Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

miercuri, 25 iulie 2012

Noi patru

Robert

Vrea sa se ridice! Se ridica pe cele doua picioare tinandu-se de mainile noastre, sau de tot ce prinde, face pasi. El si statica nu au nimic in comun. Sta doar in brate sau pentru putin timp in carut cu conditia sa aiba ceva de rontait. Care ceva odata devenit plictisitor e aruncat jos, cu precizie, si in caz de rateu este tras, prins din nou si rearuncat. Pare perseverent.
Vrea mancare! Nu mai reusesc sa ma tin la el si deja de vreo saptamana isi baga nasul prin pepeni galbeni, prin mere de vara culese dintr-o gradina prietena, prin galbenusuri de oua si maine sper ca si prin niste legume imbunatatite cu ciorba de oase. Dar lapte vrea la fel de mult si de des. Ma trage de tricou sa ma simta mai aproape si ma tine bine ca nu cumva sa plec. La fel se intampla si cu lingurita. Tine asa de tare de ea sau de mana mea de parca ar fi cel mai pretios lucru.
Se echilibreaza tot mai bine. Reuseste sa stea ceva timp in popou fara sprijin, aproape a reusit sa se arunce si din carut ca era prea multa plictiseala, tot de ceva timp se intoarce de pe burta pe spate si de pe spate pe burta.
Este vesel. Este cel mai vesel copil pe care l-am vazut vreodata. Cand se trezeste este suficient sa ma uit la el si deja rade. Chiar si noaptea. Mie imi place sa cred ca e fericit.

Du

Oh, Du! Aici nu stiu ce se intampla, nu stiu unde gresesc dar nu imi place. Nimic nu il mai multumeste, mananca foarte putin, cere altceva de mancare pentru ca, dupa ce pregatesc, sa ma refuze deloc gentil, uneori ma pune sa il las pe Robert in carut chiar daca plange si sa il tin pe el in brate desi pare sa il iubeasca, se joaca cu el, ii da jucarii, ma atentioneaza cand plange. Il tin foarte mult in brate, ii explic cat de important este el pentru mine si ce mult il iubesc si ce trista sunt ca il vad suferind si eu nu stiu cum sa il ajut. Il rog sa imi spuna ce simte ca astfel sa fiu alaturi de el, sa il alin dar el imi spune atat! gata! nu pang! Incerc, in limita timpului, sa inventez jocuri noi sau sa ne jucam un joc ce ii face placere dar se joaca 4-5 minute si apoi nu mai vrea. Plange din aproape orice si ma deranjeaza foarte tare ca nu pot gasi motivul. Se linisteste la mine in brate doar ca uneori cedez si rabufnesc si imi vine sa ma rafuiesc cu lumea intreaga.

Consortul

El e mai putin poetic si zice ca copilul mare e prea rasfatat, prea plange fara motiv, prea nu vrea sa inteleaga nimic si poate metoda de crestere e putin gresita si ar trebui introdusa si cate o pedeapsa mica, doar toata lumea face asa si uite ce copii cuminti au toti. Ca cel mic pare sa ia foc imediat ce il aseaza pe pat cat sa isi stearga nasul, ca el nu stie sa stea decat in brate, ceea ce nu e bine. Eu ii explic si lui ca ei au copii dresati, nu cuminti si ca eu nu o sa accept niciodata din partea nimanui sa imi dreseze copiii. Si incep sa ii explic inca odata, nevoile unui copil si principiile de baza ale AP-ului si cate in luna pana pare, in sfarsit sa imi dea dreptate. Si stiu sigur ca imi da dreptate atunci cand se aude strigat de cel mai cristalin si drag glas, sau cand i se arunca cel mai frumos suras din cate exista. Incerc sa il inteleg si pe el ca este obosit si stresat, poate, si usor dezamagit ca a trebuit sa amanam unele planuri legate de propria locuinta si fara nici o clipa libera de atata timp.
El imi face cafeaua dimineata, tot el uda solarul, se ocupa de gradina si uneori, cand eu ma simt depasita, face mancare.

Eu

Eu spal, gatesc, sterg praful cand apuc, imi beau cafeaua in minim trei ore, servesc micul dejun chiar si la ora unu, iar cina chiar si pe la 11 (noaptea, sigur), mai dau jos si cate un kg, chiar doua. Restul timpului am cate un copil in brate si mai rar pe amandoi. Il alaptez pe Robert, il alint pe Du, mai mestec intr-o oala, mai rup niste pastai ce trebuiesc conservate, ma mai documentez de ceva retete gustoase, sanatoase si cu tinuta si visez! Visez la o vacanta, la liniste si...la niste rochii caci fratele personal e pregatit sa spuna DA iar eu nu ma simt suficient de eleganta. Visez ca noaptea asta Robert  nu se va mai trezi de 10 ori ci doar de 3, ca dimineata Du nu va mai plange de cate ori ma misc de teama ca il las din brate... Visez la o lume perfecta...

Pont: stiti site-ul Elefant.ro? Pe langa multe carti bune au si promotii la jucarii. Eu cred ca vreau lego creator si/sau lego friends.

2 comentarii:

  1. Iti recomand tie, si tu sa-i subliniezi sotului doar pasajele importante (daca e ca al meu si n-are rabdare sa citeasca vreo carte :D), cartile Sperantei Farca. Am citit prima data "Ce traieste copilul si ce simte mama lui". Iar acum citesc "Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori". In asta a doua e un subcapitol mic si cuprinzator despre familiile cu doi copii si ce simte cel mare, si cum trebuie ajutat sa treaca cu bine prin treaba asta.

    Pana cand citesti cartea, iti dau un link:
    http://speranta.farca.ro/de-ce-sunt-copiii-agresivi/

    Te imbratisez si sper sa va armonizati. Cred ca e crunt de greu, mie mi-e greu cu unul :D. Dar na, asa e varsta asta a lor, sensibila acuma. Dar e foarte importanta. Despre nocivitatea pedepselor am dat multe linkuri la o postare despre cartea Copiii sunt din Rai.

    RăspundețiȘtergere
  2. Raluca, antivirusul nu imi da voie sa accesez linkul. Stiu ca am citit articolul atunci cand l-ai sheruit pe facebook dar acum, ca mi-ai reamintit de el, l-as reciti mai mult decat cu placere. Cred ca am mare nevoie. Imi voi comanda cartile cat de repede. Eu sunt mare cititoare :D, pe cand altii... De fiecare data spicuiesc ideile importante pentru consort. Se intampla ca el inca mai are unele idei pro educatie traditionala si se gandeste cu groaza la trantitul pe burta prin supermarketuri, in fata rafturilor cu jucarii. Si primim si multe observatii ca nu e normal sa faca asa, etc., etc. si ar trebui sa-i corectam cumva comportamentul, de parca unii oameni nu au altceva de facut decat sa arunce priviri in gradinile altora!
    Personal nu sunt pentru pedepse. Consider ca asa am ajuns o persoana extrem de nesigura pe mine, neimportanta, neavand niciodata curaj sa imi urmez visurile, cu multe temeri si multe alte negativitati la care inca mai lucrez. Doar ca uneori este extrem de greu. Sper sa am timp sa detaliez.
    Multumesc mult, mult pentru incurajari. Inseamna foarte mult pentru mine!

    RăspundețiȘtergere