De 1 iunie

Cineva, nu spun cine,mi-a facut pofta de ingehtata. Dar daca eu mananc ingehtata vrea si Du. Lui Du nu prea imi vine sa ii dau de la market, iar eu nu am facut niciodata! Hmmm, cat de greu poate fi? Atat de greu:

Se ia una bucata consort si se trimite la Mama Personala dupa capsuni. Cele din gradina proprie au fost rezolvate scurt de tot de Du.Se salveaza ce se mai poate din cele trimise, se amesteca cu o banana in blender pana se fac pasta, dupa care se pune doar iaurt pentru copil si frisca pentru adulti. Se pune la congelat. Se amesteca (gusta) nepermis de des (10 minute?) ca sa nu faca ace. Asa am citit eu ca se face cam la o ora. Cand toate aceste activitati? Noaptea cand copiii dorm!!! Si rezultatul:

In rest am mers in parc, ne-am distrat, am ras, ne-am purtat ca niste copii!

Aaaa, sa nu uit, Sakura sa sti ca tocmai am pus din nou la congelat. Te astept cu o cupa? Sau doua?

Cadourile le luam online: gasim aici jucarii de plus pe care Robert ar putea sa si adoarma si un elicopter radiocomandat pe care cred ca il asteapta Du.

Dileme

Cele mai multe cunostinte ce le-am facut in ultimii doi ani au fost mamici sau viitoare mamici. Am cunoscut astfel o mamica a carei fetita are acum aproape doi ani si care saptamana aceasta a nascut un baietel. Parintii sotului ei stau pe langa noi. Evident ca ea fiind la maternitatea unde se sta cel putin 5 zile (asta daca ai noroc si insisti foarte mult sa te lase sa pleci), a adus fetita la bunici. Fetita, asa cum este normal, (sa ma corecteze cineva daca gresesc) vrea sa se joace cu copiii din cartier. Bunicii nu prea vor sa o lase pe baza nu stiu caror motive. Dar nu despre asta vreau sa scriu. Fiecare e liber sa faca cum ii place desi eu prefer sa imi las copilul sa interactioneze cat mai mult, sub supravegherea mea, sigur, nu lasandu-l singur pe la vecini. Nu vreau sa judec pe nimeni. Eu doar am fost mai mult decat uimita cand am auzit-o pe matusa copilei spunandu-i acesteia (repet: are aproape doi ani. Doar doi.) ca daca nu o asculta o duce imediat acasa, ca ea nu e: "mami ca sa ma santajezi tu cum vrei". Nu am putut sa nu ma intreb cum de stie un copil de doi ani sa santajeze? Cum oare a invatat? Oare nu este natural sa vrea sa se joace cu alti copii? Si daca o mama lasa copilul sa se joace linistit, sa isi puna nisip in cap daca el vrea, sau sa se tare pe marginea santului (si aici nici nu vreau sa ma gandesc cam ce isi spun despre mine) doar sa evite niste urlete si nervi si sa isi vada copilul fericit inseamna ca se lasa santajata? Eu imi las copilul sa se joace cum vrea el. Nu inteleg de ce se agita altii cand il vad alergand prea repede, dupa parerea lor, si incearca sa il opreasca. Hei, oameni buni, eu, mamica lui, sunt acolo si il las, chiar cu riscul de a cadea. Oare mi s-a parut, sau in ochii copilei se vedeau urmele tristetii? E din cauza sarcinii sau fiind ocupati sa faca educatie adultii nu mai vad/aud/simt sufletul copiilor? Sau poate doar o mama stie/simte?

Si m-am gandit daca peste cateva luni, atunci cand copilul meu va sta cateva zile in grija altcuiva, acel altcineva ii va spune la fel. Daca atunci cand va striga copiii vecinilor va primi palmute la fundulet ca nu asa se face. Nu avem voie! Si m-a cuprins o tristete si mai mare si ma rog ca atunci consortul sa isi poata lua zilele respective libere pentru ca stiu ca el intelege...

Nu mai vrea?

Ne-am trezit de dimineata. Amandoi. El, dupa cum ii e obiceiul, a venit si si-a asezat capsorul peste abdomenul meu asteptandu-mi mangaierile. Dupa un timp vrea sa-mi ridice tricoul. Il las, il ajut chiar, si la vederea sanilor incepe sa zambeasca, apoi sa rada si abia apoi isi apropie gurita, trage de doua ori si atat. Cum doar atat? Nu este bine in pozitia asta? Pai hai sa schimbam. Il ridic in brate si acelasi lucru: se repede spre san, apoi trage de trei ori si gata. Ce e mai mamico? Ce nu iti place? Hai sa incercam culcati. Surpriza! Tot la fel. Bine. Poate nu ii este foame sau poate nu vrea lapte. Ba da, vrea, dar intinde manuta dupa cana. Il servesc.

Ne pregatim iarasi de somn. Ii scot hainutele, el canta naa-na, se aseaza peste mine, isi suceste capsorul pentru a-si asigura cea mai buna pozitie si dupa ce se mai suceste de doua ori, incepe sa-mi ridice tricoul. Da mami, spun cu sanii deja grei, vrei laptic? Iarasi rade. Se apropie, suge foarte putin si se intoarce pe burtica. Il mai rog odata, mai insist, intreb si clatina din cap. Nu mai vrea. Bine mami, tu decizi. Dar eu nu pot sa nu intreb: de ce? Deja lapticul are alt gust? Gata? Nu mai vrei deloc? Niciodata?