Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Boba Montenegro. Sau care va place!



Nu o sa vorbesc despre cat de indicata, frumoasa sau necesara este purtarea copiilor. Sunt atatea articole pe tema aceasta incat se pot afla la un click tot atatea sau chiar mai multe informatii decat cele care m-au determinat pe mine sa fac fata cu brio atacurilor, sa imi ascult instinctele, sa imi ascult copiii atunci cand au nevoie sa fie tinuti in brate. Nici macar problemele oaselor bazinului nu m-au oprit.
Nici despre sistemele de purtare nu vreau sa aprofundez. Iarasi sunt atatea articole faine si la obiect ca pana si eu, cu cele doua maini stangi (aaa, sunt utilizatoare de mana stanga, in general???) am fost convinsa ca pot sa ma descurc cu un wrap. Si sunt atatea fete faine, specialiste in Babywearing, la care se poate apela!!! Deci cine vrea sa poarte va gasi si sistemul care sa i se potriveasca cel mai bine.

Idealul meu de carrieri l-am gasit in postarea asta (si am inteles ca intre timp s-au mai adaugat). Asa ma prinde o invidie :D de cate ori imi arunc cate un ochi! Simt ca i-as vrea si eu pe toti! Ca doar unul-doi nu imi mai ajung!
Dar, daca sunt norocoasa (si in general nu sunt), fetele de la kiddy au pus la bataie un Boba Carrier. Eu nu m-am putut decide intre eleganta celui din fotografie, Montenegro, si veselia celui Kangaroo asa ca pe cel de-al doilea l-am mentionat pe Facebook.
Asa ca draga domnule Random, daca vrei ca razboiul dintre noi doi sa ia sfarsit, fa-mi, te rog, placerea si alege-ma pe mine, da? Nu stiu cu care sa zic. In seara asta il prefer pe asta negru asa cum astazi, mai devreme, eram sigura ca il vreau pe celalalt. Ei, vezi? Te las si pe tine sa alegi ceva.

joi, 27 septembrie 2012

Bebelusi purtati

Se apropie saptamana internationala a bebelusilor purtati.
Inca intalnesc peste tot oameni surprinsi ca ne ducem copiii in brate. Si surpriza nu e totusi prea mare atunci cand purtatul este Robert, dar cand in dreptul capului meu rasare inca un cap blond, al unui copil de peste doi ani, ochii se deschid a mirare, limba plescaie nervoasa si buzele lasa cuvintele sa curga: dar ce-are, mama, de nu merge pe jos? Nu ar fi bine sa faca si el miscare?Nu are nimic. Vrea sa se simta la adapost de oamenii critici.
Mai rau este ca Du vrea doar in brate, fara nici un sistem de purtare si fratele lui mi-e teama ca ii calca pe urme. Dar daca ar veni la noi un  mei tai ce se gaseste intr-un magazin cu tot felul de "purtatoare"? Oare mi-as salva o parte din spate si maini?
Sau mai degraba sa imi fie teama ca ar trebui sa mai fac rost de unul? Caci la noi fiecare lucru e greu si indelung disputat si nu, nu castiga intotdeauna Du :)


De ce ne purtam copiii? Pentru ca ei ne cer, pentru ca lor le place, pentru ca si noua ne place!

marți, 25 septembrie 2012

30...+1???

Party nu a fost... inca. Zmeul Zmeilor are cea mai ocupata saptamana din viata :D.
Am inceput dimineata fata in fata, eu si oglinda, pentru o analiza minutioasa. Ah, de cand nu am mai avut un asemenea moment! Poate de-asta... Am gasit multe schimbari. Oh, nu, nu par alb! El este bine ascuns de culoarea castanie din tub. Cel mai tare m-au lovit cearcanele ce pareau ca nu se mai termina! Pana la brau... mai jos??? N-am avut liniste pana nu le-am gasit macar rezolvare virtuala. A mai aparut un rid mic aici, altul mai adanc pe colo dar cu acelea am decis ca pot supravietui.
Am mancat prajitura adaptata copiilor, doar eu cu Du, pe ascuns, sa nu ne vada Robert, dar nici nu trebuia sa luam masuri Robert fiind prea ocupat cu un piept (de pui) si un san (de-al meu). Capul familiei nu a raspuns la apel, deci a trebuit sa se multumeasca cu "oasele". L-am iertat totusi cand mi-a fluturat un trandafir rosu prin fata...

Si intrucat tortul profi vine in weekend... le imprumutam pe-astea de la Iepurasul:
    
Nu m-am putut opri la unul :D!

LE: Alooo! Consortul??? Nu, nu scapi fara cadou! Dar hai sa iti dau eu un pont: gasesti aici haine pentru femei  la preturi super ok, asa, ca pentru economistii familiei :)). Ai grija, insa! Nu se accepta doar manusi lungi de dama :D

duminică, 23 septembrie 2012

(Auto)Diversificare

Robert nu se dezminte. Mananca mult dar selectiv. Nu vrea galbenus de ou dar moare dupa fasole verde cu usturoi, nu deschide ciocul in fata linguritei cu supa dar ficatul fiert in supa de oase il devoreaza. Fructele par a nu ajunge destul de repede in gura lui. Se enerveaza tare cand le scapa, isi agita mainile si urla rau cand scapa fructul jos si eu nu am sarit in aceeasi secunda sa il ajut la recuperare. Iarasi lingurita cu iaurt ramane in fata ciocului inchis. Ma intreb oare cum stie ce e in lingura fara sa guste? Ii place morcovul murat dar nu se da in vant dupa piureuri. Foarte diferit de Du, Robert nu mananca mancare pasata. A refuzat-o de la inceput. Si atunci m-am gandit la autodiversificare. Il las sa se picteze cu rosul piersicilor, in nuantele maro ale ficatului, cu galbenul prunelor sau movul murelor. Sunt si momente (si nu sunt putine, asa cum mi-as dori) cand ma simt epuizata, cand ma gandesc ca ultimul lucru de care as avea nevoie e curatatul dupa un copil ce nimereste mai degraba hainele decat gura si atunci intervin si ii picur farame de mancare direct in gura. Nu pare nemultumit dar nici eu nu cred ca il inteleg 100%.
Nu vrea apa. Suge foarte mult. Uneori ma intreb de unde mai gaseste. Si totusi, refuzand sistematic supele, am crezut ca are nevoie de apa. Dar nu. Cere cana dar in momentul in care apa ajunge la buzele lui se scutura tot ca si cand s-ar speria. Am incercat cu lingura si m-am lovit de acelasi fenomen. Apoi am vrut sa testez daca are acelasi rezultat orice lichid si i-am servit suc de mere facut de noi din mere 100% naturale (nestropite, netratate). Surpriza! I-a placut. Dar ce e dulce si nu ii place lui Robert?!? Acum il mai intreb uneori daca vrea apa. Sunt si dati in care bea cateva picaturi dar de cele mai multe ori sunt refuzata.
Sunt la al doilea copil. De la prima diversificare si pana acum dieta familiei s-a schimbat atat de mult incat Robert poate sta linistit cu noi la masa. Painea inca ii este refuzata si ma tot gandesc la alt aliment interzis, dar nu gasesc. Carne am doar din surse proprii sau de incredere, legumele sunt din gradina personala, la fel si fructele. Iar eu sunt fericita ca nu trebuie sa imi mai bat capul si cu un regim special pentru bebelus. Am incercat doar cu niste biscuiti fara gluten de la Organix. I-au placut, dar nu a apucat prea multi ca Du a prins pachetul si nu i-a mai dat drumul decat cand a fost goala. Deh, atitudine de frate mai mare! Inca nu a facut cunostinta cu nici un borcanel si sper ca asa sa ramana.
Si niste dovezi:



 Am uitat sa zic de pasiunea lui pentru frunze... Si ca avem nevoie de alti papuci Tikki :)















Noua nu ne-au trebuit prea multe pentru masa bebelusului insa puteti gasi  aici mai multe produse pentru bebe.

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Gradinita-primele impresii

Vreau la gradinita!
Asa a venit raspunsul la intrebarea ce ne chinuia de ceva timp. Mi se pare prea mic, spuneam de fiecare data cand balanta inclina spre afirmativ. Dar, vezi? Are nevoie de socializare, ataca subiectul sensibil consortul de fiecare data cand ne desparteam de copii noaptea, cu tot drumul presarat cu urletele copilului propriu. Pana in prima zi de gradinita cand copilul a facut singur alegerea. 
Am plecat tarziu, spre ora 10:00, dupa lungi si pregatitoare discutii. A vrut sa stam cu el. I-am spus de fiecare data cand am iesit pentru diverse motive ca sunt afara, cu tati si Robert. Am iesit doar cand a fost de acord si nu a venit niciodata dupa noi dar a stiut sigur ca nu plecam pentru ca nu l-am pacalit niciodata. Nu a parut deranjat de plansul copiilor ce realizau, unul cate unul, ca mamicile lor au plecat, furisandu-se. "Doamna" cea noua careia i s-au plasat "plangaciosii" era complet depasita de situatie. Pe cine sa consoleze? Cum sa ii impace? Sunt copii majoritatea sub, sau in jur de 3 ani. A vrut sa cheme parintii dar de unde sa ii mai ia? Probabil isi serveau cafeaua in liniste.
Si, ca o paranteza, mi s-a parut tare bizar ca exista o educatoare care lucreaza doar cu copiii mai mari in timp ce cealalta (sunt doar doua caci nu sunt copii prea multi) ia vesnic grupa mica. O fi vreo politica interna? Nu am reusit inca sa inteleg.
Mai tarziu, cand mamicile au inceput sa apara, una cate una, sa isi culeaga progeniturile, una din ele m-a intrebat cu ingrijorare in glas: - A mai plans David al meu?
-A plans aproape tot timpul.
-Eh, lasa ca trebuie sa se invete.
Pam-pam.
Nu am mai avut raspuns. Sa se invete atunci!
Mie nu mi-a placut. Alte variante inca nu exista. Pentru a gasi o gradinita cat de cat ok ar trebui sa facem zilnic 30, poate chiar 40 km si nu pot cu doi copii dupa mine. Si spun cat de cat ok pentru ca vorbind cu una din educatoarele de la o gradinita pe care o vedeam printre cele mai bune, am indraznit sa o intreb ele cum consoleaza copiii care plang dupa mamici. Mi-a spus simplu: Cum sa ii consolam? Se invata! Si nu vreau sa imi amintesc si alte istorisiri despre dezvatatul de suzeta/deget sau alte obiceiuri proaste pe care le pot avea copiii de 2 ani+. Iar Du inca suge degetul.
Nu mi-a placut modul cum abordeaza 'doamna' problemele (mami s-a dus sa iti cumpere bomboane, nu iti mai aduce nimic daca mai plangi. Lasa usa ca nu mergem afara acum. Vrei sa iti rupi mana?, Daca nu colorezi pe carte ti-o iau. Si lista continua la nesfarsit). Sigur ca as putea discuta cu dansa despre ce accept in educatia lui Du si despre ce nu trebuie, dar oare ar folosi la ceva cand vor fi atatea alte exemple?
Nu mi-a placut parchetul care parea plin de praf, toaletele mult prea inalte pentru copii asa de mici (chiar daca nu ar avea nevoie de ajutor nu ar reusi niciodata sa-si rezolve necesitatile singur), sala unde mananca si mobilierul acesteia.
Nu mi-a placut ca a doua zi copiii nu au mai fost scosi la aer. A fost o zi cu nori dar nu era frig. Eu purtam doar un bolero subtirel peste un maiou mai decoltat (deh, alaptarea!) si copiii o bluza peste cate un body gen maiou. Oare iarna nu ies deloc? Voi intreba. Deja imi fac o lista cu intrebari.
Nu mi-a placut agresivitatea copiilor, activitatile de grup. Mi s-a parut incredibil ca se poate pretinde unor copii sub 3 ani sa stea 30-60 minute pe scaun sa coloreze, toti, fara exceptie si apoi sa faca liniste sa asculte o poezie cand deja vreo trei plangeau dupa mama. Eu ma gandesc ca Du nici dupa vreo luna nu o sa stea el cuminte in scaunel sa coloreze, sau sa asculte, sau alte activitati daca pe el nu il intereseaza.
Oare asa este peste tot in Romania?

Anul acesta, daca va mai vrea, ne pregatim cu penare si jocuri creative profi de la Noriel. Si cine stie ce-mi mai scapa in cos cu atatea reduceri pe site-ul lor...

vineri, 14 septembrie 2012

Cea mai buna tocanita de rosii

O zi ca multe altele, mai mult decat aglomerata. Incepusem de dimineata lupta inghesuitului intr-o galeata mare a trei verze potrivite, ceva morcov, rosii necoapte, sfecla rosie... da, muraturi traditionale. Copiii se luptau si ei pentru a prinde o cat mai mare portie din bratele mele. Nici vorba de mic dejun si in ritmul asta incepusem sa ma tem si pentru pranz. Noroc ca consortul imi lasase cafeaua facuta, caci o cafea rece e muuult mai buna decat o cafea lipsa, mai ales dupa noptile mele facute farame de Robert. Nu imi dau seama de scurgerea orelor decat cand aud buzduganul (aka telefonul) Zmeului batand cu zgomot in poarta (creierul meu obosit), semn ca nu mai e mult si ajunge acasa. Mancare lipsa. Abia reusisem sa pregatesc cate ceva pentu copii. Alerg repede in gradina ursului si culeg cateva rosii, rup vreo doi morcovi pana reusesc sa scot unul intreg (graba mare dom'le), la fel si doua radacini de patrunjel, doi ardei si pescuiesc din mers si o ceapa. Spal, curat, toc ceapa si ardeiul si le pun la calit intr-o lingura de ulei, rad morcovul si patrunjelul, le arunc in oala unde las totul inca 2-3 minute, timp in care toc rosiile deja spalate. Las la foc mic pana scade sucul lasat de rosii. Caut frunzele de la radacinile de patrunjel. Nu imi pot imagina unde le-am putut pune pana vad un colt inverzit cand deschid usa spre cos. Greseala! Mare greseala! Sigur ca patrunjel e destul, dar ca sa ajung la el trebuie sa alerg vreo 50 m garduri, treaba deloc usoara cu doi copii mici agatati de colturile fustei.
Eu condimente de la market nu mai folosesc de ani de zile. Vegeta si alte secrete ale gustului nu au ce cauta la mine in oale iar verdeturi prefer sa cultiv eu, personal, ca sa nu existe nici un dubiu asupra calitatii. Deschid totusi usa frigiderului cu speranta in suflet si descopar un mix de condimente primit in Cutia Verde de iulie si ramas neincercat, nu stiu de ce ca e tare bun. Torn peste tocanita mea o cantitate nu foarte generoasa, din teama de nou, dupa ce opresc focul si respir usurata: am terminaaaat! Nu mai mult de doua ori caci cei doi copii s-au simtit neglijati prea mult timp. Unul vrea sa il prind, altul vrea sa suga...
Si ajunge si Zmeul acasa... Dupa ce a mancat doua farfurii (este una din mancarurile lui preferate de vara) ma intreaba daca am pus cimbru. Ii spun ca am pus ceva, nu stiu exact ce, dar ii arat mai tarziu. A spus ca este cea mai buna tocanita pe care a mancat-o. Si ar vrea si maine! Si poimaine! Si daca nu am timp pot sa fac cand vine el de la serviciu ca sa stea cu copiii :).