Ce as fi dorit sa stiu inainte de a alapta

In urma cu 17 luni, intr-o zi de vineri, la ora 18:00, am avut prima intalnire cu bebelusul meu. Mergeam sa il alaptez, plina de sperante, cu ajutor din partea sotului ca sa nu ma tin de pereti, cu increderea in mine puternic zdruncinata de medicul ginecolog care imi prescrisese galafor pe motivul absentei laptelui. Total nepregatita pentru ceea ce inseamna a alapta, doar cu cateva vagi cunostinte citite pe ici-pe colea si cu ceea ce toata lumea draguta iti povesteste din proprie experienta. Ce as fi dorit sa stiu?!? Nu cred ca ar fi multe lucruri care m-ar fi putut pregati pentru ceea ce a urmat dar in primul rand as fi dorit sa fie cineva langa mine care sa imi dea incredere ca pot alapta fara probleme. Sa stiu cum am aflat mai tarziu ca incredera in organismul meu conteaza atat de mult! As fi vrut sa stiu ca sunt persoane calificate care ofera astfel de ajutor si care stiu intradevar sa ajute.
As mai fi vrut sa stiu ca nu exista un program fix daca copilul nu il accepta, ca nu este nici o problema daca imi cere san la doua ore, poate chiar la una, sau chiar mai putin. Necunoasterea acestui lucru mi-a scazut din nou increderea si-asa zdruncinata, la scurt timp dupa reinstalarea in familie, cand copilul cerea mai des sa suga decat erau cartile si pediatrii si familia (mai putin domnul sot caruia nu am sa ii reprosez nimic si care m-a sustinut intotdeauna) dispusi sa admita ca fac treaba buna. Doar incapatanarea mea de a-i da copilului ceea ce a fost creat pentru el si de a nu arunca banii pe niste formule in care nu am crezut m-a salvat de sugestiile celor din jur cum ca "poate" laptele meu nu este bun, copilul nu se satura, "asa a patit si nustiucine si pana nu i-a dat nustiuce formula nu a reusit sa doarma o noapte" etc.
Nu in ultimul rand as fi dorit sa stiu despre blogosfera. Cand am avut probleme pe care eu le vedeam fara iesire si cand as fi renuntat, probabil, la alaptat daca copilul meu ar fi acceptat formula, am primit cel mai mare ajutor din aceasta parte. Am descoperit intamplator in "Calatoria unui bob de orez cu urechiuse" o postare despre alaptare si greutatile intampinate la un moment dat de mama Degeticii cand aceasta nu crestea in greutate. Solutionarea problemelor lor m-a facut sa nu mai consider totul pierdut. M-a facut sa "stiu" ca cu ceva mai multa odihna si cu hidratare si hrana corespunzatoare (poate si un pic ajutor din partea galactogilului de care a fost singura data cand m-am folosit si am mai alaptat inca aproape un an dupa acea perioada) organismului meu ii va fi mult mai usor sa faca ceea ce a fost "programat" sa faca. Si cu multa incredere ceea ce nu am mai pierdut de atunci.
Acum ne pregatim cu totii de primirea inca unui pui doar peste cateva luni. Nu stiu daca imi va fi mai usor dar sunt, cu siguranta, mai pregatita si faptul ca stiu ca daca voi avea nevoie de ajutor sunt persoane la care pot apela, persoane care vor si stiu sa ajute mamele care vor sa ofere copilului tot ce au mai bun de dat. Asta am incercat sa le spun tuturor mamicilor care m-au intrebat cum am reusit si cele care cu adevarat au vrut sa alapteze, pentru ca au stiut ca asa le asigura copiilor nu numai hrana ci si comfort si sanatate (copilul meu nu stie inca ce este acela antibiotic) sunt sigura ca au luat masurile potrivite lor pentru a putea alapta total si cat mai mult timp.
Ceea ce am stiut nu mi s-a parut atat de grav si aici ma refer la ragade, la angorjarea sanilor (la 'lasarea' acestora nu m-am gandit niciodata prea multumita fiind de indeplinirea principalei calitati pe care o au) si in general la durerile resimtite in primele saptamani. In schimb lucrurile pe care nu le-am stiut aproape ca m-au dus la o intercare mult prea prematura. Ii sunt foarte recunoscatoare internetului care mi-a adus atatea informatii si prin care am ajuns la blogurile pro-alaptare care m-au ajutat atat de mult.
Doresc tuturor mamicilor o alaptare nu usoara pentru ca alaptatul este usor si frumos si placut ci cat mai lunga!