Doua luni

La doua luni Robert mananca mult si doarme tot mai putin. Mananca la doua ore, la douazeci de minute, si poate chiar toata ziua daca ar avea sanul la dispozitie. Cantareste 5800g, adica dublul greutatii cu care s-a nascut. Nu sta in patut aproape deloc. Doar noaptea inca mai petrece cateva ore, cateva caci are pauze dese si lungi, pana la doua ore (spre disperarea mea), ore pe care le petrece in brate, la san, cu mine asezata pe scaun si chiar si asa imi simt capul cazand in piept.

Rade. Imediat ce il ridic in brate si vorbesc cu el rade cum stie el mai frumos si nervii mei se topesc mai ceva ca zapada sub razele soarelui. Ma urmareste cu ochii si cum imi prinde privirea incepe sa se agite, sa faca morisca din maini si sa ma "certe" ca l-am pus in patut.

Daca dimineata nu apuc sa rezolv problemele lui Du (spalat, mancat, schimbat) inainte de trezirea lui Robert, avem parte de un concert de urlete. Este totusi bine ca Du s-a mai obisnuit si nu i se mai alatura.

Ne schimbam des, amandoi, caci mirosim a lapte fie din recipientele proprii, fie se ocupa Robert scotand surplusul afara.

In luna a doua mi-am facut curaj si am incercat si primul scutec textil si de atunci tot "incercam". Inca mai folosesc si pampers dar asteptam increzatori si nerabdatori ca fratele mai mare sa inceapa sa foloseasca olita ca cel mic sa poata prelua toate scutecele. Sigur ca primul scutec incercat a fost o pufosenie Itti-Bitti care pufosenii merita o postare separata.

Tot in luna a doua am incercat sa il pun si in Manduca, dar daca Du se aseaza foarte bine, fara nici o problema sau bataie de cap, la Robert lucrurile stau cu totul altfel. Nervos, in urma imbracatului si mai ales dupa ce ii pun caciula pe cap, urla cat il tine gura cand incerc sa il asez in carrier de nu mai stiu daca fac eu ceva gresit, il deranjeaza ceva sau pru si simplu urla. Asa ca tot Du se urca in Manduca si plecam la plimbare cu carutul lui Robert. Cu Robert in el :))).

Eu binenteles ca am crezut ca stiu cum si ce este cu un copil mic si daca teoretic stiu ca fiecare copil este diferit, in practica este mai greu. Daca trezirile nocturne la Du durau maxim 30 de minute, iata-ma acum petrecand cate 2 ore in care incerc sa raman zen (desi e aproape imposibil) si sa distrez un copil mic care nu vrea sa doarma dar care nu are voie sa planga (sau o sa avem duet) dupa ce o zi intreaga am alergat dupa cel mare.

Restul timpului il petrec spaland, calcand, gatind, mirandu-ma si intrebandu-ma cine a gresit: eu cand am dat comanda?, sotul cand a executat-o?, ca vreau sa fac paste dar imi lipseste branza, sau ciuperci si nu am smantana. Si asta intr-o singura lista! Dupa ce am pus hainele copiilor la spalat fara detergent nu mai pot sa spun cu certitudine: El a uitat!