Sa ne racorim!

Se anunta valuri de caldura peste alte valuri de caldura, cu temperaturi cu multe grade si cu multe recomandari de a nu se sta in soare. Da. In casa, oricat de cald ar fi, nu te bate soarele direct in capul dezgolit de lovitura bine plasata a copilului umblator dupa ce a dat de pamant cu a lui. As dori ca meteorologii si persoanele care intreaba, din spatele ochilor cat cepele, "cum?!? i-ai scos afara???" sa le explice ei copiilor ce si cum. Si cand aerul interior se incinge, devenind fierbinte si irespirabil, iar copiii satui de inventiile indoor striga, fiecare cum poate, afaraaaa! M-am plictisit. Tu nu vezi? incep sa le cam dau incolo de avertizari si fac planuri de iesit dintre peretii fierbinti. Si evadam:

-prima parte a zilei este ok de petrecut la nisip, sub umbra unei umbrele ce face reclama la o bere. Insa nu e deloc ok sa urmaresti stropii ce par de gheata pe panza rosie cand stii ca ti-e imposibil sa ajungi la frigider, unde se ascunde sticla cu suc proaspat facut din cele mai naturale boabe de zmeura.

-apoi, cand soarele urca amenintator pe cer urcand si gradele termometrului, ne refugiem sub vie. Am asezat acolo o masuta, scaune de diferite marimi, un leagan si caruturi (cele din urma mai mult pentru Robert caci el, fiind pufosul familiei, pare sa sufere cel mai mult si uneori il mai asez pentru cateva minute in carut sa scape de caldura bratelor noastre). Pana pe la ora 1, cand se merge la somn, este placut aici. Temperatura nu trece de 28 de grade si daca mai luam in calcul si adierile vantului, ce par chiar racoroase in aerul incins, nu putem fi decat recunoscatori desimii frunzelor ce ne ofera clipe relativ placute. 

Dar dupa somn totul pare sa ia foc. Cum ne mai racorim? Iata ce am mai gasit:

-am cumparat o mica piscina, care piscina este umpluta cu apa de dimineata, apa ce este tocmai buna de racorit copii pufosi... sau mai putin pufosi.

Dar nici in apa nu se sta prea mult, iar pana la racoarea serii (?!) mai e mult si timpul trebuie presarat cu joc si voie buna! Asa ca am cautat locuri racoroase in afara monotoniei curtii noastre. Si am gasit:

-undeva, unde deja ne putem considera in afara partii locuibile a satului, pe malulul unei ape este un mic pâlc de pini. Aici se tin in fiecare an serbari campenesti. Cand vine luna iunie deja oamenii intra in fierbere si se intreaba unii pe altii ce vedete isi vor da concursul. Anul acesta au fost mai multe ca de obicei si as fi vrut sa le scriu si numele, dar, spre rusinea mea, nu le-am retinut, eu nefiind o fana infocata a muzicii populare. Poate voi reusi totusi sa fac o postare separata pentru care o sa ma straduiesc sa adun mai multe informatii. Serbarile astea campenesti sunt interesante totusi. Dar sa revenim. Asadar, in acest mic colt racoros ne perecem dupa-amiezele toride. Du e incantat. Sare, alearga, aduna conuri de pe jos, coboara jos in apa, ma pune sa il alerg in jurul masinii si copacilor, asculta cantecele pasarilor. Am vazut in cateva zile si veverite. Deloc plictisitor, foarte frumos, dupa-amieze placute si racoroase.

 -si atunci cand mai vrem diversitate mergem intr-o parte unde apa raului este mai mare, unde ne intalnim cu copii si parinti prieteni si unde copiii pot sa se joace linistiti, departe de caldura torida si de aglomeratie, aproape de natura, de frumos...

Poate ca ceva jucarii noi ar putea sa il retina mai mult prin casa? Nu, sigur ca nu il atrag papusile cu printese disney dar am putea incerca acest set cars.

Vecina mea

M-am mutat aici in urma cu doi ani fara a cunoaste alte persoane decat familia sotului plus un cuplu la fel de tanar si proaspat format ca si noi. Si fara dorinta de a forma noi prietenii poate din lipsa de timp sau din comoditate. Pentru ca lucram si schimb de noapte si noaptea aveam de mers 20 km (cred ca tot atatia sunt si ziua dar ziua e zi si noaptea e NOAPTE) si simteam ceva furnicaturi prin piele din aceasta pricina, tatal sotului a vorbit cu o fata care lucra pe aceeasi tura sa mearga cu mine cu masina. Aceasta a fost prima mea cunostinta aici. Nu ieseam prin zona caci dupa perioada petrecuta in zona orasului deja aveam locuri unde preferam sa merg.
Dar timpul a zburat si iata-ma mamica de 15 luni. Odata cu venirea copilului viata mea sociala a avut extrem de mult de suferit. Sotul, dupa o perioada de acomodare (a se citi ajutor ajutat sotiei operate, proaspata si nestiutoare mamica) si-a reluat serviciul iar eu... eu nu ma mai multumeam cu plimbarile prin gradina oricat de frumoasa si imbietoare ar fi fost ea, sau cu vizitele familiale din weekend. Si asa am inceput sa exploram... Am luat carutul cu copil in el, binenteles, si am plecat. Ne intalneam cu oameni care ne intrebau de vorba (mai mult pe mine) si seara ii povesteam domnului meu cu cine am vorbit noi astazi. Mai exact ii descriam persoana si el imi spunea cum se numeste plus dosarul cu detalii: e persoana de incredere sau ai grija ce discuti cu ea pana o cunosti mai bine. La o singura persoana nu a avut retineri (el, care este atat de retinut de obicei) atunci cand i-am explicat eu ca am descoperit-o pe vecina care sta doar putin mai sus si are doi nepotei gemeni. Auzisem mai multe istorisiri despre ea si gemeni dar cand am cunoscut-o mi-am zis ca trebuie sa fie bunatatea intruchipata. Avea grija de gemeni cea mai mare parte a timpului inca de cand acestia numarau abia vreo 17 luni. Si nu stiu cum face dar prefera sa stea aici, cu ea, decat acasa la parinti. Poate din cauza ca parintii, ambii cu servicii, au mai putin timp si rabdare, mi-am zis eu atunci, dar acum nu stiu, caci si baietelul meu pare sa o prefere mai mult chiar decat pe bunicii cu care ne intalnim toata ziua. Este drept ca la ea in curte este mult spatiu si multe jucarii: tractorase ce pot fi impinse sau pe care te poti urca si apoi strigi dupa mama sa te inlocuiasca la impins, sau masinute de toate dimensiunile si culorile cu care s-ar putea sa vrei sa pleci si acasa chiar daca mamica iti explica frumos ca le ai pe ale tale proprii si multe alte tentatii dar am remarcat ca atunci cand ea iese pentru diverse treburi piticul vrea dupa ea. Se joaca linistit (atat de linistit cat poate un copil activ) cat timp stam amandoua pe langa el, sau pana se plictiseste (in general 30-40 de minute, dar asta inseamna mult la noi) si vrea altceva. Si nu, nu copiii il atrag neaparat caci in ultima luna au locuit cu parintii.
Si astfel, dupa ce ne trezim, schimbam pijamaua si mancam (mai mult el. Mami poate sa protesteze cat vrea ca eu daca vreau afara, vreau si gata.) imi aduce sandalutele si se propteste in fata usii pana o deschid. Ma ajuta, chiar, cu cateva tipete daca mi-am permis sa ma intorc dupa telefon. Ajunsi afara se duce la carut, se catara in el (nu stiu cum si cand a invatat ca mie si acum imi sta inima cand il vad) si imi arata pe unde vrea sa il duc. Si plec, ce sa fac? Si ajungem la poarta respectivei vecine. Si binenteles ca eu vreau sa trec mai departe in timp ce el imi arata cu mana poarta pe unde vrea sa intre. Eu dau sa il ignor si ii povestesc ce tractor minunat vom vedea noi putin, doar putin mai sus iar el isi inteteste protestele pana ce am parte de niste urlete ce ar trezi tot cartierul in cazul in care ne-am plimba la ora 06:00 de exemplu. Si vecina iese si spune: ce e Danutz? Vrei sa vii pe la mine? Hai! Vino! Si credeti ca sta pe ganduri? Aproape sare din carut de teama ca nu il las. Intinde mana sa il dau jos din carut si fuge imediat. Mai arunca doar cate o privire sa vada daca il urmez... Si ma duc dupa el ce sa fac?
Vecina mea mai are o gramada de nisip foarte atractiva. Mai atractiva chiar decat nisipul din gradina noastra care ne-ar ajunge pentru o plaja mai mica, caci daca la noi acasa se joaca maxim 15 minute, in nisip la vecina poate sta si dublu si triplu...
Vecina mea pierde astfel cu noi intre una si trei ore pe zi. Si eu ma gandesc cum asa putea sa recompensez cat de cat acest timp. Timp in care copilul meu e fericit iar eu aproape la fel de linistita ca atunci cand am parte de prezenta si ajutorul sotului. Cum as putea sa ii arat cat de mult apreciem (si eu si piticul) generozitatea ei?