Cea mai buna tocanita de rosii

O zi ca multe altele, mai mult decat aglomerata. Incepusem de dimineata lupta inghesuitului intr-o galeata mare a trei verze potrivite, ceva morcov, rosii necoapte, sfecla rosie... da, muraturi traditionale. Copiii se luptau si ei pentru a prinde o cat mai mare portie din bratele mele. Nici vorba de mic dejun si in ritmul asta incepusem sa ma tem si pentru pranz. Noroc ca consortul imi lasase cafeaua facuta, caci o cafea rece e muuult mai buna decat o cafea lipsa, mai ales dupa noptile mele facute farame de Robert. Nu imi dau seama de scurgerea orelor decat cand aud buzduganul (aka telefonul) Zmeului batand cu zgomot in poarta (creierul meu obosit), semn ca nu mai e mult si ajunge acasa. Mancare lipsa. Abia reusisem sa pregatesc cate ceva pentu copii. Alerg repede in gradina ursului si culeg cateva rosii, rup vreo doi morcovi pana reusesc sa scot unul intreg (graba mare dom'le), la fel si doua radacini de patrunjel, doi ardei si pescuiesc din mers si o ceapa. Spal, curat, toc ceapa si ardeiul si le pun la calit intr-o lingura de ulei, rad morcovul si patrunjelul, le arunc in oala unde las totul inca 2-3 minute, timp in care toc rosiile deja spalate. Las la foc mic pana scade sucul lasat de rosii. Caut frunzele de la radacinile de patrunjel. Nu imi pot imagina unde le-am putut pune pana vad un colt inverzit cand deschid usa spre cos. Greseala! Mare greseala! Sigur ca patrunjel e destul, dar ca sa ajung la el trebuie sa alerg vreo 50 m garduri, treaba deloc usoara cu doi copii mici agatati de colturile fustei.
Eu condimente de la market nu mai folosesc de ani de zile. Vegeta si alte secrete ale gustului nu au ce cauta la mine in oale iar verdeturi prefer sa cultiv eu, personal, ca sa nu existe nici un dubiu asupra calitatii. Deschid totusi usa frigiderului cu speranta in suflet si descopar un mix de condimente primit in Cutia Verde de iulie si ramas neincercat, nu stiu de ce ca e tare bun. Torn peste tocanita mea o cantitate nu foarte generoasa, din teama de nou, dupa ce opresc focul si respir usurata: am terminaaaat! Nu mai mult de doua ori caci cei doi copii s-au simtit neglijati prea mult timp. Unul vrea sa il prind, altul vrea sa suga...
Si ajunge si Zmeul acasa... Dupa ce a mancat doua farfurii (este una din mancarurile lui preferate de vara) ma intreaba daca am pus cimbru. Ii spun ca am pus ceva, nu stiu exact ce, dar ii arat mai tarziu. A spus ca este cea mai buna tocanita pe care a mancat-o. Si ar vrea si maine! Si poimaine! Si daca nu am timp pot sa fac cand vine el de la serviciu ca sa stea cu copiii :).

M-am mutat la bucatarie

Ei bine, nu in frigider ci pe blatul liber de langa el si nu pentru a manca ci pentru a gati. Pentru cine? Pai pentru cine altul?!? Da, pentru copil. Daca pana acum ceva timp aveam o mancare asigurata pentru 2-3 zile iar seara scapam repede cu cate un iaurt sau un piure repede facut si doar dimineata aveam de pregatit masa de fructe, ei bine lucrurile s-au schimbat pe ici pe colea si anume in punctele esentiale.
Intr-una din serile (foarte rare) saptamanii trecute, cand intr-un mod absolut miraculos ne-am bucurat de prezenta domnului sot respectiv tata, am auzit pe la stiri pe la TV (daca nu e el acasa nici TV-ul nu e pornit) unele informatii referitoare la iaurturi pe care nu as fi tinut deloc sa le stiu, dar care odata instalate in creierul meu nu s-au mai dat duse. Ei bine, povestea stimata prezentatoare despre nu stiu ce aditivi si nu stiu ce substante daunatoare etc, etc, etc ce s-ar afla in aceste produse atat de simplu de procurat si facut copilul sa le inghita ca mie mi-a cam pierit pofta de hranit propria odrasla cu ele. Undeva adanc in mintea mea informatia era cunoscuta existand cu ceva timp in urma o timida tentativa de a face eu insami iaurt, dar apoi din lipsa de timp am renuntat la idee fiind mult mai simplu sa cumpar 2-3-4 iaurturi pe saptamana. Stirea respectiva se referea de asemenea si la paine si probabil si la alte produse pe care nu le-am retinut, dar cum nu dispun inca de un minunat cuptor electric si foarte personal ideea coacerii celor mai naturale si neaditivate painici sa mai astepte. Ceea ce am decis insa sa inlocuiesc este iaurtul. Doar ca inlocuirea lui presupune alte batai de cap caci inlocuim dar cu ce? Cu ceva care sa nu fie din supermarket, adica sa fie pregatit acasa cu legume de preferat din camara proprie sau fructe conservate din acelasi loc. Si am ajuns astfel sa pregatesc zilnic masa de dimineata, adica fructele cu cereale (daca mai aud vreun scandal legat si de ele ma cert cu consortul ca ma pune sa ma uit la tv), in ultimul timp combinate mai mult cu quinoa, masa de pranz pregatita la 3 zile si masa de seara pe care iarasi o pregatesc zilnic caci nu stiu cum ar fi un piure pe care eu il fac exact cand se trezeste piticul sa zicem ca doar a doua zi ca gust. Mie cu siguranta nu mi-ar placea sa mananc un piure reincalzit... Si iata-ma facand planuri in timpul zilei si in timpul noptii (deh, insomniile!), elaborand meniuri, cautand retete simple si rapid preparabile si usoare dar si consistente....
Si iata-ma fanul numarul unu al site-urilor de diversificare, al tuturor site-urilor de diversificare, in cautare de retete si idei. Si daca astazi a fost la pranz peste cu legume la cuptor (doar pentru o zi) si piure de cartofi cu dovlecel si smantana si iarasi quinoa cu miere si fructe din compot, maine??? Maine ce va fi? Zacusca si alte preparate "de-a gata" nu merg fiind folosite mai mult ca gustari.
Si noaptea aceasta o presimt fara insomnii dupa trezirea de la 5:20 de azi dimineata data de fi-miu (sa ii spuna si lui cineva ca e monstruos sa trezesti o femeie gravida ce a adormit la 11:00 si care nu are timp sa doarma ziua caci are trei mese de pregatit, la acea ora??? matinala). Dimineata nu am sa imi bat capul decat daca sa fie mar sau para, sau ananas, sau mai stiu eu ce fructe mi se par mai bune si mai gustoase pe moment caci mai fur si eu cate o lingurita. La pranz planuiesc o supa de legume cu carne de vitel. Aici mi se termina inspiratia, este tarziu pentru a mai cauta pe net inspiratie, este sfarsit de saptamana deci frigiderul da semne de goliciune si mi se pare complet lipsit de alimente inspirative, magazinasele de la capatul strazilor din localitate... nici nu merita  amintite, sotul plecat pe toata ziua plus o parte din noapte. Ce sa mai gatesc eu pentru inca o masa? Hmm, hmmm, hmmmmmm...
Ma gandesc sa pun consortul la gatit in noaptea asta ca doar el m-a facut sa ascult eu pe la tv. Oare ce ar pregati taticu' pentru un pui de 18 luni? Ce se spunea despre curiozitate si pisica???

Cum se fac clatitele

Pentru inceput trebuie sa ai o pofta asa ca in timpul celor 9 luni de sarcina cand nu imi mai amintesc daca am facut clatite de doua ori in aceeasi zi dar doua-trei zile consecutiv am facut sigur.
Asadar se iau doua-trei oua. Se pun intr-o oala (de preferinta batut albusul separat). Eu le-am batut intregi din lipsa de timp. Se scoate laptele de la frigider. Toate in timp ce se trimite copilul ba dupa minge, ba dupa masina. Se intrerupe orice activitate pentru ca trebuie schimbat copilul de diverse probleme. Se revine la locul muncii unde se pune laptele (dupa ochi, cine are timp de masurat? si cine mai stie cat trebuie?) peste oua, se amesteca cu o mana, cealalta fiind ocupata sa tina pantalonii ce ameninta sa cedeze sub presiunea tot mai insistenta a manutelor mici si pufoase. Se adauga faina tot dupa ochi si doua linguri de ulei. Copilul pleaca cu pasi apasati spre dormitor. Se incinge tigaia si se pune prima asazisa clatita. Nu am rabdare sa se raceasca. Scot mierea din frigider, reusesc cumva sa o intind si devorez. Favoritele mele sunt cele cu finetti, dar acesta lipseste din meniu. Din dormitor nu mai razbate nici un sunet, semn de serioase ingrijorari. Lasand clatita la 'facut' merg sa verific si ce vad? Copilul meu semana cu unchiul descoperit in mina din reclama. A crezut ca este prea multa cenusa in soba si se pregatea sa o scoata... Incerc sa remediez problema.  Opresc prea tarziu focul la aragaz si schimb copilul de scutec tot pe motiv de probleme greu mirositoare si il iau in bucatarie sub stricta supraveghere, ii dau un biscuit sa isi faca de lucru si reiau. Clatita- compromisa. O arunc la cos cu toata pofta. Dar urmatoarea e buna. Si urmatoarea dupa urmatoarea...  si nu stiu ce s-a intamplat dar ma trezesc la ultima clatita ce trebuia facuta ca in farfurie nu sunt decat 3. Eu nu imi amintesc decat de tot atatea mancate plus una aruncata si calculul arata ca au iesit prea putine. Mie imi mai trebuie, eu mai vreau. Ma gandesc sa nu ii mai opresc sotului dar alung acest gand. Cu toata hota mirosul este inca persistent iar ora inaintata imi arata ca nu mai e mult si capul familiei trebuie sa apara, sau poate are copilul un moment de precocitate si ma da de gol. Ma apuc sa curat bine marginile oalei si mai strang putina compozitie pe care ma chinui sa o intind in tigaie pentru inca o clatita de dimensiuni decente. Copilul plictisit de trasul tevilor de apa care nu voiau sa cedeze, striga pe cel mai poruncitor ton ma-ma, ma-ma, ma-ma, solicitandu-mi atentia si ajutorul de care nu intelege el de ce este privat, ca doar mama nu lucra cu blenderul, adica papa pentru el. Ajung la timp pentru a salva ultima clatita. Ii opresc doua sotului si restul imi atenueaza, doar, pofta tot mie.
Nu mai spun ca inainte de a fi gata prima clatita am trecut pe la frigider pentru un sandwich micut si rapid. Si iarasi, asa foame mi-a fost doar in primele luni de sarcina. Hmmm, cred ca zilele astea vor fi traite mai intens!
Oare....?