Prima data cand am primit un mesaj privat nu am stiut sa inchid fereastra, care a ramas mult si bine pe peretele meu. Mult timp nu am avut idee cum sa invit un prieten sa imi populeze lista cea foarte depopulata...
Asta pana cand Zoozie a facut un concurs, iar eu pe Zoozie o iubeam si am vrut sa particip. Ceea ce e chiar culmea e ca l-am si castigat :)). Si Zoozie a avut rabdare sa imi spuna pas cu pas ce trebuie sa fac, m-a adaugat ea la prieteni, mi-a spus si cum sa dau mesaj privat si de atunci am vrut sa intru sa vad eu ce mai face si scrie ea pe acolo. Am invatat chiar si sa dau like-uri, ba chiar sa sheruiesc. Apoi m-am "imprietenit" cu o alta fata extrem de draga, Raluca (desi o iubesc tot de pe blog), ce sheruieste chestii tare faine si apoi inca o fata... Si am vazut eu si niste grupuri tare faine despre scutece textile, despre alaptare, despre purtat copii, despre alimentatie, grupuri la care am simtit imediat nevoia sa ader. Si iata momentul in care consult peretele FB-ului macar odata pe zi...
Dar parca tot blogul il iubesc mai mult. Tot la el vin sa ma plang de una sau alta (acum rezist eroic desi e mare jale la mine in suflet, ma prefac ca nu vad nimic :D), ma bucur tot alaturi de el, tot lui ii spun ce se intampla cu mine si cu copiii. Aici ma simt cel mai bine, desi am fost pe punctul de a-i spune si lui ramas bun inca mai am nevoie de el si as fi suferit acum daca nu l-as mai fi avut. Caci aici am cunoscut eu cele mai faine fete, cele mai bune sfaturi cand am fost la un pas de a esua lamentabil in alaptarea primului copil...
Acum ma simt prinsa si de sindromul Facebook, dar parca tot blogul mi-e mai drag :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu