2012!

Ne-a surprins asteptand un bebelus ce avea sa vina in cea de-a 19 zi a anului, la 36 de ani si 11 zile in urma tatalui lui. Un bebelus ce ne-a intregit familia, ce ne-a facut sa radem in cele mai tensionate situatii, ce ne-a (sau mi-a :D) facut noaptea zi, ce ne-a cucerit printr-un singur zambet...

Am intampinat prima despartire de Du. Dureros, dar am putut fi linistita, cat de cat, stiind ca este inconjurat de dragoste si grija, ca taticul lui face imposibilul (il adormea doar in brate!) ca sa suporte mai usor despartirea si mi-l aducea zilnic, chiar daca mai auzea pe ici, pe colea, ca chinuim copilul.

Am invatat ca dragostea pentru primul copil nu scade, probabil fiecare copil vine cu dragostea parintilor la pachet :). Il iubim pe Du cel putin la fel de mult ca intotdeauna.

Am invatat cum este cu doi. Cat de greu este uneori sa rezolvi doua necesitati in acelasi timp, cum se alapteaza cu celalalt copil lipit de spate si cu mainile stranse peste gatul meu, sa alaptez in timp ce ma joc cu Du, sa ii fac tunel din pilota in timp ce cu o mana il tin pe Robert...

M-am topit in zambetele celor doi, mi-am umplut inima urmarindu-le jocul, m-am simtit privilegiata ca pot sa ii pup, sa ii tin in brate, sa ii iubesc si m-am tot gandit cum de ei ma iubesc pe mine buburandu-ma de fiecare moment...

Inca nu am reusit sa ne locuim propria casa dar ne-am simtit fericiti ca am fost sanatosi cu totii.

Nu am avut intotdeauna ce ne-am dorit dar am avut armonie si pace si putere sa ne crestem copiii nostri minunati.

Am gasit ganduri bune, informatii utile si cateva persoane pe care le iubesc mult, mult in blogosfera, pesoane ale caror postari abia le astept (nu pun linkuri de teama sa nu uit pe cineva), cu care am suferit atunci cand au suferit si m-am bucurat atunci cand sunt fericite.

Ne-am simtit bogati si fericiti si asta va dorim si voua, celor care treceti pe aici: liniste, sanatate, bogatie si fericire multa!

Si taticule asteptam sa ne sufli o vorba despre ce cadou ti-ai dori :). Poate iti arunci un ochi peste aceste sacouri pentru barbati?! Sau preferi una din aceste camasi pentru barbati? Doar spune!

O dragoste mai veche :)

Ps: Robert s-a oprit din supt si canta cu mine! Saraca Sarah... Bine ca nu ne aude :)

Astazi sunt trista

Du inca suspina in somn dupa ce a plans vreo 5 minute la mine in brate... Eu i-am provocat plansul. S-a trezit tare de dimineata si pe la 12 l-am invitat la somn. Nu a vrut. Am negociat pana am ajuns in sfarsit in pat unde a inceput alt meci. A tot sarit pe(ste) mine, mi-a cerut covrigi si alte minuni si cand, in sfarsit, parea ca s-a linistit a mai cerut un covrig, a inceput sa il necajeasca pe Robert luindu-i pistolul cu care acesta se juca provocand noi urlete (ca si asa abia ii dadusem de lucru ca sa pot sta cu Du). Pana la urma i-am spus ca nu mai pot, sa pofteasca sa doarma singur ca eu nu mai stau cu el. Am iesit ca o furtuna afara sa iau lemne in timp ce el a inceput sa planga crezand ca l-am parasit. Cand m-am intors mi-a cerut sa il iau in brate, sa ii sterg ochii. A zis ca doarme, dar sa il tin si pe el in brate, ca ma iubeste si ma pupa si vrea sa il pup si eu... Mititelul, nu se mai oprea din plans si se facuse mic-mic la pieptul meu. Acum fiecare suspin mi se infige in inima... Si mai citesc si Conceptul Continuum.
Of, ce mama rea ma simt...

Cadou de la Mosu'

Am primit cadou de la Mos Craciun la gradinita:
-una bucata masina pentru baieti/papusa pentru fetite,
-una bucata ciocolata de la Kaufland,
-napolitana cu ciocolata si crema de cocos, tot Kaufland,
-napolitana cu ciocolata si crema de cacao, sigur ca tot Kaufland,
-napolitana cu glazura de ciocolata, marca Lidl de data asta,
-pufuleti cu surprize,
-turta dulce. Am avut curiozitatea sa ma uit la ingrediente si iata si ce contine: faina, zahar, grasimi vegetale, sare afanatori E500, E503, arome, dioxid de titan.
-rulouri cu crema de ciocolata,
-grisine,
-krax (astea nu stiu ce sunt)
-o cutie suc "natural",
-biscuiti  Croco,
-covrigei.
Plus o punga maricica de la sponsorul Dr Oetker in care am gasit:
-3 clementine,
-o bomboana de pus in pom,
-un baton ciocolata cu rom,
-trei cutii cu diverse prafuri de prajiuri,
-doua plicuri cu glazura pentru prajituri,
-doua plicuri desert cu orez,
-sos de zmeura,
-creioane pentru ornat prajituri.
Nu este treaba mea sa comentez daca sponsorul considera ca sunt sau nu potrivite produsele sale pentru un copil sub 3 ani dar as fi asteptat la alceva din partea gradinitei.

Dar nu ar fi mai bine sa vina Mosu' doar acasa? Eu pentru nepotii mei am gasit la Noriel niste jocuri excelente pentru varsta de 5 ani si chiar si pentru cei mai marisori, de 8 ani au jocuri super faine.

Copil de 11 luni!

Robert este cel mai vesel copil dintre toti copiii pe care i-am cunoscut. Si nu sunt putini. Doar nepotii mei (copiii surorilor si fratilor mei) sunt in numar de 14... Se trezeste, se ridica in sezut, ma cauta cu privirea si imi zambeste! Apoi face diverse grimase ca eu sa il copiez si sa radem. Rade mult si daca as putea sa fiu disponibila tot timpul pentru el sunt sigura ca ar fi cel mai fericit copil. Se mai intampla uneori ca el sa ma vrea in acelasi moment in care Du are mare nevoie de bratele si umarul meu si desi incerc sa ii tin pe amandoi nu imi iese intotdeauna.
Cu persoanele necunoscute nu socializeaza decat daca petrecem undeva mai mult timp si incepe sa le cunoasca.
E fascinat de fratele mai mare. Incearca sa faca tot ce vede la el si de aici razboiul pe jucarii, caci de multe ori jucaria din mana unuia este intens disputata chiar daca pana atunci a zacut undeva uitata ore, chiar zile in sir. Rade cand acesta se joaca cu el, il cauta cu privirea daca lipseste din casa, ca si cand m-ar intreba unde este.
Mananca orice este de origine animala si orice este dulce. Foarte rar accepta apa dar daca ii dau suc de mere ma tine de mana sa nu cumva sa plec cu cana. A servit organe de animale, creier, a cerut si soric si spre surpriza mea i-a si placut. Pare sa se imprieteneasca din nou cu oul. I-am servit pentru inceput galbenus crud amestecat cu banana si putin lapte si i-a placut, apoi se intindea peste mine sa manance din ochiul lui Du. L-am lasat si a mai cerut. Sunt tare multumita ca nu am insistat cu el cand a inceput sa refuze si i-am dat credit gandindu-ma ca organismul lui nu are nevoie inca, mai ales ca acum il reaccepta.
Presimt ca va fi o a doua morisca vorbitoare. Pana m-am obisnuit ca el scoate atatea sunete mereu aveam senzatia ca e Du. Cand vrea sa il iau in brate se tanguie tot un mama-mama-mama pana il ridic si cand il ridic mi se aseaza cu capul pe umar si cu mainile in jurul gatului, zambindu-mi, de ma topesc toata si ma intreb de unde atata dragoste la un copil atat de mic? De ceva timp si-a transferat o parte din afectiune asupra consortului spre incantarea acestuia, caci privea cu jind cum se agata de mine dupa ce il impinsese pe el!
Se joaca cu masini exact cum il vede pe Du ca face. L-am surprins chiar jucandu-se cu o minge mica, fara sa o scape. Mi se pare incredibil! Se deplaseaza tinut de maini, sau pe pat, sau cu un picior sub el in salturi de cangur cand e tare grabit. Si CEL mai grabit e atunci cand am multa treaba si Du vrea la baie. Robert aude usa si sare de oriunde o fi sa ajunga si el acolo. De cele mai multe ori reuseste... Nu stiu inca de ce il atrage atat de tare.
Este posesorul a 6 dinti si banuiesc, dupa trezirile muuulte nocturne, ca vor mai urma cativa.
Suge muuuult si deeees si noaptea suge si de 3 ori intr-o ora! Nu am mai avut curaj sa contorizez toate trezirile de cand am trecut de 20!!! Nu pare sa il intereseze tocmai a servit cea mai copioasa masa. Ma prinde de pantaloni, se ridica pe langa mine si cere: da-da-da-da! Dau. Am incotro? :D
Este cel mai dulce, vesel si lipsit de somn copil. Il iubim mult, mult, mult! Nu as mai putea fara el, fara ei...

Povesti de adormit...

...tatici.
Nu, la noi nu este nevoie de citit povesti seara, ca sa adormim copiii. Robert adoarme prin alte mijloace in jurul orei 20:00. Si desi mi-as dori tare, tare mult sa il urmeze si fratele lui acesta pare sa fie de alta parere. El simte subit nevoia de a-si spala masinile, apoi mingile cele moi, luate din Kaufland cu 3ori50 bani, stau prea triste si singure si trebuie aruncate in sus, in lateral, in bucatarie in oala cu varza a la Cluj, el pe cea albastra iar eu pe cea galben cu pete mici negre. Eu trebuie sa le ascund din cand in cand si sa le las sa curga prin pantalonii mei de pijama ca apoi sa le culeaga el de pe jos in strigate de veselie capabile sa trezeasca si un surd, dar pe sarmanul Robert, care doarme ca un iepure?
Si nu mai stiu ce sa inventez ca sa ajungem si noi in pat. Si cum am spus deja, noi nu trebuie sa citim povesti. Povestile noastre sunt inventate. De cine? Cum de cine? De Du. In seara asta ne-a povestit cum va merge el sa adune pere de brad cu Mikey, cu Pluto si cu ursul, ba nu stiu din ce desene a aparut si un lup. Ca il va pune pe urs sa il care, ba vrea sa il calareasca si pe Pluto ca sa nu oboseasca ursul si odata ajunsi acolo vor aduna multe conuri. Cu regret spun ca nu am inteles chiar toate detaliile din cauza rasului. El povesteste atat de serios! Ne este pur si simplu imposibil sa ne abtinem cand vedem ce zmeu avem langa noi in pat. In alta seara ne povestea ce ii va face el cainelui daca il va mai ataca pe Cri (varul lui cu 12 ani mai mare decat el). Si alte multe povesti spuse atat de haios incat norocul meu ca stau in pat, pe spate. Si Tati are acelasi noroc. In cazul lui ar fi mare ghinion sa il asculte din alta parte caci acum, sau cel putin in cazul nostru, povestile nu mai adorm copiii ci taticii...

Ce-o sa mai adoarma el cand o sa ii povestesc eu ca in curand va trebui sa reinprospateze asigurarea rca.

Omleta

Mor! Ma prapadesc! striga stomacul meu trezit de multe ore si tratat doar cu o cana de cafea. Ok. Nu mai merge. Imi fac o omleta. Trantesc repede niste unt in tigaie in timp ce lansez intrebarea spre copilul vorbitor: Du, tu vrei omleta? Raspuns negativ. Bon, deci un ou + un albus ramas de la shake-ul lor de dimineata + cateva feliute de sunca + cateva cuburi de branza, toate amestecate cu o mana ca cealalta era ocupata cu Robert. Tot cu o mana ar trebui sa si intorc, nu-mi iese si omleta se transforma in oua pufoase in tigaie. Sunt gata!!! Dupa prima inghititura stomacul imi sopteste ca e cea mai delicioasa omleta pe care a primit-o. Sigur ca ora asta orice ar fi razbatut pana in dreptul lui i s-ar fi parut delicios... Sunt deja la a doua inghititura cand din fata calculatorului ma loveste o porunca: vreau si eu ometa! Aduce-mi aici! Ma pun pe facut drumuri bucatarie-dormitor, dus-intors cu Robert tot intr-o mana, orice incercare de depozitare pe parchet are acelasi rezultat: urlete direct din jungla.
Mai vreau! Nu mai manca tu, lasa-mi si mie. Am foame de omleta eu! Sigur ca da! Am carat-o pe toata + vreo doua masline.
Eu? Mai beau o cafea in timp ce scriu, cu Robert tot in brate, doar ca mufat de data asta.

Copilul intre 2 si 3 ani (2)

Are multe accese de plans carora le fac fata tot mai greu. Vrea la bunica exact cand ea are mai multa treaba si amanarea ii smulge lacrimi multe din ochii mari, iar mie altele nevazute din suflet. Il tin la piept, propun jocuri, chiar tractoare toate refuzate pana ce in sfarsit se calmeaza si incepe sa coopereze intreband din cand in cand daca poate sa mearga la bunica. Uneori revine tare repede la mine, cam dupa 30 de minute, alteori dupa 2 ore.
Vrea sa stea afara chiar daca tremura vizibil de frig, desi ii promit ca intram doar 5 minute ca sa ne incalzim si nu l-am mintit niciodata. Nu ca ar putea fi mintit. Ceea ce am discutat ca vom face trebuie sa facem. Are grija sa imi aminteasca tot ce am zis.
Iubeste copiii, nu s-ar mai desparti de ei, dar la gradinita refuza in continuare sa mearga.
Ma iubeste! Imi spune asta des. Si eu ii repet de nenumarate ori pe zi acelasi lucru: "mami te iubeste mult, mult, mult!" Il intreb cine e el si imi spune ca el e iubitul meu. Daca ma loveste din greseala aprope ca incepe sa planga, ma intreaba daca ma doare, empatizeaza.
Ii da jucarii lui Robert. Daca vrea jucaria lui ii duce alta in schimb. Foarte rar il impinge intentionat si nu il loveste. Nu imi amintesc sa il fi lovit vreodata. Daca i se pare ca am ridicat tonul (s-ar putea sa mi se mai intample dupa nopti cu 2-3 ore dormite) imi zice imediat: nu mai shiarta Roberrr. Si eu ce sa fac? Nu il mai cert...
Este atent. Daca se intampla sa verse ceva pe jos (si se intampla rar) imi cere o carpa sa stearga sau ma pune pe mine. Daca si-a udat fie si putin de tot hainele imi cere sa ii pun altele.
Se bucura de orice primeste, fie jucarii, fie ghete sau hainute. Intreaba intotdeauna cine le-a cumparat si nu uita niciodata de unde are bluza X, sau jucaria Y, sau geaca Z.
Il iubim mult. Nu mai pot vedea viata fara el, fara ei si mi-as dori sa am atata rabdare incat sa ii pot explica de 100 de ori acelasi lucru, sa nu ridic niciodata tonul, sa ii pot face pe plac. Dar mai am mult pana acolo.

Din categoria jucarii magazinul Noriel este o comoara. Are reduceri de preturi la super jucarii: flufflings, fly wheels etc.

Copil intre 2 si 3 ani

Nu mai vrea sa manance! Ba supa nu e buna, ba el a ciugulit pe la buica, ba ca lui nu ii place carnea, dar de ce ii dau altceva decat ou? Sau lapte? Dar acesta neaparat cu paiul. Si ce daca am gatit cine-stie-ce delicii special pentru el? Nu, nu le vrea. Dar sigur ca nu am voie sa le servesc eu, doar au fost facute cu dedicatie! Si clatite. Multe clatite. Si grija mare sa nu le mananc pe toate ca mai fac o tura. Ce daca frate-su urla pe jos agatandu-se cu disperare de pantalonii mei (Doamne, iti multumesc ca ai lasat sa se inventeze sireturi si pentru pantaloni!)? El nu are timp sa il distreze. Sta cocotat pe blatul gri metalizat gata sa amestece clatitele, sa puna laptele, faina.
Vrea toata ziua tractoare pe calculator, sau avionul care face inghetata, sau Traktor Tom, sau atv-uri.
-Mami, am voie apas? 
-Mamico as prefera sa nu pornesti calculatorul...
-Viaaau!
-Punem mai tarziu. Acum mergem pe afara.
-Venim apoi, punem tatoarre.
-Punem...
Nu mai vrea sa doarma ziua. Daca nu doarme ziua seara este extrem de obosit si noaptea doarme foarte agitat asa ca dam liber la negocieri. Pana acum de cele mai multe ori castig eu. Serile s-au lungit considerabil. Abia adoarme pe la 10, el, copilul care abia rezista pana la 8:30! Ah, timpuri demult apuse! Ah, vremuri fericite, unde v-ati grabit?
Arunca toate hainele din cuier pe pat. Ba intr-o zi a scos si toata incaltamintea din pantofar si a urcat-o tot in pat, spre disperarea mea. Adio ordine! Bun venit haos! Trebuie mare talent diplomatic pentru a elibera un coltisor cat sa ma asez sa il alaptez pe Robert.

Nu vrea sosetele verzi, le cere pe cele maro. Nu le poate pune singur? Mami, ajuta-ma! Nu, nici chilotii cu Ben 10 maro cu verde nu sunt buni. Ii vrea pe cei cu albastru. Si bretelele cu Mickey sa fie! Geaca verde, neaparat, sau si mai bine, doar hanoracul lui Robert... De ce ii dau ghetele? Nu, nu, nu, nu! Vrea adidasi!
Mergem cu masina? Unde? La cine? Nu mergem si la Eric? Ba sa mergem, ca asa pofteste el! Vine si bunica? Nu? Dar bunicu'?
Am plecat!!!
-Dragul meu sot...
.......
-Uite, mami, tractorul babal (galben)! A cine e? (Al cui e?)
-Nu stiu, mamico. Stii tu?
-E nenea Ionicaaaa!..... Uite tractoru' dooooi (gunoi)!..... Cine e, mami?
-Alin, tatal Arianei.
-Aiiana! Unde duce?
-Poate ca la cumparaturi....
......,
-Draga mea, voiai sa ma intrebi ceva?
-Hmmm? Nu stiu. Nu mai stiu... Voiam?

La sedinta

Intrucat povestea de (daca nu dragoste macar) prietenie dintre Du si gradinita nu a tinut decat cateva zile, m-a sunat doamna sa ma invite la o sedinta cu parintii. I-am spus ca merg pana la gradinita. A vrut sa stie ce fac acolo.
-Merg sa vorbesc cu Doamna.
-Ce vrei vorbesti cu Duama?
-Pai... sa imi spuna cand vine Mos Craciun.
-Cand vine Mos Tussiun?
-Nu stiu inca, dar o sa imi spuna Doamna.
-Vin si eu. Ma iei? Ia-ma, mami, ia si pipilu' tau... Cand medgem? Acum? Hai, mami, cand esti gata? Mamiiiii! Ai medgem dita!
Si am plecat. Cu o ora mai devreme, lasand un Robert prost dispus cu Bunica. La inceput a vrut in brate fiind prea mult zgomot, de sarbatoare, caci se serbau cativa colegi. S-a acomodat insa repede si a stat singur sa se joace. Eu am stat intr-un colt, pe un scaunel si doar din cand in cand ma intreba ceva sau doar arunca privirea sa vada ca inca mai sunt.
Mai era acolo o mamica pe care o cunosteam un pic si mi-am exprimat mirarea ca a ajuns si dansa asa devreme. Mi-a spus ca fiul ei a avut probleme din cauza stressului cauzat de gradinita (mi-am amintit ca copilul ei plangea foarte rau cand descoperea ca ea a plecat si l-a lasat acolo singur), ca au fost o perioada de timp in spital si ca i s-a recomandat sa nu il mai duca, cel putin pana cand va accepta el. Si fiul ei se juca dar doar in acelasi metru patrat in care se afla mama lui.
Copiii sunt facuti atenti prin amenintarea ca nu mai vine "Mosul", un copil chiar a fost amenintat ca va fi pus la colt daca nu inceteaza. Orice mica disputa pentru vreo jucarie e intrerupta de Doamna prin "suspendarea" respectivului obiect. Si asta pe foarte scurt. Mai sunt multe exemple care mi-au tinut gura deschisa minute in sir.
Conversatiile dintre parinti m-au lasat fara cuvinte. Fetita unei mamici plangea si vecinele ei de scaun ii spuneau sa inceteze si nu "doar" ca e "rusine. Uite ce fetita mare esti!", ci si ca o vede "nenea" si o cearta. Du a remarcat asta si imi povestea in drum spre casa toata conversatia surprinsa!!! Si cate nu a remarcat punandu-ma mai apoi in dificultate cu explicatiile pe care mi le cerea!
Lista citita de Doamna cu produsele ce au format cadoul copiilor anul trecut a fost o adevarata bomba: ciocolata Laura, nuga, napolitana cu ciocolata, prajitura cu glazura de ciocolata, pufuleti, grisine, biscuiti, doua portocale si o masina/papusa, dupa caz. Cand am intrebat daca se pot pune mai multe fructe si mai putina ciocolata toti parintii s-au intors surprinsi: cum asa? Doar toti copiii se bucura de dulciuri, nu de fructe!
Ma bucur ca Du refuza sa mearga. Voi vedea cum vom rezolva problema socializarii dar mai bine fara gradinita.

Cum mi-am luat permisul

La Pitesti, ar spune unii avand in minte un anume scandal :D. Si culmea este ca ar avea dreptate. Doar locuind in Arges unde altundeva? La Pitesti.
Permisul meu si-a facut loc in viata mea inca inainte de a avea cratite prin dulapuri, sau pe aragaz (in acea vreme nu prea aveam multe in comun cu gatitul), doar o tigaie mititica pentru un ou, doi cartofi sau un snitel de urgenta.
Am avut parte de cel mai bun instructor. Cred ca nu imi mai poarta ranchiuna ca i-am prins degetele cand m-a pus sa imi cobor geamul meu iar eu l-am ridicat pe al lui :)). Dar instructorul te invata sa practici sofatul si mai arunca si cate o intrebare teoretica intr-o intersectie sau la o parcare. Am avut eu si ceva ore de legislatie dar ajungeam intotdeauna foarte obosita, visand la farfurii aburinde, cada inspumata si fierbinte si astfel nu mi-au fost de mare ajutor. Urmarea? Nu am trecut sala la prima incercare. Nu mai tin minte exact dar cred ca m-am jelit vreo saptamana.
Apoi un prieten mi-a prezentat o carte cu chestionare auto ce mi-a umplut noptile alaturi de cartea de legislatie, caci zilele erau deja prea pline. Internetul era pentru mine atunci o mare necunoscuta. Astazi sigur ca as fi cautat online teste drpciv. Tratat fara superficialitate examenul in sine nici macar nu mi s-a parut greu.
Ce as mai mentiona: eu initial m-am bazat pe invatarea legislatiei rutiere ignorand in mare parte (sau trecand superficial peste ele) chestionarele si asta mi s-a parut o greseala. Dupa dezamagirea primului esec cineva apropiat mi-a sugerat sa ma axez mult pe chestionare, ceea ce am si facut si am facut bine, contribuind si eu la aglomeratia de pe strazile Romaniei.

PS: nu stiu care o fi faza cu concursurile astea. Desi am vazut ca participa multi bloggeri mult mai talentati, iar eu nu ma cunosc drept o mare norocoasa, deci nu sper ca as putea castiga, totusi ma simt invitata la destainuiri. Maine, daca am si timp, vom povesti despre nunta pe care (n-)am visat-o!

Black Friday, Eclipsa de preturi... sau cum s-o mai numi

Online-ul este plin de aunturi, prietenii share-uiesc peste tot marile reduceri anuntate de magazine mai mici sau mai mari. Eu imi tin ochii bine atintiti pe doua dintre cele multe:
-unul este emag. Intrucat mosul m-a promovat la rangul de spiridus si m-a insarcinat cu achizitioanrea celui mai...si mai...si mai telefon mobil am luat si eu internetul la scotocit pentru a nu-l dezamagi :). Dar cum sunt tare nehotarita din fire simt ca imi trebuie cea mai buna oferta ca sa ma decid simplu si rapid. Deci  EMAG, here I come!
-cel de-al doilea este zorilestore. Cu ZorileStore am avut o intersectare placuta pe timpul campaniei lor de testat papuci. Desi sceptica la inceput, recunosc ca papuceii lor moi si simpli au fost cei mai purtati vara ce a trecut si sunt in regula si pentru vara urmatoare.
Dar acum nu despre papuci e vorba ci despre cum participa ZorileStore la Black Friday! Pentru ca pe langa papuci magazinul pune la dispozitie si obiecte vestimentare, incaltaminte, accesorii, care vor fi reduse cu pana la 60%, iar colectia toamna-iarna va beneficia de cel putin 20% reducere. Am vazut pe site-ul lor multe lucruri frumoase, firme cunoscute, dar mie, ca spiridus al mosului, mi-a atras atentia acesti adidasi. Sunt aproape sigura ca nu as gresi cu ei pentru ca i-am mai facut cadou o pereche asemantori, achizitionati dintr-un Deichmann din Germania, care au fost cei mai purtati pantofi sport pe care i-a avut vreodata. Foarte mult mi-a placut si acest pulover tot pentru acelasi consort. Tot despre zorilestore am citit ca a fost castigator la Gala Premiilor e-Commerce 2012 pentru cel mai bun start in online. Deci astept cu nerabdare ziua de maine sa vad care e cea mai tare oferta.
Deci daca e Black Friday, apoi atunci sa fie si black pockets!

Dis de dimineata (2)

Diminetile sunt tare obositoare. Copiii inca au nasuri infundate si cai respiratorii cu secretii asa ca avem intreruperi dese pe timp de noapte. Dar... cu o cafea buna zic ca le fac fata chiar si lipsita de consort.
Ma trezeste devreme. Robert. Arunc o privire scurta afara si surpriza! Ziua pare insorita, motiv de mare bucurie petru cosul mult prea aglomerat cu rufe de spalat. Bon! Azi spalam.
Dar "bio-detergentul" inca nu a ajuns la mine in baie. Nu-i nimic. Mergem sa culegem doua pernute de Ariel de pe rafturile magazinului de la colt de strada. La acest magazin este aproape imposibil sa se intalneasca mai multi cumparatori, exceptia este intre 8 si 9 cand vine painea si aproape de fiecare data vanzatoarea, de teama sa nu ii ramana, opreste paine putina. Eu am ramas fara de cateva ori cand nu am reusit sa ma repliez la timp. Spun aproape imposibil, pentru ca daca ai sub aripa un copil nerabdator, neastamparat si dornic de miscare lucrurile stau cu totul altfel. Intai gasesti in magazin, alaturi de vanzatoare, un barbat care vrea tot felul de informatii despre nu stiu cine cu care are nush ce treaba. Copilul de sub aripa se foieste, da din maini, din picioare, ba si din gura, dar nimic. Omul nu se sinchiseste, continua nestingherit discutia. Oh! Dar dupa 5 minute pleaca!
Respir usurata si incep:
-Mihaela, as dori.... sa nu se fi inventat vreodata mobilele, sa nu iti mai sune tie mobilul niciodata, sa cada emitatorul orange in acest moment etc.
Mihaela, cu un zambet intelegator, se lanseaza intr-o conversatie telefonica nelimitata. Copilul incepe sa urle de-a binelea. Ies cu el in curtea magazinului, il pun sa faca ceva pasi, sa jumuleasca niste flori, sa mai scobeasca un pic pamantul. Si Mihaela pare sa termine discutia interminabila. Dar nu... nu! Mai vine un potential cumparator care trece pe(ste) langa mine nepasator si incepe sa comande in timp ce telefonul vanzatoarei este indepartat de la ureche. Moooor! Copilul imi arata ca s-a plictisit de activitatile murdare si si-ar dori lichidul cald direct de la sursa. Ma enervez. Intru ca furtuna in magazin si fara sa mai tin cont de nimic urlu si eu:
-Doua pernute de Ariel.
Vanzatoarea mi le intinde zambind timid, cumparatorul se holbeaza la mine gandind probabil: cat tupeu!. Eu le iau, trantesc banii, nu astept nici un rest, nu dau nici o explicatie si ma rostogolesc afara din magazin cu copilul urlator tot sub aripa.
Doamne, cat iubesc cumparaturile online! Parca nici hipermarketurile nu dau rau auzului...

Si tot online, Noriel are niste reduceri fantastice: Du isi doreste jucarii nano speed -masinute de viteza si cred ca va primi bonus si ceva set pictura pentru copii caci pare sa aiba talent :))

Mare anunt mare!

Comercializam:

-una bucata Itti Bitti D'lish, marimea M,
-una bucata Itti Bitti Tutto, woobott, one size,
-una bucata BumGenius Organic, one size, cu capse,
-doua bucati bumgenius masura unica, cu buzunar, 2-inserturi incluse, unul cu scai (sistem velcro) si unul cu capse.
Pret: 200 lei toate si un bonus inceput :), sau 40 lei/bucata.
Si mai avem asa:

 mesteceni toamna,

 cocosul de munte,

 peisaj de iarna.

Trei goblenuri cusute dupa schita  intr-o perioada de huzur (din perspectiva timpului :D), pentru care nu mai avem pereti. Nu sunt inramate. Pretul nu l-am facut inca, dar e mic :). Sunt deschisa propunerilor...

Ganduri

Am cazut in paharul cu melancolie, cum s-ar fi spus pe vremea adolescentei mele. Poate ca saptamana grea si obositoare e de vina, sau faptul ca nu am reusit (iar) sa imi spal parul pentru ca seara cad rapusa odata cu copiii, sau poate eram deja inclinata spre tristete dupa ce am tot vazut filmul cu acea invatatoare si am citit povesti triste din comunism culminand cu cea de aici, la care aproape mi s-a facut rau. Eu am avut parte de o invatatoare blanda. Nu imi amintesc de nici o pedeapsa corporala, sau pus la colt, sau vorbe urate. Insa imi amintesc acut de o umilinta de adult:

Eram la inceputul primei sarcini, in plina perioada de rau si voma. Deja slaba, mai slabisem doua kg. De 2-3 luni ma mutasem, impreuna cu sotul, acasa la parintii lui. Nu imi mai amintesc motivul pentru care nu am mers la serviciu cu masina personala, cert este ca saptamana respectiva trebuia sa merg cu un mijloc de transport in comun. Am ajuns in statie cu cateva minute mai devreme. Nu era nimeni acolo, doar soferul. Am tras de usa ca sa o deschid, fara succes. Insist, dar nimic. Din interior soferul urla niste instructiuni spre mine dar usa refuza sa se deschida. Mi-a spus sa merg atunci pe jos daca nu sunt in stare sa deschid o usa, ca ce ar insemna sa vina el sa deschida usa fiecarui calator? Si multe astfel de lucruri "dragute" urlate inspre mine. M-am simtit cea mai neajutorata si incapabila persoana. Nici nu stiam ce sa fac. Stateam in fata usii ascultand ce spunea omul ala si nu stiam ce decizie sa iau. A aparut apoi o alta persoana care mi-a deschis dar tot drumul m-am simtit atat de prost! Si ziua la serviciu am fost foarte afectata. Mai tarziu m-am gandit ca poate m-a afectat atat din cauza sarcinii dar si acum, compet neinsarcinata, simt aceeasi umilinta. Desi nu sunt o fire razbunatoare atunci as fi vrut sa gasesc o cale imediata de razbunare. M-am plans consortului care insa, om pasnic, deh :), a zis ca lui soferul ii pare om de treaba care o fi avut si el, saracutul, o zi mai proasta si ca si rezolvare voi merge cu masina personala. Cat de dezamagita am fost din nou! Imi imaginam cum s-ar fi dus vecinul nostru, mai impulsiv, intradevar, ca un taifun sa ii ceara socoteala daca ar fi fost sotia lui in situatia mea. Tatal sotului s-a oferit sa regleze situatia dar am refuzat. A doua zi m-a insotit soacra mea pentru a evita neplacerea unei noi nereusite. Vazandu-ma atunci in compania ei, nemaifiind singura si a nimanui, nu mi-a mai adresat niciodata cuvinte neplacute. Ba dimpotriva, a cautat sa fie chiar dragut.

Pentru mine insa umilinta a ramas si la fel si lipsa de reactie a celui care, credeam eu, ar fi trebuit sa ma apere. Si m-am gandit ca trebuie sa fiu foarte atenta la copiii mei, ca sigur asa se vor simti cand o educatoare zeloasa va pune intreaga clasa sa rada de ei ca inca isi sug degetul (caz real povestit mie, personal, de o educatoare unde as fi vrut sa il inscriu pe Du!!!), sau de vreo invatatoare ce ii va face prosti, ticalosi ca nu scriu atat de select pe cat ar pofti dansa de la un copil de clasa intai, sau de soferi binecrescuti. Sa nu ii las niciodata lipsiti de suport, ca din pacate, in pofida tuturor legilor protectoare cu copiii nostri, unii dintre noi gasesc ca e bine si folositor sa aplice tot metodele comunismului.

Telefonul meu cel antic

Inainte de a fi posesoare de verigheta "investeam" toti banii mei (care imi ramaneau dupa ce faceam plinul masinii :D) dupa cum ma purtau pasii, ba in stanga, ba in dreapta, ba printr-un mall, ba printr-un magazin de telefoane mobile, ca nah, trebuia sa fiu in pas cu tehnologia.
Dar odata inelul poposit pe degetul meu prioritatile s-au schimbat. In bine, ar zice unii (cum ar fi economistul casei), in rau, ar spune altii (prietenele mele care au ramas in pas cu moda si tehnologia) si asa-si-asa as spune eu. Astfel ca banii sunt distribuiti asa: necesitatile copiilor, pe intretinere si rate si ce ramane ia drumul "casutei visurilor" cea care sper ca va fi gata anul viitor . Asa ca garberoba mea nu s-a mai schimbat lunar, dar nici nu am suferit prea tare intrucat m-am expandat de doua ori si pe dimensiunile alea am refuzat categoric sa "investesc". Tehnologia insa a ramas mult in urma. Ba si mai grav: telefonul meu a fost pe rand ros, apoi scapat/trantit de toate podelele pe care ne purtau pasii, apoi dezlipit pe unde se putea si acum de la capat ca, nah, are si Robert aceleasi drepturi ca frate-su mai mare, nu? Si mandrul purtator de primi colti ai primului copil inca rezista stoic tuturor tratamentelor impuse...
Pana-ntr-o zi, cand a fost uitat afara, in timpul unei ploi torentiale (asa-mi trebuie daca nu ascult la Busu'!). A facut el fata si ploii dar de atunci a inceput sa dea semne de slabiciune. Intr-o seara nu a vrut sa mai aprinda luminile, intr-alta nu mai vrea sa se deconecteze si tot asa mi-a trimis semnale din ce in ce mai clare: SCHIMBA-MA!
Sigur ca da! Doar ca "ghinioanele" s-au fixat strans pe portofelele noastre: ba o nunta la Fratele Personal, ba nunta nasilor copiilor, ba luna cu asigurare si ITP la automobilul violet, ba urmeaza luna cu anvelope de iarna...
Insa eu tot rasfoiesc acest magazin online telefoane mobile unde am gasit tehnologie! Si arta!! Si reduceri!!! Si mi-a placut si am vrut un iphone care este si redus(!!!) dar ce sa fac? Construiesc o casa, deci la asta spunem pas. Parca nu ar fi de lepadat nici un samsung-galaxy-mini-2 si e si colorat si cu pret redus! Si uite asa incepem sa studiem problema pana nu isi da duhul si ma lasa in timpul celei mai importane telecomunicatii telefonul meu cel antic.
Recunosc: cel mai mult mi-ar placea sa il am pe asta de aici si daca nici el nu vrea sa vina sa stii Mos Craciun ca o sa te astept pe tine cu el. Dar fi atent ca daca ma lasi cu ochii in... zapada ca anul trecut nu ti-o mai iert cate zile oi avea :)!

Luni, dis-de-dimineata

Robert se trezeste mai devreme de ora 6. Da semnale lungi si dese. Le ignor o perioada si poate le-as mai fi ignorat dar Du isi lungeste mainile pana ajung in capul meu. Poftim! Ignora si asta! Deci jos din pat si incepem ziua. O zi mohorata ce se anunta tare lunga si plictisitoare, iar noi suntem singuri.
Bon! Repejor fac o omleta in unt, doleanta copilului mare, imi torn cafeaua lasata de barbat si ne pregatim sa mergem la paine. Nu stiu cum se face ca daca nu ne grabim riscam sa ramanem fara paine. Ni s-a intamplat in cateva dimineti si de fiecare data m-am teleportat in vremea comunismului, cu cozile interminabile si riscul de a nu mai prinde cele doua-trei paini negre si probabil mult mai sanatoase decat cele de azi...
Revenim acasa. Mai pierdem ceva vreme si Robert imi spune ca lui ii e somn. Adoarme. Du cel ramas pe afara incepe sa ne trimita glasul lui cristalin parca prea tare prin ferestrele cu vopseaua stearsa de timp. Motivul? Pana de curent si tacerea subita a radioului. Iar comunism??? Dar prin aceleasi ferestre razbat si zgomotele unui motor electric. Hmmm...
Arunc un ochi de-al meu pe un ochi de geam spre fereastra luminata(!!!) a vecinilor pentru a constata ca nu e pana de curent decat la mine. Si ce de treaba am. Si toata cu electricitate. Telefonul meu antic mai prezenta ceva baterie (noroc ca nu e marti :D) cat pentru o consiliere "online" cu electronistul familiei:
-Auzi, de ce toata lumea are corent si eu nu?
-Nu avem nici la becuri si nici la prize?
-Nope.
-Si mama are?
-Pai da.
-Du-te si tu la noi in casa (mama! ce bine a sunat asta!) si vezi cum sunt sigurantele la tablou.
-Hmmmm...
-Ce?
-Daca tu ai impresia ca eu stiu ce sunt alea sigurante si mai stiu si cum ar trebui sa fie ca sa avem curent...
-Du-te acolo ca iti dai tu seama. Si vezi ca daca sunt in jos trebuie sa le ridici.
-Aha.
Ma duc, le identific si le ridic. Apoi reiau consilierea, ca doar d-aia sunt nevasta:
-Mai, dar de ce s-au dat sigurantele jos?
-Probabil o fi ceva scurt pe la fire...
-Ce???
-Stai mah, nu te speria, ca nu e nimic grav. Verific eu cand vin acasa. Daca se intrerupe iar te duci si ridici sigurantele si gata.
-Aha...
Coafura inca rezista.

Cu doi copii

M-am tot intrebat care e cheia succesului (adica multumirea tuturor mai putin a mea, ca io nu mai tin demult la multumirea proprie) atunci cand numarul copiilor mici si foarte mici (adica doi) depaseste numarul adultilor (adica unul).
De cand s-a nascut Robert domnul sot cred ca si-a impartit timpul, fifty-fifty, intre job serviciu si casa. Rar a lipsit mai mult de 10 ore pe zi si mai rar mai mult de 3 zile consecutive. Ce si cum facem noi cand suntem doi la doi nu cred ca trebuie explicat. Dar ce ma fac eu cand cel mai frumos raport se strica? Dar daca cei multi mai sunt si cu muci?
Fac asa:
-ziua nr 1: mamica singura.  Du mucios si irascibil, nemultumit de toti si toate. Robert zglobiu si razacios si jucaus si epuizabil.
-noaptea nr1: mamica rapusa de Mos Ene la ora 22:00. O ora mai tarziu se trezeste sugatorul. Il multumesc si el, recunoscatorul, adoarme pentru alte doua ore. Dar... Du are o noapte de zile nopti mari! Incepe sa imparta in stanga si in dreapta, dar ma ales in dreapta, pumni si picioare. Ia de dormi! Meciul pare sa aiba si pauze, scurte, dar totusi pauze, de care sa poata profita o mamica obosita si nedormita. Ce pacat ca pauzele respective au loc fix cand Robert (neagitat) vrea sa suga!
-ziua nr 2: mamica singura doar 5 ore. Du nesperat de bine dispus striga cat de des joaca-ma! Joaca mine!!! Sterge nasul! Iar nasul curge. Da-mi popopul (prosopul) sterg eu tingur. Robert, desi jucaus, da semnale de alarma: apar urme umede in zona nasului pe care si-l trage depparte de mana mea si de prosopelul verde. Supravietuim!
-noaptea nr 2: Du doarme ca un ingeras. Robert... Robert... se jeleste toata seara ba cu sanul in gura, ba cu gura pe san. Reuseste sa adoarma. Dupa 30 minute reincepem. Adoarme iar. Mai trec 10 minute... se trezeste... adoarme... si astfel se face ora TREI, cand adoarme profund pana la CINCI. Cand reincepem...
-ziua 3: lenjerii si haine si prosopele pline de muci puse la spalat. Copii muciosi si irascibili.
-acum: tatic fugit de acasa cu treburi, spune el. Macar a facut mancare! Copii adormiti, da Doamne cat mai mult! Mamica singura, la a doua cana de cafea...

Cum stati cu sanatatea?

Completam intr-o seara (sau noapte?) un topic despre sanatate in ideea uite ca eu ti-am dat de toate si uite ce mare si frumoasa ai crescut, cu referire la alimentatie. Intrucat mi-am zis sa nu ma intind prea mult dar pofta de povestit cam am, m-am afisat la mine in gospodarie, unde pot sa ma intind cat vreau :).
Fac parte din generatia 30+, dar fiind cel mai mic copil am fost alaptata pana la 1 an si 8 luni. Diversificata timpuriu dar cu alimente (cele mai multe) produse local, de parintii mei.
Eu si spitalul ne-am cunoscut timpuriu, cam pe la 3 ani ai mei, dar nu din cauza vreunei boli ci de multa cumintenie (am ajuns intr-un vas mare cu apa fiarta). Nu stiu lui, dar mie nu mi-a palcut si nici nu ne-am mai vizitat pentru ani buni.
Imi amintesc ca pe toata perioada anotimpului rece aveam vesnic gat dureros, nas curgator si tuse. Toate astea mi-au pus capac pe la 13 ani cand simptomele s-au amplificat si am ajuns din nou la urgente. Am primit o saptamana de internare si 30 de penicilini in fund. Relatia noastra a slabit si mai mult dupa aceasta neplacuta experienta desi trebuie sa recunosc ca pentru vreo 10 ani nu am mai stiut ce e aia gripa.
Am suferit de migrene in timpul liceului dar cauzele par sa fi fost asa: citit noaptea pana spre zorii zilei, somn putin si nevoia de ochelari. Si oasele, parca prea slabe, trosneau la orice lovitura (ceva fisuri pe la mana dreapta in urma unei lovituri de minge, oasele bazinului la fel, fisurate, in urma unui plonjon de la inaltime).
Prima carie a venit cam in acelasi timp cu buletinul si a fost si primul dinte extras caci in vremea aia nu eram asa curajoasa. Urmatoarele carii au fost tratate la timp, tot din lipsa curajului cand m-am dumirit eu ca pentu extractie e nevoie de ac (marea mea fobie). Singura mare problema, cauzatoare de depresii, o reprezinta dantura. In momentul in care simt o carie ma simt distrusa.
Apoi nu mai retin exact dar cred ca pe la vreo 23-24 de ani am fost curioasa sa fac niste investigatii la nu stiu ce aparatura moderna care iti "citeste" toate bolile. Rezultatele nu stiu cat de exacte au fost dar stiu ca dramatice. Norocul meu ca nu obisnuiesc sa ma panichez ca as fi suferit probabil si vreun infarct. Din ce retin:
-o infectie urinara de care stiam si de care ma chinuiam sa scap. A fost prima data cand am facut asa ceva si cred ca si ultima pana in prezent.
-o circulatie sangvina foarte slaba. O stiam si pe-asta.
-lipsa de calciu
-anemie
-dioptrii (nu aveam ochelarii la vedere. Special ii tineam in geanta.)
-nu stiu ce nervi stomacali
-iar nu retin ce probleme la plamani. Aici au urmat dupa o perioada si investigatii amanuntite, dar daca a fost ceva apoi trecuse.
-ficatul extrem de obosit, la limita hepatitei, probabil :). Nu am crezut o iota! Toti membrii familiei mele au avut hepatita si numai eu i-am supravietuit, deci cum sa cred? :)
-reumatism la articulatii. Si asta o stiam.
-rinichii plini cu pietre.
Nu imi mai amintesc din diagnostice dar aproape ca nu aveam nimic sanatos. Eu ma stiam coapta dar parca era prea de tot. Am primit si tratament, mult si scump si foarte puternic cum aveam sa aflu de la medicul de familie, asa ca am decis sa nu il urmez. Am fost mai atenta la alimentatie. Nu m-am simtit prea rau pana cand niste accese de tuse nejustificate, urmate de niste stari de lesin (astea erau relativ justificate eu fiind sub "tensiune". Am uneori tensiunea 8 cu 4.) m-au trimis la un spital specializat pe boli pulmonare. Plamanii pareau sanatosi, doctorul mi-a vorbit de ceva astm (de care sufera sor-mea) dar am preferat sa nu fac caz de asta si incepusem sa ma simt bine.
Ceva mai tarziu am descoperit si carui fapt se datora pofta devastatoare de dulciuri - glicemie sub limita inferioara. Analiza asta sunt sigura ca e corecta pentru ca a fost facuta inaintea unei operatii la ceafa personala unde binevoise sa se dezvolte o tumoare. Am mituit :D o asistenta si mi-am facut o copie dupa rezultatul analizelor. Deci am mai primit bonus vreo trei zile de antibiotic (in branula de data asta), ceva vitamine, dar mintea mea creata a acceptat doar vreo 10-20 pilule de Vitamax si astea doar ca eram cu adevarat slabita (am pierdut o cantitate mare de sange) si un gat de lup pentru vreo trei luni.
Am mai avut apoi doua intalniri cu spitalul pentru nasteri cu cele 3-5 zile de antibiotic.
In prezent:
-probleme ale dintilor. Desi cei mai multi au supravietuit sarcinilor stiu sigur ca de unul trebuie sa ma despart si as mai avea vreo doi de carpit. Mai am incisivii de jos fara plombe, atat.
-oasele. Sunt la fel de fragile.
-dimineata ma trezesc cu un ingrozitor gust amar. Nu stiu sigur de unde e, se speculeaza ca ar fi fierea.
-usoare dureri de stomac.
-articulatii dureroase.
-senzatii de ameteala.
-oboseala cronica :))). Cine are copii stie!
-lipsa de calciu nu mi-a aparut la nici un set de analize.
Deci eu parca nu stau chiar asa de rau!

Ma tot gandesc sa incerc pentru ochi ceva tratament naturist. Cineva mi-a recomandat tinctura de afin de la Optifort. Imi amintesc ca am mai folosit acum multi ani tinctura de afin insa in vreme aceea eram mult mai putin atenta cu mine...

Ca la meteo!

Ieri a fost zi mare, mare, zi in care nasii de botez ai copiilor nostri s-au prezentat in fata ofiterului de stare civila pentru a spune DA. Zi in care toata familia sotului era invitata sa participe, fiecare dupa posibilitati (unii ziua, altii seara). Noi, singura parte a familiei cu copii mici, urma sa participam la evenimentele din timpul zilei atat cat ne-ar fi permis starea de spirit a copiilor. Care copii au fost admirabili (si admirati) daca ne gandim la varsta pe care o au, dar nu suficient pentru a ne mai prezenta inca o data cu ei in urma invitatiei pe care am primit-o prin care eram rugati sa luam parte astazi, la o petrecere cuminte, de parinti responsabili, intr-o cabanuta retrasa. Ce mai...? De vis! Am promis ca daca avem cui plasa copiii cu siguranta venim. Si cu ce placere! Eu, cea foarte entuziasta, incepusem deja sa pun la treaba toate rotitele pentru a gasi varianta ideala de depozitat copii cateva ore in care noi, adultii, sa ne facem de cap.
Ha! Se pare ca nu am gasit-o pentru ca:
Probabil singurele persoane cu care ar accepta copiii sa stea fara mari probleme ar fi parintii sotului. Mama Lui ne-a asigurat ca se va ocupa dansa de tot, ca ziua nu ii este teama de esec asa cum ar fi seara/noaptea, spre exemplu. Entuziasmul meu prinsese aripi! Era varianta cea mai ok. Urma sa plecam undeva pe la ora 13:00, dupa ce l-as fi adormit pe Du. Robert trebuia sa doarma cu bunica dar la el nu era asa problema.
Doar ca dupa noaptea petrecuta de ei insisi la fericitul eveniment bunicilor trebuie ca le-a cam scazut entuziasmul. Si daca ieri ne-ar fi trimis la distractie cu draga inima, astazi lucrurile mai suferisera modificari pe ici, pe colea si anume in partile esentiale. Nu am fost refuzati, nu asa pe fata. Am fost intrebati doar daca vrem totusi sa mergem daca Robert o sa adoarma, de-astea care sa te faca sa crezi daca nu cumva ar fi mai bine s-o dai incolo de distractie si sa iti culci singura copilul daca tot l-ai facut. Eu fiind usor mai nesimtitoare din cauza entuziasmului probabil, tot as fi plecat, dar orgoliosul consort a ridicat sabia deasupra capului si cu trei cuvinte simple a retezat toate sperantele mele de dezmat: nu mai mergem! Punct.
Ar mai fi existat solutii de compromis dar ceva mai traumatizante pentru copiii si asa obositi dupa ziua de ieri. Du a fost destul de stressat de atatea persoane si pe timpul noptii a avut nevoie de scutec (dupa ce a udat patul odata), desi sunt multe noptile in care doarme doar in pijama, asa ca nu am vrut sa il necajesc mai rau.
Concluzia:
Desi ar fi trebuit sa fac cu totul altceva iata ca doar degetele mele zbantuie pe tastatura :D.
Si desi am fost crescuta si educata sa nu fiu rautacioasa si sa imi ofer intotdeauna ajutorul, de multe ori chiar fara a fi cerut, cred ca pe viitor o sa imi faca mare placere sa vad cum doarme fiecare asa dupa cum si-a asternut!
Si, vorba cantecului: "o fi soare dar nu-l vad eu".
Postarea asta este ca sa nu uit!

Escape!

Ieri am evadat. Doar vreo trei ore, din pacate, nu toata ziua asa cum as fi dorit :D.
Copiii ramasi in grija consortului au fost gasiti intregi. Si consortul tot intreg era. De nervii lui insa nu stiu ce sa spun :D!
S-au bucurat toti (fara exceptie) cand m-au vazut. Du stia ca plec, m-a intrebat daca ma mai intorc si cumva ma astepta, dar Robert nu stia nimic. Nu intelegea saracutul de ce e pus sa doarma de cineva care nu are sani. Si nici ce e obiectul ala rece prin care i se cere sa bea laptele mamei. Asa ca el s-a bucurat cel mai mult :). Desi a rezistat eroic trei (TREI???) ore fara mine si sanii mei!
Eu m-am simtit bine! M-am intors acasa cu alt chef de viata, dupa o cafea bauta (aproape) in liniste cu o prietena care scapase doar de unul din cei doi copii, cu o coafura turbata dar la moda, cu care sa ma pot prezenta linistita azi la evenimentele deosebite (povestim mai tarziu despre cum le-am facut fata).
Concluzia: mai vreau! Doamne, ce bine e cand dupa 9 (NOUA!!!) luni reusesti sa fugi 3 ore singura!

Attachement parenting

Nu as putea sa spun sigur daca am adoptat principiul sau nu. Pot sa spun ca incerc sa imi cresc copiii cu dragoste si respect. Incerc sa ii ascult si sa tin cont de dorintele lor (in limitele posibilitatilor). Dorm cu ei in pat, da, si am ajuns aici din motive de logistica: Du se bucura tare mult, dupa parerea tatalui (da, da, el a fost cel care l-a bagat in patul nostru) cand adormea cu noi si in scurt timp nu a mai fost deacord sa paraseasca patul matrimonial, iar Robert a ajuns tot acolo pentru ca am tinut tare mult sa nu mai pierd cele trei ore pe noapte dupa ce urletele lui, pana ajungeam eu la patut, erau suficiente sa scoale si mortii, ce sa mai zicem de un Du tare sensibil si gata de trezit si la un scartait mai puternic! Ii port in brate atunci cand mi-o cer, ii las pe jos atunci cand vor (desi la spatele dureros cu care convietuiesc de-o perioada as aprecia tare mult daca Robert s-ar lasa mai mult purtat). Sigur ca exista si limite (poate cam multe) dar explicate si de cele mai multe ori acceptate. Dar altceva am vrut sa spun. Ma gandeam (si consortul se gandea si el cu mine) ca anii astia trebuie sa fie cei mai grei, ca dupa ce or mai creste sigur va fi mai usor, ei vor fi intelegatori, noi fericiti si mandri de ce copii am crescut :D.
Numai ca am citit versiunea AP mai pe la 7 ani :D. M-am amuzat rau! Apoi i-am aratat sotului si iar am ras, amandoi. Si abia apoi ne-am gandit ca, eh, si noi avem doi, apropiati ca varsta, inca mici, e drept, dar cu niste caractere... Oare atasatii nostri vor fi tot pe-acolo? Ce sa facem? Cum sa facem? Cum sa fac sa scap? O mai fi vreo scapare? Antrenamentul oare foloseste la ceva? Si eu, care mai greu de-atat nici nu imi puteam imagina!!!
Oh, oh! Vai mie! Vai mie!
Dar nu le gasim noi jocuri si jucarii? Ia uite aici: jocuri pentru copii de 5 ani, jucarii pentru copii de 12 ani etc. Pai cu astea ma gandesc ca rezolvam un sfert din problema :))

Aniversare (cu premii!) la KaBea

UPDATE: Ce surpriza! Dar ce surpriza!!! Recunosc, m-am dezumflat cand am inteles din comentariile primite pe mail ca se prelungeste concursul... dar cand am vazut ca se suplimenteaza... si cu ce se suplimenteaza mi-a trecut dezamagirea (eh, sa imi spuna cineva de ce-a murit pisica :D) instant. Hmmm, cred ca mi-ar fi greu sa aleg eu unul din cele doua premii.
Sakura ceafoartegrabita m-a mentionat intr-un soi de leapsa-concurs. Sa incercam, deci, sa dam curs invitatiei!
De vreo doi ani m-am indragostit de produsele naturale, facute cu simtul raspunderii pentru clienti mofturosi si foarte pretentiosi asa cum sunt... mai bine nu dam nume :), deci cum sa nu imi placa concursul acesta? Si desi am o baie foarte dotata (cu cele mai bio sapunuri, samponul, bio si el, creme si cremute si lotiuni si masti care mai de care mai bio) inca nu mi-am gasit balsamul ideal, care sa lase parul atat de fin incat degetele lui Du sa treaca noaptea (macar) prin el fara sa le simt? Ma intreb daca el este balsamul visurilor mele. L-as incerca!
O crema perfecta iar nu am gasit, dar asta e mai putin important. De pielea fetei mele inca nu trage nimeni! As vrea totusi sa contina ulei de argan si un miros frumos, poate a crin, magnolie, margaritar. Crema mea de acum, desi este eficienta, nu imi place cum miroase si vad ca tind sa o folosesc tot mai rar, ceea ce e foarte rau. Mamicile cu doi copii (unul mic si sugator de 10*10 ori pe noapte) stiu de ce.
Leapsa nu stiu cui sa o mai pasez in al 12-lea ceas. Dar daca vrea cineva, sa se simta liber sa o preia.
Multi ani inainte, KaBea!

Pooopic!

E clar! Ieri a fost ziua minunilor! Ma mai simtisem eu umeda pe langa bretelele maioului (decoltat, ca sa iasa sanul repede la nevoie), dar am zis ca ba mi s-a parut, ba nu am fost eu atenta, ba a vrut sa ma muste. Dar ieri, dupa ce ca m-a strigat pe numele meu de mama, a tinut sa imi multumeasca in cel mai frumos mod ca nu l-am lasat sa astepte masa mai mult de doua minute. S-a intins cu gura mica si si-a pus buzele pe obrazul meu, asa cum simte ca fac eu.
Wow! I'm happy!

MAMAMAMA

Statea intins pe pat, nemultumit cum este de obicei cand ii schimb hainele. De data asta erau pline de o para moale, dulce si lipicioasa. Isi tot plesnea buzele in modul in care o face cand trece mai mult de un minut de cand imi cere lapte si i se pare ca eu nu vreau sa inteleg. Satul de atata plescait fara rezultate il vad dintr-o data incordandu-se si lovind in auzul meu cu o voce groasa, obisnuita parca sa porunceasca: mama-mama-mama. Atat! Apoi imi arunca o privire uimita, usor amuzata: uite ca am facut-o si pe-asta! Acum imi dai?

Ce se intampla cand iti trebuie un corector de cearcane!

Cum iti dai seama ca ai nevoie de el? Simplu. Un vecin (complet neinspirat, ba chiar prost crescut) sincer, da drumul gandurilor sale: Fata, da' ce cearcane ai! Parca ai avea copil mic. Da, am. Adica am copil. Cearcane nu. De  unde le scoate acest... si mai ales...? Alerg la oglinda. Ma holbez in oglinda (ochelarii lipseau, deh). Ete dom'le, sunt acolo! Cum? Cand??? Acum fix 9 luni nu erau! Oh, dar se impun masuri grabnice.
Iau internetul la scormonit si memoria la bani marunti si neuronul meu obosit imi aminteste ca am citit eu ceva fain la blogul purtator, ceva despre un fond de ten mineral, si eu stiu sigur ca Diana nu ridica in slavi un produs daca nu ii place. Ce-or fi mineralele alea care se pun pe faţa? S-or aseza greu? Nu, mai bine nu ca o fi complicat tare! Hai totusi sa arunc un ochi. Daca o fi ceva revolutionar si eu am ramas ultima care afla? Si poate nici nu au corector de cearcane! Si daca au e foarte bine ca azi e si ziua mea. Azi pot orice! Chiar sa dau gres.
Si poposesc direct in gradina Puretouch. Unde incep sa ma pierd. Ruj pulbere? Pai p-asta cum il asezi? Simplu: cu pensula! Da-i si citeste instructiuni in miez de noapte, cu un ochi pe copilul mufat si altul pe nuantele atat de faine ce imi rasar din centrul monitorului. Ma pun pe facut conturi si umplut cosuri. Arunc un corector pentru ten mediu, studiez si un fond de ten si ca totul sa fie complet ma decid cu greu doar asupra unui singur fard de pleoape , asa, doar ca sa incerc minunea. Ma mai sucesc, ma mai invartesc, ca doar ma cunosc drept mare nehotarata si dintr-o data ma loveste revelatia: cu ce le intind? Ma gandesc ca de-asta iubesc eu fondul de ten cel cremos si plin de parabeni si fardurile stick, ocupante de locuri de cinste pana mai ieri ale unui coltisor ce a scapat printr-un miracol de ochii atenti ai lui Du. Hai! Repede la pensule ca trece miezul noptii si nu mai e ziua Mea! Si trece pana aleg eu si eu ma rog cu satisfactie pe fata si disperare in vocea mintii sa doarma Robert macar pana la 7:30.
A durat nepermis de mult pana le-am primit, motiv de aruncat rosii moi in capul barbatului ca m-a adus la capatul pamantului, unde nici curierul nu vine fara o taxa suplimentara cam de vreo doua farduri. Mi-au placut toate. Mai vreau! Dar un pic mai incolo ca eu insist sa vreau sa fiu in continuare utilizatoare de internet. N-as vrea sa mi-l taie nimeni...
Am mai primit si multe sfaturi si idei, ajutor tare pretios pentru incepatori in ale mineritului. Le-am cautat constiincioasa pe factura dar nu le-am gasit. Cred ca se dau pe ochi... caprui???

Boba Montenegro. Sau care va place!

Nu o sa vorbesc despre cat de indicata, frumoasa sau necesara este purtarea copiilor. Sunt atatea articole pe tema aceasta incat se pot afla la un click tot atatea sau chiar mai multe informatii decat cele care m-au determinat pe mine sa fac fata cu brio atacurilor, sa imi ascult instinctele, sa imi ascult copiii atunci cand au nevoie sa fie tinuti in brate. Nici macar problemele oaselor bazinului nu m-au oprit.
Nici despre sistemele de purtare nu vreau sa aprofundez. Iarasi sunt atatea articole faine si la obiect ca pana si eu, cu cele doua maini stangi (aaa, sunt utilizatoare de mana stanga, in general???) am fost convinsa ca pot sa ma descurc cu un wrap. Si sunt atatea fete faine, specialiste in Babywearing, la care se poate apela!!! Deci cine vrea sa poarte va gasi si sistemul care sa i se potriveasca cel mai bine.

Idealul meu de carrieri l-am gasit in postarea asta (si am inteles ca intre timp s-au mai adaugat). Asa ma prinde o invidie :D de cate ori imi arunc cate un ochi! Simt ca i-as vrea si eu pe toti! Ca doar unul-doi nu imi mai ajung!
Dar, daca sunt norocoasa (si in general nu sunt), fetele de la kiddy au pus la bataie un Boba Carrier. Eu nu m-am putut decide intre eleganta celui din fotografie, Montenegro, si veselia celui Kangaroo asa ca pe cel de-al doilea l-am mentionat pe Facebook.
Asa ca draga domnule Random, daca vrei ca razboiul dintre noi doi sa ia sfarsit, fa-mi, te rog, placerea si alege-ma pe mine, da? Nu stiu cu care sa zic. In seara asta il prefer pe asta negru asa cum astazi, mai devreme, eram sigura ca il vreau pe celalalt. Ei, vezi? Te las si pe tine sa alegi ceva.

Bebelusi purtati

Se apropie saptamana internationala a bebelusilor purtati.
Inca intalnesc peste tot oameni surprinsi ca ne ducem copiii in brate. Si surpriza nu e totusi prea mare atunci cand purtatul este Robert, dar cand in dreptul capului meu rasare inca un cap blond, al unui copil de peste doi ani, ochii se deschid a mirare, limba plescaie nervoasa si buzele lasa cuvintele sa curga: dar ce-are, mama, de nu merge pe jos? Nu ar fi bine sa faca si el miscare?Nu are nimic. Vrea sa se simta la adapost de oamenii critici.
Mai rau este ca Du vrea doar in brate, fara nici un sistem de purtare si fratele lui mi-e teama ca ii calca pe urme. Dar daca ar veni la noi un  mei tai ce se gaseste intr-un magazin cu tot felul de "purtatoare"? Oare mi-as salva o parte din spate si maini?
Sau mai degraba sa imi fie teama ca ar trebui sa mai fac rost de unul? Caci la noi fiecare lucru e greu si indelung disputat si nu, nu castiga intotdeauna Du :)

De ce ne purtam copiii? Pentru ca ei ne cer, pentru ca lor le place, pentru ca si noua ne place!

30...+1???

Party nu a fost... inca. Zmeul Zmeilor are cea mai ocupata saptamana din viata :D.
Am inceput dimineata fata in fata, eu si oglinda, pentru o analiza minutioasa. Ah, de cand nu am mai avut un asemenea moment! Poate de-asta... Am gasit multe schimbari. Oh, nu, nu par alb! El este bine ascuns de culoarea castanie din tub. Cel mai tare m-au lovit cearcanele ce pareau ca nu se mai termina! Pana la brau... mai jos??? N-am avut liniste pana nu le-am gasit macar rezolvare virtuala. A mai aparut un rid mic aici, altul mai adanc pe colo dar cu acelea am decis ca pot supravietui.
Am mancat prajitura adaptata copiilor, doar eu cu Du, pe ascuns, sa nu ne vada Robert, dar nici nu trebuia sa luam masuri Robert fiind prea ocupat cu un piept (de pui) si un san (de-al meu). Capul familiei nu a raspuns la apel, deci a trebuit sa se multumeasca cu "oasele". L-am iertat totusi cand mi-a fluturat un trandafir rosu prin fata...

Si intrucat tortul profi vine in weekend... le imprumutam pe-astea de la Iepurasul:
    
Nu m-am putut opri la unul :D!

LE: Alooo! Consortul??? Nu, nu scapi fara cadou! Dar hai sa iti dau eu un pont: gasesti aici haine pentru femei  la preturi super ok, asa, ca pentru economistii familiei :)). Ai grija, insa! Nu se accepta doar manusi lungi de dama :D

(Auto)Diversificare

Robert nu se dezminte. Mananca mult dar selectiv. Nu vrea galbenus de ou dar moare dupa fasole verde cu usturoi, nu deschide ciocul in fata linguritei cu supa dar ficatul fiert in supa de oase il devoreaza. Fructele par a nu ajunge destul de repede in gura lui. Se enerveaza tare cand le scapa, isi agita mainile si urla rau cand scapa fructul jos si eu nu am sarit in aceeasi secunda sa il ajut la recuperare. Iarasi lingurita cu iaurt ramane in fata ciocului inchis. Ma intreb oare cum stie ce e in lingura fara sa guste? Ii place morcovul murat dar nu se da in vant dupa piureuri. Foarte diferit de Du, Robert nu mananca mancare pasata. A refuzat-o de la inceput. Si atunci m-am gandit la autodiversificare. Il las sa se picteze cu rosul piersicilor, in nuantele maro ale ficatului, cu galbenul prunelor sau movul murelor. Sunt si momente (si nu sunt putine, asa cum mi-as dori) cand ma simt epuizata, cand ma gandesc ca ultimul lucru de care as avea nevoie e curatatul dupa un copil ce nimereste mai degraba hainele decat gura si atunci intervin si ii picur farame de mancare direct in gura. Nu pare nemultumit dar nici eu nu cred ca il inteleg 100%.
Nu vrea apa. Suge foarte mult. Uneori ma intreb de unde mai gaseste. Si totusi, refuzand sistematic supele, am crezut ca are nevoie de apa. Dar nu. Cere cana dar in momentul in care apa ajunge la buzele lui se scutura tot ca si cand s-ar speria. Am incercat cu lingura si m-am lovit de acelasi fenomen. Apoi am vrut sa testez daca are acelasi rezultat orice lichid si i-am servit suc de mere facut de noi din mere 100% naturale (nestropite, netratate). Surpriza! I-a placut. Dar ce e dulce si nu ii place lui Robert?!? Acum il mai intreb uneori daca vrea apa. Sunt si dati in care bea cateva picaturi dar de cele mai multe ori sunt refuzata.
Sunt la al doilea copil. De la prima diversificare si pana acum dieta familiei s-a schimbat atat de mult incat Robert poate sta linistit cu noi la masa. Painea inca ii este refuzata si ma tot gandesc la alt aliment interzis, dar nu gasesc. Carne am doar din surse proprii sau de incredere, legumele sunt din gradina personala, la fel si fructele. Iar eu sunt fericita ca nu trebuie sa imi mai bat capul si cu un regim special pentru bebelus. Am incercat doar cu niste biscuiti fara gluten de la Organix. I-au placut, dar nu a apucat prea multi ca Du a prins pachetul si nu i-a mai dat drumul decat cand a fost goala. Deh, atitudine de frate mai mare! Inca nu a facut cunostinta cu nici un borcanel si sper ca asa sa ramana.
Si niste dovezi:

 Am uitat sa zic de pasiunea lui pentru frunze... Si ca avem nevoie de alti papuci Tikki :)

Noua nu ne-au trebuit prea multe pentru masa bebelusului insa puteti gasi  aici mai multe produse pentru bebe.

Gradinita-primele impresii

Vreau la gradinita!

Asa a venit raspunsul la intrebarea ce ne chinuia de ceva timp. Mi se pare prea mic, spuneam de fiecare data cand balanta inclina spre afirmativ. Dar, vezi? Are nevoie de socializare, ataca subiectul sensibil consortul de fiecare data cand ne desparteam de copii noaptea, cu tot drumul presarat cu urletele copilului propriu. Pana in prima zi de gradinita cand copilul a facut singur alegerea. 

Am plecat tarziu, spre ora 10:00, dupa lungi si pregatitoare discutii. A vrut sa stam cu el. I-am spus de fiecare data cand am iesit pentru diverse motive ca sunt afara, cu tati si Robert. Am iesit doar cand a fost de acord si nu a venit niciodata dupa noi dar a stiut sigur ca nu plecam pentru ca nu l-am pacalit niciodata. Nu a parut deranjat de plansul copiilor ce realizau, unul cate unul, ca mamicile lor au plecat, furisandu-se. "Doamna" cea noua careia i s-au plasat "plangaciosii" era complet depasita de situatie. Pe cine sa consoleze? Cum sa ii impace? Sunt copii majoritatea sub, sau in jur de 3 ani. A vrut sa cheme parintii dar de unde sa ii mai ia? Probabil isi serveau cafeaua in liniste.

Si, ca o paranteza, mi s-a parut tare bizar ca exista o educatoare care lucreaza doar cu copiii mai mari in timp ce cealalta (sunt doar doua caci nu sunt copii prea multi) ia vesnic grupa mica. O fi vreo politica interna? Nu am reusit inca sa inteleg.
Mai tarziu, cand mamicile au inceput sa apara, una cate una, sa isi culeaga progeniturile, una din ele m-a intrebat cu ingrijorare in glas: - A mai plans David al meu?

-A plans aproape tot timpul.
-Eh, lasa ca trebuie sa se invete.
Pam-pam.
Nu am mai avut raspuns. Sa se invete atunci!
Mie nu mi-a placut. Alte variante inca nu exista. Pentru a gasi o gradinita cat de cat ok ar trebui sa facem zilnic 30, poate chiar 40 km si nu pot cu doi copii dupa mine. Si spun cat de cat ok pentru ca vorbind cu una din educatoarele de la o gradinita pe care o vedeam printre cele mai bune, am indraznit sa o intreb ele cum consoleaza copiii care plang dupa mamici. Mi-a spus simplu: Cum sa ii consolam? Se invata! Si nu vreau sa imi amintesc si alte istorisiri despre dezvatatul de suzeta/deget sau alte obiceiuri proaste pe care le pot avea copiii de 2 ani+. Iar Du inca suge degetul.
Nu mi-a placut modul cum abordeaza 'doamna' problemele (mami s-a dus sa iti cumpere bomboane, nu iti mai aduce nimic daca mai plangi. Lasa usa ca nu mergem afara acum. Vrei sa iti rupi mana?, Daca nu colorezi pe carte ti-o iau. Si lista continua la nesfarsit). Sigur ca as putea discuta cu dansa despre ce accept in educatia lui Du si despre ce nu trebuie, dar oare ar folosi la ceva cand vor fi atatea alte exemple?
Nu mi-a placut parchetul care parea plin de praf, toaletele mult prea inalte pentru copii asa de mici (chiar daca nu ar avea nevoie de ajutor nu ar reusi niciodata sa-si rezolve necesitatile singur), sala unde mananca si mobilierul acesteia.
Nu mi-a placut ca a doua zi copiii nu au mai fost scosi la aer. A fost o zi cu nori dar nu era frig. Eu purtam doar un bolero subtirel peste un maiou mai decoltat (deh, alaptarea!) si copiii o bluza peste cate un body gen maiou. Oare iarna nu ies deloc? Voi intreba. Deja imi fac o lista cu intrebari.
Nu mi-a placut agresivitatea copiilor, activitatile de grup. Mi s-a parut incredibil ca se poate pretinde unor copii sub 3 ani sa stea 30-60 minute pe scaun sa coloreze, toti, fara exceptie si apoi sa faca liniste sa asculte o poezie cand deja vreo trei plangeau dupa mama. Eu ma gandesc ca Du nici dupa vreo luna nu o sa stea el cuminte in scaunel sa coloreze, sau sa asculte, sau alte activitati daca pe el nu il intereseaza.
Oare asa este peste tot in Romania?

Anul acesta, daca va mai vrea, ne pregatim cu penare si jocuri creative profi de la Noriel. Si cine stie ce-mi mai scapa in cos cu atatea reduceri pe site-ul lor...

Cea mai buna tocanita de rosii

O zi ca multe altele, mai mult decat aglomerata. Incepusem de dimineata lupta inghesuitului intr-o galeata mare a trei verze potrivite, ceva morcov, rosii necoapte, sfecla rosie... da, muraturi traditionale. Copiii se luptau si ei pentru a prinde o cat mai mare portie din bratele mele. Nici vorba de mic dejun si in ritmul asta incepusem sa ma tem si pentru pranz. Noroc ca consortul imi lasase cafeaua facuta, caci o cafea rece e muuult mai buna decat o cafea lipsa, mai ales dupa noptile mele facute farame de Robert. Nu imi dau seama de scurgerea orelor decat cand aud buzduganul (aka telefonul) Zmeului batand cu zgomot in poarta (creierul meu obosit), semn ca nu mai e mult si ajunge acasa. Mancare lipsa. Abia reusisem sa pregatesc cate ceva pentu copii. Alerg repede in gradina ursului si culeg cateva rosii, rup vreo doi morcovi pana reusesc sa scot unul intreg (graba mare dom'le), la fel si doua radacini de patrunjel, doi ardei si pescuiesc din mers si o ceapa. Spal, curat, toc ceapa si ardeiul si le pun la calit intr-o lingura de ulei, rad morcovul si patrunjelul, le arunc in oala unde las totul inca 2-3 minute, timp in care toc rosiile deja spalate. Las la foc mic pana scade sucul lasat de rosii. Caut frunzele de la radacinile de patrunjel. Nu imi pot imagina unde le-am putut pune pana vad un colt inverzit cand deschid usa spre cos. Greseala! Mare greseala! Sigur ca patrunjel e destul, dar ca sa ajung la el trebuie sa alerg vreo 50 m garduri, treaba deloc usoara cu doi copii mici agatati de colturile fustei.
Eu condimente de la market nu mai folosesc de ani de zile. Vegeta si alte secrete ale gustului nu au ce cauta la mine in oale iar verdeturi prefer sa cultiv eu, personal, ca sa nu existe nici un dubiu asupra calitatii. Deschid totusi usa frigiderului cu speranta in suflet si descopar un mix de condimente primit in Cutia Verde de iulie si ramas neincercat, nu stiu de ce ca e tare bun. Torn peste tocanita mea o cantitate nu foarte generoasa, din teama de nou, dupa ce opresc focul si respir usurata: am terminaaaat! Nu mai mult de doua ori caci cei doi copii s-au simtit neglijati prea mult timp. Unul vrea sa il prind, altul vrea sa suga...
Si ajunge si Zmeul acasa... Dupa ce a mancat doua farfurii (este una din mancarurile lui preferate de vara) ma intreaba daca am pus cimbru. Ii spun ca am pus ceva, nu stiu exact ce, dar ii arat mai tarziu. A spus ca este cea mai buna tocanita pe care a mancat-o. Si ar vrea si maine! Si poimaine! Si daca nu am timp pot sa fac cand vine el de la serviciu ca sa stea cu copiii :).

Se apropie petrecerea!

Si eu nu:
-m-am epilat, pensat, curatat/vopsit unghii,
-mi-am gasit rochie care sa ma cuprinda la bust, dar sa vina pe talie si solduri si sa pot si alapta usor din ea,
-am pregatit hainele copiilor,
-am asortat consortul la tinuta mea (care tinuta?),
-am cumparat flori. Dar asta mai am timp sa fac,
-am gasit inca nici o solutie sa scap de copii ca sa putem, eu si domnul meu, sa ne facem de cap pana la cele mai mici ore ale diminetii,
-am nici o programare la coafor, din lipsa de timp.
Dar am:
-tuns parul super modern ca sa fie usor de aranjat acasa de doua mai stangi,
-vopsit aceeasi podoaba ce-mi creste pe cap in coloarea cea mai neagra ce mi-a incadrat vreodata fata, de nu m-a mai recunoscut Du,
-pregatit cat de cat copilul nr1 pentru ce va fi in ziua X,
-incercat sa ridic moralul consortului, tavalit prin praf din cauze nestiute. Asta m-a facut sa uit de drama de la punctul doi, unde "eu nu am...".
Oare vom reusi sa ne prezentam... prezentabili? In ce-l priveste pe consort nu am nici un dubiu. Corpul lui nu a suferit vreo schimbare in urma sarcinilor mele. Dar eu? Eu?

Nopti albe

Ieri de dimineata, dupa o noapte in care nu stiu daca am prins 4 ore de somn, am constatat, intr-o discutie lejera cu consortul, la o cafea, ca de mai bine de doi ani nu am mai dormit o noapte intreaga. Cred ca cele mai lungi nopti au numarat 7 ore, sau poate 8, dar niciodata legate. Mai glumind, mai serios mi-am intrebat jumatatea cum o fi sa mai dormi toata noaptea? Am avut nopti in care abia apucam sa il alaptez pe Robert ca se trezea Du, care se trezeste rar dar si cand se intampla reuseste sa mai adoarma dupa trei ore, timp in care se relaxeaza in parul meu. A existat o saptamana in care Robert se trezea tot la 10 minute sa suga alte 30 de ziceam ca nu mai pot, ca daca o tine tot asa clachez, la urmatoarea trezire nu ma voi mai putea misca. Eu ziua nu pot sa dorm caci am doi copii si zilele mele nu sunt cu nimic mai usoare decat noptile. Cu toate astea nu m-am gandit niciodata sa aplic metoda Ferber sau CIO, plansul controlat sau ce alte denumiri mai are. Dresajul, de orice fel ar fi el, mi se pare potrivit pentru animale, iar pe mine ascultand impasibila plansul copiilor mei nu ma pot imagina vreodata.

Am citit aici si m-am intristat vazand unele comentarii si mi-am amintit de perioada copilariei, cand de multe ori ma inecam in plans si niciodata nu venea alinarea. Cand mi se impunea sa tac, sa nu mai plang, de parca eu puteam controla asta! Acum lupt sa nu fac la fel atunci cand mi se pare ca copiii nu au nici un motiv sa planga. Este greu sa imi ascult copilul plangand, dar chiar daca nu ii inteleg motivul incerc sa nu ii indes pumnul in gura ci sa il imbratisez, sa il asigur de dragostea mea, de empatia mea. Pentru ca imi amintesc si ceea ce imi amintesc nu imi place. Mi se pare urat, umilitor, abuziv. Nu pot spune cat timp am luptat ca sa nu ma mai simt mica si neinsemnata, neimportanta, nedemna de dragoste. Nici acum nu pot sa inteleg de ce sotul meu ma iubeste. Amintirile copiilor mei vreau sa fie altele. Vreau sa isi aminteasca dragoste, sprijin, empatie. Sa nu isi ascunda amintirile, sa nu se rusineze de ele. Cu siguranta nici o metoda de plans nu poate genera ganduri fericite.

Limba noastra-i o comoara!

Miezul noptii. Eu alaptandu-l pe Robert.
-Tati! Tati pisu fac! Bepere (repede), bepere, tati! Mine fac.
Doua minute mai tarziu Du, venind dinspre baie:
-Pepene mananc, pisu fac...

***

-Ruoberrr, lasa paru'. A meu ie. Du-te! Du-te! Lasa paru'.

***

-Tati, barba ai?
-Am taticule. Ma duc sa ma rad.
-Tati, barba munta ai.

***

-Mamica!
-Da, Du, ce e?
-Une e beta?
-Bicicleta? Pai acolo unde ai lasat-o. Mergi si vezi.
-Bica, beta! Fuga caut-o!

Cea mai buna inghetata

Iubesc zona montana. La munte se gasesc cei mai buni bureti de fag, cele mai bune si aromate boabe de zmeura, cei mai deliciosi fragi, dar mai ales cele mai...si mai...dar mai ale mai... afine. Pe care insa am renuntat la ideea de a le culege cu propriile maini si am fost nevoita sa renunt si la cele ale consortului, asa ca a ramas doar varianta "piata". Am dat stirea in lung si in lat: vreau afine. Cine o vedea si o auzi ceva despre ele sa imi dea de stire neaparat.

Si se intoarce tatal consortului intr-una din zile de la piata lansand bomba: a vazut afine de vanzare! Convoc consortul la sedinta si il somez sa nu care cumva sa se intoarca a doua zi de la serviciu fara cele mai proaspete si brumate afine. Dar a doua zi consortul vine cu portofelul plin in maini si cu multe explicatii, ca erau dar erau din alea de gradina, mai mari si care mie mi se pare ca nu au nimic in comun cu cele de munte si nu a luat ca stia ca nu vreau.
Hmmm, hmmmm! Imi inghit nemultumirea, inghit in sec vazand in minte cum mi se topeste inghetata la care am visat toata ziua, in timp ce ma felicitam, tot in gand, ca nu pusesem copilul vorbitor in tema ca sigur se lasa cu cantec. Si uit de afine.
Pana weekend-ul acesta cand s-a intors domnul acasa cu cele mai proaspete si brumate afine. Pretul decent-15 lei pe kg. Si am pus de o inghetata:
-am batut spuma doua albusuri in care am amestecat apoi doua galbenusuri bine frecate cu doua linguri de miere. Eu folosesc acum miere de tei pe care o tin la frigider si care s-a solidifiat. Amestecata cu galbenusurile a rezultat o pasta cremoasa si nu foarte moale. Am adaugat cam 100 ml smantana de casa, proaspata, batuta fara zahar si apoi fructele pasate.

Am amestecat bine si am pus la congelator. Am servit nu prea tarziu caci Du nu a fost inzestrat cu prea multa rabdare:

A iesit un pic cam prea dulce. Data viitoare m-as multumi doar cu o lingura de miere.
As fi pus si cateva boabe de zmeura dar asta e tot ce mi-a lasat Du:

Ce simplu e daca sunt relaxata!

De ceva timp, cu 2-3 zile inainte de a numara primele sase luni, Robert a insistat sa primeasca din mancarurile noastre. Cand vedea pe cineva mestecand parca incerca sa isi ia zborul si imi arata clar nemultumirea daca incercam sa il pun la san. Asa ca i-am mai strecurat in gura cate o firimitura de pepene galben, sau mar, sau para pana m-am dezmeticit eu ce si cum sa incep o noua diversifiacare.
Si am inceput. I-am fiert un ou cam trei minute (galbenusul era inca moale, doar albusul intarit pentru a-l putea evita), l-am adus, l-am prezentat, i-am aratat ce se face cu el si ne-am pus pe degustat. Rezultatul nu mi-a placut. Eu a trebuit sa si curat si daca ma gandesc bine eu nu eram pregatita pentru diversificare :). Ma gandesc totusi ca o lingurita a ajuns unde trebuie. Copilul-mai mult decat entuziast-a prins curaj si cum vedea pe cineva cu ceva mancare isi agita toate cele patru membre, mai sa sara din carut sau bratele ce il sustineau. Si am trecut la retete elaborate. I-am servit ciorba de oase atat cat a poftit, l-am imbiat si cu un ficat din primul pui din curtea noastra, ficat care pe Du il lasa rece dar pe Robert l-a incantat peste asteptarile mele si avocado in diverse combinatii.
Diversificarea noastra nu a mers insa prea departe lovindu-ne, la scurt timp, de niste simptome inexplicabile la acel moment (o varsatura dupa o jumatate de galbenus, apoi diaree si febra mentinuta la 38,8). Copilul moale nu mai cerea mancare si am petrecut iar aproape doua saptamani doar la san. Dupa vreo patru zile simptomele au primit si un nume: rujeola. Eruptia cutanata a imbunatatit dispozitia copilului dar nu atat cat sa reluam mesele solide. Laptele matern, cerut de multe ori in timpul zilei si de nenumarate ori in timpul noptii (ocazie cu care m-am "micsorat" vizibil), si-a facut bine treaba scutindu-ne de multe batai de cap.
Sigur, suntem considerati tare inapoiati de cei ai caror copii au debutat la 2-3 saptamani si care acum mananca "de-toate-fara-nici-o-problema", iar eu sunt considerata usor "fitzoasa", cu idei bizare.
Insa evoluam. Robert este un pofticios fara pereche si poate da gata cea mai "copioasa" masa ca apoi sa isi indese ambele maini in decolteul meu cerandu-si insistent drepturile.
Eu sunt o mama relaxata de aceasta data. Sunt atenta sa prind semnalele lui, acum foarte evidente daca au fast ascultate la timp. Asa stiu/simt/imi arata cand vrea mancare solida chiar daca nu e la vedere, stiu cand vrea lapte si stiu cand nu ii place ceea ce ii servesc si incerc cu altceva. Mananca atat singur cat si ajutat (common, trebuie sa curat dupa doi! Nu rezist mereu.), niciodata fortat si fara statistici. Atat cat vrea, ce vrea, cand vrea.
Am invatat sa imi ascult copilul si ce bine e!
Si asa incepem sa ne caram cu  geanta termoizolanta dupa noi, insa daca vreti sa carati mai putine genti pentru bebe macar pana implineste 6 luni, alaptati :)

Cum se fac clatitele cu doi copii mici in grija

Greu! Foarte greu!

 Si cu miere ca indulcitor :))

Exclusiv? Pai si se mai satura?!?

Ma plimb cu copiii pe strada. E seara, dar inca e abia suportabil de cald. Intalnesc o mamica cu o fetita de vreo trei ani care mananca dintr-un biscuit. Mai la distanta doi gemeni au intr-o mana un sarpe din jeleu si in cealalta cate o acadea. Du nu mananca de-astea. Ar fi cerut, poate, dar i-am spus ca nu sunt bune prezentand alternative. Mai departe un adult, singur, mananca dintr-un fruct. Toate acestea se intampla pe strada. Sub caldura inabusitoare ni se face sete tuturor si fiecare dintre noi ne hidratam cu ce putem. Doar ca atunci cand se hidrateaza/hraneste Robert simt instinctiv intepaturi ale ochilor curiosi strabatandu-mi tot corpul. Suntem pe strada, da, si mai sunt persoane care mananca dar nici unul asa ca noi. Ceilalti mananca pe cand Robert... Robert suge. Aud susoteli in urma noastra:
-De ce, daca ii e foame, nu ii da un biscuit? 
-Pai nu i-a dat nimic sa manance. Doar sa suga...
-Ha! Pai si se satura? Cum sa ii mai ajunga? Ia uite ce mare e!
-Ea zice ca e de ajuns...
Nu mai sunt intrebata direct, deci lumea incepe sa ma cunoasca.

Ce mi-a fost cel mai greu sa fac referitor la alaptare

Sau mai exact la incetarea ei.
L-am alaptat pe Du din a doua zi de viata pana in a 15-a luna. Cand s-a nascut el eram prea putin pregatita pentru ce avea sa urmeze. Cu trecerea timpului m-am tot gandit cine trebuia sa ma pregateasca? Cine ar fi putut-o sfatui pe acea fata tanara si infumurata, acea fata (departe de ceea ce inseamna femeie) ce credea ca le stie toate si ceea ce nu stie va invata atunci, pe moment, singura, ca doar ce poate fi atat de greu? Vine copilul, il iei acasa, el doarme, mananca, iar doarme... eu il hranesc, il schimb, il las sa doarma si imi reiau viata de unde a ramas. Cat de departe sunt de acele timpuri! Cat de bine era daca as fi vazut viitorul macar pe un an doi! As fi putut sa imi fac temele stiind ce va urma. Nu ca as avea regrete. Nu, eu ma consider norocoasa. Nu cu dureri mari la sani, febra nu cred ca a tinut mai mult de doua zile, ba la Robert nici nu prea a fost febra. Imi amintesc ca deja cand am ajuns cu bebelusul acasa nu ma mai dureau sanii si cum ii simteam angorjati se rezolva prin masaj circular. Mai tarziu, cand eu si Mr. Google am devenit prieteni de nedespartit, am aflat despre alaptarea exclusiva pana la 6 luni (prea tarziu pentru Du, diversificat la 4 luni, dar m-am revansat la Robert), despre alaptarea prelungita pe care eram hotarata sa o practic si din nou prea tarziu, de alaptarea in tandem.
Nu mi-a iesit partea cu alaptarea prelungita. Du abia implinise un an cand am descoperit, stupefiata, o noua sarcina. Au urmat cateva zile cu mii de indoieli in suflet. Cum vom face? Cum sa aranjam lucrurile ca Du sa nu sufere? Si grija principala: eu alaptez. Eu nu pot intarca! Eu nu pot privi copilul in ochi si sa ii refuz un drept pe care il are! Daca as fi stiut la timp! Imediat ce au aflat, rudele parca aveau o singura intrebare: cand il intarci? Ca:
-nu e bine pentru tine. Nu ma interseaza. Mie mi-e bine daca lui ii e bine.
-nu mai e laptele bun. Daca nu ii mai place, nu mai suge. Daca suge inseamna ca e bun.
-ii dauneaza copilului din burta. El e primul servit si abia apoi urmam Du si eu.
Insa toata presiunea, fara a sti ceva sigur (nu auzisem niciodata despre alaptarea in tandem, dar sa fi vazut?) m-a facut sa ma gandesc la o metoda de intarcare. L-am rugat pe Du sa incerce lapte de vaca, nu l-am mai alaptat decat cand si-a exprimat sigur si clar dorinta, la somn la fel, doar daca insista. Incet-incet a inceput sa nu se mai trezeasca noaptea, sau sa adoarma doar mangaiat. Simtea ca ceva nu mai merge, ca nu il mai pun la san cu acea daruire. Si atunci am aflat ca se poate! Ca pot alapta un copil desi il astept pe al doilea. Ca nu este nimic in neregula cu asta decat mintile inguste ale celor care nu vor sa vada mai departe de propria experienta. M-am relaxat. Nu l-am mai pus pe Du la san cu samburele indoielii in suflet ci cu incredere ca se poate, dar a fost totusi tarziu. Alaptarea lui, cu mese de lapte deja rarite, s-a incheiat o luna mai tarziu.
Singura mangaiere e ca nu a fost traumatizant pentru el. Du a ales momentul cand a refuzat sanul definitiv. Am mai insistat cateva zile dar nu am mai putut repara nimic. Poate nu i-a mai placut laptele? Poate ca nu a mai fost? As fi stiut raspunsurile daca eram mai bine informata.
Poate ca alaptarea in tandem nu era pentru mine. Poate nu m-as fi descurcat. Mai mult ca sigur ca nu m-as fi descurcat cu atata presiune din partea familiei avand si un nou nascut si tot ce urmeaza unei nasteri dar daca stiam la timp, cu ajutorul consortului nu cred ca era imposibil.
Este marele meu regret. Ca a fost ajutat sa nu mai suga. Am mai incercat mai tarziu, odata cu venirea lui Robert, sa il atasez dar nu a mai fost interesat.
Sper ca de data asta sa nu se mai intample nimic si Robert sa fie alaptat atat cat va cere. Ar fi prea frustrant sa nu...