18 luni

Nu stiu ce noutati ar fi de notat in aceasta luna. Poate pentru ca nu sunt s-au nu le-am vazut eu caci pentru mine lunile trec din ce in ce mai greu.
Este mult mai interesat de jocurile cu copii si abia pot sa il iau de la acestia pentru diversele activitati gen mancat, schimbat, dormit, incalzit mainile pentru cinci minute.
Nu am mai incercat nici un aliment nou, doar combinatii noi (ex: cartof cu dovlecel sub forma de piure).
Sunt in continuare uimita de felul in care incearca sa reproduca orice cuvant nou. In mod propriu, se intelege, cu putine sunete. Sunt sunete pe care le spune individual dar nu in cuvinte cum ar fi: c,r chiar si l, iar cel mai des folosite: p, t, b pe langa toate vocalele caci la acestea nu are probleme. Asa ca sunt pusa de nenumarate ori pe zi sa pun "babiba" (bateriile) inapoi in masinuta ce mai apoi este trantita de parchet pana ce acestea sar din nou, pusa sa scot mingile din cele mai obscure locuri puse acolo special pentru acest scop, sa desfac si sa pun iar diverse capace, sa pun si sa iau "bobul" (dopul) sticlei, sa pun si sa golesc apa din canuta lui etc. Imi cere mar pentru a lua de doua ori din el si apoi il arunca si la cinci minute cand imi iau si eu unul, vine repede-repede si mi-l cere, mananca putin si mi-l inapoiaza.
Cu toata prudenta de care pare sa dea dovada astazi a cazut capatand cel mai mare cucui in frunte pe care l-a avut. A varsat lacrimi multe si amare dar nu pentru mult timp desi nu i-am distras cu nimic atentia, explicandu-mi cum a cazut si corpul ascutit de care s-a lovit (era un fel de pâră) asteptand probabil sa cert/bat corpul respectiv cum i s-a mai aratat desi am insistat sa nu, la fel cum i se distrage sistematic atentia atunci cand se loveste (ultima data cu o felie de cozonac, spre stupoarea mea). Ca o paranteza: nu reusesc sa inteleg cum, desi nu primesc ajutor in cresterea copilului gen luat copil cateva ore (macar una) de pe capul mamei , unora li se pare normal sa intervina atunci cand copilul scanceste ca nu poate (din nerabdare) sa intoarca un carut la care impinge desi eu sunt la un pas si nu intervin, ca vreau sa gaseasca el solutia si nu sa astepte intotdeauna ajutor. Ajutor pe care il cere atunci cand constata ca chiar nu poate sa realizeze ceea ce vrea. Sau cum poate veni cineva sa-ti cheme propriul copil din brate atunci cand, din diverse motive plange. Pot doar sa inteleg ca persoana respectiva ma considera incapabila, nu?
Astept, in zadar pana acum, momentul cand piticul meu va avea placerea sa se aseze si la olita, pana acum orice incercari de a-l tine macar doua minute soldandu-se cu multe urlete. Stie cand face "tata" caci il vad si il intreb ce face si el imi raspunde senin: "tata". Cand ii asez scutecele vine la mine razand si cu manuta indreptata spre ele spune iarasi: "tata". Si eu ii raspund ca da si ii explic ca el este baietel mare si ca ar trebui sa foloseasca olita caci acesta este scopul in care a fost cumparata acum muuuult timp, nu ca sa ne jucam cu ea, iar el nu si nu, ca el vrea tot in scutec. Si atunci ce sa fac? Curat 3-4 scutece pe zi caci da, face multe probleme si din nefericire pentru mine am achizitionat o hartie de protectie incomparabila cu cea ultra avuta pana acum si astfel am terminat vreo 1500 de ml de vanish in nici doua saptamani.
Iarasi ma uimeste modul in care reproduce seara diverse intamplari din timpul zilei sau cu o zi in urma. Ii povesteste tatalui ceea ce a facut (cu translator, da?), cu cine s-a mai jucat ("edi"-eric si "dadi"-david sunt noii lui prieteni), ce masina mare a mai vazut, sau ce a mai facut nu stiu ce tractor. A retinut o stire auzita intr-o seara anterioara la tv despre o persoana muscata de un caine. El se teme de caini si tatal lui, avand un moment deloc inspirat, a inceput sa ii explice ce pot face acestia. L-am ntrerupt repede dar nu suficient caci el a fost foarte impresionat si seara urmatoare cand consortul a pornit televizorul copilul a inceput sa povesteasca despre caine (am-am) si respectiva tanti.
Nu pot face nimic ce nu il implica cat timp este treaz si cum doarme dimineata pana doar la 6:30 maxim 7:00, iar la amiaza de la 13:30 pana la 15:00 (15:30 in cazuri fericite) si candva in acest timp trebuie sa mananc si eu ceva, nu pot decat sa ma asez pe parchet, cu farfuria in brate servindu-mi mancarea direct de acolo. Incerc sa ii pregatesc lui masa atunci cand doarme, mai putin cea de dimineata pe care o pregatesc printre tipete, urlete si alinari in bratele mamei.
Cam aceasta ar fi luna 18.
Eu? Eu ma intreb cum o sa ajung maine la salon la epilat caci TREBUIE, programarea mea fiind neinspirat facuta in timpul somnului piticului. Neinspirat caci trebuie sa il iau cu mine. Ma intreb daca mai rezist si pana cand, daca gasesc un umar pe care sa plang/ma plang caci mi se pare ca nu mai pot. Ma simt obosita, sfarsita, nervoasa si tip la copil, il cert pentru ca apoi sa imi para rau, sa imi spun ca nu trebuia, ca el e doar un copil iar persoana cu "minte" sunt eu... Ma simt tot mai izolata, mai rupta de lume si de prieteni si tot ce astept este sa treaca timpul. Si cand ma intreb pentru ce sa treaca nu imi pot raspunde. Doar sa treaca...