Imi facusem mii de planuri. Cum voi rezista eu intreaga zi dupa ce intreaga noapte ma va trezi Robert ca sa frunzareasca dupa trei picaturi de lapte din doi sani. Cum voi face fata tantrum-urilor lui Du cele multe si nesfarsite. Ma pregatisem sa merg, toata un vaiet, pe anumite grupuri sa intreb, sa vad alte mamici cum au facut, cum s-au descurcat, cum a mers cu alaptarea, ce au facut cu sanii in timpul celor 8 ore (9 daca luam in calcul si drumul), sa ma simt neajutorata si sa le cer sa ma incurajeze... Oh, si cate altele!
Dar nu am avut noroc. Dis de dimineata nu eu m-am pregtit sa merg la serviciu, sa imi las copiii acasa cu taticul lor. Nu! Saracul consort a trebuit sa se trezeasca din creierii noptii, sa imi lase cafeaua facuta, sa pregateasca lemnele ca sa aprind eu focul, sa deschida gainile si sa le alimenteze si apoi sa plece la serviciu. El si numai el a primit o oferta de lucru de nerefuzat daramandu-mi mie toate planurile deprimant-catastrofale pe care mi le facusem...
Oh, oh! Cata jale! :)) :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu