Orasul nostru este inconjurat de munti si cand nu avem timp/bani de mare, ce sa facem? O vizita la munte! Mi-am dorit tare mult sa urc sus de tot, pe Varful Moldoveanu, insa nu am reusit inca. Cred ca este exclus sa incercam cu cei doi pitici dupa noi mai ales ca traseul presupune mai multe ore.
Pentru ca cine are, stie cum e sa pleci la drum cu unul/doi/trei copii mici. Noi am plecat cu doi mici si unul mai mare. Drum neasteptat de bun, fara gropi, cu putine ingustari. Peisaj excelent, vreme frumoasa, tot ce trebuie pentru o plimbare scurta, de o zi, dar perfecta.
Copiii ne-au ametit cu intrebari, Du solicitandu-ne nervii la maxim. Copiii mai mari. Robert s-a multumit doar cu rontaielile cu care plecam intotdeauna dupa noi :D. Insa drumul de intoarcere a fost, cel putin o parte, de vis, cu copii adormiti, liniste si posibilitate de a admmira peisajul. Ba chiar de la atata liniste am putut sa remarc si zgomotele anvelopelor de iarna care, nu, nu sunt obligatorii la munte chiar si vara (desi era si putina zapada anvelopele nu au reusit sa o ajunga), doar Consortul a uitat sa le mai schimbe. Asa ca avem doua anvelope mixte si doua de iarna :D. Ceea ce e ciudat e ca eu nu am remarcat asta pana acum, dar drumurile noastre s-au limitat la cativa km, la shopping sau la Parintii Personali, drumuri in care nu mai are nimeni urechi sa auda altceva in afara copiilor. Interogat Consortul mi-a replicat ca in 3-4 luni vine vara. Ce rost ar mai avea sa mai se deranjeze acum? Am lasat-o si eu moarta, ca tot eram in una din putinele zile de "vacanta"...
Cat timp am stat afara din masina a trebuit sa fim cu ochii pe copiii care nu mai vor purtati (nici macar Robert) si cel mai mare stres al meu a fost Lacul Balea insusi, caci copiii pareau sa aiba o adevarata atractie petntru el.
A fost frumos, desi obositor si nu pot sa nu ma intreb: oare daca am fi avut curaj sa mergem cu ei doi la mare cum ne-am fi intors? Sau poate nu mai stim noi sa mergem in vacanta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu