Ganduri

Am cazut in paharul cu melancolie, cum s-ar fi spus pe vremea adolescentei mele. Poate ca saptamana grea si obositoare e de vina, sau faptul ca nu am reusit (iar) sa imi spal parul pentru ca seara cad rapusa odata cu copiii, sau poate eram deja inclinata spre tristete dupa ce am tot vazut filmul cu acea invatatoare si am citit povesti triste din comunism culminand cu cea de aici, la care aproape mi s-a facut rau. Eu am avut parte de o invatatoare blanda. Nu imi amintesc de nici o pedeapsa corporala, sau pus la colt, sau vorbe urate. Insa imi amintesc acut de o umilinta de adult:

Eram la inceputul primei sarcini, in plina perioada de rau si voma. Deja slaba, mai slabisem doua kg. De 2-3 luni ma mutasem, impreuna cu sotul, acasa la parintii lui. Nu imi mai amintesc motivul pentru care nu am mers la serviciu cu masina personala, cert este ca saptamana respectiva trebuia sa merg cu un mijloc de transport in comun. Am ajuns in statie cu cateva minute mai devreme. Nu era nimeni acolo, doar soferul. Am tras de usa ca sa o deschid, fara succes. Insist, dar nimic. Din interior soferul urla niste instructiuni spre mine dar usa refuza sa se deschida. Mi-a spus sa merg atunci pe jos daca nu sunt in stare sa deschid o usa, ca ce ar insemna sa vina el sa deschida usa fiecarui calator? Si multe astfel de lucruri "dragute" urlate inspre mine. M-am simtit cea mai neajutorata si incapabila persoana. Nici nu stiam ce sa fac. Stateam in fata usii ascultand ce spunea omul ala si nu stiam ce decizie sa iau. A aparut apoi o alta persoana care mi-a deschis dar tot drumul m-am simtit atat de prost! Si ziua la serviciu am fost foarte afectata. Mai tarziu m-am gandit ca poate m-a afectat atat din cauza sarcinii dar si acum, compet neinsarcinata, simt aceeasi umilinta. Desi nu sunt o fire razbunatoare atunci as fi vrut sa gasesc o cale imediata de razbunare. M-am plans consortului care insa, om pasnic, deh :), a zis ca lui soferul ii pare om de treaba care o fi avut si el, saracutul, o zi mai proasta si ca si rezolvare voi merge cu masina personala. Cat de dezamagita am fost din nou! Imi imaginam cum s-ar fi dus vecinul nostru, mai impulsiv, intradevar, ca un taifun sa ii ceara socoteala daca ar fi fost sotia lui in situatia mea. Tatal sotului s-a oferit sa regleze situatia dar am refuzat. A doua zi m-a insotit soacra mea pentru a evita neplacerea unei noi nereusite. Vazandu-ma atunci in compania ei, nemaifiind singura si a nimanui, nu mi-a mai adresat niciodata cuvinte neplacute. Ba dimpotriva, a cautat sa fie chiar dragut.

Pentru mine insa umilinta a ramas si la fel si lipsa de reactie a celui care, credeam eu, ar fi trebuit sa ma apere. Si m-am gandit ca trebuie sa fiu foarte atenta la copiii mei, ca sigur asa se vor simti cand o educatoare zeloasa va pune intreaga clasa sa rada de ei ca inca isi sug degetul (caz real povestit mie, personal, de o educatoare unde as fi vrut sa il inscriu pe Du!!!), sau de vreo invatatoare ce ii va face prosti, ticalosi ca nu scriu atat de select pe cat ar pofti dansa de la un copil de clasa intai, sau de soferi binecrescuti. Sa nu ii las niciodata lipsiti de suport, ca din pacate, in pofida tuturor legilor protectoare cu copiii nostri, unii dintre noi gasesc ca e bine si folositor sa aplice tot metodele comunismului.