dar sa fi vazut?) m-a facut sa ma gandesc la o metoda de intarcare. L-am rugat pe Du sa incerce lapte de vaca, nu l-am mai alaptat decat cand si-a exprimat sigur si clar dorinta, la somn la fel, doar daca insista. Incet-incet a inceput sa nu se mai trezeasca noaptea, sau sa adoarma doar mangaiat. Simtea ca ceva nu mai merge, ca nu il mai pun la san cu acea daruire. Si atunci am aflat ca se poate! Ca pot alapta un copil desi il astept pe al doilea. Ca nu este nimic in neregula cu asta decat mintile inguste ale celor care nu vor sa vada mai departe de propria experienta. M-am relaxat. Nu l-am mai pus pe Du la san cu samburele indoielii in suflet ci cu incredere ca se poate, dar a fost totusi tarziu. Alaptarea lui, cu mese de lapte deja rarite, s-a incheiat o luna mai tarziu.
Singura mangaiere e ca nu a fost traumatizant pentru el. Du a ales momentul cand a refuzat sanul definitiv. Am mai insistat cateva zile dar nu am mai putut repara nimic. Poate nu i-a mai placut laptele? Poate ca nu a mai fost? As fi stiut raspunsurile daca eram mai bine informata.
Poate ca alaptarea in tandem nu era pentru mine. Poate nu m-as fi descurcat. Mai mult ca sigur ca nu m-as fi descurcat cu atata presiune din partea familiei avand si un nou nascut si tot ce urmeaza unei nasteri dar daca stiam la timp, cu ajutorul consortului nu cred ca era imposibil.
Este marele meu regret. Ca a fost ajutat sa nu mai suga. Am mai incercat mai tarziu, odata cu venirea lui Robert, sa il atasez dar nu a mai fost interesat.
Sper ca de data asta sa nu se mai intample nimic si Robert sa fie alaptat atat cat va cere. Ar fi prea frustrant sa nu...

Sarbatoarea alaptarii

Ma intreb de unde stie copilul meu mic de asa sarbatoare. Ca eu nu stiu ce alta explicatie sa dau trezirilor numeroase, chiar si de 5-6 ori in 60 de minute. Si nici ziua nu lasa loc de pauza. Cere sa manance si eu ma bucur! Ma bucur cand vad fericirea in ochii lui in timp ce suge, zambetele vesele trimise numai mie dupa ce s-a saturat, ma bucur ca ii pot alina diversele dureri si discomforturi, ca nu ii refuz tot ce am mai bun pentru el.
Eu alaptez oriunde, oricand, la cerere si pe perioada nedeterminata. Tu?

Am alaptat cu succes!

De doua ori. Dupa doua nasteri sub anestezie, in sala de operatii. Dupa multe ore (24?) petrecute la terapie intensiva, cu dureri acute la cea mai mica zvacnire a masei musculare, cu mari ameteli si aparente amnezii la cea de-a doua, cu vagi cunostinte la bebeunu si cunoscatoare dar tematoare la bebedoi.
Nr. 1:
Hotarata sa alaptez, nerabdatoare sa imi vad primul copil si cu teama in suflet ca dupa atatea ore (am nascut la 10 dimineata si am ajuns sa imi vad copilul la 18:00 a doua zi) poate copilul nu va mai vrea sa primeasca sanul imi indreptam pasii nesiguri, sustinuta de bratele puternice ale consortului, spre sala de alaptat. Atat ma ingrijora, doar timpul prea mult petrecut fara copil, timp in care ma temeam sa nu fi uitat in urma hranirii artificiale ceea ce este atat de natural. Si poate si faptul ca nu voi sti sa il tin la san. Nu m-am gandit ca nu voi avea lapte. De ce sa nu am, daca asa este natural sa se hraneasca bebelusul? Luasem ca pe ceva sigur faptul ca odata pus la san copilul, laptele trebuie sa vina. Atat cat ii trebuie lui. Pierduta printre copilasii superbi de pe pereti ce zambeau veseli de dupa biberoanele cu diverse nume, am intins automat mana dupa sticla cu formula ce mi s-a intins. Dar nu am folosit-o. Asezata pe scaun imi priveam copilul gandindu-ma ce si cum se face. O mamica mai experimentata mi-a sugerat sa ii dau biberonul primit. I-am spus ca biberon ii poate da oricine. Eu vreau sa ii dau lapte. Lapte de la mine. L-am pus la san si asa am pertecut urmatoarele 15 minute, la acelasi san, de teama ca daca il schimb nu o sa il mai prinda. Vedeam privirile neincrezatoare din ochii celorlalte mamici care se gandeau ca eu nu pot avea inca lapte dar pentru mine era suficient ca il aveam la san si simteam ca suge. La urmatoarea intalnire i-am oferi celalalt san. Parea dornic sa suga si asta m-a facut increzatoare. Daca vrea sa suga atunci orice bariera e inlaturata! La trei zile, cu Garmastanul pe rani si in cutie, la indemana, imi masam sanii prea plini si tari si durerosi multumind Celui ce a facut posibil acest miracol: sa hranesc un pui 9 luni in corpul meu si acum in vazul tuturor! Tot eu il hraneam si toata lumea vedea asta. Cat ma simteam de importanta! Si fericita!
La externare neonatologul m-a intrebat daca vreau reteta vreunei formule. "Nu. Eu am gasit formula de succes. Eu alaptez". Si asa am facut pentru urmatoarele 15 luni cand Robert deja numara 3 luni de viata intrauterina, iar Du, in urma unor impulsuri, a renuntat treptat la san.
Nr. 2:
Acelasi start. Anestezie, operatie, durere. Toata ziua post-operatie m-am simtit tare rau. Asa ametita am fost ca nu stiam cine a venit, cu cine am vorbit si mai ales ce am spus. Nerabdatoare sa vad, sa alaptez, sa stiu ca e bine, dar si cu multe ganduri spre celalalt, caci dormea fara mine pentru prima data. Asteptam telefonul consortului ca sa ma incurajeze, sa ma linisteasca, sa imi spuna ca totul va fi bine.
Daca de aceasta data stiam cum sa asez un copil la san temerile se indreptau tot spre dorinta lui de supt. Du fusese foarte doritor, daca el, asa micut cum trebuie sa fie, nu o sa vrea? Dar ce e natural trebuie sa se intample si daca copiii se hranesc la sanul mamei asa trebuie sa fie. Cand e asezat acolo el stie ce trebuie sa faca. Si asta a facut din primul minut. Nu am mai avut furia laptelui, nici Garmastan nu mi-a mai trebuit. Am avut mai multa incredere in mine si un blog la indemana. Si desi Robert are o pofta de mancare rar intalnita niciodata nu am ramas fara lapte. Ba am avut de-o cana pe zi si pentru Du :).
Si sunt sigura ca si dupa cezariana si fara ajutorul tehnologiei copilul nu ar rabda de foame. Doar ca sunt atatea persoane care "stiu" mai bine ce trebuie sa faca o proasoata mamica! La noi sistemul sanitar este atat de nepermisiv, din pacate!
La externare aceeasi intrebare si acelasi raspuns, doar ca spus cu mult mai multa siguranta in glas.
Si acum, la mai mult de 4 luni, este exclusiv alaptat, la cerere si va fi pana la 6 luni. Singurul lucru pe care il fac special este sa ma hidratez bine ca de odihna, hmmm, cine are mai multi copii stie cum sta treaba...

Mai multe persoane mi-au spus ca sunt o norocoasa ca am lapte. Nu cred ca tine  de noroc. Sunt aproape sigura ca nu este asa. Nu norocul ci informatia cred eu ca lipseste. Din cauza lipsei informatiei in spitale copiilor le este administrat atat de controversatul lapte praf, mamicilor cu cezariana sau nu li se spune ca nu au lapte si tot din aceasta cauza ele cred, ca doar ce spune un cadru medical este litera de lege!
Eu mi-am inchis bine de tot urechile la tot ce am auzit antialaptare, am stiut ca pot sa alaptez si am facut-o cu succes in urma celor doua cezariene. Sunt in continuare increzatoare si am incercat sa incurajez si alte mamici care doresc sa alapteze dar sunt la fel de nesigure cum m-am simtit si eu odata.
Am alaptat cu succces si inca o mai fac. Pentru cat timp va fi nevoie.

Mihaela

A ajuns la mine acasa sambata, dupa-amiaza. Duminica am inceput sa ne cunoastem mai bine. Am luat-o cu mine peste tot pe unde am mers. Chiar si ieri, la petrecere, tot ea mi-a fost aproape si invitatii au vrut sa stie mai multe despre ea declarandu-se impresionati de talentele ei. Am ajuns sa tin foarte mult la ea si imi este teama ca o sa ma paraseasca. Eu nu vreau sa mai plece! Ma ajuta atat de mult cand ma grabesc! Si cand sunt in societate tot pe ea ma bazez. Este asa discreta! Aproape perfecta. N-as fi crezut ca ma pot indragosti intr-o saptamana.

Ce tragedie a fost cand a trebuit sa ii fac prima baie! Nu stiam cum sa o usuc mai repede. Si acum este tot la uscat caci daca maine ma paraseste? Trebuie sa plece curata, nu? Am spalat-o cu detergenti blanzi si m-am speriat putin cand am vazut apa putin colorata la prima baie dar deja la cea de-a doua apa a ramas incolora.

Si cred ca si Robert o iubeste. Este moale si nu il deranjeaza cand isi aseaza fata peste ea. Si cu ea poate ajunge asa repede la "obiectul" dorit! Pentru el este chiar perfecta. Caci Mihaela a fost creata special pentru nevoile bebelusilor si confortul mamicilor.

Pe mine la inceput m-a deranjat eticheta pe care as fi indepartat-o daca nu ar exista riscul de a ma parasi. Si as mai fi coborat taietura de sub bust cu vreo doi centimetri, insa odata cu implinirea arzatorului vis,acela cu pierderea celor 7 kg ce sunt in plus prin anumite zone, cred ca va "cobori" singura.

Si nu am putut sa nu remarc cusaturile flexibile pe care le are Mihaela in aceeasi zona a bustului (de restul inca nu pot vorbi ca doar de astea s-a intamplat sa trag) cand, intr-un moment de graba maxima, nu am mai putut sa o menajez si mana mea a zvacnit cu dublu elan insuflat de multe urlete greu indurabile pentru urechile mele si ale celor din jur. Am verificat apoi si nu a avut loc nici un accident, deci cusatura rezista!

Mihaela mai are un talent foarte valoros pentru o femeie: ascunde acele parti care ar trebui sa fie plate, nu bombate ca la subsemnata. Eu, inainte sa ma prind ca este efectul Mihaelei era cat pe ce sa imi trimit invitatii de ieri la un control oftalmologic, asta dupa ce i-am banuit de prefacatorie. Reactia la inlaturarea Mihaelei insa m-a convins.

Si mai am un regret pe langa ca maine poate ma va parasi. Am studiat mai bine intreaga ei familie si imi place mult de tot sora ei, Natalia si ce sufar ca nu o am.

Mihaela nu m-a parasit, doar surplusul din zona abdominala a plecat asa ca mi-am cautat si ceva camasi pentru femei d-astea fara 'functii multiple'. Au tot online si haine pentru copii, ideal pentru a nu plati de doua ori transportul :D

Alaptati?

Atunci poate aveti nevoie de haine speciale?!? Eu as avea. Iata cum am ajuns la asa concluzie:
Du s-a nascut pe la sfarsitul lui aprilie si au urmat putine zile friguroase, care sa necesite infofolire personala (ca, deh, eu sunt mai inghetata de fel), asa ca de sub un tricou sanul iesea destul de repede si fara mult efort. Ce nu mi se parea prea ok era ca expuneam parca prea mult si desi nu ma consumam eu prea mult, totusi cand au inceput sa apara tot mai multi ochi holbati nu m-am mai simtit atat de naturala. Dar intre timp au aparut ore mai multe intre mese si am considerat problema cat de cat rezolvata. Si nu aveam cunostinta de hainele speciale pentru alaptare.
Dar cum un copil nu seamana cu altul, Robert s-a nascut iarna, si pe langa asta, s-a nascut si foarte nerabdator. Asa ca afara fiind, eu foarte imbracata, el mai putin imbracat dar foarte nerabdator sa manance, pana reusesc sa ajung la san rabufneste si ma cearta si inca ma cearta si cu sanul in gura de imi piere pofta de plimbat. Si nu mai zic cand suntem in "societate". Daca nu port sutien sanii transformati in arteziene uda tot ce intalnesc in cale, nefiind nici un absorbant care sa ii opreasca, dar ajung mai repede la ei. Daca port sutien nu reusesc sa il las prea bine in jos si sau el sau bluza revine peste gura copilului si ii scoate sanul, asa ca avem concert. Acum eu stiu ca nu sunt prea "dotata" si asta ar putea fi una din cauze, dar o bluza speciala nu ar rezolva oare o parte din  problema? Caci am vazut ca se indeparteaza doar o bucata de material care ma gandesc ca nu mai revine singura tragand si sutienul dupa ea.
Si bluzei mele (cea mai comoda in 'domeniu') i s-a dus decolteul pana spre buric, desi Robert are abia trei luni. Pana va face 2-3-4 ani ma gandesc ca va avea nevoie de nasturi :)))))!
Cum ar fi cu o bluza pentru alaptat? Se poate testa la Eu si bebe. Pana maine la 10:00.

Puseul de crestere

La primul copil am descoperit cu stupoare (si un pic cam tarziu, din pacate) ca copiii nu cresc asa cum "recomanda" pediatrii, specialistii, medicii de familie si toti cei care isi mai dau cu parerea, ca ei au un ritm al lor si cresc in salturi nu neaparat cu750g pe luna. Cand dupa prima luna copilul cantarea cu un kg mai mult mi s-a spus sa il alaptez la 3 ore si intre mese sa ii dau ceai. Dar am descoperit la scurt timp ca dupa ce bea 50-100 ml ceai voia la san unde petrecea tot atat timp ca de obicei, deci toti acei ml erau doar apa de ploaie asa ca am renuntat. La puseul de o luna, cand sugea uneori si la 10 minute, deja ma gandeam daca nu cumva nu am lapte suficient. Am fost "incurajata" astfel de mai multe persoane, dar ca o reactie adversa (caracteristica firii mele) am zis ca nu conteaza daca stau toata ziua cu el atarnat la san. Copilul meu va primi in continuare lapte de la mine. Doar ca dupa ceva timp, a trecut. Situatia s-a repetat undeva la trei luni si apoi la patru cand am clacat si Du s-a pricopsit cu o masa de fructe. Ideea pediatrului era sa aiba doua mese la care sa nu mai primeasca lapte. Cred ca daca i-as fi spus cate mese de lapte are de fapt nu mai nimerea scaunul in cadere. Regret si acum lipsa informatiei si de atunci le-am spus si repetet tuturor mamicilor pe care le cunosc despre cum cresc copiii in salturi. Puseele de peste 6 luni sunt mai usor suportate caci fiind diversificat copilul, mamica nu se mai gandeste ca nu are lapte suficient.

Acum Du e in plin puseu, manifestat prin iritabilitate la maxim, cereri suplimentare de mancare, haine multe adaugate celor deja ramase mici.

Cel de-al doilea copil are parte de o mamica mai bine informata ceea ce l-a salvat de la sticluta cu formula pentru ca situatia este mult diferita. Puseul de o saptamana a trecut aproape fara sa fie simtit. La fel cel de trei saptamani. Dar acum, la o luna, nu il mai pot lua de la san, unde de multe ori trage de trei ori si adoarme pentru ca in 5 minute sa se trezeasca si sa vrea iar. Si asta tine cam de o saptamana. Se trezeste noaptea si la 30 de minute dupa ce a stat doua ore treaz, sugand, sau pur si simplu stand cu sanul in gura, incat, chiar si stiind, tot am cautat pe net informatii suplimentare despre manifestarile copilului in timpul puseului de crestere. Am gasit doua postari utile mie aici si aici  si am reusit sa regandesc situatia si desi paream a nu mai avea lapte, am pus copilul la san la cerere (la ceas nu ma mai uit demult) si rezultatul s-a vazut a doua zi cand am scos lapte si pentru Du caci aveam sanii prea plini. Ce am facut eu pentru asta? Am avut grija in primul rand sa ma hidratez bine. Sunt zile (si nu sunt putine) cand am depasit mult cei 2l de licide recomandati. M-am si hranit atunci cand am putut :))). De odihnit cu doi copii, unul mic si unul foarte mic, nu prea am reusit (am bifat nopti cu trei ore de somn), dar productia de lapte nu a fost influentata negativ. Doar starea de spirit.... Dupa aceste zile am pus destule haine pentru alt bebelus caci Robert isi pune privirea fix in ochii nostri, iar despre kg si cm nici nu mai zic caci se vede cu ochiul liber.
Pentru mine este destul de solicitanta acum trecerea printr-un puseu de crestere caci o noapte nedormita genereaza o proasta dispozitie si inclinatii certarete care sunt gata sa se rassfranga asupra lui Du daca nu am grija. Sunt totusi o fericita caci am parte de ajutorul sotului care sta seara cu bobul cel mic in brate sa pot dormi si eu macar doua ore neintrerupte.
In concluzie, din lipsa de informatie suntem gata, in timpul puseelor de crestere, sa suplimentam productia "proprie" de lapte cu formula de cele mai multe ori inutila sau cu o diversificare mult prea timpurie. Si din pacate stiu multe asemenea cazuri de diversificare sub trei luni.

Alaptarea in tandem

Dupa o noapte relaxanta, cu doar trei intreruperi dintre care doar una de o ora, m-am trezit cu sanii muuult prea plini. Asa ca tocmai am golit unul, iar laptele a mers in canuta cu cioc a Fratelui cel Mare. Il va servi cand se va intoarce de afara pe unde isi face de cap cu tatal lui, asa, "intre noi barbatii".
Deci, alaptez in tandem???

Ce am auzit despre alaptat, constructiv sau nu

A inceput sa imi placa tot mai mult sa scriu despre alaptare si cum subiectul lunii este despre ce se mai spune, ce se mai aude, ce se mai zice inainte sau la inceput de alaptare, cand toata lumea te crede  (si pe buna dreptate) o persoana nestiutoare, iata deci din experienta mea:

Prima data cand am discutat despre alaptatul copilului pe care urma sa il nasc a fost prin luna a 4-a, cu o colega de serviciu, mama unei fetite. M-a intrebat daca intentionez sa alaptez. Am raspuns ca asa cred, ca sper sa am lapte etc (nesiguranta de viitoare mamica nedocumentata). Am primit multe incurajari de la ea. Mi-a spus ca asa este cel mai bine pentru copil si pentru mama, ca asa el se simte cel mai bine, sa nu il intarc devreme si alte cateva sfaturi din experienta ei. Mi-am zis atunci ca daca vreau sa alaptez copilul (si am vrut) ar trebui sa termin cu nesiguranta si sa am incredere in organismul meu. Si in cea mai mare parte a timpului asa am facut.
Am auzit apoi ceva legat de forma si marimea sanilor. Ca acestea ar influenta alaptatul si ca persoanele cu sanii mici (eu, de exemplu) nu prea ar avea succes. Surorile mele mai mari, care au alaptat cu succes atat cat au dorit, sunt intradevar mai 'fericite' la acest aspect dar eu nu am crezut asa ceva. Si intr-una dintre intrevederile cu medicul ginecolog, acesta a tinut sa imi explice ca nu trebuie sa fiu o femeie masiva ca sa nasc un copil mare si nu ar trebui sa am cine stie ce marime la sutien ca sa alaptez cu succes. Mi-a spus din proprie initiativa, nu l-am intrebat eu :)))

Cam asta am auzit in timpul sarcinii.
Dupa ce am nascut surorile mele mi-au adus muuult ceai de soc care trebuia sa ma transforme intr-o arteziana dupa parerea lor. Medicul mi-a prescris galafor aratandu-se neincrezator in capacitatile mele naturale. Si moralul meu scadea... Dar copilul cauta sanul uitandu-se fix in ochii mei (eu asa vedeam atunci) si ignorand toate 'dificultatile' ce prevesteau o viitoare formula + multe biberoane.
Mituri despre ingrijirea nou-nascutului sunt multe. Cel pe care l-am retinut eu este ca in primele doua luni de la nastere nu ar fi trebuit sa trec peste nici o apa curgatoare ca 'raman fara lapte'. Cum eu nu sunt o fire statica si cum inteligenta mea mi-a spus ca nu exista nici o legatura, binenteles ca nu am tinut cont de sfat. Dar cred ca are multa influenta caci persoana care imi pusese in vedere sa nu cumva sa trec peste poduri, era o viitoare mamica, mamica pe la poarta careia trecea un paraias si pe care l-a trecut de cateva ori si parea foarte afectata. Cu toata dorinta ce o avea sa isi alapteze copilul, in urma unor dificultati (si aici eu ma gandesc ca au contat si astfel de mituri) la 5 luni de la nastere s-a oprit.

Mi s-a mai spus indirect, atunci cand copilul cerea san si la 30 de minute dupa masa anterioara ca nu am laptele bun, ipoteza sustinuta cu numeroase exemple la care raspundeam scurt ca asa ceva nu se poate, ca copilului nu are cum sa ii fie mai bun altceva decat laptele mamei lui, ca asa a fost inainte de a se cunoaste formulele si nu vad de ce s-au schimbat lucrurile acum si ca mamele respective rau au facut ca s-au lasat influentate.

Sigur ca mi s-a spus ca copilul nu se mai satura cu laptele meu inainte sa implineasca macar 3 luni si ar trebui sa ii dau gris cu lapte, mar cu biscuiti si alte d-astea. La randul meu am explicat cum ca sistemul digestiv al unui copil asa de mic nu functioneaza ca cel al unui adult si nu va primi altceva decat lapte de la mama lui.

Iarasi mi s-a spus ca dupa 6-9 luni il alaptez degeaba caci laptele nu mai are nici o valoare, ca este 'apa chioara', ca suptul il impiedica sa manance mancare solida si asa va refuza tot ce ii dau cu lingura. Nu a fost asa. Du a acceptat mancarea solida foarte bine insa fara a renunta la niciuna din mesele de lapte.

Acum nimeni nu imi mai spune nimic desi in doua saptamani urmeaza sa nasc a doua oara. Probabil ca se considera ca sunt veche in bransa. Si asta este foarte bine. Cred ca tot ce suna altfel decat incurajare nu ar trebui spus viitoarelor mamici deja destul de afectate de ceea ce urmeaza sa li se intample si de responsabilitatile pe care le vor avea.

Alaptatul. Cel nocturn

Prima mea experienta in alaptat s-a incheiat cand copilul avea 15 luni, adica cu 4 luni in urma. Totul s-a terminat treptat si "ajutorul" pe care l-am dat copilului in renuntarea la san a constat in faptul ca nu i-am mai oferit eu sanul ci am asteptat sa il ceara (nici nu i l-am refuzat) suplimentand si cu o canuta cu alt lapte. Am optat pentru aceasta deoarece cand micutul a implinit 12 luni am constatat ivirea unei noi sarcini, insa si acum regret "ajutorul pe care i l-am dat influentata mai mult sau mai putin de persoanele din jurul meu care au mizat pe sanatatea mea precara din acea perioada. Dar nu voi scrie acum despre regretele mele caci aceasta este o postare despre alaptat pe timp de noapte.

Cred ca cele mai multe mamici, chiar si cele cu adevarat pregatite si informate, au avut parte de cele mai diverse surprize si lucruri neasteptate atunci cand au dat nastere unui copil. In timpul celor 9 luni de sarcina evident ca cercul meu de prietene era format in mare parte de mamici si viitoare mamici cu care schimbam impresii. Am fost astfel sfatuita sa ma odihnesc cat mai mult ca dupa nastere "voi vedea eu". La unele lamentari ale mele, cand eram in maternitate de 7 zile si nascusem deja de 6, ca as vrea acasa cineva mi-a spus: lasa, fii multumita ca acasa o sa te trezesti toata noaptea, nu la trei ore si cu pauza de 6 ore intre 0:00 si 6:00. M-am gandit ca da, asa s-ar putea sa fie, dar nu mai voiam sa ma duc la trei ore sa imi vad propriul copil si eu am luat lucrurile astea (gen trezit nocturn) destul de usor caci foarte rar am avut probleme cu trezitul si sunt de cand ma stiu destul de matinala.

Intradevar, odata ajunsa acasa am constatat ca pe langa trezitul de 3-4-5 ori pe noapte pentru supt trebuia schimbat si scutecul ceea ce in maternitate nu faceam eu, operatiuni ce insumau destul de mult timp la o mama neindemanatica. Asta m-a facut sa ma simt epuizata in unele zile dar, in astfel de zile profitam de somnul copilului si adormeam si eu de multe ori cu el peste burtica mea.

Mai pe la 6-7 luni, cand multe mamici se laudau cu cel mult o trezire pe noapte plus una intre orele 6:00 si 7:00 (eu trezirile de la 6:00 incolo le numeam de zi :)) m-au facut sa suplimentez suptul de seara cu biberon tot cu lapte matern (nu a primit alt lapte pana la 15 luni) dar rezultatul a fost acelasi: adormit la 21:00, trezit la 23:00, 2:00, 3:00, 5:00 si apoi fara numar intre 6:00 si 8:00-9:00. Am mai fost sfatuita sa incerc cu niste cereale ceea ce, in prostia mea, am si facut pentru doua-trei seri dupa care, rezultatul fiind inexistent, am renuntat si nici nu am mai incercat sa modific ritmul copilului. Mi-am zis ca daca se trezeste cu siguranta ca are el un motiv si eu sunt acolo pentru el, de ce sa incerc sa il dresez cumva cand pot sa ii dau lapte si alintari cat doreste? Si asa am facut.

Atunci cand eram intrebata daca se mai trezeste noaptea (asta undeva pe la un an) si raspundeam ca da, de cateva ori (cel putin 3) eram oarecum indrumata sa il intarc sau sa ii dau o masa de mancare solida seara. Am raspuns simplu: sorry, dar copilul meu nu va servi sarmale seara (inca nu serveste deloc). Eu urmaresc sa ne fie bine amandurora si nu doar acum ci si mai tarziu. Rezultatul? Am fost caracterizata ca fiind o mama foarte stricta si nu neaparat in sensul bun. 

Undeva pe la 14 luni trezirile nocturne s-au rarit la maxim doua si inca mai cerea san cand il adormeam si dimineata la trezire cand renuntase definitiv la trezirile din timpul noptii.

Acum nu mai suge, dar uneori se trezeste si ma striga sau doar imi cauta parul cu manutele pentru ca apoi sa adoarma imediat. Ceea ce vreau sa spun cu asta este ca nu cred ca un copil se trezeste noaptea pentru ca nu este satul sau pentru ca laptele matern nu este la fel de consistent ca cel formula. Nevoile lui pot fi si de alta natura, dar prin alaptat el stie ca mamica lui este langa el iar el este in siguranta.

Ca si concluzie nu pot spune ca mie personal mi-a fost greu sa ma trezesc noaptea, dar, cum am spus, niciodata nu am simtit nevoia acuta de somn. Cu exceptii desigur, cum ar fi o noapte pierduta, sau un program deosebit de incarcat sustinut mai multe zile consecutiv, dar cred ca organismul nostru este programat in asa fel incat sa faca fata nevoilor unui bebelus fie ca asta presupune multe treziri pe noapte pentru supt sau, dimpotriva, un program mai mult decat obositor in timpul zilei la un copil nealaptat sa zicem. Si spun asta pentru ca noi (eu si copilul) ne-am inteles destul de bine si am rezolvat multe crize si dureri prin alaptat zi si noapte.

Acum ma pregatesc pentru a doua experienta si da, mi-e teama ca va fi mult mai greu pentru ca ziua ma epuizeaza copilul actual in asa fel ca cu toate insomniile generale ale gravidelor eu dupa ce imi asez capul pe perna ma mai trezeste doar fi-miu cand se semi-trezeste si incepe sa ma traga de par, ca altfel s-a mai trezit el si a adormit in sezut cu capul peste mine fara sa simt ceva pana ce l-a asezat sotul intr-o pozitie decenta de somn. Dar asta nu ma face sa vreau mai putin sa alaptez. Dimpotriva, daca voi intampina probleme de data asta stiu cui sa ma adresez.

Ma ajuti, Rox, asa-i?

Ce as fi dorit sa stiu inainte de a alapta

In urma cu 17 luni, intr-o zi de vineri, la ora 18:00, am avut prima intalnire cu bebelusul meu. Mergeam sa il alaptez, plina de sperante, cu ajutor din partea sotului ca sa nu ma tin de pereti, cu increderea in mine puternic zdruncinata de medicul ginecolog care imi prescrisese galafor pe motivul absentei laptelui. Total nepregatita pentru ceea ce inseamna a alapta, doar cu cateva vagi cunostinte citite pe ici-pe colea si cu ceea ce toata lumea draguta iti povesteste din proprie experienta. Ce as fi dorit sa stiu?!? Nu cred ca ar fi multe lucruri care m-ar fi putut pregati pentru ceea ce a urmat dar in primul rand as fi dorit sa fie cineva langa mine care sa imi dea incredere ca pot alapta fara probleme. Sa stiu cum am aflat mai tarziu ca incredera in organismul meu conteaza atat de mult! As fi vrut sa stiu ca sunt persoane calificate care ofera astfel de ajutor si care stiu intradevar sa ajute.
As mai fi vrut sa stiu ca nu exista un program fix daca copilul nu il accepta, ca nu este nici o problema daca imi cere san la doua ore, poate chiar la una, sau chiar mai putin. Necunoasterea acestui lucru mi-a scazut din nou increderea si-asa zdruncinata, la scurt timp dupa reinstalarea in familie, cand copilul cerea mai des sa suga decat erau cartile si pediatrii si familia (mai putin domnul sot caruia nu am sa ii reprosez nimic si care m-a sustinut intotdeauna) dispusi sa admita ca fac treaba buna. Doar incapatanarea mea de a-i da copilului ceea ce a fost creat pentru el si de a nu arunca banii pe niste formule in care nu am crezut m-a salvat de sugestiile celor din jur cum ca "poate" laptele meu nu este bun, copilul nu se satura, "asa a patit si nustiucine si pana nu i-a dat nustiuce formula nu a reusit sa doarma o noapte" etc.
Nu in ultimul rand as fi dorit sa stiu despre blogosfera. Cand am avut probleme pe care eu le vedeam fara iesire si cand as fi renuntat, probabil, la alaptat daca copilul meu ar fi acceptat formula, am primit cel mai mare ajutor din aceasta parte. Am descoperit intamplator in "Calatoria unui bob de orez cu urechiuse" o postare despre alaptare si greutatile intampinate la un moment dat de mama Degeticii cand aceasta nu crestea in greutate. Solutionarea problemelor lor m-a facut sa nu mai consider totul pierdut. M-a facut sa "stiu" ca cu ceva mai multa odihna si cu hidratare si hrana corespunzatoare (poate si un pic ajutor din partea galactogilului de care a fost singura data cand m-am folosit si am mai alaptat inca aproape un an dupa acea perioada) organismului meu ii va fi mult mai usor sa faca ceea ce a fost "programat" sa faca. Si cu multa incredere ceea ce nu am mai pierdut de atunci.
Acum ne pregatim cu totii de primirea inca unui pui doar peste cateva luni. Nu stiu daca imi va fi mai usor dar sunt, cu siguranta, mai pregatita si faptul ca stiu ca daca voi avea nevoie de ajutor sunt persoane la care pot apela, persoane care vor si stiu sa ajute mamele care vor sa ofere copilului tot ce au mai bun de dat. Asta am incercat sa le spun tuturor mamicilor care m-au intrebat cum am reusit si cele care cu adevarat au vrut sa alapteze, pentru ca au stiut ca asa le asigura copiilor nu numai hrana ci si comfort si sanatate (copilul meu nu stie inca ce este acela antibiotic) sunt sigura ca au luat masurile potrivite lor pentru a putea alapta total si cat mai mult timp.
Ceea ce am stiut nu mi s-a parut atat de grav si aici ma refer la ragade, la angorjarea sanilor (la 'lasarea' acestora nu m-am gandit niciodata prea multumita fiind de indeplinirea principalei calitati pe care o au) si in general la durerile resimtite in primele saptamani. In schimb lucrurile pe care nu le-am stiut aproape ca m-au dus la o intercare mult prea prematura. Ii sunt foarte recunoscatoare internetului care mi-a adus atatea informatii si prin care am ajuns la blogurile pro-alaptare care m-au ajutat atat de mult.
Doresc tuturor mamicilor o alaptare nu usoara pentru ca alaptatul este usor si frumos si placut ci cat mai lunga!

Nu mai vrea?

Ne-am trezit de dimineata. Amandoi. El, dupa cum ii e obiceiul, a venit si si-a asezat capsorul peste abdomenul meu asteptandu-mi mangaierile. Dupa un timp vrea sa-mi ridice tricoul. Il las, il ajut chiar, si la vederea sanilor incepe sa zambeasca, apoi sa rada si abia apoi isi apropie gurita, trage de doua ori si atat. Cum doar atat? Nu este bine in pozitia asta? Pai hai sa schimbam. Il ridic in brate si acelasi lucru: se repede spre san, apoi trage de trei ori si gata. Ce e mai mamico? Ce nu iti place? Hai sa incercam culcati. Surpriza! Tot la fel. Bine. Poate nu ii este foame sau poate nu vrea lapte. Ba da, vrea, dar intinde manuta dupa cana. Il servesc.

Ne pregatim iarasi de somn. Ii scot hainutele, el canta naa-na, se aseaza peste mine, isi suceste capsorul pentru a-si asigura cea mai buna pozitie si dupa ce se mai suceste de doua ori, incepe sa-mi ridice tricoul. Da mami, spun cu sanii deja grei, vrei laptic? Iarasi rade. Se apropie, suge foarte putin si se intoarce pe burtica. Il mai rog odata, mai insist, intreb si clatina din cap. Nu mai vrea. Bine mami, tu decizi. Dar eu nu pot sa nu intreb: de ce? Deja lapticul are alt gust? Gata? Nu mai vrei deloc? Niciodata?

14 luni

Da mamico, de ce plangi? Ce vrei tu, mami la ora asta?
Titi- aud glasul plangaret spunand. Mi se parea ca nu a trecut nici o ora de la ultima trezire dar m-am inselat. Tercuse exact o ora. Dupa 0:00, 1:00 si 2:00, acum, la 3:00 cerea iar. Si din nou la 7:00 si 8:00.
Bine mami, iti mai da mamica odata tzitzi, dar apoi poate pana dimineata nu te mai trezesti ca mamica se simte rau si e obosita...
Titi se aude din nou.....
Ma conformez.
Asta a fost in urma cu 4 nopti. Ultimele doua au fost de vis, fara supt, fara treziri, doar cele doua treziri matinale la 7:00 si 8:00. Mai mult decat rezonabil! A inceput sa imi ceara cescuta din care stie ca primeste lapte. Nu i-am mai oferit sanul fara sa ceara precis si surpriza, cere sa suga destul de rar. A adormit chiar, desi eram sigura ca nu, fara sa suga. Uneori chiar si seara, ceea ce a fost o surpriza si mai mare. Au fost zile cand s-a multumit sa suga doar la somnul de dupa-amiaza. Nu i-am refuzat sanul pentru ca nu pot sa il vad ca plange cand stiu ca pot sa ii ofer ceea ce doreste, dar cumva, nu stiu cum, lucrurile merg de la sine. Nu stiu daca este bine sau rau. Stiu doar ca in prima seara cand nu a cerut sa suga am suferit groaznic si daca ar fi schitat si cel mai mic gest nu as mai fi asteptat nici o secunda. Mi-am retinut cu greu lacrimile si mult timp dupa ce el a adormit am stat si am jelit in liniste si doar dimineata cand a cerut din nou mi-am mai adunat bucatelele de suflet imprastiate care incotro.
Tot in domeniul diversificarii pot spune ca iarasi am avut o luna de vis cu multe fructe din gradina proprie sau a bunicilor la care ne-am abonat fara rusine. Piticul a servit capsuni, cu prudenta, e adevarat, dar fara incidente, cirese la inceput jumatati iar apoi pasate caci nu putea sa le mestece si le-a inghitit asa, a primit si cateva bobite de zmeura si inca ma mai gandesc daca ii dau coacaze. In curand vom avea dovlecei de la buni din gradina, fasole verde de la noi, castraveti, rosii si alte minunatii si vom putea servi si pui crescuti la fratele personal doar cu graunte. Nu cred ca ma incadrez neaparat in curentul bio dar atunci cand locul unde am feliat un castravete a ramas verde ma cred indreptatita sa studiez mai atent ce mananc si mai ales ce dau copilului. Si in felul acesta in gradina care anul trecut producea niste trifoi nefolositor pentru noi (nu m-am vazut niciodata agricultoare, nici acum nu ma consider, dar...) acum cresc cei mai frumosi morcovi, cea mai frumoasa ceapa, cartofi, patrunjel, rosii, castraveti etc. din dorinta de a nu mai avea atatea intrebari cu privire la alimentatia copilului. Deci la acest capitol am progresat toti... Vrea sa incerce tot ceea ce mancam noi. A cerut pui cu maioneza de usturoi si i-am dat convinsa fiind ca n-o sa ii placa, dar m-am inselat caci a mai cerut si nu doar de cateva ori. Nu ii place branza simpla desi cu mamaliga si smantana pare sa fie desert. In continuare e la mare cautare piureul de legume in care ii mai amestec din cand in cand oul atunci cand il refuza caci nici acesta nu ii place in mod deosebit.
Ne intelegem cel mai bine tot prin semne desi vorbeste mult dar fara sa pot intelege mare lucru. A inceput sa spuna asss-ta, catelul vecinilor este de-dy (tedy), cere tot prin de-i, dar cel mai mult intinde manuta spre ceea ce doreste. Atunci cand vrea sa strige pe cineva se foloseste de diverse vocale spuse pe un ton mai ridicat. Altfel cuvintele inteligibile sunt putine.
Desi ii place foarte mult compania, prefera sa se joace de cele mai multe ori singur. Jucariile nu prezinta un interes prea mare decat atunci cand sunt noi si pentru scurt timp.
Ii place mult de tot sa il alintam el insusi luind initiativa daruindu-ne saruturi umede sau prinzindu-se strans cu manutele de noi si odihnindu-si capul pe umarul nostru.
Ce mai, este o minune de baiat si ne intrebam, eu si consortul, cum de-i al nostru. Cum de l-am meritat?
Pentru mine in aceasta luna provocarea suprema este schimbatul copilului mai ales dimineata, gasitul unui aliment pe care sa il pot gati si manca (o perioada a fost cartoful fiert dar s-a terminat prietenia dintre noi. Ma mai inteleg cat de cat cu lactatele.). In rest ma lupt sa supravietuiesc, ma intreb cum sa mai fac rost de niste rabdare, cum sa fac sa reduc starile de rau si greturile si cum as putea beneficia mai mult de ajutorul consortului. Toate par imposibile pentru moment.... Dar se spune ca toate trec, deci rabdare... adica ceea ce nu prea mai am. Unde s-o gasi???

Copilul meu sensibil

Cand copilul meu era mic, pana in jumatate de an, atunci cand stranuta cineva in apropiere se speria de incepea sa planga. Cantatul cocosului ii provoca la fel de multe lacrimi dar astea erau de inteles fiind zgomote bruste ce se auzeau tare si dintr-odata. Ceea ce nu am reusit sa inteleg foarte bine este cum de nu tresarea la zgomotele multor motoare cu care se lucra in curte si pe drum (isi facea siesta afara la acea vreme) insa imediat ce ma miscam pe bancuta unde ii vegheam somnul si aceasta scartaia putin, doar putin, deschidea ochii instant.
Dar de atunci am evoluat muuuult. Nu ne mai speriem noi de un cocos cantator, dar daca studiem cu atentie un catelus, cat de mic ar fi el, si acesta se gandeste sa vorbeasca pe limba lui, brusc, fara sa ne atentioneze inainte, pai atunci sa vedeti tragedie.... Lui ii plac foarte mult animalele dar de la mami din brate. Le studiaza, vrea sa il duc aproape de ele, le si atinge (e drept ca destul de rar si doar dupa ce le mamgaie mami si il asigura ca nu pateste nimic), dar sa nu faca galagie cand el e concentrat ca se porneste furtuna in ochii lui.
Daca suntem pe strada si nu este chiar langa mine, in momentul in care aude sau ii spun eu ca vine masina, lasa tot si vine langa mine prinzandu-mi-se de picioare pana ce masina trece.
Am observat ca nici tonurile ridicate nu ii plac. Stiam mai demult caci mergand in vizita la fratele personal, el avand 4 copii va imaginati vacarmul, copilul meu a inceput sa planga. Vizitandu-ne destul de des pot spune ca s-a mai obisnuit dar si ei fac eforturi sa isi regleze vocile cand suntem pe-acolo. Ei bine ieri am mers in vizita la nasi cu copilul usor obosit dar totusi bine dispus pana cand am intrat in casa acestora cand, din cauza vocilor lor puternice, a inceput razboiul. Cand nasa a incercat sa il ia in brate a rezultat o intensificare a plansetelor care imi sfasiau sufletul. S-a calmat in bratele mele insa orice incercare de apropiere intre el si gazde sfarseau la fel, cu plansete si agatat de gatul meu, strans, de unde nu voia sa se mai dea dus.
Un alt incident dureros pentru amandoi a avut loc in urma cu cateva zile. S-a trezit noaptea ca sa suga si m-a muscat. A fost premiera si eu am reusit sa maschez durerea resimtita in zona si mai sensibila din cauza sarcinii, dar dimineata s-a repetat figura. Nu mi-am putut retine un 'au' si sensibilul meu a inceput sa planga si sa suspine si a refuzat sa mai suga atunci. Dar nici nu s-a mai repetat si la urmatorul alaptat, cand ii povesteam ca nu e voie sa muste ca pe mami o doare, se uita la mine cu o fatza ce spunea sa nu il mai bat la cap ca a fost o greseala , ca doar eu stiu ca nu face el d-astea....
Si eu stau si ma gandesc ce sa fac eu cu copilul meu sensibil caci, va puteti imagina, eu nu "pot" sa ridic vocea la el. Dar si rabdarea mea e limitata si cum sunt provocata de nenumarate ori pe zi ce sa fac? Se mai intampla...
I-am propus sotului sa incepem sa tipam unul la celalalt o perioada sa se obisnuiasca copilul ca ce facem cu el asa? Oriunde mergem si se vorbeste mai tare noi trebuie sa plecam???

Cum am inceput sa ne intelegem

De cateva zile am copil binedispus. Se trezeste razand, se joaca si din cand in cand se intoarce la mine sa imi zambeasca, pana si in somn zambeste. Da, este iar fericit! Inca se trezeste noaptea, daca sunt norocoasa cam pe la trei-patru prima data si apoi la cinci, la sase, la sapte si la opt se trezeste de tot. La celelalte ore se trezeste si asteapta. Ce? Cum ce? Lapticul! Ca mami ii da, cand vrea el si de cate ori vrea si pana se va intarca singur. Am zis! Inca nu stim decat eu si tati dar ce conteaza? Eu m-am linistit, tati ma sustine, copilul suge cand vrea ca are ce, si toti suntem fericiti.
Asadar, dupa ce mi-au zis fetele ca se poate, am inceput o cautare intensa pe net, m-am convins si am lasat copilul sa hotarasca pana cand vrea sa suga. Este cel mai bine pentru toti, nu? Eu nu ma mai stresez cum sa fac, tati nu se mai trezeste in miez de noapte sa incalzeasca biberoane ca daca pleaca mami se trezeste toata strada, iar copilul face ce ii place lui cel mai mult. Ba si mai mult: daca pana acum la trezire nu mai cerea sa suga (ma rog, dupa ce suge la 5, la 6 si la 7 e de inteles, nu?), ei bine acum vrea. Si mai vrea si in timpul zilei la alte ore decat cele stabilite de comun acord. Si eu ma conformez, ce sa fac? Si prestez, si prestez iar, si prestez din nou... dar am copil fericit si vesel si razacios.
O alta schimbare o reprezinta trecerea la scutece textile. Astazi a fost prima zi. Inceputa cu mari emotii dar terminata cu bine si cu o problema problematica exact inainte de baita, fara pete (hartia de protectie si-a facut bine treaba. Si documentatia mea, desigur, dar despre asta nu vorbim ca eu sunt o modesta...) datatoare de batai de cap. Nu se pun greu. Nu ma asteptam sa reusesc asa, din prima, fara probleme. Cand le-am vazut au inceput sa imi umble prin cap o gramada de intrebari: cum sa le pun, daca nu mai stiu sa prind inserturile, daca nu le pot aseza, cum pun hartia, cu care parte spre scutec si care spre copil, dar este chiar simplu. Nu regret deloc, dar deloc, investitia si in curand voi mai achizitiona inca 10 pentru o "scuteceala" full time. Eu sunt o persoana extrem de comoda si daca nu ar fi fost sa vina acest al doilea copil nu cred ca as fi optat vreodata pentru scutecele textile caci pampersul mi se parea idealul idealului. Si rau as fi facut. Mi-era teama ca diferenta ar putea fi prea mare si eu as putea intampina dificultati la asezarea lor pe copil, dar m-am linistit si in aceasta privinta si m-a cuprins o euforie asa ca atunci cand achizitionez ceva ce imi doream demult pentru mine (o rochita, spre exemplu). Deci ce mai, sunt incantata!
Celalalt copil inca nu se "vede". Nu imi da greturi, doar ameteli, desi micul meu dejun este servit in continuare intre 11 si 12. Daca la prima sarcina ma trezeam si in loc sa alerg la frigider decideam sa mai lenevesc in pat ziua respectiva plus urmatoarele trei erau compromise (stari de voma dupa care nu mai puteam manca nimic). Acum nu. Totul pare in regula. Nu m-am cantarit, dar cu o saptamana sau doua "inainte" aveam 51kg. La prima sarcina am plecat de la 50, am scazut la 48 si apoi am reusit sa ajung la 72 de kg (eram imensa). Sper ca de aceasta data sa nu repet performanta, mai ales ca acum am plecat si cu un pic de burtica, ceea ce inainte nu exista... Singura diferenta ar fi ca acum silueta mea este atent supravegheata de Danutz, deci chiar nu cred ca as avea cum sa reusesc... Si nu, sa nu cumva sa ma asez si sa raman asezata mai mult de un minut ca doar se stie unde duce lipsa miscarii, si da-le incolo de clatite ca se pun. Mai bine folosim timpul alergand unii dupa altii! Daca mi-am exprimat astfel de temeri de fata cu copilul...
Si daca in sfarsit se pare ca a venit vara, si in vietile noastre lucrurile par a se aranja spre bine.

Rezolvari

De cateva zile a iesit soarele. Nu ala anemic pe care l-am mai vazut sclipind dintre nori ci cel adevarat, de vara. Astazi am indraznit chiar sa iesim afara in pantaloni scurti, nu pentru mult timp caci soarele ardea prea tare(!) si a fost asa bineeee! Speram ca vremea frumoasa sa ne imbunatateasca si starea de spirit (zen-ul meu a plecat la plimbare) putin zdruncinata in urma anumitor evenimente.
De altfel lucrurile merg spre bine. Dupa ce cu vreo doua nopti in urma D. a atins apogeul la supt si eu la schimbat, situatia pare sa se fi ameliorat. Noaptea trecuta nu am mai schimbat scutec si prima strigare a fost parca pe la 3, iar azi a fost o singura problema mare si dificila de curatat.
Si problema cu masina s-a rezolvat pe cai amiabile si fara secatuirea completa a cardului personal pe care, deloc elegant, mi l-a sustras consortul, caci impricinata piesa a fost 'imprumutata' de la alt ford care a considerat ca se poate lipsi de ea.
Cu lapticul situatia este aceeasi. Sanii sunt moi chiar si dimineata, dar dupa atata supt cum sa fie? La acest capitol se lucreaza intens si cu eforturi sustinute si repetate: scriu cu ulcica de suc proaspat de fructe langa mine, iar in bucataria personala se gaseste o oala aburinda plina cu ceai de lactatie abia ridicata de pe foc. Si ce daca fac ture-ture dormitor-baie, baie-dormitor si iarasi, si iarasi?!? Numa' lapte sa fie... si parul sa se regenereze ca in modul actual voi ramane fara pana la sfarsitul anului. Scalpul meu inca mai plange dupa ce a fost deposedat in mod brutal de un numar considerabil de fire cu 30 de minute in urma. Probabil ca cineva din neamul meu sau al consortului trebuie sa se fi intersectat candva cu vreun indian si de-acolo mi se trage, caci altfel de unde apucaturile astea?
Inca o problema nesolutionata, stiuta doar de mine, o reprezinta scutecele. Copilul meu are putin peste un an si eu abia acum am descoperit scutecele textile. Si m-am indragostit de ele. Sunt atat de frumoase, atat de frumos colorate, atat de... ce sa mai, vreau si eu.... M-am tot sucit, am citit pe bloguri experientele mamicilor care le folosesc cu succes (deci se poate), m-am uitat la preturi si la final, documentata bine de tot, am adus problema in fata sotului. El: ca e prea tarziu, ca acum nu ar mai fi nici o economie, ca trebuie sa invatam copilul la olita de acum, ca e mare si doar in cazul existentei unui alt copil luam in calcul varianta. Si eu ce sa zic? Are dreptate oare? Nu prea am argumente sa il combat el nefiind eco decat in ce priveste mancarea copilului. (Apropos, e prima data cand gradina noastra goala pana acum gazduieste cartofi, morcovi, dovlecei, broccolli si alte minunatii, culmea, puse de noi(???) si 100% bio. Wow!) Deci se (mai) merita investitia? Iata la ce trebuie sa raspund repede-repede. De ce mamicilor nu li s-o fi dand nici o prima? Macar odata pe an. Ar fi fost o solutie sa nu mai gandesc rational (m-a invatat sotul) si sa iau cu asalt magazinele online cu toate bunatatile la care jinduiesc. Nu e corect!!!

OF, OF, OF...

Cele romanesc, cu un singur 'f'.
Cel mai mare dintre ofuri este legat de lactatie. D. vrea sa suga mult, mult, mult, iar eu, hidratata corespunzator, mi-e teama ca nu mai fac fata. Adoarme ziua tot mai greu (doarme de doua ori pe zi) si se enerveaza ca el mai vrea si nu mai are de unde si podoaba mea capilara se reduce cu cel putin 10 fire la fiecare somn... Se trezeste noaptea tot mai des si suge fara oprire si cand face cate o scurta pauza iar eu incerc sa imi schimb pozitia, el crede ca nu ii mai dau si plange neconsolat, asa semi-adormit si  eu ii explic ca mamica ii da cat vrea el (chiar daca ei i se pare ca nu mai e nimic si ii e teama de rani) dar el nu pare sa ma inteleaga. Si nu am elucidat inca misterul. Desi am remarcat ca unele hainute 's-au scurtat' si nu ii mai vin, cred totusi ca sunt dintii caci scaunele (de consistenta relativ moale) sunt cam 4 pe zi si in ultimele doua nopti am schimbat scutecul inclusiv noaptea. Sau poate si faptul ca s-a desprins tot mai mult de noi si isi ia caraus atunci cand se grabeste... Iar eu incep sa ma stresez (a cata oara?) ca poate nu-i mai este suficient laptele meu, ca poate ar trebui sa completez, ca el e deja mare....
Al doilea of este pentru consort si masina. Cu un timp in urma ne-am pus de-acord (mai mult el) sa vindem o masina ca este greu sa intretinem doua, ca nu ne permitem, ca poate mai tarziu cand terminam casa. Ce masina vindem? A mea ca, desi mai noua, este romaneasca si nu are servo-nu-stiu-ce, ca are tabla proasta, ca daca o tienem trebuie vopsita singurul avantaj fiind consumul si culoarea (era verdeeee) dar asta nu s-a pus. Zis si facut. Intr-o zi de martie (parca) masina mea a luat drumul pribegiei si noi am ramas cu o masina violet spre negru (rosu dupa parerea celor care au tradus cartea masinii) produs al companiei Ford. La inceput ne-a cam mirat consumul caci desi foloseam o singura masina (sau poate de-asta) banii pentru benzina erau, parca, mai multi. Eh, eu nu prea imi bat capul cu chestii de-astea. Daca atat consuma n-are decat. Dar consortul a inceput sa-si puna capul si internetul la lucru caci nu si nu, masina consuma mult si nu stie el de ce, ca nu e lucru curat. A mai vizitat un service, a mai vizitat altul, pareri impartite ca ba c-o fi aia, ba ailalta, adevaratul motiv iesind la iveala abia acum: niste rezistente microscopice de la o piesa minuscula care are rolul de a-i da masinii aerul necesar pentru arderea combustibilului (este traducerea in termenii mei) erau arse. Bine. Sa vedem cat costa... Nu doar scump, doamna, scump ci enorm. Nu, nu mai vreau sa vad cat costa... Am hotarat: era mai buna masina mea ca ea nu avea piese de-astea si avea consumul la jumatate si... si... si... si eu planuiam (pentru mai tarziu) achizitionarea unui ford ka, model nou, beige, tocmai pe placul meu... Care si-o mai lua ford, na! Caci acum urmeaza al treilea of... ca adica iar aman ceea ce doreste sufletul si tenul meu foarte, foarte mult. Uleiul de argan. Nu, nu l-am castigat. Dar il vreeeeauuuuuuu! Si nu am putut sa ma nasc si eu macar vara, ca pana la toamna cat mai e.... Nu vrea nimeni sa imi ia cadoul in avans?

A, si in familia noastra toata lumea conduce...