E clar! Ieri a fost ziua minunilor! Ma mai simtisem eu umeda pe langa bretelele maioului (decoltat, ca sa iasa sanul repede la nevoie), dar am zis ca ba mi s-a parut, ba nu am fost eu atenta, ba a vrut sa ma muste. Dar ieri, dupa ce ca m-a strigat pe numele meu de mama, a tinut sa imi multumeasca in cel mai frumos mod ca nu l-am lasat sa astepte masa mai mult de doua minute. S-a intins cu gura mica si si-a pus buzele pe obrazul meu, asa cum simte ca fac eu.
Wow! I'm happy!
Lilypie First Birthday tickers
Lilypie Third Birthday tickers
Se afișează postările cu eticheta Eticheta copilului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eticheta copilului. Afișați toate postările
duminică, 7 octombrie 2012
sâmbătă, 6 octombrie 2012
MAMAMAMA
Statea intins pe pat, nemultumit cum este de obicei cand ii schimb hainele. De data asta erau pline de o para moale, dulce si lipicioasa. Isi tot plesnea buzele in modul in care o face cand trece mai mult de un minut de cand imi cere lapte si i se pare ca eu nu vreau sa inteleg. Satul de atata plescait fara rezultate il vad dintr-o data incordandu-se si lovind in auzul meu cu o voce groasa, obisnuita parca sa porunceasca: mama-mama-mama. Atat! Apoi imi arunca o privire uimita, usor amuzata: uite ca am facut-o si pe-asta! Acum imi dai?
marți, 10 aprilie 2012
23 de luni
Tot ce vrea este afara. Daca ar putea sa manance si sa doarma tot afara ar fi perfect. Se joaca in nisip, vrea tot felul de unelte cu care sa scobeasca prin pamant, vrea sa bata cuie ca bunicul, face in continuare "partie" chiar daca nu mai e zapada, cu lopatica. Nu gaseste nici un minut de odihna printre atatea activitati. Fuge pe oriunde isi vede bunicii si daca cumva am alta parere si indraznesc sa o si exprim, se porneste potopul. De fapt orice parere diferita de a lui are ca rezultat nori grei, urmati de torente. Nici sa il schimb nu vrea sa mai vina, iar de olita inca nu vrea sa auda. Dar daca il las sa faca ce doreste suntem cei mai buni prieteni.Escaladeaza tot ce intalneste in cale, cauta apa ca pe aur si dupa ce se uda bine evident ca refuza sa ii schimb hainele, se taraste pe jos, prin nisip, prin frunze uscate, prin rumegus (asta chiar ca se curata greu!!!).
Vrea sa manance urzici si, mai nou, imi cere in fiecare zi "paiete" (spaghete). Si oua. Cum aude gainile pe afara isi aminteste si ma bate la cap continuu, pana ii servesc. Caci nu, nici vorba de rabdare! Pe el nu il intereseaza ca oul trebuie intai fiert. Nu! El il vrea in momentul ala.
Este foarte fericit cand avem vizitatori. Inatai isi alege "victima" pentru ca apoi sa o bombardeze cu toate jucariile pe care le gaseste si daca i se par prea putine incepe sa rascoleasca peste tot dupa altele. Ce daca noi le tinem intr-un singur sertar si o cutie? Poate s-a strecurat una pe sub salteaua patului, sau prin perne, sau prin alt sertar, sau cine mai stie pe unde?
Toata ziua vrea atentie, joaca (nu ii place sa stea singur, nici sa se joace singur), asa incat un adult trebuie sa stea in permanenta dupa el.Seara, cand in sfarsit si printre multe tipete reusim sa il bagam in casa, ne epuizeaza pe amandoi (oricum abia mai respiram dupa astfel de zile), dupa care urla din ambii plamani ca vrea sa il spal pe dinti si apoi baie si apoi somn. Si in sfarsit liniste, dar cine sa mai profite de ea? Cadem amandoi lati, odata cu copilul. Inainte nu se poate, cel putin in cazul meu, ca trebuie sa ii servesc drept comfort oferindu-i podoaba capilara de care sa traga. Si trage... de imi vine sa ma tund eu singura si sa o dau incolo de coafura, la care visez pentru un anume eveniment din octombrie.
duminică, 15 ianuarie 2012
Furtuna in paradis
Astazi am mers intr-o ultima vizita in trei. Am calculat gresit timpul de plecare si astfel copilul a adormit cam cu o jumatate de ora inainte de a ajunge. Urmarea? Copil trezit intr-o alta casa, cu alte persoane in jur decat mami si tati si fara sa se fi odihnit suficient. A urmat apoi o scena mai putin intalnita. Copilul a inceput sa urle, sa nu se mai dea jos din brate ba de la mine ba de la ta-su si dupa multe alintari/mangaieri am reusit sa ne intelegem cat de cat.
Plecand de la familia vizitata am vrut sa profitam ca drumul trecea pe langa un hipermarket/complex comercial si sa oprim pentru ceva cumparaturi. Eu voiam foarte mult un rimel, papuci noi, ceva lenjerie mai 'cuprinzatoare' si alte nimicuri femeiesti pe care nu mai vad cand sa le achizitionez in viitorul apropiat, si se impunea o umplere a frigiderului care mai racea un borcan de dulceata, altul de compot si ceva mustar ramas pe peretii unei cutii.
Ne facem noi, adultii, o lista mentala cam cu ce ne-ar trebui, in timp ce copilul se juca cu nervii mei si cu o sticla din care tot imi cerea apa in timp ce masina rula pe strazile Romaniei, ajungem in sfarsit si purcedem la o relaxare prin shopping. Intrebam copilul daca vrea carut simplu sau masinuta, se decide pentru a doua varianta, luam a doua varianta si mergem. Dar trebuie doar sa mergem caci imediat ce ne oprim sa analizam un produs se pornesc urletele. Sotul inspirat il duce sa vada pestii inotand, eu aleg cu greu papucii ce aveam sa constat acasa ca nici nu imi plac, intind o mana si o retrag cu iaurturi cat poate tine in timp ce alerg dupa ei caci pestii devenisera neinteresanti si copilul incerca sa sara din masina. Fug apoi si aleg clementine cate apuc inainte de a auzi deja celebrele sunete cu care trebuie ca am obisnuit tot realul. Mai trantesc intre timp un pachet de unt, sotul apuca sa ia totusi si peste proaspat, si alte cateva nimicuri si cam atat. Caci se pornesc alte urlete. Copilul vrea musai sa treaca de casele ce aveau bariere. Orice incercare de negociere se dovedeste inutila asa ca iau copilul si il conving cu greu sa treaca cu mine pe la o casa deschisa in timp ce sotul ramane sa plateasca. Dupa care ne dam seama ca nu am luat nici macar paine... De altele aflate pe lista nu mai zic ca iar ma lasa nervii....
Sotul, deja pachet, de nervi, vaitandu-se de masina/carut cea "foarte greu de manevrat si luata degeaba ca sa ne chinuie pe noi copilul" se ofera sa mearga cu odrasla la masina in timp ce eu urma sa imi fac de cap pe la DM. Zis dar nefacut caci s-au intors inainte ca eu sa fi ales un rimel pe gustul meu si iar nu mai zic de ce mi-as mai fi dorit caci mi-e teama de o depresie. Asa ca trantesc iar un rimel cu care am mari dubii ca o sa ma dau vreodata, mai iau doua cutii cu ceai si ies val-vartej pe usa. De ce? Copilul voia pe jos, printre cosmeticele ce pareau a avea magnet si tinut la distanta de acestea s-a pornit iar sirena...
Iata-ne porniti spre casa cu portbagajul mare si incapator aproape gol. Copilul adoarme intr-un final si noi ne punem pe discutii. Sotul ca nu, ca asa ceva nu este posibil, ca de acum copilul va sta acasa, ca vom merge la cumparaturi doar cu celalalt ca trebuie alaptat si el nu zice nimic. Eu am si sarit. Sa se duca singur ca eu doar cu un copil nu merg. Ca celalalt cum se va simti? Ca el este foarte sensibil si eu sunt convinsa ca va suferi foarte mult. Si de ce sa ii dam motive de gelozie? Nu, si nu, si nu.
O, dar ziua inca nu se incheiase. Copilul odihnit o ia cu acelasi program si acasa. Vrea iaurt. Nu vrea iaurt. Vrea mancare dintr-un borcanel. Incerc sa ii explic ca nu vrea. Ba da, el vrea, si vrea, si vrea. Il desfac. Nu, nu mai vrea. Vrea supa cu momo (morcov). Incalzesc. Dar nu, nici asta nu vrea. Am inceput sa rad nervos. Suparata ca nu am rimel, nu am inca papucii doriti, nici un sutien rezonabil, ca nu am putut sa imi cumpar nimic, cu dureri de burta si nervi in pioneze am inceput instant sa urzesc planuri de fuga.
Vine in sfarsit timpul baii si apoi somn.... Iar discutia dintre adulti continua. Asa nu se mai poate. Domnul se plange iar ca a petrecut 'atatea'(???) zile acasa si nu a reusit sa faca nimic. Ca noi nu mai putem sa facem nimic decat daca vrea copilul. Ca el nu poate sa faca o instalatie electrica, spre exemplu, in mai putin de doua ore cat doarme odrasla, ca apoi trebuie sa se puna, alaturi de mine, la dispozitia acestuia. Ca asa o sa locuim in casa noastra la anul si la multi ani! Am recunoscut deschis: este vina mea. Trebuia doar sa imi spuna si eu faceam in asa fel incat sa aiba toata disponibilitatea de care are nevoie. Nu, nu e bine. El stie ca eu trebuie sa ma odihnesc dar copilul... E rasfatat. Se tavaleste pe jos, etc. etc. etc.....
Eu? Eu ce sa mai zic? Ce sa mai fac? Ma intreb (a cata oara?) oare gresesc? Unde gresesc? Cum sa fac? Si am obosit tot gandind.
Eh, maine poate o fi mai bine! Doar tomorrow is an other day!
Plecand de la familia vizitata am vrut sa profitam ca drumul trecea pe langa un hipermarket/complex comercial si sa oprim pentru ceva cumparaturi. Eu voiam foarte mult un rimel, papuci noi, ceva lenjerie mai 'cuprinzatoare' si alte nimicuri femeiesti pe care nu mai vad cand sa le achizitionez in viitorul apropiat, si se impunea o umplere a frigiderului care mai racea un borcan de dulceata, altul de compot si ceva mustar ramas pe peretii unei cutii.
Ne facem noi, adultii, o lista mentala cam cu ce ne-ar trebui, in timp ce copilul se juca cu nervii mei si cu o sticla din care tot imi cerea apa in timp ce masina rula pe strazile Romaniei, ajungem in sfarsit si purcedem la o relaxare prin shopping. Intrebam copilul daca vrea carut simplu sau masinuta, se decide pentru a doua varianta, luam a doua varianta si mergem. Dar trebuie doar sa mergem caci imediat ce ne oprim sa analizam un produs se pornesc urletele. Sotul inspirat il duce sa vada pestii inotand, eu aleg cu greu papucii ce aveam sa constat acasa ca nici nu imi plac, intind o mana si o retrag cu iaurturi cat poate tine in timp ce alerg dupa ei caci pestii devenisera neinteresanti si copilul incerca sa sara din masina. Fug apoi si aleg clementine cate apuc inainte de a auzi deja celebrele sunete cu care trebuie ca am obisnuit tot realul. Mai trantesc intre timp un pachet de unt, sotul apuca sa ia totusi si peste proaspat, si alte cateva nimicuri si cam atat. Caci se pornesc alte urlete. Copilul vrea musai sa treaca de casele ce aveau bariere. Orice incercare de negociere se dovedeste inutila asa ca iau copilul si il conving cu greu sa treaca cu mine pe la o casa deschisa in timp ce sotul ramane sa plateasca. Dupa care ne dam seama ca nu am luat nici macar paine... De altele aflate pe lista nu mai zic ca iar ma lasa nervii....
Sotul, deja pachet, de nervi, vaitandu-se de masina/carut cea "foarte greu de manevrat si luata degeaba ca sa ne chinuie pe noi copilul" se ofera sa mearga cu odrasla la masina in timp ce eu urma sa imi fac de cap pe la DM. Zis dar nefacut caci s-au intors inainte ca eu sa fi ales un rimel pe gustul meu si iar nu mai zic de ce mi-as mai fi dorit caci mi-e teama de o depresie. Asa ca trantesc iar un rimel cu care am mari dubii ca o sa ma dau vreodata, mai iau doua cutii cu ceai si ies val-vartej pe usa. De ce? Copilul voia pe jos, printre cosmeticele ce pareau a avea magnet si tinut la distanta de acestea s-a pornit iar sirena...
Iata-ne porniti spre casa cu portbagajul mare si incapator aproape gol. Copilul adoarme intr-un final si noi ne punem pe discutii. Sotul ca nu, ca asa ceva nu este posibil, ca de acum copilul va sta acasa, ca vom merge la cumparaturi doar cu celalalt ca trebuie alaptat si el nu zice nimic. Eu am si sarit. Sa se duca singur ca eu doar cu un copil nu merg. Ca celalalt cum se va simti? Ca el este foarte sensibil si eu sunt convinsa ca va suferi foarte mult. Si de ce sa ii dam motive de gelozie? Nu, si nu, si nu.
O, dar ziua inca nu se incheiase. Copilul odihnit o ia cu acelasi program si acasa. Vrea iaurt. Nu vrea iaurt. Vrea mancare dintr-un borcanel. Incerc sa ii explic ca nu vrea. Ba da, el vrea, si vrea, si vrea. Il desfac. Nu, nu mai vrea. Vrea supa cu momo (morcov). Incalzesc. Dar nu, nici asta nu vrea. Am inceput sa rad nervos. Suparata ca nu am rimel, nu am inca papucii doriti, nici un sutien rezonabil, ca nu am putut sa imi cumpar nimic, cu dureri de burta si nervi in pioneze am inceput instant sa urzesc planuri de fuga.
Vine in sfarsit timpul baii si apoi somn.... Iar discutia dintre adulti continua. Asa nu se mai poate. Domnul se plange iar ca a petrecut 'atatea'(???) zile acasa si nu a reusit sa faca nimic. Ca noi nu mai putem sa facem nimic decat daca vrea copilul. Ca el nu poate sa faca o instalatie electrica, spre exemplu, in mai putin de doua ore cat doarme odrasla, ca apoi trebuie sa se puna, alaturi de mine, la dispozitia acestuia. Ca asa o sa locuim in casa noastra la anul si la multi ani! Am recunoscut deschis: este vina mea. Trebuia doar sa imi spuna si eu faceam in asa fel incat sa aiba toata disponibilitatea de care are nevoie. Nu, nu e bine. El stie ca eu trebuie sa ma odihnesc dar copilul... E rasfatat. Se tavaleste pe jos, etc. etc. etc.....
Eu? Eu ce sa mai zic? Ce sa mai fac? Ma intreb (a cata oara?) oare gresesc? Unde gresesc? Cum sa fac? Si am obosit tot gandind.
Eh, maine poate o fi mai bine! Doar tomorrow is an other day!
luni, 2 ianuarie 2012
20 de luni
Dimineata. Aleg hainele cu care urmeaza sa il imbrac si apoi ii spun sa vina sa schimbam pijamaua.
-Nu.
-Hai mami sa te schimb. O sa mergem afara si nu putem iesi in pijama. Uite, mamica si-a schimbat hainele deja. Hai, vino! Te rog frumos!
Se lasa cu greu induplecat. Si parca body-ul cu elefantei ii venea perfect saptamana trecuta. Si bluzita parca s-a mai scurtat. Oare am pus hainele la spalat la temperatura mai mare de 40 de grade?
Seara, dupa baie, cand ii pun alta pijama, observ acelasi lucru. Baietelul nostru a crescut, soptesc in urechea consortului dupa ce il adorm si il privesc cat de lung s-a facut in ultima vreme. Da, creste imi raspunde el privindu-l la randu-i cu mandrie. Si ne intrebam unul pe celalalt cum de-i al nostru si ce am facut sa il meritam.
Dar cea mai izbitoare schimbare este tot cea psihica. Nu inceteaza sa ma surprinda prin memoria pe care nu am crezut niciodata ca o are un copil atat de mic, sau prin sensibilitatea de care da dovada. Stie exact ce jucarii are si observa cand ii lipseste una. Vine sa ma ia dupa el ca sa il ajut sa o caute. Retine unde isi lasa jucariile si atunci cand le cere si eu nu le gasesc imi indica de cele mai multe ori locul unde se afla lucrul dorit. Cand plecam cu masina stie unde trebuie sa se afle fiecare tractor si daca nu il vede ma intreaba unde-i tractorul ala mic din curtea asta? Si trebuie sa gasesc explicatii multumitoare pentru fiecare intrebare in parte daca vrem o atmosfera cat de cat linistita.
Tot ce nu poate mami sa faca trebuie sa poata tati si daca cumva nu poate nici tati atunci sigur poate nenea, cuvant care nu stiu cum i-a aparut in vocabular dar care este foarte des folosit. Troctorul a fost luat de nenea sa ii dea papa, daca spun ca nu putem aprinde becul ziua imi raspunde ca poate nenea, deci trebuie sa vina! Daca dupa ce m-a facut sa ii schimb 100 de filmulete cu tractoare se da jos in sfarsit de la mine din brate si eu, epuizata, indraznesc sa opresc calculatorul, pai sigur se lasa cu o scena. Si explic si eu ca trebuie sa pape si tractoarele iar el, luminat la fata dintr-odata, zice: nenea! Deci tot nenea cel atotputernic ne scapa si din asta.
Atunci cand se tranteste peste mine fara a-i sesiza din timp intentia si ma loveste si eu tresar si ii spun ca ma doare vine imediat si mi se aseaza in brate tinandu-ma de gat, iar daca este ceva mai serios si vede (presupun) pe fata mea ca ma doare, incepe sa planga.
Ii este frica caini, de camioane si de zgomotele neasteptate in general.
Daca se murdareste sau doar se uda pe maini vine imediat sa imi arate si imi cere sa il sterg. Curatenia pare foarte importanta. Atunci cand aduce tati lemne si se intampla sa mai cada bucatele mici-mici-mici pe jos imediat aduce matura. Da, matura. Caci suntem in plina greva la folosirea eloectrocasnicelor. Dimineata numai ce ma vede ca scot fructele pentru a le pasa ca si incepe sa planga si imi cere sa il iau in brate unde, culmea, se linisteste si ma lasa sa pasez. M-am aventurat acum, de sarbatori, sa mai fac o prajutura, desi zisesem despre ultima ca este ultima cum tot zis ce vreo doua luni despre tot ce presupune efort ca e ultimul lucru pe care il fac inainte de nastere. Ei bine totul a trebuit facut manual, fara blender, fara mixer si fara orice ar face zgomot. Nu pare insa deranjat de surubelnita cu acumulatori a lui tati, care face un zgomot cel putin egal cu aparatele mai sus mentionate, pe care o cere insistent ca sa o foloseasca si el pe orice surub ii apare in cale...
Nu vrea sa auda de olita. Stie la ce foloseste, se aseaza pe ea pentru cel mult 10 secunde ca apoi sa se ridice subit si sa plece cine mai stie in ce directie?!? Caci este ca un titirez. Acum aici, acum acolo. Si cineva trebuie sa il urmeze caci nu vrea sa faca nimic singur. Eu ii fac fata din ce in ce mai greu intrebandu-ma pe la jumatatea zilei daca nu cumva o sa nasc azi, acum, daca voi rezista pana seara. Dar are si momente de respiro pe care le petrece, unde altundeva decat la mine in brate? Si ce daca se ofera tati sa il tina atat cat doreste el? Tot bratele mele sunt cele dorite, cerute sau reclamate. Ce daca mamica abia reuseste sa stea dreapta uneori, iar alteori nu stie cum sa mai mearga de la durerile resimtite in partea stanga a bazinului atat de tare incat piciorul din aceeasi parte refuza sa o mai asculte? O, nu! Ea trebuie sa alinte copilul atunci cand el doreste. Daca tot ea e cea care doreste liniste ca se poate si altfel... Si nu are voie nici sa se vaite caci baietelul este sensibil la tot ce o doare si tot la lipsa linistii ajungem. Dar totusi, momentele in care mi se cuibareste in brate imi sunt atat de dragi ca nimic altceva nu mai conteaza. Cand vad ochii luminosi ridicandu-se fericiti spre ai mei nu mai stiu decat ce mult il iubesc, ca nu vreau sa il aud niciodata plangand, ca nu vreau sa il vad nicicand nefericit.
Se plictiseste repede si trebuie mereu sa inventam jocuri noi, alte dealuri pe care sa urcam tractoarele, sa ne speriem mereu altfel cand spune el 'bau'. Este jucaus, vesel, bun. Si-i al nostru. Si il iubim. Si vrem sa il crestem dragoste si respect. Cu multa, multa dragoste.
Despre fratele lui ce va veni foarte curand in alta postare ca s-a facut deja tarziu si tot matinali am ramas chiar daca a mai trecut o luna.
-Nu.
-Hai mami sa te schimb. O sa mergem afara si nu putem iesi in pijama. Uite, mamica si-a schimbat hainele deja. Hai, vino! Te rog frumos!
Se lasa cu greu induplecat. Si parca body-ul cu elefantei ii venea perfect saptamana trecuta. Si bluzita parca s-a mai scurtat. Oare am pus hainele la spalat la temperatura mai mare de 40 de grade?Seara, dupa baie, cand ii pun alta pijama, observ acelasi lucru. Baietelul nostru a crescut, soptesc in urechea consortului dupa ce il adorm si il privesc cat de lung s-a facut in ultima vreme. Da, creste imi raspunde el privindu-l la randu-i cu mandrie. Si ne intrebam unul pe celalalt cum de-i al nostru si ce am facut sa il meritam.
Dar cea mai izbitoare schimbare este tot cea psihica. Nu inceteaza sa ma surprinda prin memoria pe care nu am crezut niciodata ca o are un copil atat de mic, sau prin sensibilitatea de care da dovada. Stie exact ce jucarii are si observa cand ii lipseste una. Vine sa ma ia dupa el ca sa il ajut sa o caute. Retine unde isi lasa jucariile si atunci cand le cere si eu nu le gasesc imi indica de cele mai multe ori locul unde se afla lucrul dorit. Cand plecam cu masina stie unde trebuie sa se afle fiecare tractor si daca nu il vede ma intreaba unde-i tractorul ala mic din curtea asta? Si trebuie sa gasesc explicatii multumitoare pentru fiecare intrebare in parte daca vrem o atmosfera cat de cat linistita.
Tot ce nu poate mami sa faca trebuie sa poata tati si daca cumva nu poate nici tati atunci sigur poate nenea, cuvant care nu stiu cum i-a aparut in vocabular dar care este foarte des folosit. Troctorul a fost luat de nenea sa ii dea papa, daca spun ca nu putem aprinde becul ziua imi raspunde ca poate nenea, deci trebuie sa vina! Daca dupa ce m-a facut sa ii schimb 100 de filmulete cu tractoare se da jos in sfarsit de la mine din brate si eu, epuizata, indraznesc sa opresc calculatorul, pai sigur se lasa cu o scena. Si explic si eu ca trebuie sa pape si tractoarele iar el, luminat la fata dintr-odata, zice: nenea! Deci tot nenea cel atotputernic ne scapa si din asta.Atunci cand se tranteste peste mine fara a-i sesiza din timp intentia si ma loveste si eu tresar si ii spun ca ma doare vine imediat si mi se aseaza in brate tinandu-ma de gat, iar daca este ceva mai serios si vede (presupun) pe fata mea ca ma doare, incepe sa planga.
Ii este frica caini, de camioane si de zgomotele neasteptate in general.
Daca se murdareste sau doar se uda pe maini vine imediat sa imi arate si imi cere sa il sterg. Curatenia pare foarte importanta. Atunci cand aduce tati lemne si se intampla sa mai cada bucatele mici-mici-mici pe jos imediat aduce matura. Da, matura. Caci suntem in plina greva la folosirea eloectrocasnicelor. Dimineata numai ce ma vede ca scot fructele pentru a le pasa ca si incepe sa planga si imi cere sa il iau in brate unde, culmea, se linisteste si ma lasa sa pasez. M-am aventurat acum, de sarbatori, sa mai fac o prajutura, desi zisesem despre ultima ca este ultima cum tot zis ce vreo doua luni despre tot ce presupune efort ca e ultimul lucru pe care il fac inainte de nastere. Ei bine totul a trebuit facut manual, fara blender, fara mixer si fara orice ar face zgomot. Nu pare insa deranjat de surubelnita cu acumulatori a lui tati, care face un zgomot cel putin egal cu aparatele mai sus mentionate, pe care o cere insistent ca sa o foloseasca si el pe orice surub ii apare in cale...
Nu vrea sa auda de olita. Stie la ce foloseste, se aseaza pe ea pentru cel mult 10 secunde ca apoi sa se ridice subit si sa plece cine mai stie in ce directie?!? Caci este ca un titirez. Acum aici, acum acolo. Si cineva trebuie sa il urmeze caci nu vrea sa faca nimic singur. Eu ii fac fata din ce in ce mai greu intrebandu-ma pe la jumatatea zilei daca nu cumva o sa nasc azi, acum, daca voi rezista pana seara. Dar are si momente de respiro pe care le petrece, unde altundeva decat la mine in brate? Si ce daca se ofera tati sa il tina atat cat doreste el? Tot bratele mele sunt cele dorite, cerute sau reclamate. Ce daca mamica abia reuseste sa stea dreapta uneori, iar alteori nu stie cum sa mai mearga de la durerile resimtite in partea stanga a bazinului atat de tare incat piciorul din aceeasi parte refuza sa o mai asculte? O, nu! Ea trebuie sa alinte copilul atunci cand el doreste. Daca tot ea e cea care doreste liniste ca se poate si altfel... Si nu are voie nici sa se vaite caci baietelul este sensibil la tot ce o doare si tot la lipsa linistii ajungem. Dar totusi, momentele in care mi se cuibareste in brate imi sunt atat de dragi ca nimic altceva nu mai conteaza. Cand vad ochii luminosi ridicandu-se fericiti spre ai mei nu mai stiu decat ce mult il iubesc, ca nu vreau sa il aud niciodata plangand, ca nu vreau sa il vad nicicand nefericit.Se plictiseste repede si trebuie mereu sa inventam jocuri noi, alte dealuri pe care sa urcam tractoarele, sa ne speriem mereu altfel cand spune el 'bau'. Este jucaus, vesel, bun. Si-i al nostru. Si il iubim. Si vrem sa il crestem dragoste si respect. Cu multa, multa dragoste.
Despre fratele lui ce va veni foarte curand in alta postare ca s-a facut deja tarziu si tot matinali am ramas chiar daca a mai trecut o luna.
joi, 22 decembrie 2011
Zapada!
Seara. Tati anunta ca i se pare rece si mai merge sa ia doua lemne. Copilul ridica mainile spre el si spune: babu! Tati intreaba: Bine, dar n-o sa-ti fie frica? Afara e noapte.
-Nu. Nu ti (frica).
Tatic si copil merg afara sa ia lemne. La intoarcere:
-Echii! Echii!
-Ce au patit ochii, mamico?
-Aaaa! Aaaaaaa! Apa!
-Ploua afara?
-Aaaaaa! Po!
Nu, nu ploua. A inceput sa ninga, dar pentru copil asta inseamna tot ploaie. Nu isi aminteste el ca a vazut zapada si iarna trecuta.
A doua zi.
Afara. Copilul vede ceva alb pe jos si incepe iar sa exclame: aaaa! Po!
-Nu ploua mami. E zapada.
-PO.
-Bine, daca zici tu, ploua.
-Aaaa! Una! Una!
-Da, mami, da. E si acolo si acolo....
Incearca sa se tina de gard dar isi trage mana inapoi speriat si vine la mine sa il sterg. Incepe sa topaie dupa care imi arata ghetele ce s-au facut albe. Si sunt uda. Nu-i nimic. Le punem in casa la uscat. Dupa ce primele temeri au fost invise s-a dezlantuit....
-Nu. Nu ti (frica).Tatic si copil merg afara sa ia lemne. La intoarcere:
-Echii! Echii!
-Ce au patit ochii, mamico?
-Aaaa! Aaaaaaa! Apa!
-Ploua afara?
-Aaaaaa! Po!
Nu, nu ploua. A inceput sa ninga, dar pentru copil asta inseamna tot ploaie. Nu isi aminteste el ca a vazut zapada si iarna trecuta.A doua zi.
Afara. Copilul vede ceva alb pe jos si incepe iar sa exclame: aaaa! Po!
-Nu ploua mami. E zapada.
-PO.
-Bine, daca zici tu, ploua.
-Aaaa! Una! Una!
-Da, mami, da. E si acolo si acolo....
luni, 19 decembrie 2011
Postare castigatoare!
Imi ajunge la ureche o chemare de departe: mami! Reusesc cu greu sa deschid ochii, apoi si gura si raspund: da mami. Puiul se intoarce, isi aseaza capul pe perna mea, langa capul meu, si mai aproape de capul meu daca este posibil, isi aseaza mainile mai 'adanc' in parul meu (astazi ma tund!) si se linisteste pentru inca cinci minute. Eu, inca nauca de somn dupa ce am petrecut doua-trei ore din noapte intorcandu-ma, atat de gratios cat poate o gravida in ultima luna de sarcina, de pe o parte pe cealalta si inapoi si iar si iar... sau bantuind internetul pentru putin timp caci celalalt copil a inceput sa se zbata prea tare, ma intreb cam cat o fi ceasul. Imi arunc un ochi semideschis pe telefon. Este 08:00. Incredibil! Copilul m-a lasat sa dorm o ora in plus exact atunci cand aveam nevoie. Ce copil bun am! Se trezeste si imi cere pe rand ham-ham (papucii), biscuit de rontait pana e gata mancarea, masina mare si in final tractorul pe care mi le flutura pe langa fata si dupa ce i le dau pe toate imi spune ca vrea jos. Bine. Cu pareri de rau parasesc si eu asternutul si ii fac mancarea. Ceva mai tarziu vad ca se duce dupa usa unde intarzie cateva secunde si apoi imi anunta tata. Bine, te schimba mamica. Dar vai! Scutecul s-a dovedit neincapator. Pijamaua de care nu ma lasase inca sa il schimb imi prezinta niste urme generoase de ciocolata cu cappucino. Respir adanc (nu chiar ca nu imi permite celalalt) si ma pun pe treaba. Schimb copilul, fug cu pijamaua la baie unde torn peste pete o cantitate generoasa de vanish (avem in plan detergenti bio dar step by step) si ma intreb daca o fi cumva un semn, ca doar azi se anunta castigatorii in urma campaniei de testare de Manduci. Nu! Eu nu am castigat nici un concurs cu exceptia unui produs Bodybebe iar despre review-uri am citit atat de multe si atat de bune (numai in pielea Cristinei care trebuie sa decida castigatorii nu as vrea sa fiu) si detaliate, de la mame cu multa experienta in ale purtatului ca nici nu as putea sa ma gandesc.
Dar curiozitatea este mare. Vreau sa vad totusi la ce s-a oprit Cristina. Pornesc calculatorul. Ma vede piticul si cere insistent "tractoare". Imposibil de accesat alta pagina in afara celei solicitate. Timpul ma preseaza caci ma asteapta o zi grea cu plecari in mijloace de transport in comun cu tot cu burta plus copil ce mai trebuia si imbracat (iar) si mai multe probleme ce se cer rezolvate in timp scurt. Intr-o clipa de neatentie reusesc sa deschid pagina care ma interesa si vad rezultatele. Citesc odata, mai citesc odata si inca odata (atat mi-a permis timpul) si convinsa ca nu am vazut bine opresc calculatorul, imbrac copilul, arunc si pe mine niste haine (singurele care ma mai cuprind) si zbor spre statie.
Am avut parte de un copil exemplar care a stat la frizerie atat de linistit de am zis ca nu-i al meu si apoi cu taticul lui care ni s-a alaturat pentru a-mi putea si eu vedea de niste lucruri femeiesti de mult amanate.
Intorsi acasa cu intarziere pentru masa si somn, odata adormit copilul, las orice treaba urgenta si intru iar pe net sa ma conving de adevar. Da! Accesez si linkul pus care ma duce pe blogul meu, deci e adevarat. Am castigat o Manduca cu toate accesoriile puse la bataie! Inca nu pot sa cred. Mi-a fost teama sa marturisesc si fata de mine insami cat mi-a placut Manduca, caci cel putin in aceasta perioada nu mi-as putea permite o asa achizitie (indiferent cat de mult mi-ar trebui) avand de luat in calcul o nastere (si toata lumea stie cum merg lucrurile in spitalele noastre) plus inca alte cheltuieli neprevazute sau prevazute. Se impunea deci o amanare. Dar cineva acolo sus ma iubeste si a stiut ca am nevoie de ea. Si avem si noi o Manduca in care sa purtam copiii doritori, din care sa alaptam copilul care va veni si cu care sa nu mai simt dureri de spate si umeri. Un vis!
Nu pot decat sa prezint toate multumirile Cristinei pentru lucrurile extraordinare pe care le face!
Dar curiozitatea este mare. Vreau sa vad totusi la ce s-a oprit Cristina. Pornesc calculatorul. Ma vede piticul si cere insistent "tractoare". Imposibil de accesat alta pagina in afara celei solicitate. Timpul ma preseaza caci ma asteapta o zi grea cu plecari in mijloace de transport in comun cu tot cu burta plus copil ce mai trebuia si imbracat (iar) si mai multe probleme ce se cer rezolvate in timp scurt. Intr-o clipa de neatentie reusesc sa deschid pagina care ma interesa si vad rezultatele. Citesc odata, mai citesc odata si inca odata (atat mi-a permis timpul) si convinsa ca nu am vazut bine opresc calculatorul, imbrac copilul, arunc si pe mine niste haine (singurele care ma mai cuprind) si zbor spre statie.
Am avut parte de un copil exemplar care a stat la frizerie atat de linistit de am zis ca nu-i al meu si apoi cu taticul lui care ni s-a alaturat pentru a-mi putea si eu vedea de niste lucruri femeiesti de mult amanate.
Intorsi acasa cu intarziere pentru masa si somn, odata adormit copilul, las orice treaba urgenta si intru iar pe net sa ma conving de adevar. Da! Accesez si linkul pus care ma duce pe blogul meu, deci e adevarat. Am castigat o Manduca cu toate accesoriile puse la bataie! Inca nu pot sa cred. Mi-a fost teama sa marturisesc si fata de mine insami cat mi-a placut Manduca, caci cel putin in aceasta perioada nu mi-as putea permite o asa achizitie (indiferent cat de mult mi-ar trebui) avand de luat in calcul o nastere (si toata lumea stie cum merg lucrurile in spitalele noastre) plus inca alte cheltuieli neprevazute sau prevazute. Se impunea deci o amanare. Dar cineva acolo sus ma iubeste si a stiut ca am nevoie de ea. Si avem si noi o Manduca in care sa purtam copiii doritori, din care sa alaptam copilul care va veni si cu care sa nu mai simt dureri de spate si umeri. Un vis!
Nu pot decat sa prezint toate multumirile Cristinei pentru lucrurile extraordinare pe care le face!
luni, 5 decembrie 2011
Manduca
Am citit atatea postari pline de informatii utile despre acest SSC incat cu siguranta ca nu as mai putea aduce o completare cat de mica la ceea ce s-a scris pana acum mai ales ca experienta mea versus sisteme de purtare este aproape nula. Astfel ca ma voi limita la a povesti simplu experienta noastra cu Manduca pe care o testam de o saptamana.
Asa cum am spus, nu am experienta cu sistemele de purtare (exceptie purtatul in brate pe care il practic de cand s-a nascut copilul pana acum la 19 luni) lipsa ce se datoreaza in mare parte unor fisuri ale bazinului pe care le-am capatat acum multi ani si care, din cand in cand, se resimt destul de dur si ma gandeam ca voi tine copilul in carucior. Deci printre achizitiile de inceput ale bebelusului s-a numarat si un carut. Carut in care baietelul meu s-a gandit sa stea foarte putin si doar undeva pe la un an a acceptat sa facem plimbarile mai lungi folosindu-l. Restul timpului l-am purtat in brate pentru ca desi fusesem prevenita (de unele carti si unele cunostinte) ca asa invata sa ma "manipuleze", nu am putut sa imi las copilul sa planga si bunul meu simt mi-a spus ca unei fiinte atat de plapande ii este strain termenul "manipulare".
Am avut o scurta "prietenie" cu un marsupiu clasic care, pe langa dureri de spate, imi dadea niste dureri de umeri ingrozitoare si la care am renuntat la scurt timp. Nu mai vorbesc de pozitia incorecta a bebelusului de care habar nu aveam in perioada respectiva caci am descoperit mai tarziu ca printre caracteristicele de baza ale unui SSC se afla pozititia picioruselor in M. Deci am renuntat la el. Am aflat apoi despre slinguri dar cum nici umerii mei nu pareau a fi o piesa de rezistenta mi-a fost teama ca voi face o investitie inutila (copilul avea cam 7-8 luni) si am renuntat la idee ramanand la purtat in brate. Intre timp am tot citit despre Manduca dar cum Du crescuse destul de mult m-am gandit ca nu vom mai avea nevoie, ca el deja merge si nu va mai vrea sa petreaca atata timp in brate. Se pare ca m-am inselat caci nu iesim bine din curte ca se si posteaza in fata mea cu mainile ridicate spunand: babu!
Dar motivul ce m-a determinat sa testez Manduca a fost o noua sarcina si gandul ca nu ma voi descurca cu doi copii mici fara un "ajutor". Asa m-am inscris la teste, sa vedem, este intradevar o minune? Ce va spune spatele meu 'avariat'? Dar umerii?
Ceea ce am scapat din ochi a fost perioada de testare caci eu, total lipsita de inspiratie, am trecut ca imi este indiferent fara sa fac un mic calcul sa vad cam in ce luna de sarcina as putea sa fiu. Acest lucru m-a facut sa astept cu multe emotii si multe ganduri: daca nu pot sa o asez peste burta cea mare (cam intr-o luna urmeaza sa nasc)? Daca nu pot testa si o sa raman la fel de nestiutoare? Stiu! Convoc sotul la o sedinta de purtat dar pe mine nu ma multumeste asta. Eu vreau sa stiu eu!!!
Dar a sosit Manduca. M-am uitat sceptica la multele curele ce se vedeau si ma gandeam ce o sa fac eu cu toate. Am inceput sa studiez instructiunile si trebuie sa spun ca mie mi-au fost de folos. Nu stiu daca ma descurcam fara ele dar poate si din cauza ca nu am experienta cu SSC-urile. Este adevarat ca mai vazusem eu filmulete despre cum sa asezi o Manduca dar este altceva cand o ai in fata si trebuie sa stii care sunt pasii si in ce ordine. Am inchis centura din talie le-am micsorat pe cele de pe umeri, am asezat copilul cu fata spre mine, mi-am pus bretelele pe umeri, bretele ce tot pareau ca scapa pana ce le-am prins intre ele cu alte doua cureluse mici, toate astea cu instructiunile in fata si un copil foarte rabdator ca am zis ca nu-i al meu. A doua oara nu mi s-a mai parut nimic complicat si nici bretelele nu mai par prea multe dar mie mi-a trebuit putin timp de acomodare. Intradevar centura din talie este destul de lata ceea ce am citit ca este un mare plus. Personal nu mi-am dat foarte bine seama din cauza de burtica destul de mare la purtator. Ceea ce insa am abservat cu deosebita placere a fost comfortul dat de bretelele de pe umeri. Nu m-a deranjat nimic, nici macar greutatea copilului, in comparatie cu celalalt marsupiu la care resimtisem destul de tare o greutate mult mai mica. Nu am tinut copilul pentru mult timp. Prima zi cred ca a stat cam o jumatate de ora pana ce am ajuns la un prieten "sarbatorit" (era Sf. Andrei), iar apoi ne-am facut plimbarile de dimineata in Manduca.
Cum s-a acomodat copilul cu Manduca?!? In prima zi dupa ce l-am asezat mi-a spus tate, adica "scoate". I-am spus ca mergem la Mihnea, ca este ziua lui si mamica o sa il duca cu Manduca. Nu a mai protestat desi atunci cand simte cel mai mic disconfort nu se sfieste sa o faca in gura mare, mai exact cu urlete, daca nu este luat in seama imdiat. Apoi, pe drum, si-a asezat capsorul pe pieptul meu asa de dragalas, ceea ce mi-a placut tare mult si mi-a fost chiar teama ca adoarme si ma preocupam cum sa il dau jos fara sa il trezesc. Si iarasi aici mai am de adaugat ca nu stiam cat de sus se pozitioneaza copilul dar mi-am amintit ca multe mamici au spus ca se poate alapta foarte bine, deci capul copilului trebuie sa fie undeva in zona sanilor. Si prima data am desfacut fermoarul de pe partea exterioara gandindu-ma ca daca este mai mare de varsta asa ar trebui. M-am inselat caci astfel nu putea tine mainile peste bretelele care vin peste umeri si asta l-a deranjat. De atunci s-a obisnuit atat de bine ca astazi cand, in urma unor dureri ce le resimteam peste burta, i-am propus sa il dau jos mi-a spus un vehement si de nediscutat NU. Deci am mai "suportat" inca ceva timp.
Un alt plus este disponibilitatea bratelor cu care eu nici nu stiam ce sa fac obisnuita fiind sa il tin pe Du in brate.
Materialul folosit am citit ca este de buna calitate si nu este rigid, deci nu afecteaza pielea bebelusului (atunci cand sunt foarte mici pielea lor este foarte sensibila fiind iritati de multe ori si de o eticheta netaiata).
Ca si concluzie pentru mine a fost o surpriza faptul ca nu m-au durut umerii dupa 10 minute de purtare (nici dupa mai multe caci umerii nu m-au durut deloc) si presiunea pe burtica apare dupa mai mult timp decat atunci cand il port in brate (repet: in cazul unei sarcini), iar spatele nu m-a durut deloc in timpul purtarii (iarasi datorata sarcinii sunt zile cand simt dureri de bazin acolo unde au fost probleme).
Iarasi am citit multe alte pareri cu privire la pret. Mi se pare un pic cam mare pentru niste salarii medii spre mici de care au parte marea parte din muncitori. Dar daca ne gandim ca poate fi folosita de la nastere si pana cand copilul nu mai vrea sa fie purtat (la 20 de kg personal nu stiu copil care sa mai vrea) si poate si la urmatorul copil daca va mai exista si ca a beneficiat si de reduceri (uneori chiar 100 de lei), pe langa toate celelalte plusuri (chiar si impinsul caruciorului cu celalalt copil) incepe sa para mai rezonabil.
De fumbee nu am avut nevoie Du avand 'venerabila' varsta de 19 luni.
Protectia iar mi s-a parut complicat de folosit, mai ales cand am vazut cordoanele alea asa de lungi dar, ca si Manduca, nu este. Nu am folosit-o decat pentru a testa caci pana acum am avut vreme destul de calda. Mi-a placut foarte mult culoarea si materialul moale si fin de ma face sa ma gandesc cum sa imi tin si eu capul langa al fiului meu, peste protectie. Buzunarele mi-au placut de asemenea foarte mult caci eu de cele mai multe ori uit sa imi pun manusile.
In concluzia concluziei, asa cum am spus, am citit multe alte pareri dar cel mai bine iti poti da seama despre utilitatea lor testand.
Asa cum am spus, nu am experienta cu sistemele de purtare (exceptie purtatul in brate pe care il practic de cand s-a nascut copilul pana acum la 19 luni) lipsa ce se datoreaza in mare parte unor fisuri ale bazinului pe care le-am capatat acum multi ani si care, din cand in cand, se resimt destul de dur si ma gandeam ca voi tine copilul in carucior. Deci printre achizitiile de inceput ale bebelusului s-a numarat si un carut. Carut in care baietelul meu s-a gandit sa stea foarte putin si doar undeva pe la un an a acceptat sa facem plimbarile mai lungi folosindu-l. Restul timpului l-am purtat in brate pentru ca desi fusesem prevenita (de unele carti si unele cunostinte) ca asa invata sa ma "manipuleze", nu am putut sa imi las copilul sa planga si bunul meu simt mi-a spus ca unei fiinte atat de plapande ii este strain termenul "manipulare".
Am avut o scurta "prietenie" cu un marsupiu clasic care, pe langa dureri de spate, imi dadea niste dureri de umeri ingrozitoare si la care am renuntat la scurt timp. Nu mai vorbesc de pozitia incorecta a bebelusului de care habar nu aveam in perioada respectiva caci am descoperit mai tarziu ca printre caracteristicele de baza ale unui SSC se afla pozititia picioruselor in M. Deci am renuntat la el. Am aflat apoi despre slinguri dar cum nici umerii mei nu pareau a fi o piesa de rezistenta mi-a fost teama ca voi face o investitie inutila (copilul avea cam 7-8 luni) si am renuntat la idee ramanand la purtat in brate. Intre timp am tot citit despre Manduca dar cum Du crescuse destul de mult m-am gandit ca nu vom mai avea nevoie, ca el deja merge si nu va mai vrea sa petreaca atata timp in brate. Se pare ca m-am inselat caci nu iesim bine din curte ca se si posteaza in fata mea cu mainile ridicate spunand: babu!Dar motivul ce m-a determinat sa testez Manduca a fost o noua sarcina si gandul ca nu ma voi descurca cu doi copii mici fara un "ajutor". Asa m-am inscris la teste, sa vedem, este intradevar o minune? Ce va spune spatele meu 'avariat'? Dar umerii?
Ceea ce am scapat din ochi a fost perioada de testare caci eu, total lipsita de inspiratie, am trecut ca imi este indiferent fara sa fac un mic calcul sa vad cam in ce luna de sarcina as putea sa fiu. Acest lucru m-a facut sa astept cu multe emotii si multe ganduri: daca nu pot sa o asez peste burta cea mare (cam intr-o luna urmeaza sa nasc)? Daca nu pot testa si o sa raman la fel de nestiutoare? Stiu! Convoc sotul la o sedinta de purtat dar pe mine nu ma multumeste asta. Eu vreau sa stiu eu!!!
Dar a sosit Manduca. M-am uitat sceptica la multele curele ce se vedeau si ma gandeam ce o sa fac eu cu toate. Am inceput sa studiez instructiunile si trebuie sa spun ca mie mi-au fost de folos. Nu stiu daca ma descurcam fara ele dar poate si din cauza ca nu am experienta cu SSC-urile. Este adevarat ca mai vazusem eu filmulete despre cum sa asezi o Manduca dar este altceva cand o ai in fata si trebuie sa stii care sunt pasii si in ce ordine. Am inchis centura din talie le-am micsorat pe cele de pe umeri, am asezat copilul cu fata spre mine, mi-am pus bretelele pe umeri, bretele ce tot pareau ca scapa pana ce le-am prins intre ele cu alte doua cureluse mici, toate astea cu instructiunile in fata si un copil foarte rabdator ca am zis ca nu-i al meu. A doua oara nu mi s-a mai parut nimic complicat si nici bretelele nu mai par prea multe dar mie mi-a trebuit putin timp de acomodare. Intradevar centura din talie este destul de lata ceea ce am citit ca este un mare plus. Personal nu mi-am dat foarte bine seama din cauza de burtica destul de mare la purtator. Ceea ce insa am abservat cu deosebita placere a fost comfortul dat de bretelele de pe umeri. Nu m-a deranjat nimic, nici macar greutatea copilului, in comparatie cu celalalt marsupiu la care resimtisem destul de tare o greutate mult mai mica. Nu am tinut copilul pentru mult timp. Prima zi cred ca a stat cam o jumatate de ora pana ce am ajuns la un prieten "sarbatorit" (era Sf. Andrei), iar apoi ne-am facut plimbarile de dimineata in Manduca.
Cum s-a acomodat copilul cu Manduca?!? In prima zi dupa ce l-am asezat mi-a spus tate, adica "scoate". I-am spus ca mergem la Mihnea, ca este ziua lui si mamica o sa il duca cu Manduca. Nu a mai protestat desi atunci cand simte cel mai mic disconfort nu se sfieste sa o faca in gura mare, mai exact cu urlete, daca nu este luat in seama imdiat. Apoi, pe drum, si-a asezat capsorul pe pieptul meu asa de dragalas, ceea ce mi-a placut tare mult si mi-a fost chiar teama ca adoarme si ma preocupam cum sa il dau jos fara sa il trezesc. Si iarasi aici mai am de adaugat ca nu stiam cat de sus se pozitioneaza copilul dar mi-am amintit ca multe mamici au spus ca se poate alapta foarte bine, deci capul copilului trebuie sa fie undeva in zona sanilor. Si prima data am desfacut fermoarul de pe partea exterioara gandindu-ma ca daca este mai mare de varsta asa ar trebui. M-am inselat caci astfel nu putea tine mainile peste bretelele care vin peste umeri si asta l-a deranjat. De atunci s-a obisnuit atat de bine ca astazi cand, in urma unor dureri ce le resimteam peste burta, i-am propus sa il dau jos mi-a spus un vehement si de nediscutat NU. Deci am mai "suportat" inca ceva timp.
Materialul folosit am citit ca este de buna calitate si nu este rigid, deci nu afecteaza pielea bebelusului (atunci cand sunt foarte mici pielea lor este foarte sensibila fiind iritati de multe ori si de o eticheta netaiata).
Ca si concluzie pentru mine a fost o surpriza faptul ca nu m-au durut umerii dupa 10 minute de purtare (nici dupa mai multe caci umerii nu m-au durut deloc) si presiunea pe burtica apare dupa mai mult timp decat atunci cand il port in brate (repet: in cazul unei sarcini), iar spatele nu m-a durut deloc in timpul purtarii (iarasi datorata sarcinii sunt zile cand simt dureri de bazin acolo unde au fost probleme).
Iarasi am citit multe alte pareri cu privire la pret. Mi se pare un pic cam mare pentru niste salarii medii spre mici de care au parte marea parte din muncitori. Dar daca ne gandim ca poate fi folosita de la nastere si pana cand copilul nu mai vrea sa fie purtat (la 20 de kg personal nu stiu copil care sa mai vrea) si poate si la urmatorul copil daca va mai exista si ca a beneficiat si de reduceri (uneori chiar 100 de lei), pe langa toate celelalte plusuri (chiar si impinsul caruciorului cu celalalt copil) incepe sa para mai rezonabil.
De fumbee nu am avut nevoie Du avand 'venerabila' varsta de 19 luni.
Protectia iar mi s-a parut complicat de folosit, mai ales cand am vazut cordoanele alea asa de lungi dar, ca si Manduca, nu este. Nu am folosit-o decat pentru a testa caci pana acum am avut vreme destul de calda. Mi-a placut foarte mult culoarea si materialul moale si fin de ma face sa ma gandesc cum sa imi tin si eu capul langa al fiului meu, peste protectie. Buzunarele mi-au placut de asemenea foarte mult caci eu de cele mai multe ori uit sa imi pun manusile.
In concluzia concluziei, asa cum am spus, am citit multe alte pareri dar cel mai bine iti poti da seama despre utilitatea lor testand.
vineri, 2 decembrie 2011
19 luni
-Cati ani ai tu, mamico?-Una.
-Bravo, mami, asa e! Ai un an. Dar, spune-mi, cine esti tu?
-.....
-Cum te striga mamica pe tine?
-Du.
-Bine, mami. Deci eu sunt mamica si tu esti DU, da?
Daaaa! Luna asta avem si o prescurtare a numelui. Una la care eu nu m-as fi gandit... Acum primesc raspuns cand intreb, complet nestiutoare, cine a lasat masina exact pe unde trec eu grabita, masina ce ma pune sa fac exercitii acrobatice pentru a-mi mentine pozitia bipeda. Mi se spune simplu: DU. Intreb cine mananca portocala si primesc acelasi raspuns: DU, urmat de ana, adica inca una, caci este cel mai mare pofticios din cati cunosc. Daca suntem in vizita si vrea ceva arata cu manuta si spune papa, de am ajuns sa imi fac si complexe ca cineva ar putea crede ca tin copilul nemancat.
Zilele astea le-am petrecut mai mult pe afara fiind destul de cald. Va fi, sunt sigura, un urias ajutor caci de acum vrea sa colaboreze in executarea anumitor treburi gospodaresti: imprastie frunzele adunate de bunici, duce lemnele asezate tot de acestia pe unde crede el ca ar fi mai bine (si are destule idei), pe scurt vrea sa participe la tot ce se intampla si vaaaai, daca nu ii este permis (dar eu ii permit intotdeauna).
Cand il intreb dupa multe ore daca vrea sa mergem in casa imi raspunde aproape totdeauna clatinand din cap si daca insist imi spune un nu apasat. Trebuie sa dau dovada de multa diplomatie ca sa nu avem parte de o scena si sa reusim totusi sa ne mai si incalzim putin, in casa.
De prisos sa mai spun ca timpul meu este petrecut intreaga zi cu el. Este uneori obositor dar atat de frumos! Seara, dupa baita, cand il ridic pentru a-l imbraca in pijama, mi se aseaza in brate, asa, doar in scutec si nu ma lasa sa il imbrac. Isi tine mainile dupa gatul meu si isi cuibareste capsorul pe umarul meu iar uneori primesc si mici pupici. Il intreb daca ma lasa sa il imbrac si ma strange si mai tare pana cand, intr-un final imi spune singur: baca (imbraca). Cum sa nu te topesti?
Recunoaste tot mai multe animale si stie si cum "fac" unele din ele. Stie, de asemenea, care masinuta este verde, imi spune care este gecuta sau bluzita verde dar atat. Daca il intreb despre alte culori ma ignora. Ca stie care sunt hainutele lui nu este o surpriza, dar vazandu-ma ca imi pun o haina mai groasa de-a sotului imediat a reactionat: tati!
Eu incerc sa nu las timpul sa treaca fara sa ma bucur de toate aceste lucruri, poate mici, dar atat de frumoase si unice! Si desi ma simt de multe ori obosita, suparata sau poate singura toate astea sunt imediat uitate cand vad bucuria sincera din ochii lui cand imi cere sa il gasesc, sau sa jucam "bau-bau", sau rasetele lui puternice cand imi intinde piciorul sa il "pap", sau atunci cand se trezeste si ma descopera langa el cuvantul spus cu atata dragoste: maaamiiiii! Si eu ii raspund ca sunt acolo pentru el si ca mamica il iubeste mult! Foarte mult!
vineri, 25 noiembrie 2011
Copilul meu cere
De toate. Cu tupeul tuturor celor 19 luni pe care le detine.
Dimineata, la maxim 7:30, cand abia deschide ochii se ridica in sezut si spune poruncitor: am-am ca el vrea djo. Cobor impletecindu-ma din pat si iau papuceii cu catei si ii pun in picioare dupa care trece peste mine si coboara din pat. Suceste un tractor, invarte o masina, imi cere pernele sa faca dealuri pentru tractoare si masini maaa (adica mari), apoi deschide usa, se intoarce spre mine si spune mai mult decat poruncitor: papa. Doamne, atunci chiar trebuie sa ma dau jos din pat sa ii fac papa. Dar macar de m-ar lasa!!! Abia apuc sa spal quinoa si sa o pun la fiert si cum iau primul fruct sa il curat ca sa il pun in blender vine, ridica mainile spre mine si numai ce il aud: babu.
Mamico, te ia mami in brate imediat, stai numai sa punem marul asta in blender ca mami inca nu stie sa curete fructele cu tine in brate. Doar un minut...
Baaaabuuuuu.....
Mami imediat. Uite, aproape am treminat. Uite mami iti da mamica mar.
Babubaaaa!!!!
Bine, ia banana. Mai vrei? Iti daaau. Tine! Numai lasa-ma sa pun si eu fructele astea in....
Babuuuuuu...
Gata, vino!
Si pasez (asta deja stiu sa fac) cu el in brate, amestec quinoa tot cu el in brate si in sfarsit il servesc.
Apoi nu conteaza ca afara sunt 0 grade. Isi aduce tacticos ghetutele, imi cere geaca din cuier, mi le pune in pat si imi arata picioarele spunand: tatza! Ii scot papuceii, il imbrac/incalt si se duce la usa: uta! Bine, usa. Stai macar sa ma imbrac si eu....
Si afara povestea continua. Nu vreau pe aici, vreau pe acolo. Nuuuu, "apo" (inapoi)! Vreau la tractoare (moment in care le adresez in gand niste cuvinte celor care toooot lucreaza pe strada si nu mai termina).
Ajunsi inapoi in casa, plictisit de masini si tractoare, se duce si scoate toata incaltamintea mormaind: astea bebe, celelalte ma (mari) si se intoarce cu cei mai rosii si cu toc pantofi ai mei. Ma pune sa ridic picioarele, imi scoate papucii si imi da pantofii. Doamne, bine ca nu ma pune sa ies asa afara!
Intrebat de nenumarate ori daca vrea sa manance imi spune foarte clar: NU. Dar atunci cand se hotaraste ca vrea, se duce la frigider, trage de usa, se uita in spate sa vada daca merg dupa el si imi spune in stilul propriu: papa! Bine, dar ce? Vai, daca deschid frigiderul!!! Si incepe sa ceara iar: tutu (struguri)! Nu avem! Tati! Da, aduce tati cand vine. Reuseste sa deschida usa frigiderului: dadudaaaa!!!!! Avem iaurt, da, iti dau. Apoi iarasi, vrea mar, portocala si nici nu ma pot gandi ce ar mai pofti el ca imi cere de toate!
De ce imi cere? Poate pentru ca i-am permis sa aiba propriile lui gusturi si pareri? Aici imi vine un exemplu elocvent in minte: eram cu copiii sorei personale si cu sotul ei (ea lipsea din tara si ma rugase sa o suplinesc in limitele posibilului) la cumparaturi. Baietii ma asteptam sa fie mai lipsiti de interes dar de la nepoata mea aveam cu totul alte asteptari caci mai discutasem despre ce i-ar placea. Mentionez ca era pe clasa a 5-a, deci avea undeva la 12 ani, varsta la care micile adolescente se manifesta din plin. Ei bine, intrebata asupra unui produs sau altul nu spunea nimic. I-am zis: "mai fata, tu o sa porti lucrurile astea. Eu te intreb ce preferi. Din moment ce sunt aici, am eu grija sa accepte si tatal tau daca de asta ti-e teama." A inceput, destul de timid, sa fie mai cooperanta. Inutil sa spun ca acelasi lucru s-a intamplat si cu baietii. Acest lucru s-a intamplat acum multi ani dar m-am tot gandit de ce? De ce doar cu mine copiii puteau spune ce si-ar dori si cu parintii de fata nu? Poate ca nu li s-a permis? Poate din cauza dresajului pe care l-am invatat noi in copilaria noastra (si aici eu am mult si zilnic de luptat cu multe "invataturi" pe care le-am primit si pe care nu vreau sa le transmit mai departe copilului meu gen: nu trebuie sa ii faci poftele, vai cum il mai lasi sa faca ce vrea cu tine, daca nu te impui n-o sa iasa nimic din el, copilul nu are voie sa..... sa....... si mai ales sa.....) si de care nu stim cum sa ne detasam si facem la fel cu copiii nostri? Ca doar un copil trebuie sa asculte!!! Dar parintii? Oare ei nu trebuie sa asculte copilul?
Eu imi doresc ca copilul meu sa imi spuna ce doreste, ce ii place si chiar daca nu sunt de acord putem vorbi, negocia si in final ajungem la un consens, dar vreau sa ii cunosc punctul de vedere iar el sa fie liber sa se exprime si mai ales sa stie ca e ascultat si, sper eu, si inteles. Sa nu ii fie teama ca va fi repezit sau, si mai rau, ca daca va insista va fi lovit. Si ce daca este mic? Nu este normal sa aiba preferinte? Eu cum ma simt daca vreau ciocolata si primesc ciorba? Si ciorba e buna dar daca eu nu vreau atunci? De ce sa tac si sa o mananc? Doar pentru ca cineva stie ce e bine pentru mine? Sau crede ca stie? Eu am posibilitatea sa protestez, sa ma cert si in final sa primesc ciocolata dar copilul meu? Daca il bruschez/cert/lovesc oare nu va crede ca el nu are dreptul sa primeasca ce doreste desi a vazut ca acel lucru exista? Mi-e greu si uneori foarte greu sa trec peste principiile care mi-au fost induse si lupt poate zilnic (sau de cateori pe zi) ca sa nu am un copil robotizat caruia sa ii spun vino si sa vina sau nu e voie si sa tresara indepartandu-se imediat. Nu vreau ca si copilul meu sa se trezeasca la maturitate cu aceeasi lipsa de incredere in el cu care am avut eu atat de mult imp de luptat. Si mai cred ca totul incepe de acum, de cand ei sunt foarte mici...
Copilul meu primeste!
Dimineata, la maxim 7:30, cand abia deschide ochii se ridica in sezut si spune poruncitor: am-am ca el vrea djo. Cobor impletecindu-ma din pat si iau papuceii cu catei si ii pun in picioare dupa care trece peste mine si coboara din pat. Suceste un tractor, invarte o masina, imi cere pernele sa faca dealuri pentru tractoare si masini maaa (adica mari), apoi deschide usa, se intoarce spre mine si spune mai mult decat poruncitor: papa. Doamne, atunci chiar trebuie sa ma dau jos din pat sa ii fac papa. Dar macar de m-ar lasa!!! Abia apuc sa spal quinoa si sa o pun la fiert si cum iau primul fruct sa il curat ca sa il pun in blender vine, ridica mainile spre mine si numai ce il aud: babu.
Mamico, te ia mami in brate imediat, stai numai sa punem marul asta in blender ca mami inca nu stie sa curete fructele cu tine in brate. Doar un minut...
Baaaabuuuuu.....
Mami imediat. Uite, aproape am treminat. Uite mami iti da mamica mar.
Babubaaaa!!!!
Bine, ia banana. Mai vrei? Iti daaau. Tine! Numai lasa-ma sa pun si eu fructele astea in....
Babuuuuuu...
Gata, vino!
Si pasez (asta deja stiu sa fac) cu el in brate, amestec quinoa tot cu el in brate si in sfarsit il servesc.
Apoi nu conteaza ca afara sunt 0 grade. Isi aduce tacticos ghetutele, imi cere geaca din cuier, mi le pune in pat si imi arata picioarele spunand: tatza! Ii scot papuceii, il imbrac/incalt si se duce la usa: uta! Bine, usa. Stai macar sa ma imbrac si eu....
Si afara povestea continua. Nu vreau pe aici, vreau pe acolo. Nuuuu, "apo" (inapoi)! Vreau la tractoare (moment in care le adresez in gand niste cuvinte celor care toooot lucreaza pe strada si nu mai termina).
Ajunsi inapoi in casa, plictisit de masini si tractoare, se duce si scoate toata incaltamintea mormaind: astea bebe, celelalte ma (mari) si se intoarce cu cei mai rosii si cu toc pantofi ai mei. Ma pune sa ridic picioarele, imi scoate papucii si imi da pantofii. Doamne, bine ca nu ma pune sa ies asa afara!
Intrebat de nenumarate ori daca vrea sa manance imi spune foarte clar: NU. Dar atunci cand se hotaraste ca vrea, se duce la frigider, trage de usa, se uita in spate sa vada daca merg dupa el si imi spune in stilul propriu: papa! Bine, dar ce? Vai, daca deschid frigiderul!!! Si incepe sa ceara iar: tutu (struguri)! Nu avem! Tati! Da, aduce tati cand vine. Reuseste sa deschida usa frigiderului: dadudaaaa!!!!! Avem iaurt, da, iti dau. Apoi iarasi, vrea mar, portocala si nici nu ma pot gandi ce ar mai pofti el ca imi cere de toate!
De ce imi cere? Poate pentru ca i-am permis sa aiba propriile lui gusturi si pareri? Aici imi vine un exemplu elocvent in minte: eram cu copiii sorei personale si cu sotul ei (ea lipsea din tara si ma rugase sa o suplinesc in limitele posibilului) la cumparaturi. Baietii ma asteptam sa fie mai lipsiti de interes dar de la nepoata mea aveam cu totul alte asteptari caci mai discutasem despre ce i-ar placea. Mentionez ca era pe clasa a 5-a, deci avea undeva la 12 ani, varsta la care micile adolescente se manifesta din plin. Ei bine, intrebata asupra unui produs sau altul nu spunea nimic. I-am zis: "mai fata, tu o sa porti lucrurile astea. Eu te intreb ce preferi. Din moment ce sunt aici, am eu grija sa accepte si tatal tau daca de asta ti-e teama." A inceput, destul de timid, sa fie mai cooperanta. Inutil sa spun ca acelasi lucru s-a intamplat si cu baietii. Acest lucru s-a intamplat acum multi ani dar m-am tot gandit de ce? De ce doar cu mine copiii puteau spune ce si-ar dori si cu parintii de fata nu? Poate ca nu li s-a permis? Poate din cauza dresajului pe care l-am invatat noi in copilaria noastra (si aici eu am mult si zilnic de luptat cu multe "invataturi" pe care le-am primit si pe care nu vreau sa le transmit mai departe copilului meu gen: nu trebuie sa ii faci poftele, vai cum il mai lasi sa faca ce vrea cu tine, daca nu te impui n-o sa iasa nimic din el, copilul nu are voie sa..... sa....... si mai ales sa.....) si de care nu stim cum sa ne detasam si facem la fel cu copiii nostri? Ca doar un copil trebuie sa asculte!!! Dar parintii? Oare ei nu trebuie sa asculte copilul?
Eu imi doresc ca copilul meu sa imi spuna ce doreste, ce ii place si chiar daca nu sunt de acord putem vorbi, negocia si in final ajungem la un consens, dar vreau sa ii cunosc punctul de vedere iar el sa fie liber sa se exprime si mai ales sa stie ca e ascultat si, sper eu, si inteles. Sa nu ii fie teama ca va fi repezit sau, si mai rau, ca daca va insista va fi lovit. Si ce daca este mic? Nu este normal sa aiba preferinte? Eu cum ma simt daca vreau ciocolata si primesc ciorba? Si ciorba e buna dar daca eu nu vreau atunci? De ce sa tac si sa o mananc? Doar pentru ca cineva stie ce e bine pentru mine? Sau crede ca stie? Eu am posibilitatea sa protestez, sa ma cert si in final sa primesc ciocolata dar copilul meu? Daca il bruschez/cert/lovesc oare nu va crede ca el nu are dreptul sa primeasca ce doreste desi a vazut ca acel lucru exista? Mi-e greu si uneori foarte greu sa trec peste principiile care mi-au fost induse si lupt poate zilnic (sau de cateori pe zi) ca sa nu am un copil robotizat caruia sa ii spun vino si sa vina sau nu e voie si sa tresara indepartandu-se imediat. Nu vreau ca si copilul meu sa se trezeasca la maturitate cu aceeasi lipsa de incredere in el cu care am avut eu atat de mult imp de luptat. Si mai cred ca totul incepe de acum, de cand ei sunt foarte mici...
Copilul meu primeste!
miercuri, 23 noiembrie 2011
Scutecit. Textil...
In urma cu 6-7 luni am decis impreuna cu domnul sot schimbarea scutecului de unica folosinta cu cele textile. Motivul? Pai partea economica, desigur. Mint!!! Daca ar fi sa ii cred pe cei ce descriu zodiile probabil ca cea mai potrivita caracteristica a zodiei mele (referitoare la mine) este comoditatea. Si ce poate fi mai comod decat sa pui un pampers, sa schimbi un pampers si sa arunci un pampers? Ha??? Deci partea economica a servit pentru tati care intelege muuult mai bine niste calcule matematice decat tot ce simte si poate explica o mamica sensibila care de dragul copilului renunta pana si la proverbiala comoditate. Ceea ce cu adevarat m-a facut sa schimb scutecele a fost acea perioada din luna de 3-5 zile in care trebuia sa folosesc niste chestii numite absorbante (de mai mult de 7 luni sunt o fericita la capitolul asta). In timpul sarcinii si apoi cateva luni dupa nastere nu am stiut, da, nu am stiut de existenta lor si scutece traditionale am spus clar: NU. Cand le-am aflat pe cele lavabile nu am reactionat in nici un fel. Am zis bine ca sunt, sa le foloseasca cine vrea. Noi punem pampers. Dar mai apoi ma tot gandeam, schimband scutec dupa scutec, oare bebelusul meu ce senzatie are toata ziua, inchis intr-un plastic? Aceea pentru care eu ma plang ca trebuie sa o suport pentru muuuult mai putin timp? El nu poate nici macar sa se planga, micutul! El doar suporta. Si astfel am inceput sa ma documentez, sa citesc, sa ma informez. Rezultatul? Am devenit fericita posesoare a unui set de 5 scutece pop-in si un bumgenius organic. De proba, mi-am zis. Proba nu s-a dovedit atat de infricosatoare pe cat ma temeam eu si astel am mai achizitionat 3 bum genius cu buzunar si 4 patapum tot cu buzunar, toate in culori vesele, frumoase. Si am pornit la drum. Pentru putin timp ne-am inteles bine, eu si scutecele, ca au inceput sa apara incidente. Legate mai ales de miros. Din cauza sarcinii nu mai puteam schimba copilul si asta se intampla mai ales dimineata si cand aveam cate o zi mai proasta, motiv pentru care am decis folosirea unui pampers pe timp de noapte cand oricum mai aveam incidente legate de absorbtie (nu stiu cum se face dar si acum cand nu mai suge si nu se trezeste noaptea, la trezire dimineata ne intampina un scutec destul de plin). A urmat o perioada de 3-4 luni in care am folosit alternativ pampers si scutec textil, dupa starea in care ma aflam caci daca la prima ora schimbam un scutec textil pai nu mai intelegeam nimic din ziua respectiva petrecand cea mai mare parte aplecata peste chiuveta...
Dar cu timpul starea mea s-a ameliorat si am reluat si scutecitul textil. Asa am constatat ca scutecele patapum sunt (cel putin mie mi se pare) mai mari si dupa ce am avut mici incidente am redus un rand de capse si acum sunt ok. La fel si cele bumgenius, un pic mai mici decat patapum dar mai mari decat pop-in si ele au fost micsorate dar tot dupa accidente. Am descoperit si secretul unei hartii de protectie bune si asta tot pe propria mea piele (sau mai degraba a bebelusului). Pentru inceput am avut hartie ultra utilizabila de mai multe ori dar mai ales extrem de protectoare. Atat doar ca putin mica pe latime. In rest numai cuvinte de lauda. O foloseam la fiecare scutec schimbat (copilul meu mananca multe fructe si supe si piureuri si este de imaginat rezultatul, nu?). Dar cu timpul s-a terminat si eu, intr-un moment de proasta inspiratie, comandand produse de pe un site si vazand si hartie pentru protectia scutecului, am luat de acolo. Nicodata nu voi mai folosi alta hartie. Este mult, mult inferioara celei ultra. Am inceput sa folosesc cate doua odata dar degeaba caci acum am un scutec pe care nu reusesc sa il curat cu nimic. Nimic insemnand vanish si detergent bio din bila de bou. Mai ramasesera mici pete si pe alte scutece dar s-au dus la urmatoarea spalare dupa ce le-am pus mai mult timp cu vanish. A ramas doar cel bumgenius organic (verde, foarte frumos) caruia chiar nu stiu ce sa ii fac. Ma gandisem si la inalbitor dar am citit ca nu e recomandat. Mai cautam solutii pana vom gasi. Le-am spalat pana acum la 40 de grade, cu detergent extrem de putin (am respectat insturctiunile), doar cele colorate in nuante "ciocolatii" le-am pus imediat dupa schimbat in apa cu vanish si s-au curatat bine. Mai putin cel amintit mai sus.
Personal le prefer uneori pe cele cu buzunar, mai putin cand trebuie sa le pun inserturile (am spus, sunt comoda), treaba care se face mai usor la pop-in. Inserturile li se usuca mult mai repede decat celor pop-in si asta conteaza mai ales acum cand le usuc in interior, pe langa surse de caldura. Dar probabil ca este chestie tot de dispozitie caci altfel nu imi explic de ce avand la dispozitie atat scutece cu buzunar cat si pop-in de multe ori intind mana nehotarata si ma intorc cu un pop-in.
Acum folosesc scutece textile in timpul zilei si pampers noaptea si uneori cand raman fara nici un textil disponibil caci cateodata copilul meu se gandeste sa imi faca surprize. Adica dupa 15 minute de la schimbat imi spune ca a facut "tata" (a se citi "c" in loc de "t", dar e mic si el ce sa faca daca nu poate sa il zica?). Si apoi, dupa nici o ora imi spune iar, acelasi lucru. Da, stiu, mi-ar mai trebui cateva, dar... Nici macar nu ma pot decide de care as mai vrea caci sunt atatea modele frumoase pe care as vrea sa le am... Si copilul cel mic va avea nevoie de mai multe caci eu nu ma vad spaland zilnic. Se mai impune o "vizita" virtuala pe la Adelle.ro.
Dar cu timpul starea mea s-a ameliorat si am reluat si scutecitul textil. Asa am constatat ca scutecele patapum sunt (cel putin mie mi se pare) mai mari si dupa ce am avut mici incidente am redus un rand de capse si acum sunt ok. La fel si cele bumgenius, un pic mai mici decat patapum dar mai mari decat pop-in si ele au fost micsorate dar tot dupa accidente. Am descoperit si secretul unei hartii de protectie bune si asta tot pe propria mea piele (sau mai degraba a bebelusului). Pentru inceput am avut hartie ultra utilizabila de mai multe ori dar mai ales extrem de protectoare. Atat doar ca putin mica pe latime. In rest numai cuvinte de lauda. O foloseam la fiecare scutec schimbat (copilul meu mananca multe fructe si supe si piureuri si este de imaginat rezultatul, nu?). Dar cu timpul s-a terminat si eu, intr-un moment de proasta inspiratie, comandand produse de pe un site si vazand si hartie pentru protectia scutecului, am luat de acolo. Nicodata nu voi mai folosi alta hartie. Este mult, mult inferioara celei ultra. Am inceput sa folosesc cate doua odata dar degeaba caci acum am un scutec pe care nu reusesc sa il curat cu nimic. Nimic insemnand vanish si detergent bio din bila de bou. Mai ramasesera mici pete si pe alte scutece dar s-au dus la urmatoarea spalare dupa ce le-am pus mai mult timp cu vanish. A ramas doar cel bumgenius organic (verde, foarte frumos) caruia chiar nu stiu ce sa ii fac. Ma gandisem si la inalbitor dar am citit ca nu e recomandat. Mai cautam solutii pana vom gasi. Le-am spalat pana acum la 40 de grade, cu detergent extrem de putin (am respectat insturctiunile), doar cele colorate in nuante "ciocolatii" le-am pus imediat dupa schimbat in apa cu vanish si s-au curatat bine. Mai putin cel amintit mai sus.
Personal le prefer uneori pe cele cu buzunar, mai putin cand trebuie sa le pun inserturile (am spus, sunt comoda), treaba care se face mai usor la pop-in. Inserturile li se usuca mult mai repede decat celor pop-in si asta conteaza mai ales acum cand le usuc in interior, pe langa surse de caldura. Dar probabil ca este chestie tot de dispozitie caci altfel nu imi explic de ce avand la dispozitie atat scutece cu buzunar cat si pop-in de multe ori intind mana nehotarata si ma intorc cu un pop-in.
Acum folosesc scutece textile in timpul zilei si pampers noaptea si uneori cand raman fara nici un textil disponibil caci cateodata copilul meu se gandeste sa imi faca surprize. Adica dupa 15 minute de la schimbat imi spune ca a facut "tata" (a se citi "c" in loc de "t", dar e mic si el ce sa faca daca nu poate sa il zica?). Si apoi, dupa nici o ora imi spune iar, acelasi lucru. Da, stiu, mi-ar mai trebui cateva, dar... Nici macar nu ma pot decide de care as mai vrea caci sunt atatea modele frumoase pe care as vrea sa le am... Si copilul cel mic va avea nevoie de mai multe caci eu nu ma vad spaland zilnic. Se mai impune o "vizita" virtuala pe la Adelle.ro.
joi, 3 noiembrie 2011
18 luni
Nu stiu ce noutati ar fi de notat in aceasta luna. Poate pentru ca nu sunt s-au nu le-am vazut eu caci pentru mine lunile trec din ce in ce mai greu.
Este mult mai interesat de jocurile cu copii si abia pot sa il iau de la acestia pentru diversele activitati gen mancat, schimbat, dormit, incalzit mainile pentru cinci minute.
Nu am mai incercat nici un aliment nou, doar combinatii noi (ex: cartof cu dovlecel sub forma de piure).
Sunt in continuare uimita de felul in care incearca sa reproduca orice cuvant nou. In mod propriu, se intelege, cu putine sunete. Sunt sunete pe care le spune individual dar nu in cuvinte cum ar fi: c,r chiar si l, iar cel mai des folosite: p, t, b pe langa toate vocalele caci la acestea nu are probleme. Asa ca sunt pusa de nenumarate ori pe zi sa pun "babiba" (bateriile) inapoi in masinuta ce mai apoi este trantita de parchet pana ce acestea sar din nou, pusa sa scot mingile din cele mai obscure locuri puse acolo special pentru acest scop, sa desfac si sa pun iar diverse capace, sa pun si sa iau "bobul" (dopul) sticlei, sa pun si sa golesc apa din canuta lui etc. Imi cere mar pentru a lua de doua ori din el si apoi il arunca si la cinci minute cand imi iau si eu unul, vine repede-repede si mi-l cere, mananca putin si mi-l inapoiaza.
Cu toata prudenta de care pare sa dea dovada astazi a cazut capatand cel mai mare cucui in frunte pe care l-a avut. A varsat lacrimi multe si amare dar nu pentru mult timp desi nu i-am distras cu nimic atentia, explicandu-mi cum a cazut si corpul ascutit de care s-a lovit (era un fel de pâră) asteptand probabil sa cert/bat corpul respectiv cum i s-a mai aratat desi am insistat sa nu, la fel cum i se distrage sistematic atentia atunci cand se loveste (ultima data cu o felie de cozonac, spre stupoarea mea). Ca o paranteza: nu reusesc sa inteleg cum, desi nu primesc ajutor in cresterea copilului gen luat copil cateva ore (macar una) de pe capul mamei , unora li se pare normal sa intervina atunci cand copilul scanceste ca nu poate (din nerabdare) sa intoarca un carut la care impinge desi eu sunt la un pas si nu intervin, ca vreau sa gaseasca el solutia si nu sa astepte intotdeauna ajutor. Ajutor pe care il cere atunci cand constata ca chiar nu poate sa realizeze ceea ce vrea. Sau cum poate veni cineva sa-ti cheme propriul copil din brate atunci cand, din diverse motive plange. Pot doar sa inteleg ca persoana respectiva ma considera incapabila, nu?
Astept, in zadar pana acum, momentul cand piticul meu va avea placerea sa se aseze si la olita, pana acum orice incercari de a-l tine macar doua minute soldandu-se cu multe urlete. Stie cand face "tata" caci il vad si il intreb ce face si el imi raspunde senin: "tata". Cand ii asez scutecele vine la mine razand si cu manuta indreptata spre ele spune iarasi: "tata". Si eu ii raspund ca da si ii explic ca el este baietel mare si ca ar trebui sa foloseasca olita caci acesta este scopul in care a fost cumparata acum muuuult timp, nu ca sa ne jucam cu ea, iar el nu si nu, ca el vrea tot in scutec. Si atunci ce sa fac? Curat 3-4 scutece pe zi caci da, face multe probleme si din nefericire pentru mine am achizitionat o hartie de protectie incomparabila cu cea ultra avuta pana acum si astfel am terminat vreo 1500 de ml de vanish in nici doua saptamani.
Iarasi ma uimeste modul in care reproduce seara diverse intamplari din timpul zilei sau cu o zi in urma. Ii povesteste tatalui ceea ce a facut (cu translator, da?), cu cine s-a mai jucat ("edi"-eric si "dadi"-david sunt noii lui prieteni), ce masina mare a mai vazut, sau ce a mai facut nu stiu ce tractor. A retinut o stire auzita intr-o seara anterioara la tv despre o persoana muscata de un caine. El se teme de caini si tatal lui, avand un moment deloc inspirat, a inceput sa ii explice ce pot face acestia. L-am ntrerupt repede dar nu suficient caci el a fost foarte impresionat si seara urmatoare cand consortul a pornit televizorul copilul a inceput sa povesteasca despre caine (am-am) si respectiva tanti.
Nu pot face nimic ce nu il implica cat timp este treaz si cum doarme dimineata pana doar la 6:30 maxim 7:00, iar la amiaza de la 13:30 pana la 15:00 (15:30 in cazuri fericite) si candva in acest timp trebuie sa mananc si eu ceva, nu pot decat sa ma asez pe parchet, cu farfuria in brate servindu-mi mancarea direct de acolo. Incerc sa ii pregatesc lui masa atunci cand doarme, mai putin cea de dimineata pe care o pregatesc printre tipete, urlete si alinari in bratele mamei.
Cam aceasta ar fi luna 18.
Eu? Eu ma intreb cum o sa ajung maine la salon la epilat caci TREBUIE, programarea mea fiind neinspirat facuta in timpul somnului piticului. Neinspirat caci trebuie sa il iau cu mine. Ma intreb daca mai rezist si pana cand, daca gasesc un umar pe care sa plang/ma plang caci mi se pare ca nu mai pot. Ma simt obosita, sfarsita, nervoasa si tip la copil, il cert pentru ca apoi sa imi para rau, sa imi spun ca nu trebuia, ca el e doar un copil iar persoana cu "minte" sunt eu... Ma simt tot mai izolata, mai rupta de lume si de prieteni si tot ce astept este sa treaca timpul. Si cand ma intreb pentru ce sa treaca nu imi pot raspunde. Doar sa treaca...
Este mult mai interesat de jocurile cu copii si abia pot sa il iau de la acestia pentru diversele activitati gen mancat, schimbat, dormit, incalzit mainile pentru cinci minute.
Nu am mai incercat nici un aliment nou, doar combinatii noi (ex: cartof cu dovlecel sub forma de piure).
Sunt in continuare uimita de felul in care incearca sa reproduca orice cuvant nou. In mod propriu, se intelege, cu putine sunete. Sunt sunete pe care le spune individual dar nu in cuvinte cum ar fi: c,r chiar si l, iar cel mai des folosite: p, t, b pe langa toate vocalele caci la acestea nu are probleme. Asa ca sunt pusa de nenumarate ori pe zi sa pun "babiba" (bateriile) inapoi in masinuta ce mai apoi este trantita de parchet pana ce acestea sar din nou, pusa sa scot mingile din cele mai obscure locuri puse acolo special pentru acest scop, sa desfac si sa pun iar diverse capace, sa pun si sa iau "bobul" (dopul) sticlei, sa pun si sa golesc apa din canuta lui etc. Imi cere mar pentru a lua de doua ori din el si apoi il arunca si la cinci minute cand imi iau si eu unul, vine repede-repede si mi-l cere, mananca putin si mi-l inapoiaza.
Cu toata prudenta de care pare sa dea dovada astazi a cazut capatand cel mai mare cucui in frunte pe care l-a avut. A varsat lacrimi multe si amare dar nu pentru mult timp desi nu i-am distras cu nimic atentia, explicandu-mi cum a cazut si corpul ascutit de care s-a lovit (era un fel de pâră) asteptand probabil sa cert/bat corpul respectiv cum i s-a mai aratat desi am insistat sa nu, la fel cum i se distrage sistematic atentia atunci cand se loveste (ultima data cu o felie de cozonac, spre stupoarea mea). Ca o paranteza: nu reusesc sa inteleg cum, desi nu primesc ajutor in cresterea copilului gen luat copil cateva ore (macar una) de pe capul mamei , unora li se pare normal sa intervina atunci cand copilul scanceste ca nu poate (din nerabdare) sa intoarca un carut la care impinge desi eu sunt la un pas si nu intervin, ca vreau sa gaseasca el solutia si nu sa astepte intotdeauna ajutor. Ajutor pe care il cere atunci cand constata ca chiar nu poate sa realizeze ceea ce vrea. Sau cum poate veni cineva sa-ti cheme propriul copil din brate atunci cand, din diverse motive plange. Pot doar sa inteleg ca persoana respectiva ma considera incapabila, nu?
Astept, in zadar pana acum, momentul cand piticul meu va avea placerea sa se aseze si la olita, pana acum orice incercari de a-l tine macar doua minute soldandu-se cu multe urlete. Stie cand face "tata" caci il vad si il intreb ce face si el imi raspunde senin: "tata". Cand ii asez scutecele vine la mine razand si cu manuta indreptata spre ele spune iarasi: "tata". Si eu ii raspund ca da si ii explic ca el este baietel mare si ca ar trebui sa foloseasca olita caci acesta este scopul in care a fost cumparata acum muuuult timp, nu ca sa ne jucam cu ea, iar el nu si nu, ca el vrea tot in scutec. Si atunci ce sa fac? Curat 3-4 scutece pe zi caci da, face multe probleme si din nefericire pentru mine am achizitionat o hartie de protectie incomparabila cu cea ultra avuta pana acum si astfel am terminat vreo 1500 de ml de vanish in nici doua saptamani.
Iarasi ma uimeste modul in care reproduce seara diverse intamplari din timpul zilei sau cu o zi in urma. Ii povesteste tatalui ceea ce a facut (cu translator, da?), cu cine s-a mai jucat ("edi"-eric si "dadi"-david sunt noii lui prieteni), ce masina mare a mai vazut, sau ce a mai facut nu stiu ce tractor. A retinut o stire auzita intr-o seara anterioara la tv despre o persoana muscata de un caine. El se teme de caini si tatal lui, avand un moment deloc inspirat, a inceput sa ii explice ce pot face acestia. L-am ntrerupt repede dar nu suficient caci el a fost foarte impresionat si seara urmatoare cand consortul a pornit televizorul copilul a inceput sa povesteasca despre caine (am-am) si respectiva tanti.
Nu pot face nimic ce nu il implica cat timp este treaz si cum doarme dimineata pana doar la 6:30 maxim 7:00, iar la amiaza de la 13:30 pana la 15:00 (15:30 in cazuri fericite) si candva in acest timp trebuie sa mananc si eu ceva, nu pot decat sa ma asez pe parchet, cu farfuria in brate servindu-mi mancarea direct de acolo. Incerc sa ii pregatesc lui masa atunci cand doarme, mai putin cea de dimineata pe care o pregatesc printre tipete, urlete si alinari in bratele mamei.
Cam aceasta ar fi luna 18.
Eu? Eu ma intreb cum o sa ajung maine la salon la epilat caci TREBUIE, programarea mea fiind neinspirat facuta in timpul somnului piticului. Neinspirat caci trebuie sa il iau cu mine. Ma intreb daca mai rezist si pana cand, daca gasesc un umar pe care sa plang/ma plang caci mi se pare ca nu mai pot. Ma simt obosita, sfarsita, nervoasa si tip la copil, il cert pentru ca apoi sa imi para rau, sa imi spun ca nu trebuia, ca el e doar un copil iar persoana cu "minte" sunt eu... Ma simt tot mai izolata, mai rupta de lume si de prieteni si tot ce astept este sa treaca timpul. Si cand ma intreb pentru ce sa treaca nu imi pot raspunde. Doar sa treaca...
marți, 1 noiembrie 2011
Ce te poate lovi intr-o zona de tara
Ma plimbam astazi cu copilul in carut si impreuna cu noi mai mergea o cunostinta (sa nu spun chiar prietena). Ne-am intalnit cu o mamica mai proaspata ce a nascut de vreo trei luni, ea fara copil la purtator. Am discutat despre una, despre alta, despre cum imi merge sarcina si apoi am intrebat si eu ce ii face fetita. A inceput sa se planga ca plange zi si noapte dar tace atunci cand o leagana sau o tine in brate etc, etc. Am mai intrebat daca o tine pe afara si mi-a zis ca astazi i s-a parut prea frig si nu, nu a iesit cu copila afara. Eu ma abtin cat se poate sa dau sfaturi in urma unor altercatii create mai pe fata sau si mai mult mai pe la spate desi si in astfel de cazuri nu dadeam sfaturi ci doar raspundeam la intrebari fara sa stiu ca exista un sablon pentru raspunsurile anumitor intrebari (despre alimentatia sau somnul sau chiar plimbarea micutilor) pe care ar fi mai bine sa il respecte oricine nu vrea sa fie etichetat drept ciudat. Ei bine, de aceasta data m-a mancat undeva sub limba si i-am spus ca eu iarna trecuta scoteam uneori copilul si la ora 19:00 afara pentru 10-15 minute iar in timpul zilei mai mute reprize de 30-45 minute. Si ce aflu atunci? Cunostinta cu care eram imi spune ca "lumea inconjuratoare" ma credea usor (sau mai mult) sarita ca tin copilul atat de mult si de des afara. M-am simtit usor inconfortabil afland acest lucru pentru ca nu pot sa nu ma mir in continuare de felul in care isi permit unii sa eticheteze persoane fara a le cunoaste sau fara nici un fel de informatii despre crescutul bebelusilor in afara sfaturilor mostenite de la bunica si strabunica gen nu scoate copilul din casa pana la botez sau sa nu cumva sa il ti cu fata descoperita sau, in cazul alimentatiei, daca nu ii dai destul de repede "de toate" o sa refuze mancarea mai tarziu.
Ba sa avem pardon! Copilul meu mananca destul de bine pentru varsta lui desi a fost diversificat lent (extrem de lent si de tarziu dupa parerea unora si inca mai are multe interdictii) cu mar simplu nu cu biscuit cum imi sugera marea parte ca ar trebui (ce e aia intoleranta la gluten? pai pe vremea noastra...) si fara celebrul gris cu lapte (iarasi mare greseala!). Am gresit? Eu personal n-as zice. Nu am intampinat nici o alergie desi tatal este puternic alergic, este drept ca la polen si alte d-astea dar totusi... si nu stiu daca se poate numi noroc dar nu am avut nici un fel de probleme cu constipatia sau diareea (nici nu eram si nu sunt pregatita sa le fac fata dar nevoia se zice ca te invata... motive pentru care am fost foate prudenta cu ce si cum diversific fiind oarecum pregatita din experienta unei persoane apropiate al carei copil cand nu era constipat avea diaree) sau voma.
In legatura cu plimbarile iarasi as putea sa spun ca copilul meu la 18 luni nu stie ce este un antibiotic el servind pana acum maxim 10 (desi cred ca e mult) lingurite de panadol. Nu stiu cum se face dar "total iresponsabila" fiind, tinand copilul afara pe asa o vreme cand, daca imi amintesc bine, nu era persoana cunoscuta sau necunoscuta pe langa care sa trecem si sa nu spuna sugestiv: Vai, n-ati inghetat? Ia uite ce i s-a inrosit nasucul nu am ajuns la nici un spital sau la medicamentatie acasa ceea ce nu cred ca pot spune despre nici un copil din zona, crescut ca "la carte" (a cui carte?).
Si pentru ca tot mi-am mai amintit ceva, celor care li se pare exagerata 'pretentia' de a avea sotul pentru ceva timp alaturi de mine si copil (sunt insarcinata, in saptamana 27 oameni buni! E absurd sa am nevoie de ajutor?), fara sa facem altceva decat sa plimbam si distram piticul petrecand timpul ca o familie ce suntem, (si aici nu este doar cazul meu), persoane ce motiveaza in acest fel: pe mine nu m-a ajutat sotul deloc. Eu mi i-am crescut singura si aveam si gospodarie mare si muuult de lucru si m-am descurcat, le spun doar ca daca as fi vrut sa cresc un copil singura atunci il faceam fara sa formez intai o familie. Si le-as mai intreba cati ani in campul muncii au. Pentru ca eu LUCREZ, eu sunt platitor de taxe si pe mine nu ma tine sotul caci am propriul meu venit. Venit care nu inseamna ca ma desemneaza pe mine ca unic 'ingrijitor' de copil, cum mi s-a spus, ci imi este dat pentru cele minim 8 ore (pana la 12 de multe ori) pe zi petrecute la serviciu fara sa ii pese nimanui ca poate am obosit, poate abia imi mai indoi/indrept spatele si fara posibilitatea de a sta atunci cand am obosit caci pe mine ma plateste cineva sa muncesc!!! Deci nu ar fi normal ca acest venit sa acopere tot 8 ore? Restul de 16? De ce oare pare atat de absurd si nenormal ca o familie sa isi plimbe copilul? Sau si mai grav: ca un tatic sa se ocupe de copilul lui? Oare eu nu am voie sa obosesc? Ba am obosit rau. Si eu nu vreau sa ma descurc si sa mi-i cresc in acel fel. Eu am obosit pentru ca nu pot sa las copilul singur, dormind si sa plec intorcandu-ma peste cateva ore muuult mai relaxata caci in acest timp nu am pus si ridicat de 50 de ori copilul, nu am aprobat de 10 ori ca tractorul a adus lemnele, sau ca a trecut o masina mare care a facut puf-puf si tiiit si alte lucruri fara insemnatate pentru noi adultii, deci desfiintate caci la ce folosesc? Iar eu nu i-am spus nu am timp de tine, lasa-ma, du-te si joaca-te singur, si nu l-am ignorat niciodata pentru ca el este important si tot ceea ce spune si face este important. Nu vreau sa vad suferinta si tristete in ochii copilului meu, indiferent ca este mic sau mare, pentru ca il iubesc si ma doare. Si din dragoste am ales sa il cresc asa si incerc sa ma opresc atunci cand imi vine sa urlu la el asa cum eram invatata (din exemple nu ca mi-ar fi spus cineva) pana sa am copil si pentru ca ma doare cand vad ochii mici privindu-ma printre lacrimi si glasciorul atat de drag chemandu-ma printre suspine.
Deci pentru cei ce locuiesc in zone de tara (multe avantaje, da, dar si reversul) si nu vor sa fie etichetati drept ciudati neaparat plimbati copiii iarna prin locuri in care nu puteti fi vazuti si mai ales nu admiteti nicicum ca nu l-ati diversificat de la cel mult 3 luni si nici ca nu i-ati dat macar de la 10-12 luni carne de porc si de vita si macar dulciuri facute in casa. A, si bomboane. Neaparat bomboane. Ca al nostru/a noastra mananca de toate si ia uite ce crescut/crescuta e? Ce conteaza ca a ajuns la urgente, la doi ani, cu alergie la pufuleti/pufarine? Asa ii plac! Sau la 6-7 luni dupa o ciorbita de burta? A, nu-i nimic...
Ba sa avem pardon! Copilul meu mananca destul de bine pentru varsta lui desi a fost diversificat lent (extrem de lent si de tarziu dupa parerea unora si inca mai are multe interdictii) cu mar simplu nu cu biscuit cum imi sugera marea parte ca ar trebui (ce e aia intoleranta la gluten? pai pe vremea noastra...) si fara celebrul gris cu lapte (iarasi mare greseala!). Am gresit? Eu personal n-as zice. Nu am intampinat nici o alergie desi tatal este puternic alergic, este drept ca la polen si alte d-astea dar totusi... si nu stiu daca se poate numi noroc dar nu am avut nici un fel de probleme cu constipatia sau diareea (nici nu eram si nu sunt pregatita sa le fac fata dar nevoia se zice ca te invata... motive pentru care am fost foate prudenta cu ce si cum diversific fiind oarecum pregatita din experienta unei persoane apropiate al carei copil cand nu era constipat avea diaree) sau voma.
In legatura cu plimbarile iarasi as putea sa spun ca copilul meu la 18 luni nu stie ce este un antibiotic el servind pana acum maxim 10 (desi cred ca e mult) lingurite de panadol. Nu stiu cum se face dar "total iresponsabila" fiind, tinand copilul afara pe asa o vreme cand, daca imi amintesc bine, nu era persoana cunoscuta sau necunoscuta pe langa care sa trecem si sa nu spuna sugestiv: Vai, n-ati inghetat? Ia uite ce i s-a inrosit nasucul nu am ajuns la nici un spital sau la medicamentatie acasa ceea ce nu cred ca pot spune despre nici un copil din zona, crescut ca "la carte" (a cui carte?).
Si pentru ca tot mi-am mai amintit ceva, celor care li se pare exagerata 'pretentia' de a avea sotul pentru ceva timp alaturi de mine si copil (sunt insarcinata, in saptamana 27 oameni buni! E absurd sa am nevoie de ajutor?), fara sa facem altceva decat sa plimbam si distram piticul petrecand timpul ca o familie ce suntem, (si aici nu este doar cazul meu), persoane ce motiveaza in acest fel: pe mine nu m-a ajutat sotul deloc. Eu mi i-am crescut singura si aveam si gospodarie mare si muuult de lucru si m-am descurcat, le spun doar ca daca as fi vrut sa cresc un copil singura atunci il faceam fara sa formez intai o familie. Si le-as mai intreba cati ani in campul muncii au. Pentru ca eu LUCREZ, eu sunt platitor de taxe si pe mine nu ma tine sotul caci am propriul meu venit. Venit care nu inseamna ca ma desemneaza pe mine ca unic 'ingrijitor' de copil, cum mi s-a spus, ci imi este dat pentru cele minim 8 ore (pana la 12 de multe ori) pe zi petrecute la serviciu fara sa ii pese nimanui ca poate am obosit, poate abia imi mai indoi/indrept spatele si fara posibilitatea de a sta atunci cand am obosit caci pe mine ma plateste cineva sa muncesc!!! Deci nu ar fi normal ca acest venit sa acopere tot 8 ore? Restul de 16? De ce oare pare atat de absurd si nenormal ca o familie sa isi plimbe copilul? Sau si mai grav: ca un tatic sa se ocupe de copilul lui? Oare eu nu am voie sa obosesc? Ba am obosit rau. Si eu nu vreau sa ma descurc si sa mi-i cresc in acel fel. Eu am obosit pentru ca nu pot sa las copilul singur, dormind si sa plec intorcandu-ma peste cateva ore muuult mai relaxata caci in acest timp nu am pus si ridicat de 50 de ori copilul, nu am aprobat de 10 ori ca tractorul a adus lemnele, sau ca a trecut o masina mare care a facut puf-puf si tiiit si alte lucruri fara insemnatate pentru noi adultii, deci desfiintate caci la ce folosesc? Iar eu nu i-am spus nu am timp de tine, lasa-ma, du-te si joaca-te singur, si nu l-am ignorat niciodata pentru ca el este important si tot ceea ce spune si face este important. Nu vreau sa vad suferinta si tristete in ochii copilului meu, indiferent ca este mic sau mare, pentru ca il iubesc si ma doare. Si din dragoste am ales sa il cresc asa si incerc sa ma opresc atunci cand imi vine sa urlu la el asa cum eram invatata (din exemple nu ca mi-ar fi spus cineva) pana sa am copil si pentru ca ma doare cand vad ochii mici privindu-ma printre lacrimi si glasciorul atat de drag chemandu-ma printre suspine.
Deci pentru cei ce locuiesc in zone de tara (multe avantaje, da, dar si reversul) si nu vor sa fie etichetati drept ciudati neaparat plimbati copiii iarna prin locuri in care nu puteti fi vazuti si mai ales nu admiteti nicicum ca nu l-ati diversificat de la cel mult 3 luni si nici ca nu i-ati dat macar de la 10-12 luni carne de porc si de vita si macar dulciuri facute in casa. A, si bomboane. Neaparat bomboane. Ca al nostru/a noastra mananca de toate si ia uite ce crescut/crescuta e? Ce conteaza ca a ajuns la urgente, la doi ani, cu alergie la pufuleti/pufarine? Asa ii plac! Sau la 6-7 luni dupa o ciorbita de burta? A, nu-i nimic...
joi, 27 octombrie 2011
M-am mutat la bucatarie
Ei bine, nu in frigider ci pe blatul liber de langa el si nu pentru a manca ci pentru a gati. Pentru cine? Pai pentru cine altul?!? Da, pentru copil. Daca pana acum ceva timp aveam o mancare asigurata pentru 2-3 zile iar seara scapam repede cu cate un iaurt sau un piure repede facut si doar dimineata aveam de pregatit masa de fructe, ei bine lucrurile s-au schimbat pe ici pe colea si anume in punctele esentiale.
Intr-una din serile (foarte rare) saptamanii trecute, cand intr-un mod absolut miraculos ne-am bucurat de prezenta domnului sot respectiv tata, am auzit pe la stiri pe la TV (daca nu e el acasa nici TV-ul nu e pornit) unele informatii referitoare la iaurturi pe care nu as fi tinut deloc sa le stiu, dar care odata instalate in creierul meu nu s-au mai dat duse. Ei bine, povestea stimata prezentatoare despre nu stiu ce aditivi si nu stiu ce substante daunatoare etc, etc, etc ce s-ar afla in aceste produse atat de simplu de procurat si facut copilul sa le inghita ca mie mi-a cam pierit pofta de hranit propria odrasla cu ele. Undeva adanc in mintea mea informatia era cunoscuta existand cu ceva timp in urma o timida tentativa de a face eu insami iaurt, dar apoi din lipsa de timp am renuntat la idee fiind mult mai simplu sa cumpar 2-3-4 iaurturi pe saptamana. Stirea respectiva se referea de asemenea si la paine si probabil si la alte produse pe care nu le-am retinut, dar cum nu dispun inca de un minunat cuptor electric si foarte personal ideea coacerii celor mai naturale si neaditivate painici sa mai astepte. Ceea ce am decis insa sa inlocuiesc este iaurtul. Doar ca inlocuirea lui presupune alte batai de cap caci inlocuim dar cu ce? Cu ceva care sa nu fie din supermarket, adica sa fie pregatit acasa cu legume de preferat din camara proprie sau fructe conservate din acelasi loc. Si am ajuns astfel sa pregatesc zilnic masa de dimineata, adica fructele cu cereale (daca mai aud vreun scandal legat si de ele ma cert cu consortul ca ma pune sa ma uit la tv), in ultimul timp combinate mai mult cu quinoa, masa de pranz pregatita la 3 zile si masa de seara pe care iarasi o pregatesc zilnic caci nu stiu cum ar fi un piure pe care eu il fac exact cand se trezeste piticul sa zicem ca doar a doua zi ca gust. Mie cu siguranta nu mi-ar placea sa mananc un piure reincalzit... Si iata-ma facand planuri in timpul zilei si in timpul noptii (deh, insomniile!), elaborand meniuri, cautand retete simple si rapid preparabile si usoare dar si consistente....
Si iata-ma fanul numarul unu al site-urilor de diversificare, al tuturor site-urilor de diversificare, in cautare de retete si idei. Si daca astazi a fost la pranz peste cu legume la cuptor (doar pentru o zi) si piure de cartofi cu dovlecel si smantana si iarasi quinoa cu miere si fructe din compot, maine??? Maine ce va fi? Zacusca si alte preparate "de-a gata" nu merg fiind folosite mai mult ca gustari.
Si noaptea aceasta o presimt fara insomnii dupa trezirea de la 5:20 de azi dimineata data de fi-miu (sa ii spuna si lui cineva ca e monstruos sa trezesti o femeie gravida ce a adormit la 11:00 si care nu are timp sa doarma ziua caci are trei mese de pregatit, la acea ora??? matinala). Dimineata nu am sa imi bat capul decat daca sa fie mar sau para, sau ananas, sau mai stiu eu ce fructe mi se par mai bune si mai gustoase pe moment caci mai fur si eu cate o lingurita. La pranz planuiesc o supa de legume cu carne de vitel. Aici mi se termina inspiratia, este tarziu pentru a mai cauta pe net inspiratie, este sfarsit de saptamana deci frigiderul da semne de goliciune si mi se pare complet lipsit de alimente inspirative, magazinasele de la capatul strazilor din localitate... nici nu merita amintite, sotul plecat pe toata ziua plus o parte din noapte. Ce sa mai gatesc eu pentru inca o masa? Hmm, hmmm, hmmmmmm...
Ma gandesc sa pun consortul la gatit in noaptea asta ca doar el m-a facut sa ascult eu pe la tv. Oare ce ar pregati taticu' pentru un pui de 18 luni? Ce se spunea despre curiozitate si pisica???
Intr-una din serile (foarte rare) saptamanii trecute, cand intr-un mod absolut miraculos ne-am bucurat de prezenta domnului sot respectiv tata, am auzit pe la stiri pe la TV (daca nu e el acasa nici TV-ul nu e pornit) unele informatii referitoare la iaurturi pe care nu as fi tinut deloc sa le stiu, dar care odata instalate in creierul meu nu s-au mai dat duse. Ei bine, povestea stimata prezentatoare despre nu stiu ce aditivi si nu stiu ce substante daunatoare etc, etc, etc ce s-ar afla in aceste produse atat de simplu de procurat si facut copilul sa le inghita ca mie mi-a cam pierit pofta de hranit propria odrasla cu ele. Undeva adanc in mintea mea informatia era cunoscuta existand cu ceva timp in urma o timida tentativa de a face eu insami iaurt, dar apoi din lipsa de timp am renuntat la idee fiind mult mai simplu sa cumpar 2-3-4 iaurturi pe saptamana. Stirea respectiva se referea de asemenea si la paine si probabil si la alte produse pe care nu le-am retinut, dar cum nu dispun inca de un minunat cuptor electric si foarte personal ideea coacerii celor mai naturale si neaditivate painici sa mai astepte. Ceea ce am decis insa sa inlocuiesc este iaurtul. Doar ca inlocuirea lui presupune alte batai de cap caci inlocuim dar cu ce? Cu ceva care sa nu fie din supermarket, adica sa fie pregatit acasa cu legume de preferat din camara proprie sau fructe conservate din acelasi loc. Si am ajuns astfel sa pregatesc zilnic masa de dimineata, adica fructele cu cereale (daca mai aud vreun scandal legat si de ele ma cert cu consortul ca ma pune sa ma uit la tv), in ultimul timp combinate mai mult cu quinoa, masa de pranz pregatita la 3 zile si masa de seara pe care iarasi o pregatesc zilnic caci nu stiu cum ar fi un piure pe care eu il fac exact cand se trezeste piticul sa zicem ca doar a doua zi ca gust. Mie cu siguranta nu mi-ar placea sa mananc un piure reincalzit... Si iata-ma facand planuri in timpul zilei si in timpul noptii (deh, insomniile!), elaborand meniuri, cautand retete simple si rapid preparabile si usoare dar si consistente....
Si iata-ma fanul numarul unu al site-urilor de diversificare, al tuturor site-urilor de diversificare, in cautare de retete si idei. Si daca astazi a fost la pranz peste cu legume la cuptor (doar pentru o zi) si piure de cartofi cu dovlecel si smantana si iarasi quinoa cu miere si fructe din compot, maine??? Maine ce va fi? Zacusca si alte preparate "de-a gata" nu merg fiind folosite mai mult ca gustari.
Si noaptea aceasta o presimt fara insomnii dupa trezirea de la 5:20 de azi dimineata data de fi-miu (sa ii spuna si lui cineva ca e monstruos sa trezesti o femeie gravida ce a adormit la 11:00 si care nu are timp sa doarma ziua caci are trei mese de pregatit, la acea ora??? matinala). Dimineata nu am sa imi bat capul decat daca sa fie mar sau para, sau ananas, sau mai stiu eu ce fructe mi se par mai bune si mai gustoase pe moment caci mai fur si eu cate o lingurita. La pranz planuiesc o supa de legume cu carne de vitel. Aici mi se termina inspiratia, este tarziu pentru a mai cauta pe net inspiratie, este sfarsit de saptamana deci frigiderul da semne de goliciune si mi se pare complet lipsit de alimente inspirative, magazinasele de la capatul strazilor din localitate... nici nu merita amintite, sotul plecat pe toata ziua plus o parte din noapte. Ce sa mai gatesc eu pentru inca o masa? Hmm, hmmm, hmmmmmm...
Ma gandesc sa pun consortul la gatit in noaptea asta ca doar el m-a facut sa ascult eu pe la tv. Oare ce ar pregati taticu' pentru un pui de 18 luni? Ce se spunea despre curiozitate si pisica???
duminică, 23 octombrie 2011
Amuzamente
Duminica. In vizita la fratele personal. Copilul se juca pe podea alaturi de varul lui cu 5 luni mai mare. Parea foarte concentrat in ceea ce face pana cand abdomenul varului (este mai grasut) se dezgoleste lasand la vedere burtica bombata. Piticul nostru se opreste, intinde manuta spre tovarasul de joaca si incepe sa exclame: bebe, bebe, bebe!
Dimineata. Atractia principala: cocotatul pe patut si satit in acesta pana la epuizarea nervilor mamei lui. Dupa ce imi cere de cateva ori sa il pun si sa il iau din patutul in care nu mai doarme de mult, incepe sa arunce jucariile de plus jos din el. Eu ii spun ca e foarte bine, ca trebuie sa faca curat in patut, ca acela este locul unde El ar TREBUI sa doarma.
Seara. Ii cere tatalui sa il puna in patut. Arunca din plusuri, topaie, sare si apoi se intinde in patut.
-Ce faci taticule acolo?
-Naaaani! raspunde intervievatul cu un zambet de la o ureche la cealalta.
Dimineata. Atractia principala: cocotatul pe patut si satit in acesta pana la epuizarea nervilor mamei lui. Dupa ce imi cere de cateva ori sa il pun si sa il iau din patutul in care nu mai doarme de mult, incepe sa arunce jucariile de plus jos din el. Eu ii spun ca e foarte bine, ca trebuie sa faca curat in patut, ca acela este locul unde El ar TREBUI sa doarma.
Seara. Ii cere tatalui sa il puna in patut. Arunca din plusuri, topaie, sare si apoi se intinde in patut.
-Ce faci taticule acolo?
-Naaaani! raspunde intervievatul cu un zambet de la o ureche la cealalta.
marți, 4 octombrie 2011
17 luni
Iar sunt in urma. Iar a trecut timpul fara sa imi dau seama cum, caci de o perioada timpul meu trece fara sa vad pe unde si aproape tot este dedicat piticului. Care pitic este tot nemultumit. El tot mai vrea ceva, tot mai intinde mana (si nervii mei) dupa altceva, tot mai cere cate o plimbare dupa multe altele si eu, epuizata, incerc sa satisfac, in masura in care pot, toate aceste doleante exprimate pe un ton deloc dispus la negocieri.
Incearca sa spuna tot mai multe cuvinte si intampinam multe neintelegeri la capitolul asta el numind in acelasi fel mai multe lucruri, ceea ce provoaca multe frustrari atunci cand insista si insista si eu nu reusesc sa inteleg suficient de repede. Caci da, aproape tot ce face este in cea mai mare graba. Alearga tot mai mult si mai repede (spre nefericirea mea caci il vad in minte aproape mereu pe jos cu gurita lovita). A inceput sa fie tot mai independent departandu-se tot mai mult si mai des de mine, totusi cu aruncaturi de priviri in urma sa fie sigur ca il urmez.
Ii plac animalele foarte mult. Alearga ratustele (pe care le chiama ma) bunicilor, a incercat si cu gainile dar sunt prea rapide pentru el, pisica vecinilor este de-asemenea vanata cum ii vede picioarele plimbandu-se prin ograda noastra si este numita pitha (th-ul englezesc). Cainii cred ca mai degraba il sperie. Sau poate doar cand latra caci ma pune sa il duc acolo unde stie ca este cate unul spunandu-mi am, am unde vrea sa il tin mult timp sa se uite la el.
Cand trec masini mai mari pe strada alearga repede sa se prinda de piciorul meu pana considera ca a trecut pericolul cand alearga la poarta sa se uite in urma lor. Face diferenta intre ma(re) si mi(c). Stie cand un ta (tractor si uneori cartof) este mare sau mic, iar in una din zile, catarandu-se pe un lemn, a inceput sa exclame, plin de importanta: maaaa.
Am remarcat ca este atent la detalii si repere. In weekend, mergand la fratele personal i-am spus ca mergem la Eric (copilul lui cel mic, doar cu cateva luni mai mare decat piticul nostru). Ceea ce am omis sa ii spunem a fost ca mergem intai la bunica si ne-a si taxat. Cand a vazut ca trecem de straduta pe care trebuia sa mergem la Eric a inceput sa strige: Edi, Edi si sa arate spre straduta. Nu am stiut/crezut ca stie si pot spune ca a fost surpriza zilei.
A inceput sa ne ajute si in gospodarie. In una din seri domnul sot era la vanatoarea a doua muste. Inarmat cu un prosop, a reusit sa le doboare dupa care a calcat cu papucul pe ele. Copilul, nescapandu-l din ochi, a vazut ce face si dupa ce tatal lui a lasat neglijent prosopul pe un scaun, l-a capturat piticul si a inceput sa doboare muste imaginare si sa le calce cu piciorul, dar cu ce exclamatii de placere. Tot astfel intr-una din rarele seri cand ne bucuram de prezenta sus-numitului tatic, acesta aprindea focul si copilul s-a oferit sa il ajute. Intamplarea s-a soldat cu manutele pline de carbuni plus bluzita de pe el. Operatiunea s-a repetat si a doua seara, spre disperarea mea, si mi-am amenintat barbatul ca daca nu va fi atent o sa aiba niste hainute de curatat si zau daca stiu cum o sa se descurce. Rezultatul? O alta bluza "neagra" pe care m-am chinuit tot eu sa o curat, evident!
Mancaruri noi nu prea avem de notat. Am incercat pilaful cu ciuperci unde am notat un succes. Am luat si quinoa pe care am amestecat-o cu fructele de dimineata. Prima dimineata s-a cerut supliment. A doua dimineata am fost prudenta si am marit cantitatea fiind convinsa ca o sa am si eu o portie. Nu mi-a ramas nimic. De atunci avem portie marita de pasat, fiert si ce s-o mai putea face la ore prea matinale pentru gustul meu. Pentru ca eu adorm de cele mai multe ori dupa miezul noptii, pentru ca mie imi mai trebuie ceva ore in plus ca sa fac tot ce vreau. Ziua nu reusesc sa dorm aproape niciodata si desi piticul doarme noaptea destul de bine, ei bine iata: se trezeste din cand in cand (la 3-4 nopti, poate) si il aud de undeva de la mijlocul patului biebe-biebe-bebeee hotarat si insistent, tragand de bluza pijamalei mele proaspat achizitionata. Ce vrea? Ce sa vrea?!! Sa ridic bluza ca sa isi culce (tranteasca) el capsorul peste abdomenul meu bombat. Nu se poate negocia decat cu riscul trezirii inclusiv a vecinilor. Si credeti cumva ca 'celalalt' este mai intelegator? Ei bine, nu. Pune de o partida de fotbal cum stie el mai bine. Nu stiu ce-o mai fi de bietele mele organe. Seara nu putem adormi fara sa il pupam pe "bebe". Si de curand a descoperit ca in urma saruturilor umede ramane apa. Asa ca a cerut prosop si dupa pupicul pe care il face cat se poate de umed incepe curatarea locului... Eu mai suport inca... E drept ca de cele mai multe ori ne distram cu totii atat de bine incat nu mai realizez neajunsurile daca acestea exista.
E frumos sa cresti un copil. Dar doi?
Incearca sa spuna tot mai multe cuvinte si intampinam multe neintelegeri la capitolul asta el numind in acelasi fel mai multe lucruri, ceea ce provoaca multe frustrari atunci cand insista si insista si eu nu reusesc sa inteleg suficient de repede. Caci da, aproape tot ce face este in cea mai mare graba. Alearga tot mai mult si mai repede (spre nefericirea mea caci il vad in minte aproape mereu pe jos cu gurita lovita). A inceput sa fie tot mai independent departandu-se tot mai mult si mai des de mine, totusi cu aruncaturi de priviri in urma sa fie sigur ca il urmez.Ii plac animalele foarte mult. Alearga ratustele (pe care le chiama ma) bunicilor, a incercat si cu gainile dar sunt prea rapide pentru el, pisica vecinilor este de-asemenea vanata cum ii vede picioarele plimbandu-se prin ograda noastra si este numita pitha (th-ul englezesc). Cainii cred ca mai degraba il sperie. Sau poate doar cand latra caci ma pune sa il duc acolo unde stie ca este cate unul spunandu-mi am, am unde vrea sa il tin mult timp sa se uite la el.
Cand trec masini mai mari pe strada alearga repede sa se prinda de piciorul meu pana considera ca a trecut pericolul cand alearga la poarta sa se uite in urma lor. Face diferenta intre ma(re) si mi(c). Stie cand un ta (tractor si uneori cartof) este mare sau mic, iar in una din zile, catarandu-se pe un lemn, a inceput sa exclame, plin de importanta: maaaa.Am remarcat ca este atent la detalii si repere. In weekend, mergand la fratele personal i-am spus ca mergem la Eric (copilul lui cel mic, doar cu cateva luni mai mare decat piticul nostru). Ceea ce am omis sa ii spunem a fost ca mergem intai la bunica si ne-a si taxat. Cand a vazut ca trecem de straduta pe care trebuia sa mergem la Eric a inceput sa strige: Edi, Edi si sa arate spre straduta. Nu am stiut/crezut ca stie si pot spune ca a fost surpriza zilei.
A inceput sa ne ajute si in gospodarie. In una din seri domnul sot era la vanatoarea a doua muste. Inarmat cu un prosop, a reusit sa le doboare dupa care a calcat cu papucul pe ele. Copilul, nescapandu-l din ochi, a vazut ce face si dupa ce tatal lui a lasat neglijent prosopul pe un scaun, l-a capturat piticul si a inceput sa doboare muste imaginare si sa le calce cu piciorul, dar cu ce exclamatii de placere. Tot astfel intr-una din rarele seri cand ne bucuram de prezenta sus-numitului tatic, acesta aprindea focul si copilul s-a oferit sa il ajute. Intamplarea s-a soldat cu manutele pline de carbuni plus bluzita de pe el. Operatiunea s-a repetat si a doua seara, spre disperarea mea, si mi-am amenintat barbatul ca daca nu va fi atent o sa aiba niste hainute de curatat si zau daca stiu cum o sa se descurce. Rezultatul? O alta bluza "neagra" pe care m-am chinuit tot eu sa o curat, evident!
Mancaruri noi nu prea avem de notat. Am incercat pilaful cu ciuperci unde am notat un succes. Am luat si quinoa pe care am amestecat-o cu fructele de dimineata. Prima dimineata s-a cerut supliment. A doua dimineata am fost prudenta si am marit cantitatea fiind convinsa ca o sa am si eu o portie. Nu mi-a ramas nimic. De atunci avem portie marita de pasat, fiert si ce s-o mai putea face la ore prea matinale pentru gustul meu. Pentru ca eu adorm de cele mai multe ori dupa miezul noptii, pentru ca mie imi mai trebuie ceva ore in plus ca sa fac tot ce vreau. Ziua nu reusesc sa dorm aproape niciodata si desi piticul doarme noaptea destul de bine, ei bine iata: se trezeste din cand in cand (la 3-4 nopti, poate) si il aud de undeva de la mijlocul patului biebe-biebe-bebeee hotarat si insistent, tragand de bluza pijamalei mele proaspat achizitionata. Ce vrea? Ce sa vrea?!! Sa ridic bluza ca sa isi culce (tranteasca) el capsorul peste abdomenul meu bombat. Nu se poate negocia decat cu riscul trezirii inclusiv a vecinilor. Si credeti cumva ca 'celalalt' este mai intelegator? Ei bine, nu. Pune de o partida de fotbal cum stie el mai bine. Nu stiu ce-o mai fi de bietele mele organe. Seara nu putem adormi fara sa il pupam pe "bebe". Si de curand a descoperit ca in urma saruturilor umede ramane apa. Asa ca a cerut prosop si dupa pupicul pe care il face cat se poate de umed incepe curatarea locului... Eu mai suport inca... E drept ca de cele mai multe ori ne distram cu totii atat de bine incat nu mai realizez neajunsurile daca acestea exista.E frumos sa cresti un copil. Dar doi?
joi, 1 septembrie 2011
16 luni
O luna grea cu 8 maselute ce au vrut sa iasa aproape in acelasi timp, cu zile in dispozitie nu tocmai buna- rezultatele aparitiei maselutelor (zic eu), cu doua-trei scutece schimbate pe zi cu probleme (dar ce fel de probleme?!?) si marea parte la 10 minute dupa schimbarea precedenta, cu o viroza (a mea) ce inca nu vrea sa imi dea pace si cu o plecare de cateva ore fara "el" soldata mai apoi cu nedezlipirea de langa mamica si strigarea ei la nici 5 minute dupa inregistrarea lipsei fara importanta jucariilor fluturate prin fata-i.
Am inregistrat multe schimbari. Si daca dintii au provocat dispozitii de-a dreptul proaste in unele zile si schimbatul scutecelor mai des decat ar fi pe placul meu, ei bine in ceea ce priveste apetitul nu a provocat mari schimbari. Nu conteaza ca tocmai a terminat micul dejun cu o cantitate maaare de fructe. Daca deschid frigiderul (si il deschid putin si in cea mai mare graba) si se vede acolo ceva cu coaja verde si miez rosu, pai se aude doar pepe, pepe, pepe pana cand primeste. Daca nu, imediat ce iese afara cere INSISTENT pa, pa, pa (para sau pruna, dupa caz). Oh, nu, eu nu pot rontai nici macar un covrig fara sa vina sa ceara papa, deci mare atentie ce mananci mami! Mancarurile refuzate au ramas aceleasi. Am mai facut o incercare cu ficatul soldata cu acelasi mare esec, deci renuntam. Oul este in continuare ignorat si acceptat doar in galuste, supe sau diverse salate. Nici pestele nu pare a fi foarte agreat si nici branza. In rest mancare sa fie. Refuza foarte putine feluri si din motive intemeiate. De exemplu: intr-o seara in frigiderul familiei nu se mai gasea nici un iaurt si nesimtindu-ma foarte in forma pentru a prepara ceva, am incercat cu un borcanel de legume de la Hipp, unul mic, de la patru luni, deci usor. A fost intampinat cu refuz chiar daca, in general ar vrea sa manance din magazin cand este de fata la achizitie. Fructe cere tot mai des, nu conteaza ora si pe cele mai multe le si numeste. Astfel ma trage intr-una din zile de mana tot spunand pipe.
-Bine mami dar ce sunt alea?
-Pipe, pipe.... Foarte insistent ma duce la frigider (eram afara).
Bine, mamico, ce vrei sa iti dau?
-Pipe.
Da. Bine. Incerc cu un biscuit. Il ia, musca de doua ori si il arunca, dar nu a mai cerut altceva. A doua zi, la vecina in vizita. Aceasta tocmai pregatea compot de struguri si pe masa ei se gaseau ladite cu struguri, evident, in fata carora baietelul a inceput sa strige: pipe, pipe, uitandu-se la mine ca si cand mi-ar spune: 'vezi ce am cerut?'.
Vrea plimbari tot mai dese si ma intreaba de fiecare vecin si trebuie sa ii raspund. Si daca intr-o perioada mi se parea ca prefera sa se joace singur, ei bine lucrurile s-au schimbat radical. Acum parasim copiii in urlete si suspine si cu promisiuni ca vom reveni, promisiuni ce nu se uita caci piticul se urca singur in carut si imi arata directia pe unde vrea sa il duc. Si ce sa fac? Il duc.
Somnul este alt domeniu pe unde a trebuit sa mai umblam. Observasem de ceva timp ca la somnul de dupa amiaza adormea foarte greu. La fel si seara, de cele mai multe ori adormeam in acelasi timp, deci se impuneau ceva schimbari. Si asa am pregatit trecerea la un singur somn. Intr-o zi, cand s-a trezit mai tarziu, am amanat ora somnului pana spre 13:00. A adormit repede dar nu a dormit prea mult (aproximativ o ora si jumatate) dar a rezistat eroic pana seara, fara semne de oboseala prea mari, in care seara a adormit in maxim 10 minute dupa o baie facuta la foc automat. Au mai fost si zile in care a dormit de doua ori dar cel mai bine este cand doarme o data cel putin doua ore.
Alta problema a fost lipsa noastra, a mea si a consortului, cateva ore (nu multe), intr-una din zile, cand, prea obosita fiind am zis ca am nevoie de relaxare. Si m-am relaxat, nu asa cum as fi dorit, intr-un bazin cu apa termala a carui plaja era extrem de mica si foarte aglomerata (bazinul respectiv se gaseste in interiorul unei paduri, un loc foarte frumos, dar al carui drum este greu de strabatut din cauza multor corturi asezate pe margine a caror toaleta nu am reusit sa o vad niciunde si deci nasurile sensibile de gravide nu au ce sa caute in zona) facandu-l pe domnul meu sa decreteze scurt: schimbam planul, ci intr-un bazin cu apa obisnuita si rece dar totusi curata. Asta ca sa nu mai plang dupa apa termala ce se zarea curata ca lacrima. La intoarcere am zarit fericirea asternandu-se pe chipul piticului dar nu m-am gandit nici o clipa ce va insemna pentru mine acea lipsa de cateva ore. Am remarcat ca ma striga neobisnuit de des inca din acea seara, ca pana am schimbat o lenjerie a venit de trei ori la mine de afara, dar mi-am zis ca trece. A doua zi, cand am vrut 15 minute sa beau si eu cafeaua, a stat mai mult pe scara strigandu-ma, de-am iesit in 5 minute si de cate ori lipseam rezultatul era acelasi: mami, mami, mami chiar daca se afla in insasi grija printului printilor. Si de atunci asa ne petrecem vremea: deschid usa sa iau sau sa pun ceva afara-se lasa imediat cu strigate si urlete ca mamica paraseste baietelul. Si mamica explica iar si iar ca nu pleaca fara baiat niciunde. Plec de afara sa mestec de doua ori in supa-paraseste imediat locul de joaca si in cea mai mare viteza, urca scarile strigandu-ma. Ma striga si noaptea si ziua si nu stiu ce sa mai fac si cum sa mai fac sa fie bine caci eu sunt ametita de viroza, cu ameteli de la tensiunea si mai mica decat mica, asa cum era pana la sarcina, ma simt epuizata de cele 24 de ore din tot atatea in care trebuie sa raspund, sa explic, sa linistesc si obosita caci timpul meu de odihna si-asa scurt, s-a redus considerabil de cand piticul a trecut la un singur somn.
Dar atunci cand vad fata mica luminandu-se la vederea mea, sau a tatalui lui, sau atunci cand primeste o masinuta noua, sau pur si simplu cand cere ceva si primeste toate astea sunt demult uitate si totul pare dintr-o alta lume, caci da, zambetul lui ne face si pe noi fericiti iar fericirea lui ne face sa ne topim!
Si ce daca schimb mai mult cu unul, doua, trei scutece pe zi decat de obicei? Va veni o vreme cand voi uita ca am schimbat sau sters vreodata. Si ce daca ma trezeste noaptea, poate doar sa se asigure ca mai sunt acolo? Nu peste mult timp nu ii voi mai simti trupsorul mic langa mine caci va vrea sa doarma singur. Si ce daca ma striga toata ziua? Imi place sa ii aud glasciorul luind diferite tonalitati cand striga intrebator caci nu stie unde sunt sau atunci cand ma vede si are acel ton 'descoperitor'. Va fi poate o vreme in care il voi auzi doar la telefon si voi inventa motive sa il pot suna si auzi.
Imi doresc doar sa stiu sa ma bucur (si ma bucur) de acest timp in care il am doar pentru mine si eu sunt totul pentru el, cand ma iubeste dezinteresat si sunt cea mai importanta persoana pentru el. Si ii spun in fiecare zi ca mami il iubeste foarte mult si mamica e fericita ca are asa un baietel si il intreb la randul meu daca si el ma iubeste. Si zilele trecute mi-a raspuns: be, deci ma iubeste! Cum sa nu existe fericire???
Am inregistrat multe schimbari. Si daca dintii au provocat dispozitii de-a dreptul proaste in unele zile si schimbatul scutecelor mai des decat ar fi pe placul meu, ei bine in ceea ce priveste apetitul nu a provocat mari schimbari. Nu conteaza ca tocmai a terminat micul dejun cu o cantitate maaare de fructe. Daca deschid frigiderul (si il deschid putin si in cea mai mare graba) si se vede acolo ceva cu coaja verde si miez rosu, pai se aude doar pepe, pepe, pepe pana cand primeste. Daca nu, imediat ce iese afara cere INSISTENT pa, pa, pa (para sau pruna, dupa caz). Oh, nu, eu nu pot rontai nici macar un covrig fara sa vina sa ceara papa, deci mare atentie ce mananci mami! Mancarurile refuzate au ramas aceleasi. Am mai facut o incercare cu ficatul soldata cu acelasi mare esec, deci renuntam. Oul este in continuare ignorat si acceptat doar in galuste, supe sau diverse salate. Nici pestele nu pare a fi foarte agreat si nici branza. In rest mancare sa fie. Refuza foarte putine feluri si din motive intemeiate. De exemplu: intr-o seara in frigiderul familiei nu se mai gasea nici un iaurt si nesimtindu-ma foarte in forma pentru a prepara ceva, am incercat cu un borcanel de legume de la Hipp, unul mic, de la patru luni, deci usor. A fost intampinat cu refuz chiar daca, in general ar vrea sa manance din magazin cand este de fata la achizitie. Fructe cere tot mai des, nu conteaza ora si pe cele mai multe le si numeste. Astfel ma trage intr-una din zile de mana tot spunand pipe.
-Bine mami dar ce sunt alea?
-Pipe, pipe.... Foarte insistent ma duce la frigider (eram afara).
Bine, mamico, ce vrei sa iti dau?
-Pipe.
Da. Bine. Incerc cu un biscuit. Il ia, musca de doua ori si il arunca, dar nu a mai cerut altceva. A doua zi, la vecina in vizita. Aceasta tocmai pregatea compot de struguri si pe masa ei se gaseau ladite cu struguri, evident, in fata carora baietelul a inceput sa strige: pipe, pipe, uitandu-se la mine ca si cand mi-ar spune: 'vezi ce am cerut?'.
Vrea plimbari tot mai dese si ma intreaba de fiecare vecin si trebuie sa ii raspund. Si daca intr-o perioada mi se parea ca prefera sa se joace singur, ei bine lucrurile s-au schimbat radical. Acum parasim copiii in urlete si suspine si cu promisiuni ca vom reveni, promisiuni ce nu se uita caci piticul se urca singur in carut si imi arata directia pe unde vrea sa il duc. Si ce sa fac? Il duc.
Somnul este alt domeniu pe unde a trebuit sa mai umblam. Observasem de ceva timp ca la somnul de dupa amiaza adormea foarte greu. La fel si seara, de cele mai multe ori adormeam in acelasi timp, deci se impuneau ceva schimbari. Si asa am pregatit trecerea la un singur somn. Intr-o zi, cand s-a trezit mai tarziu, am amanat ora somnului pana spre 13:00. A adormit repede dar nu a dormit prea mult (aproximativ o ora si jumatate) dar a rezistat eroic pana seara, fara semne de oboseala prea mari, in care seara a adormit in maxim 10 minute dupa o baie facuta la foc automat. Au mai fost si zile in care a dormit de doua ori dar cel mai bine este cand doarme o data cel putin doua ore.
Alta problema a fost lipsa noastra, a mea si a consortului, cateva ore (nu multe), intr-una din zile, cand, prea obosita fiind am zis ca am nevoie de relaxare. Si m-am relaxat, nu asa cum as fi dorit, intr-un bazin cu apa termala a carui plaja era extrem de mica si foarte aglomerata (bazinul respectiv se gaseste in interiorul unei paduri, un loc foarte frumos, dar al carui drum este greu de strabatut din cauza multor corturi asezate pe margine a caror toaleta nu am reusit sa o vad niciunde si deci nasurile sensibile de gravide nu au ce sa caute in zona) facandu-l pe domnul meu sa decreteze scurt: schimbam planul, ci intr-un bazin cu apa obisnuita si rece dar totusi curata. Asta ca sa nu mai plang dupa apa termala ce se zarea curata ca lacrima. La intoarcere am zarit fericirea asternandu-se pe chipul piticului dar nu m-am gandit nici o clipa ce va insemna pentru mine acea lipsa de cateva ore. Am remarcat ca ma striga neobisnuit de des inca din acea seara, ca pana am schimbat o lenjerie a venit de trei ori la mine de afara, dar mi-am zis ca trece. A doua zi, cand am vrut 15 minute sa beau si eu cafeaua, a stat mai mult pe scara strigandu-ma, de-am iesit in 5 minute si de cate ori lipseam rezultatul era acelasi: mami, mami, mami chiar daca se afla in insasi grija printului printilor. Si de atunci asa ne petrecem vremea: deschid usa sa iau sau sa pun ceva afara-se lasa imediat cu strigate si urlete ca mamica paraseste baietelul. Si mamica explica iar si iar ca nu pleaca fara baiat niciunde. Plec de afara sa mestec de doua ori in supa-paraseste imediat locul de joaca si in cea mai mare viteza, urca scarile strigandu-ma. Ma striga si noaptea si ziua si nu stiu ce sa mai fac si cum sa mai fac sa fie bine caci eu sunt ametita de viroza, cu ameteli de la tensiunea si mai mica decat mica, asa cum era pana la sarcina, ma simt epuizata de cele 24 de ore din tot atatea in care trebuie sa raspund, sa explic, sa linistesc si obosita caci timpul meu de odihna si-asa scurt, s-a redus considerabil de cand piticul a trecut la un singur somn.
Dar atunci cand vad fata mica luminandu-se la vederea mea, sau a tatalui lui, sau atunci cand primeste o masinuta noua, sau pur si simplu cand cere ceva si primeste toate astea sunt demult uitate si totul pare dintr-o alta lume, caci da, zambetul lui ne face si pe noi fericiti iar fericirea lui ne face sa ne topim!
Si ce daca schimb mai mult cu unul, doua, trei scutece pe zi decat de obicei? Va veni o vreme cand voi uita ca am schimbat sau sters vreodata. Si ce daca ma trezeste noaptea, poate doar sa se asigure ca mai sunt acolo? Nu peste mult timp nu ii voi mai simti trupsorul mic langa mine caci va vrea sa doarma singur. Si ce daca ma striga toata ziua? Imi place sa ii aud glasciorul luind diferite tonalitati cand striga intrebator caci nu stie unde sunt sau atunci cand ma vede si are acel ton 'descoperitor'. Va fi poate o vreme in care il voi auzi doar la telefon si voi inventa motive sa il pot suna si auzi.
Imi doresc doar sa stiu sa ma bucur (si ma bucur) de acest timp in care il am doar pentru mine si eu sunt totul pentru el, cand ma iubeste dezinteresat si sunt cea mai importanta persoana pentru el. Si ii spun in fiecare zi ca mami il iubeste foarte mult si mamica e fericita ca are asa un baietel si il intreb la randul meu daca si el ma iubeste. Si zilele trecute mi-a raspuns: be, deci ma iubeste! Cum sa nu existe fericire???
luni, 1 august 2011
15 luni
Cu intarziere, dar ce sa fac daca seara nu mai adorm eu copilul ci copilul adoarme doi adulti, ziua nu reusesc sa gasesc butonul 'on' al computerului caci timpul lipseste cu desavarsire... ce mai, traversam cea mai agitata perioada din viata noastra de familie. Si acum, in loc sa ma apuc sa scriu imediat ce copilul mi-a dat verde (doarme) eu ma afund adanc in blogosfera mamiceasca sa vad ce am pierdut, ce s-a mai scris, ce s-a mai dezbatut si presimt ca raman cu postarea neterminata......
Asadar,
Mi se pare ca a trecut nu o luna ci macar trei, caci sau eu nu am fost atenta, sau copilul a inceput sa creasca intr-o luna cat pana acum in trei. Limbajul este cel ce ma surprinde cel mai mult. Fiecare zi explodeaza in capul nostru cu noi cuvinte al caror sens ma chinui sa il descifrez, caci binenteles ca D vorbeste codat ca majoritatea copilasilor icepatori in arta vorbirii. Astfel urechile mele au auzit cel mai dulce si mai frumos si mai poruncitor ma-mi, dar si cel mai dulce si mai frumos si mai suav ta-ti. Stie cum se numesc vecinii si ii si striga: dade (dode), didi (gigi), ani si mai ales fetita vecinilor de 7 ani de care s-a indragosit si care este intampinata cu chiote de bucurie emi. Tati este tati doar cand este aproape caci strigat de la distanta este dadi sau adi. Atunci cand reuseste sa imi sustraga telefonul il deschide si il pune la ureche strigand in el: a-di exact asa cum a auzit la mine. In rest mingea este midea, buba este biba, painea-pipa, pepene-pepa, cumva, nu pot sa reproduc, este numit si marul, roaba-boaba. Incearca sa reproduca tot ceea ce aude. Spune si 'buni' dar iarasi nu pot reproduce iar vacuta nu este 'muuu' cum ar fi de asteptat ci miii. Puii sunt pii-pii si te-dy, pronuntat impecabil, este catelul vcinilor. Pare usor shsh-it caci intrebat ce face imi raspunde ceva de genul: ashshshash. De nedescifrat inca. Imi raspunde intotdeauna cand nu este in raza mea vizuala si il strig.
Ca alimentatie nu am avut parte de multe noutati. Isi arata in continuare pasiunea pentru fructe: nu putem trece pe langa pomi fara a cere insistent fructe din el. Inelege totusi cand ii spun ca astea nu-s coapte si trebuie sa mai asteptam. Ma ia de mana si ma duce acolo unde stie ca este zmeura, sau prune, sau, mai recentele pere. Cere in continuare visine cand ajungem langa visin chiar daca ii explic mereu ca nu mai sunt. Cum vede mere nu mai conteaza ca nu sunt de sezon si deci nu sunt coapte. El vrea. Si mare atentie cand se deschide frigiderul. Daca cumva ochisorii ageri au observat vreo punguta cu fructe (de preferinta piersici sau pepene) sau paharelele cu iaurt merge pana la a se tranti pe jos numai sa primeasca. A mai primit si acum 30 de minute? Nu conteaza. Asta a fost demult. Lui sa i se dea. Si nu cumva sa ramana borcanul su castraveti acri, din care mamica insarcinata mai serveste uneori, la vedere caci locul este apoi cercetat intreaga zi: oare chiar a disparut? nu mai apare? chiar nu imi da? Cere insistent tot ceea ce ne vede pe noi servind, dar nu deschide gurita pur si simplu, asa dintr-odata, nu, mai intai ia foarte putin, ca si cand ar vrea sa guste, sa vada daca ii place si abia apoi mananca.
Este tot mai independent. Daca luna trecuta nu se departa de mine mai mult de 10 metri si doar cu conditia sa ma vada, ei bine acum a fugarit o pisica aproape toata gradina, fara teama, uitandu-se foarte rar daca il urmeaza cineva. Si pe strada imi da drumul la mana tot mai des aratand teama doar la zgomatele puternice.
Luna aceasta am mai avut o premiera. Mamica si taticu' au plecat pentru prima data in 15 luni la petrecere. Baietelul a adormit prima data fara mamica. Si se pare ca nu a dormit prea bine, caci la intoarcere l-am gasit treaz, in hainele de zi refuzand sa se lase schimbat. Cand ne-a vazut s-a ridicat imediat si a sarit in bratele consortului de unde nu s-a mai dat dus decat cand, scapata de rochita de seara, l-am chemat la mine. A cerut sa suga, ceea ce nu mai facuse de un timp si apoi s-a asezat peste mine cum statea atunci cand era bebelus si am crezut ca a adormit de cuminte si nemiscat ce era. Si pe timpul noptii isi trecea din cand in cand mana prin parul meu sa se asigure ca sunt langa el. Acum planuim sa plecam o zi la strand si inca ne gandim daca cu copil sau fara. Ce pot sa zic? Cred ca mi-ar place si fara, doar eu si domnul consort, singuri, doar noi, asa cum nu am mai fost de mult timp... De 15 luni de cand avem acest copil minunat care ni se pare ca e cel mai frumos, cel mai cuminte, cel mai inteligent, cel mai... Si pe care il iubim tot mai mult...
Asadar,
Mi se pare ca a trecut nu o luna ci macar trei, caci sau eu nu am fost atenta, sau copilul a inceput sa creasca intr-o luna cat pana acum in trei. Limbajul este cel ce ma surprinde cel mai mult. Fiecare zi explodeaza in capul nostru cu noi cuvinte al caror sens ma chinui sa il descifrez, caci binenteles ca D vorbeste codat ca majoritatea copilasilor icepatori in arta vorbirii. Astfel urechile mele au auzit cel mai dulce si mai frumos si mai poruncitor ma-mi, dar si cel mai dulce si mai frumos si mai suav ta-ti. Stie cum se numesc vecinii si ii si striga: dade (dode), didi (gigi), ani si mai ales fetita vecinilor de 7 ani de care s-a indragosit si care este intampinata cu chiote de bucurie emi. Tati este tati doar cand este aproape caci strigat de la distanta este dadi sau adi. Atunci cand reuseste sa imi sustraga telefonul il deschide si il pune la ureche strigand in el: a-di exact asa cum a auzit la mine. In rest mingea este midea, buba este biba, painea-pipa, pepene-pepa, cumva, nu pot sa reproduc, este numit si marul, roaba-boaba. Incearca sa reproduca tot ceea ce aude. Spune si 'buni' dar iarasi nu pot reproduce iar vacuta nu este 'muuu' cum ar fi de asteptat ci miii. Puii sunt pii-pii si te-dy, pronuntat impecabil, este catelul vcinilor. Pare usor shsh-it caci intrebat ce face imi raspunde ceva de genul: ashshshash. De nedescifrat inca. Imi raspunde intotdeauna cand nu este in raza mea vizuala si il strig.
Ca alimentatie nu am avut parte de multe noutati. Isi arata in continuare pasiunea pentru fructe: nu putem trece pe langa pomi fara a cere insistent fructe din el. Inelege totusi cand ii spun ca astea nu-s coapte si trebuie sa mai asteptam. Ma ia de mana si ma duce acolo unde stie ca este zmeura, sau prune, sau, mai recentele pere. Cere in continuare visine cand ajungem langa visin chiar daca ii explic mereu ca nu mai sunt. Cum vede mere nu mai conteaza ca nu sunt de sezon si deci nu sunt coapte. El vrea. Si mare atentie cand se deschide frigiderul. Daca cumva ochisorii ageri au observat vreo punguta cu fructe (de preferinta piersici sau pepene) sau paharelele cu iaurt merge pana la a se tranti pe jos numai sa primeasca. A mai primit si acum 30 de minute? Nu conteaza. Asta a fost demult. Lui sa i se dea. Si nu cumva sa ramana borcanul su castraveti acri, din care mamica insarcinata mai serveste uneori, la vedere caci locul este apoi cercetat intreaga zi: oare chiar a disparut? nu mai apare? chiar nu imi da? Cere insistent tot ceea ce ne vede pe noi servind, dar nu deschide gurita pur si simplu, asa dintr-odata, nu, mai intai ia foarte putin, ca si cand ar vrea sa guste, sa vada daca ii place si abia apoi mananca.
Este tot mai independent. Daca luna trecuta nu se departa de mine mai mult de 10 metri si doar cu conditia sa ma vada, ei bine acum a fugarit o pisica aproape toata gradina, fara teama, uitandu-se foarte rar daca il urmeaza cineva. Si pe strada imi da drumul la mana tot mai des aratand teama doar la zgomatele puternice.
Luna aceasta am mai avut o premiera. Mamica si taticu' au plecat pentru prima data in 15 luni la petrecere. Baietelul a adormit prima data fara mamica. Si se pare ca nu a dormit prea bine, caci la intoarcere l-am gasit treaz, in hainele de zi refuzand sa se lase schimbat. Cand ne-a vazut s-a ridicat imediat si a sarit in bratele consortului de unde nu s-a mai dat dus decat cand, scapata de rochita de seara, l-am chemat la mine. A cerut sa suga, ceea ce nu mai facuse de un timp si apoi s-a asezat peste mine cum statea atunci cand era bebelus si am crezut ca a adormit de cuminte si nemiscat ce era. Si pe timpul noptii isi trecea din cand in cand mana prin parul meu sa se asigure ca sunt langa el. Acum planuim sa plecam o zi la strand si inca ne gandim daca cu copil sau fara. Ce pot sa zic? Cred ca mi-ar place si fara, doar eu si domnul consort, singuri, doar noi, asa cum nu am mai fost de mult timp... De 15 luni de cand avem acest copil minunat care ni se pare ca e cel mai frumos, cel mai cuminte, cel mai inteligent, cel mai... Si pe care il iubim tot mai mult...
luni, 18 iulie 2011
Nu mai vrea?
Ne-am trezit de dimineata. Amandoi. El, dupa cum ii e obiceiul, a venit si si-a asezat capsorul peste abdomenul meu asteptandu-mi mangaierile. Dupa un timp vrea sa-mi ridice tricoul. Il las, il ajut chiar, si la vederea sanilor incepe sa zambeasca, apoi sa rada si abia apoi isi apropie gurita, trage de doua ori si atat. Cum doar atat? Nu este bine in pozitia asta? Pai hai sa schimbam. Il ridic in brate si acelasi lucru: se repede spre san, apoi trage de trei ori si gata. Ce e mai mamico? Ce nu iti place? Hai sa incercam culcati. Surpriza! Tot la fel. Bine. Poate nu ii este foame sau poate nu vrea lapte. Ba da, vrea, dar intinde manuta dupa cana. Il servesc.
Ne pregatim iarasi de somn. Ii scot hainutele, el canta naa-na, se aseaza peste mine, isi suceste capsorul pentru a-si asigura cea mai buna pozitie si dupa ce se mai suceste de doua ori, incepe sa-mi ridice tricoul. Da mami, spun cu sanii deja grei, vrei laptic? Iarasi rade. Se apropie, suge foarte putin si se intoarce pe burtica. Il mai rog odata, mai insist, intreb si clatina din cap. Nu mai vrea. Bine mami, tu decizi. Dar eu nu pot sa nu intreb: de ce? Deja lapticul are alt gust? Gata? Nu mai vrei deloc? Niciodata?
Ne pregatim iarasi de somn. Ii scot hainutele, el canta naa-na, se aseaza peste mine, isi suceste capsorul pentru a-si asigura cea mai buna pozitie si dupa ce se mai suceste de doua ori, incepe sa-mi ridice tricoul. Da mami, spun cu sanii deja grei, vrei laptic? Iarasi rade. Se apropie, suge foarte putin si se intoarce pe burtica. Il mai rog odata, mai insist, intreb si clatina din cap. Nu mai vrea. Bine mami, tu decizi. Dar eu nu pot sa nu intreb: de ce? Deja lapticul are alt gust? Gata? Nu mai vrei deloc? Niciodata?
vineri, 1 iulie 2011
14 luni
Da mamico, de ce plangi? Ce vrei tu, mami la ora asta?
Titi- aud glasul plangaret spunand. Mi se parea ca nu a trecut nici o ora de la ultima trezire dar m-am inselat. Tercuse exact o ora. Dupa 0:00, 1:00 si 2:00, acum, la 3:00 cerea iar. Si din nou la 7:00 si 8:00.
Bine mami, iti mai da mamica odata tzitzi, dar apoi poate pana dimineata nu te mai trezesti ca mamica se simte rau si e obosita...
Titi se aude din nou.....
Ma conformez.
Asta a fost in urma cu 4 nopti. Ultimele doua au fost de vis, fara supt, fara treziri, doar cele doua treziri matinale la 7:00 si 8:00. Mai mult decat rezonabil! A inceput sa imi ceara cescuta din care stie ca primeste lapte. Nu i-am mai oferit sanul fara sa ceara precis si surpriza, cere sa suga destul de rar. A adormit chiar, desi eram sigura ca nu, fara sa suga. Uneori chiar si seara, ceea ce a fost o surpriza si mai mare. Au fost zile cand s-a multumit sa suga doar la somnul de dupa-amiaza. Nu i-am refuzat sanul pentru ca nu pot sa il vad ca plange cand stiu ca pot sa ii ofer ceea ce doreste, dar cumva, nu stiu cum, lucrurile merg de la sine. Nu stiu daca este bine sau rau. Stiu doar ca in prima seara cand nu a cerut sa suga am suferit groaznic si daca ar fi schitat si cel mai mic gest nu as mai fi asteptat nici o secunda. Mi-am retinut cu greu lacrimile si mult timp dupa ce el a adormit am stat si am jelit in liniste si doar dimineata cand a cerut din nou mi-am mai adunat bucatelele de suflet imprastiate care incotro.
Tot in domeniul diversificarii pot spune ca iarasi am avut o luna de vis cu multe fructe din gradina proprie sau a bunicilor la care ne-am abonat fara rusine. Piticul a servit capsuni, cu prudenta, e adevarat, dar fara incidente, cirese la inceput jumatati iar apoi pasate caci nu putea sa le mestece si le-a inghitit asa, a primit si cateva bobite de zmeura si inca ma mai gandesc daca ii dau coacaze. In curand vom avea dovlecei de la buni din gradina, fasole verde de la noi, castraveti, rosii si alte minunatii si vom putea servi si pui crescuti la fratele personal doar cu graunte. Nu cred ca ma incadrez neaparat in curentul bio dar atunci cand locul unde am feliat un castravete a ramas verde ma cred indreptatita sa studiez mai atent ce mananc si mai ales ce dau copilului. Si in felul acesta in gradina care anul trecut producea niste trifoi nefolositor pentru noi (nu m-am vazut niciodata agricultoare, nici acum nu ma consider, dar...) acum cresc cei mai frumosi morcovi, cea mai frumoasa ceapa, cartofi, patrunjel, rosii, castraveti etc. din dorinta de a nu mai avea atatea intrebari cu privire la alimentatia copilului. Deci la acest capitol am progresat toti... Vrea sa incerce tot ceea ce mancam noi. A cerut pui cu maioneza de usturoi si i-am dat convinsa fiind ca n-o sa ii placa, dar m-am inselat caci a mai cerut si nu doar de cateva ori. Nu ii place branza simpla desi cu mamaliga si smantana pare sa fie desert. In continuare e la mare cautare piureul de legume in care ii mai amestec din cand in cand oul atunci cand il refuza caci nici acesta nu ii place in mod deosebit.
Ne intelegem cel mai bine tot prin semne desi vorbeste mult dar fara sa pot intelege mare lucru. A inceput sa spuna asss-ta, catelul vecinilor este de-dy (tedy), cere tot prin de-i, dar cel mai mult intinde manuta spre ceea ce doreste. Atunci cand vrea sa strige pe cineva se foloseste de diverse vocale spuse pe un ton mai ridicat. Altfel cuvintele inteligibile sunt putine.
Desi ii place foarte mult compania, prefera sa se joace de cele mai multe ori singur. Jucariile nu prezinta un interes prea mare decat atunci cand sunt noi si pentru scurt timp.
Ii place mult de tot sa il alintam el insusi luind initiativa daruindu-ne saruturi umede sau prinzindu-se strans cu manutele de noi si odihnindu-si capul pe umarul nostru.
Ce mai, este o minune de baiat si ne intrebam, eu si consortul, cum de-i al nostru. Cum de l-am meritat?
Pentru mine in aceasta luna provocarea suprema este schimbatul copilului mai ales dimineata, gasitul unui aliment pe care sa il pot gati si manca (o perioada a fost cartoful fiert dar s-a terminat prietenia dintre noi. Ma mai inteleg cat de cat cu lactatele.). In rest ma lupt sa supravietuiesc, ma intreb cum sa mai fac rost de niste rabdare, cum sa fac sa reduc starile de rau si greturile si cum as putea beneficia mai mult de ajutorul consortului. Toate par imposibile pentru moment.... Dar se spune ca toate trec, deci rabdare... adica ceea ce nu prea mai am. Unde s-o gasi???
Titi- aud glasul plangaret spunand. Mi se parea ca nu a trecut nici o ora de la ultima trezire dar m-am inselat. Tercuse exact o ora. Dupa 0:00, 1:00 si 2:00, acum, la 3:00 cerea iar. Si din nou la 7:00 si 8:00.
Bine mami, iti mai da mamica odata tzitzi, dar apoi poate pana dimineata nu te mai trezesti ca mamica se simte rau si e obosita...
Titi se aude din nou.....
Ma conformez.
Asta a fost in urma cu 4 nopti. Ultimele doua au fost de vis, fara supt, fara treziri, doar cele doua treziri matinale la 7:00 si 8:00. Mai mult decat rezonabil! A inceput sa imi ceara cescuta din care stie ca primeste lapte. Nu i-am mai oferit sanul fara sa ceara precis si surpriza, cere sa suga destul de rar. A adormit chiar, desi eram sigura ca nu, fara sa suga. Uneori chiar si seara, ceea ce a fost o surpriza si mai mare. Au fost zile cand s-a multumit sa suga doar la somnul de dupa-amiaza. Nu i-am refuzat sanul pentru ca nu pot sa il vad ca plange cand stiu ca pot sa ii ofer ceea ce doreste, dar cumva, nu stiu cum, lucrurile merg de la sine. Nu stiu daca este bine sau rau. Stiu doar ca in prima seara cand nu a cerut sa suga am suferit groaznic si daca ar fi schitat si cel mai mic gest nu as mai fi asteptat nici o secunda. Mi-am retinut cu greu lacrimile si mult timp dupa ce el a adormit am stat si am jelit in liniste si doar dimineata cand a cerut din nou mi-am mai adunat bucatelele de suflet imprastiate care incotro.
Tot in domeniul diversificarii pot spune ca iarasi am avut o luna de vis cu multe fructe din gradina proprie sau a bunicilor la care ne-am abonat fara rusine. Piticul a servit capsuni, cu prudenta, e adevarat, dar fara incidente, cirese la inceput jumatati iar apoi pasate caci nu putea sa le mestece si le-a inghitit asa, a primit si cateva bobite de zmeura si inca ma mai gandesc daca ii dau coacaze. In curand vom avea dovlecei de la buni din gradina, fasole verde de la noi, castraveti, rosii si alte minunatii si vom putea servi si pui crescuti la fratele personal doar cu graunte. Nu cred ca ma incadrez neaparat in curentul bio dar atunci cand locul unde am feliat un castravete a ramas verde ma cred indreptatita sa studiez mai atent ce mananc si mai ales ce dau copilului. Si in felul acesta in gradina care anul trecut producea niste trifoi nefolositor pentru noi (nu m-am vazut niciodata agricultoare, nici acum nu ma consider, dar...) acum cresc cei mai frumosi morcovi, cea mai frumoasa ceapa, cartofi, patrunjel, rosii, castraveti etc. din dorinta de a nu mai avea atatea intrebari cu privire la alimentatia copilului. Deci la acest capitol am progresat toti... Vrea sa incerce tot ceea ce mancam noi. A cerut pui cu maioneza de usturoi si i-am dat convinsa fiind ca n-o sa ii placa, dar m-am inselat caci a mai cerut si nu doar de cateva ori. Nu ii place branza simpla desi cu mamaliga si smantana pare sa fie desert. In continuare e la mare cautare piureul de legume in care ii mai amestec din cand in cand oul atunci cand il refuza caci nici acesta nu ii place in mod deosebit.
Ne intelegem cel mai bine tot prin semne desi vorbeste mult dar fara sa pot intelege mare lucru. A inceput sa spuna asss-ta, catelul vecinilor este de-dy (tedy), cere tot prin de-i, dar cel mai mult intinde manuta spre ceea ce doreste. Atunci cand vrea sa strige pe cineva se foloseste de diverse vocale spuse pe un ton mai ridicat. Altfel cuvintele inteligibile sunt putine.
Desi ii place foarte mult compania, prefera sa se joace de cele mai multe ori singur. Jucariile nu prezinta un interes prea mare decat atunci cand sunt noi si pentru scurt timp.
Ii place mult de tot sa il alintam el insusi luind initiativa daruindu-ne saruturi umede sau prinzindu-se strans cu manutele de noi si odihnindu-si capul pe umarul nostru.
Ce mai, este o minune de baiat si ne intrebam, eu si consortul, cum de-i al nostru. Cum de l-am meritat?
Pentru mine in aceasta luna provocarea suprema este schimbatul copilului mai ales dimineata, gasitul unui aliment pe care sa il pot gati si manca (o perioada a fost cartoful fiert dar s-a terminat prietenia dintre noi. Ma mai inteleg cat de cat cu lactatele.). In rest ma lupt sa supravietuiesc, ma intreb cum sa mai fac rost de niste rabdare, cum sa fac sa reduc starile de rau si greturile si cum as putea beneficia mai mult de ajutorul consortului. Toate par imposibile pentru moment.... Dar se spune ca toate trec, deci rabdare... adica ceea ce nu prea mai am. Unde s-o gasi???
Abonați-vă la:
Postări (Atom)