(Auto)Diversificare

Robert nu se dezminte. Mananca mult dar selectiv. Nu vrea galbenus de ou dar moare dupa fasole verde cu usturoi, nu deschide ciocul in fata linguritei cu supa dar ficatul fiert in supa de oase il devoreaza. Fructele par a nu ajunge destul de repede in gura lui. Se enerveaza tare cand le scapa, isi agita mainile si urla rau cand scapa fructul jos si eu nu am sarit in aceeasi secunda sa il ajut la recuperare. Iarasi lingurita cu iaurt ramane in fata ciocului inchis. Ma intreb oare cum stie ce e in lingura fara sa guste? Ii place morcovul murat dar nu se da in vant dupa piureuri. Foarte diferit de Du, Robert nu mananca mancare pasata. A refuzat-o de la inceput. Si atunci m-am gandit la autodiversificare. Il las sa se picteze cu rosul piersicilor, in nuantele maro ale ficatului, cu galbenul prunelor sau movul murelor. Sunt si momente (si nu sunt putine, asa cum mi-as dori) cand ma simt epuizata, cand ma gandesc ca ultimul lucru de care as avea nevoie e curatatul dupa un copil ce nimereste mai degraba hainele decat gura si atunci intervin si ii picur farame de mancare direct in gura. Nu pare nemultumit dar nici eu nu cred ca il inteleg 100%.
Nu vrea apa. Suge foarte mult. Uneori ma intreb de unde mai gaseste. Si totusi, refuzand sistematic supele, am crezut ca are nevoie de apa. Dar nu. Cere cana dar in momentul in care apa ajunge la buzele lui se scutura tot ca si cand s-ar speria. Am incercat cu lingura si m-am lovit de acelasi fenomen. Apoi am vrut sa testez daca are acelasi rezultat orice lichid si i-am servit suc de mere facut de noi din mere 100% naturale (nestropite, netratate). Surpriza! I-a placut. Dar ce e dulce si nu ii place lui Robert?!? Acum il mai intreb uneori daca vrea apa. Sunt si dati in care bea cateva picaturi dar de cele mai multe ori sunt refuzata.
Sunt la al doilea copil. De la prima diversificare si pana acum dieta familiei s-a schimbat atat de mult incat Robert poate sta linistit cu noi la masa. Painea inca ii este refuzata si ma tot gandesc la alt aliment interzis, dar nu gasesc. Carne am doar din surse proprii sau de incredere, legumele sunt din gradina personala, la fel si fructele. Iar eu sunt fericita ca nu trebuie sa imi mai bat capul si cu un regim special pentru bebelus. Am incercat doar cu niste biscuiti fara gluten de la Organix. I-au placut, dar nu a apucat prea multi ca Du a prins pachetul si nu i-a mai dat drumul decat cand a fost goala. Deh, atitudine de frate mai mare! Inca nu a facut cunostinta cu nici un borcanel si sper ca asa sa ramana.
Si niste dovezi:

 Am uitat sa zic de pasiunea lui pentru frunze... Si ca avem nevoie de alti papuci Tikki :)

Noua nu ne-au trebuit prea multe pentru masa bebelusului insa puteti gasi  aici mai multe produse pentru bebe.

Ce simplu e daca sunt relaxata!

De ceva timp, cu 2-3 zile inainte de a numara primele sase luni, Robert a insistat sa primeasca din mancarurile noastre. Cand vedea pe cineva mestecand parca incerca sa isi ia zborul si imi arata clar nemultumirea daca incercam sa il pun la san. Asa ca i-am mai strecurat in gura cate o firimitura de pepene galben, sau mar, sau para pana m-am dezmeticit eu ce si cum sa incep o noua diversifiacare.
Si am inceput. I-am fiert un ou cam trei minute (galbenusul era inca moale, doar albusul intarit pentru a-l putea evita), l-am adus, l-am prezentat, i-am aratat ce se face cu el si ne-am pus pe degustat. Rezultatul nu mi-a placut. Eu a trebuit sa si curat si daca ma gandesc bine eu nu eram pregatita pentru diversificare :). Ma gandesc totusi ca o lingurita a ajuns unde trebuie. Copilul-mai mult decat entuziast-a prins curaj si cum vedea pe cineva cu ceva mancare isi agita toate cele patru membre, mai sa sara din carut sau bratele ce il sustineau. Si am trecut la retete elaborate. I-am servit ciorba de oase atat cat a poftit, l-am imbiat si cu un ficat din primul pui din curtea noastra, ficat care pe Du il lasa rece dar pe Robert l-a incantat peste asteptarile mele si avocado in diverse combinatii.
Diversificarea noastra nu a mers insa prea departe lovindu-ne, la scurt timp, de niste simptome inexplicabile la acel moment (o varsatura dupa o jumatate de galbenus, apoi diaree si febra mentinuta la 38,8). Copilul moale nu mai cerea mancare si am petrecut iar aproape doua saptamani doar la san. Dupa vreo patru zile simptomele au primit si un nume: rujeola. Eruptia cutanata a imbunatatit dispozitia copilului dar nu atat cat sa reluam mesele solide. Laptele matern, cerut de multe ori in timpul zilei si de nenumarate ori in timpul noptii (ocazie cu care m-am "micsorat" vizibil), si-a facut bine treaba scutindu-ne de multe batai de cap.
Sigur, suntem considerati tare inapoiati de cei ai caror copii au debutat la 2-3 saptamani si care acum mananca "de-toate-fara-nici-o-problema", iar eu sunt considerata usor "fitzoasa", cu idei bizare.
Insa evoluam. Robert este un pofticios fara pereche si poate da gata cea mai "copioasa" masa ca apoi sa isi indese ambele maini in decolteul meu cerandu-si insistent drepturile.
Eu sunt o mama relaxata de aceasta data. Sunt atenta sa prind semnalele lui, acum foarte evidente daca au fast ascultate la timp. Asa stiu/simt/imi arata cand vrea mancare solida chiar daca nu e la vedere, stiu cand vrea lapte si stiu cand nu ii place ceea ce ii servesc si incerc cu altceva. Mananca atat singur cat si ajutat (common, trebuie sa curat dupa doi! Nu rezist mereu.), niciodata fortat si fara statistici. Atat cat vrea, ce vrea, cand vrea.
Am invatat sa imi ascult copilul si ce bine e!
Si asa incepem sa ne caram cu  geanta termoizolanta dupa noi, insa daca vreti sa carati mai putine genti pentru bebe macar pana implineste 6 luni, alaptati :)