Pooopic!

E clar! Ieri a fost ziua minunilor! Ma mai simtisem eu umeda pe langa bretelele maioului (decoltat, ca sa iasa sanul repede la nevoie), dar am zis ca ba mi s-a parut, ba nu am fost eu atenta, ba a vrut sa ma muste. Dar ieri, dupa ce ca m-a strigat pe numele meu de mama, a tinut sa imi multumeasca in cel mai frumos mod ca nu l-am lasat sa astepte masa mai mult de doua minute. S-a intins cu gura mica si si-a pus buzele pe obrazul meu, asa cum simte ca fac eu.
Wow! I'm happy!

Boba Montenegro. Sau care va place!

Nu o sa vorbesc despre cat de indicata, frumoasa sau necesara este purtarea copiilor. Sunt atatea articole pe tema aceasta incat se pot afla la un click tot atatea sau chiar mai multe informatii decat cele care m-au determinat pe mine sa fac fata cu brio atacurilor, sa imi ascult instinctele, sa imi ascult copiii atunci cand au nevoie sa fie tinuti in brate. Nici macar problemele oaselor bazinului nu m-au oprit.
Nici despre sistemele de purtare nu vreau sa aprofundez. Iarasi sunt atatea articole faine si la obiect ca pana si eu, cu cele doua maini stangi (aaa, sunt utilizatoare de mana stanga, in general???) am fost convinsa ca pot sa ma descurc cu un wrap. Si sunt atatea fete faine, specialiste in Babywearing, la care se poate apela!!! Deci cine vrea sa poarte va gasi si sistemul care sa i se potriveasca cel mai bine.

Idealul meu de carrieri l-am gasit in postarea asta (si am inteles ca intre timp s-au mai adaugat). Asa ma prinde o invidie :D de cate ori imi arunc cate un ochi! Simt ca i-as vrea si eu pe toti! Ca doar unul-doi nu imi mai ajung!
Dar, daca sunt norocoasa (si in general nu sunt), fetele de la kiddy au pus la bataie un Boba Carrier. Eu nu m-am putut decide intre eleganta celui din fotografie, Montenegro, si veselia celui Kangaroo asa ca pe cel de-al doilea l-am mentionat pe Facebook.
Asa ca draga domnule Random, daca vrei ca razboiul dintre noi doi sa ia sfarsit, fa-mi, te rog, placerea si alege-ma pe mine, da? Nu stiu cu care sa zic. In seara asta il prefer pe asta negru asa cum astazi, mai devreme, eram sigura ca il vreau pe celalalt. Ei, vezi? Te las si pe tine sa alegi ceva.

Sa ne racorim!

Se anunta valuri de caldura peste alte valuri de caldura, cu temperaturi cu multe grade si cu multe recomandari de a nu se sta in soare. Da. In casa, oricat de cald ar fi, nu te bate soarele direct in capul dezgolit de lovitura bine plasata a copilului umblator dupa ce a dat de pamant cu a lui. As dori ca meteorologii si persoanele care intreaba, din spatele ochilor cat cepele, "cum?!? i-ai scos afara???" sa le explice ei copiilor ce si cum. Si cand aerul interior se incinge, devenind fierbinte si irespirabil, iar copiii satui de inventiile indoor striga, fiecare cum poate, afaraaaa! M-am plictisit. Tu nu vezi? incep sa le cam dau incolo de avertizari si fac planuri de iesit dintre peretii fierbinti. Si evadam:

-prima parte a zilei este ok de petrecut la nisip, sub umbra unei umbrele ce face reclama la o bere. Insa nu e deloc ok sa urmaresti stropii ce par de gheata pe panza rosie cand stii ca ti-e imposibil sa ajungi la frigider, unde se ascunde sticla cu suc proaspat facut din cele mai naturale boabe de zmeura.

-apoi, cand soarele urca amenintator pe cer urcand si gradele termometrului, ne refugiem sub vie. Am asezat acolo o masuta, scaune de diferite marimi, un leagan si caruturi (cele din urma mai mult pentru Robert caci el, fiind pufosul familiei, pare sa sufere cel mai mult si uneori il mai asez pentru cateva minute in carut sa scape de caldura bratelor noastre). Pana pe la ora 1, cand se merge la somn, este placut aici. Temperatura nu trece de 28 de grade si daca mai luam in calcul si adierile vantului, ce par chiar racoroase in aerul incins, nu putem fi decat recunoscatori desimii frunzelor ce ne ofera clipe relativ placute. 

Dar dupa somn totul pare sa ia foc. Cum ne mai racorim? Iata ce am mai gasit:

-am cumparat o mica piscina, care piscina este umpluta cu apa de dimineata, apa ce este tocmai buna de racorit copii pufosi... sau mai putin pufosi.

Dar nici in apa nu se sta prea mult, iar pana la racoarea serii (?!) mai e mult si timpul trebuie presarat cu joc si voie buna! Asa ca am cautat locuri racoroase in afara monotoniei curtii noastre. Si am gasit:

-undeva, unde deja ne putem considera in afara partii locuibile a satului, pe malulul unei ape este un mic pâlc de pini. Aici se tin in fiecare an serbari campenesti. Cand vine luna iunie deja oamenii intra in fierbere si se intreaba unii pe altii ce vedete isi vor da concursul. Anul acesta au fost mai multe ca de obicei si as fi vrut sa le scriu si numele, dar, spre rusinea mea, nu le-am retinut, eu nefiind o fana infocata a muzicii populare. Poate voi reusi totusi sa fac o postare separata pentru care o sa ma straduiesc sa adun mai multe informatii. Serbarile astea campenesti sunt interesante totusi. Dar sa revenim. Asadar, in acest mic colt racoros ne perecem dupa-amiezele toride. Du e incantat. Sare, alearga, aduna conuri de pe jos, coboara jos in apa, ma pune sa il alerg in jurul masinii si copacilor, asculta cantecele pasarilor. Am vazut in cateva zile si veverite. Deloc plictisitor, foarte frumos, dupa-amieze placute si racoroase.

 -si atunci cand mai vrem diversitate mergem intr-o parte unde apa raului este mai mare, unde ne intalnim cu copii si parinti prieteni si unde copiii pot sa se joace linistiti, departe de caldura torida si de aglomeratie, aproape de natura, de frumos...

Poate ca ceva jucarii noi ar putea sa il retina mai mult prin casa? Nu, sigur ca nu il atrag papusile cu printese disney dar am putea incerca acest set cars.

La treisprezece luni

A inceput sa fie tot mai independent. Atunci cand apare un obstacol ce mi se pare periculos pentru pozitia lui verticala si incerc sa ii iau manuta clatina din cap si misca mana in semn de nu. Clatinat ce il foloseste tot mai des insotit de nu-ul facut cu manuta. Vine spre mine si imi spune de-i, de-i, de-i (da-mi), iar eu spun ca nu-i mai dau nimic, el sa imi dea mie un pupic. Clatina din cap si se face ca pleaca in directia opusa. Eu insist "hai, pup-o pe mamica, te rog". Se lasa induplecat, vine si depune un sarut umed, zambeste strengareste si pleaca mai departe. Cand vrea apa imi arata cana. Daca mananc si el este prin apropiere vine si bate din palme spunand deja foarte des folositul de-i. Si ii dau caci am grija sa nu mananc de fata cu el ceea ce nu are voie desi la capitolul hrana a evoluat foarte mult. Atunci cand ii este somn vine sa il iau in brate, pune capul pe umarul meu, cu degetul in gurita si sta asa, nemiscat si daca nu actionez repede (dezbracat, asezat in pat, dat tzitzi) se enerveaza si plange certandu-ma, obicei pe care il are inca de cand era mic-micut. A invatat sa sufle in papadii, imi aduce flori sa le miros dupa care vrea sa le manance desi marea lui pasiune a ramas cartonul. Cum prinde un ambalaj se aseaza jos si incepe sa il roada. Si vai mie daca il intrerup!
Vorbeste mult dar foarte rar reusesc sa inteleg ceva. In afara de mama, tata, baba, papa, il aud toata ziua zicand taca-taca dar inca nu m-am prins ce inseamna. Repeta tot mai mult dupa mine. Isi trage palaria sau sapcuta de pe cap iar eu ii zic 'nu' si 'mai, mai, mai' iar el repeta: mei,, mei, mei. Mergand sa vedem catelul vecinilor ii spun: 'mergem sa il vedem pe Tedy, da? Tedy!' Iar el dupa mine e-di! Seara, cand tati se intoarce acasa nu mai vede nimic altceva. Rade, scoate chiote, ce mai, veselie mare, dar dupa cateva minute vrea tot la mine.
Adoarme la san si doar la san si cu manuta neaparat in parul meu. De multe ori ma cauta semi-adormit si nu conteaza ca este tati langa el, stie/simte ca nu sunt eu si incepe sa planga. Consortul a zis ca din cauza mirosului, deci daca am vreo urgenta am gasit solutia: ii dau hainele mele pe el si ii pun peruca.
Pare sa inteleaga foarte mult din ceea ce ii spun. Daca ii cer sa astepte putin ca merg sa iau o jucarie, asteapta. Sau vrea sa manance si ii spun ca oul arde sa astepte sa il racesc. Se opreste din topait si batut din palme si asteapta. Bine-bine, doar cand vrea ca nu e el asa intelegator mereu! Vrea sa urce scarile la bunici. Eu ii spun 'mai tarziu' si pleaca mai departe.
Mananca relativ bine (parerea mea) in cantitati destul de mari desi mie mi se pare in continuare slabut, dar asta o punem pe seama neastamparului de care da dovada caci nu, nu sta aproape deloc. Doar cand vrea sa fie mangaiat vine si ridica mainile spre mine sa il iau si pune capul pe umarul meu pentru cateva clipe, sau uneori, daca sunt asezata pune capul pe piciorul meu sa il mangai.
Marea problema este ca temerile mele s-au dovedit reale si in cateva luni va trebui sa fac ceea ce nu imi doream si nu stiu cum si nici nu vreau: sa il intarc. Pentru ca peste ceva timp vom mai avea o 'mititica' (cum ne place noua sa credem). O parte a familiei a sarit deja in capul meu ca sa nu ii mai dau sa suga, ca ajunge, ca laptele nu mai e bun, ca ii dauneaza celuilalt copil, ca imi dauneaza mie, ca sa nu ii mai dau si gata. Iar eu nu pot, nu sunt pregatita, nu stiu, nu vreau! Cum sa vreau cand vad cu cata nerabdare asteapta sa il alaptez, ce chiote de satisfactie scoate, de incantare? Cum sa fac? Ei spun ca dintr-o data. Pur si simplu sa nu ii mai dau, dar el plange si eu nu pot. Nu pot! Desi intradevar, cu toate vitaminele, ma simt tare slabita. Poate gasim o cale amiabila. Eu mai caut. Si mai sper...