Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

vineri, 25 noiembrie 2011

Copilul meu cere

De toate. Cu tupeul tuturor celor 19 luni pe care le detine.
Dimineata, la maxim 7:30, cand abia deschide ochii se ridica in sezut si spune poruncitor: am-am ca el vrea djo. Cobor impletecindu-ma din pat si iau papuceii cu catei si ii pun in picioare dupa care trece peste mine si coboara din pat. Suceste un tractor, invarte o masina, imi cere pernele sa faca dealuri pentru tractoare si masini maaa (adica mari), apoi deschide usa, se intoarce spre mine si spune mai mult decat poruncitor: papa. Doamne, atunci chiar trebuie sa ma dau jos din pat sa ii fac papa. Dar macar de m-ar lasa!!! Abia apuc sa spal quinoa si sa o pun la fiert si cum iau primul fruct sa il curat ca sa il pun in blender vine, ridica mainile spre mine si numai ce il aud: babu. 
Mamico, te ia mami in brate imediat, stai numai sa punem marul asta in blender ca mami inca nu stie sa curete fructele cu tine in brate. Doar un minut...
Baaaabuuuuu.....
Mami imediat. Uite, aproape am treminat. Uite mami iti da mamica mar.
Babubaaaa!!!!
Bine, ia banana. Mai vrei? Iti daaau. Tine! Numai lasa-ma sa pun si eu fructele astea in....
Babuuuuuu...
Gata, vino!
Si pasez (asta deja stiu sa fac) cu el in brate, amestec quinoa tot cu el in brate si in sfarsit il servesc.
Apoi nu conteaza ca afara sunt 0 grade. Isi aduce tacticos ghetutele, imi cere geaca din cuier, mi le pune in pat si imi arata picioarele spunand: tatza! Ii scot papuceii, il imbrac/incalt si se duce la usa: uta!  Bine, usa. Stai macar sa ma imbrac si eu....
Si afara povestea continua. Nu vreau pe aici, vreau pe acolo. Nuuuu, "apo" (inapoi)! Vreau la tractoare (moment in care le adresez in gand niste cuvinte celor care toooot lucreaza pe strada si nu mai termina).
Ajunsi inapoi in casa, plictisit de masini si tractoare, se duce si scoate toata incaltamintea mormaind: astea bebe, celelalte ma (mari) si se intoarce cu cei mai rosii si cu toc pantofi ai mei. Ma pune sa ridic picioarele, imi scoate papucii si imi da pantofii. Doamne, bine ca nu ma pune sa ies asa afara!
Intrebat de nenumarate ori daca vrea sa manance imi spune foarte clar: NU. Dar atunci cand se hotaraste ca vrea, se duce la frigider, trage de usa, se uita in spate sa vada daca merg dupa el si imi spune in stilul propriu: papa!  Bine, dar ce? Vai, daca deschid frigiderul!!! Si incepe sa ceara iar: tutu (struguri)! Nu avem! Tati! Da, aduce tati cand vine. Reuseste sa deschida usa frigiderului: dadudaaaa!!!!! Avem iaurt, da, iti dau. Apoi iarasi, vrea mar, portocala si nici nu ma pot gandi ce ar mai pofti el ca imi cere de toate!
De ce imi cere? Poate pentru ca i-am permis sa aiba propriile lui gusturi si pareri? Aici imi vine un exemplu elocvent in minte: eram cu copiii sorei personale si cu sotul ei (ea lipsea din tara si ma rugase sa o suplinesc in limitele posibilului) la cumparaturi. Baietii ma asteptam sa fie mai lipsiti de interes dar de la nepoata mea aveam cu totul alte asteptari caci mai discutasem despre ce i-ar placea. Mentionez ca era pe clasa a 5-a, deci avea undeva la 12 ani, varsta la care micile adolescente se manifesta din plin. Ei bine, intrebata asupra unui produs sau altul nu spunea nimic. I-am zis: "mai fata, tu o sa porti lucrurile astea. Eu te intreb ce preferi. Din moment ce sunt aici, am eu grija sa accepte si tatal tau daca de asta ti-e teama." A inceput, destul de timid, sa fie mai cooperanta. Inutil sa spun ca acelasi lucru s-a intamplat si cu baietii. Acest lucru s-a intamplat acum multi ani dar m-am tot gandit de ce? De ce doar cu mine copiii puteau spune ce si-ar dori si cu parintii de fata nu? Poate ca nu li s-a permis? Poate din cauza dresajului pe care l-am invatat noi in copilaria noastra (si aici eu am mult si zilnic de luptat cu multe "invataturi" pe care le-am primit si pe care nu vreau sa le transmit mai departe copilului meu gen: nu trebuie sa ii faci poftele, vai cum il mai lasi sa faca ce vrea cu tine, daca nu te impui n-o sa iasa nimic din el, copilul nu are voie sa..... sa....... si mai ales sa.....) si de care nu stim cum sa ne detasam si facem la fel cu copiii nostri? Ca doar un copil trebuie sa asculte!!! Dar parintii? Oare ei nu trebuie sa asculte copilul?
Eu imi doresc ca copilul meu sa imi spuna ce doreste, ce ii place si chiar daca nu sunt de acord putem vorbi, negocia si in final ajungem la un consens, dar vreau sa ii cunosc punctul de vedere iar el sa fie liber sa se exprime si mai ales sa stie ca e ascultat si, sper eu, si inteles. Sa nu ii fie teama ca va fi repezit sau, si mai rau, ca daca va insista va fi lovit. Si ce daca este mic? Nu este normal sa aiba preferinte? Eu cum ma simt daca vreau ciocolata si primesc ciorba? Si ciorba e buna dar daca eu nu vreau atunci? De ce sa tac si sa o mananc? Doar pentru ca cineva stie ce e bine pentru mine? Sau crede ca stie? Eu am posibilitatea sa protestez, sa ma cert si in final sa primesc ciocolata dar copilul meu? Daca il bruschez/cert/lovesc oare nu va crede ca el nu are dreptul sa primeasca ce doreste desi a vazut ca acel lucru exista? Mi-e greu si uneori foarte greu sa trec peste principiile care mi-au fost induse si lupt poate zilnic (sau de cateori pe zi) ca sa nu am un copil robotizat caruia sa ii spun vino si sa vina sau nu e voie si sa tresara indepartandu-se imediat. Nu vreau ca si copilul meu sa se trezeasca la maturitate cu aceeasi lipsa de incredere in el cu care am avut eu atat de mult imp de luptat. Si mai cred ca totul incepe de acum, de cand ei sunt foarte mici...
Copilul meu primeste!

joi, 24 noiembrie 2011

Alaptatul. Cel nocturn

Prima mea experienta in alaptat s-a incheiat cand copilul avea 15 luni, adica cu 4 luni in urma. Totul s-a terminat treptat si "ajutorul" pe care l-am dat copilului in renuntarea la san a constat in faptul ca nu i-am mai oferit eu sanul ci am asteptat sa il ceara (nici nu i l-am refuzat) suplimentand si cu o canuta cu alt lapte. Am optat pentru aceasta deoarece cand micutul a implinit 12 luni am constatat ivirea unei noi sarcini, insa si acum regret "ajutorul pe care i l-am dat influentata mai mult sau mai putin de persoanele din jurul meu care au mizat pe sanatatea mea precara din acea perioada. Dar nu voi scrie acum despre regretele mele caci aceasta este o postare despre alaptat pe timp de noapte.
Cred ca cele mai multe mamici, chiar si cele cu adevarat pregatite si informate, au avut parte de cele mai diverse surprize si lucruri neasteptate atunci cand au dat nastere unui copil. In timpul celor 9 luni de sarcina evident ca cercul meu de prietene era format in mare parte de mamici si viitoare mamici cu care schimbam impresii. Am fost astfel sfatuita sa ma odihnesc cat mai mult ca dupa nastere "voi vedea eu". La unele lamentari ale mele, cand eram in maternitate de 7 zile si nascusem deja de 6, ca as vrea acasa cineva mi-a spus: lasa, fii multumita ca acasa o sa te trezesti toata noaptea, nu la trei ore si cu pauza de 6 ore intre 0:00 si 6:00. M-am gandit ca da, asa s-ar putea sa fie, dar nu mai voiam sa ma duc la trei ore sa imi vad propriul copil si eu am luat lucrurile astea (gen trezit nocturn) destul de usor caci foarte rar am avut probleme cu trezitul si sunt de cand ma stiu destul de matinala.
Intradevar, odata ajunsa acasa am constatat ca pe langa trezitul de 3-4-5 ori pe noapte pentru supt trebuia schimbat si scutecul ceea ce in maternitate nu faceam eu, operatiuni ce insumau destul de mult timp la o mama neindemanatica. Asta m-a facut sa ma simt epuizata in unele zile dar, in astfel de zile profitam de somnul copilului si adormeam si eu de multe ori cu el peste burtica mea.
Mai pe la 6-7 luni, cand multe mamici se laudau cu cel mult o trezire pe noapte plus una intre orele 6:00 si 7:00 (eu trezirile de la 6:00 incolo le numeam de zi :)) m-au facut sa suplimentez suptul de seara cu biberon tot cu lapte matern (nu a primit alt lapte pana la 15 luni) dar rezultatul a fost acelasi: adormit la 21:00, trezit la 23:00, 2:00, 3:00, 5:00 si apoi fara numar intre 6:00 si 8:00-9:00. Am mai fost sfatuita sa incerc cu niste cereale ceea ce, in prostia mea, am si facut pentru doua-trei seri dupa care, rezultatul fiind inexistent, am renuntat si nici nu am mai incercat sa modific ritmul copilului. Mi-am zis ca daca se trezeste cu siguranta ca are el un motiv si eu sunt acolo pentru el, de ce sa incerc sa il dresez cumva cand pot sa ii dau lapte si alintari cat doreste? Si asa am facut.
Atunci cand eram intrebata daca se mai trezeste noaptea (asta undeva pe la un an) si raspundeam ca da, de cateva ori (cel putin 3) eram oarecum indrumata sa il intarc sau sa ii dau o masa de mancare solida seara. Am raspuns simplu: sorry, dar copilul meu nu va servi sarmale seara (inca nu serveste deloc). Eu urmaresc sa ne fie bine amandurora si nu doar acum ci si mai tarziu. Rezultatul? Am fost caracterizata ca fiind o mama foarte stricta si nu neaparat in sensul bun. 
Undeva pe la 14 luni trezirile nocturne s-au rarit la maxim doua si inca mai cerea san cand il adormeam si dimineata la trezire cand renuntase definitiv la trezirile din timpul noptii.
Acum nu mai suge, dar uneori se trezeste si ma striga sau doar imi cauta parul cu manutele pentru ca apoi sa adoarma imediat. Ceea ce vreau sa spun cu asta este ca nu cred ca un copil se trezeste noaptea pentru ca nu este satul sau pentru ca laptele matern nu este la fel de consistent ca cel formula. Nevoile lui pot fi si de alta natura, dar prin alaptat el stie ca mamica lui este langa el iar el este in siguranta.
Ca si concluzie nu pot spune ca mie personal mi-a fost greu sa ma trezesc noaptea, dar, cum am spus, niciodata nu am simtit nevoia acuta de somn. Cu exceptii desigur, cum ar fi o noapte pierduta, sau un program deosebit de incarcat sustinut mai multe zile consecutiv, dar cred ca organismul nostru este programat in asa fel incat sa faca fata nevoilor unui bebelus fie ca asta presupune multe treziri pe noapte pentru supt sau, dimpotriva, un program mai mult decat obositor in timpul zilei la un copil nealaptat sa zicem. Si spun asta pentru ca noi (eu si copilul) ne-am inteles destul de bine si am rezolvat multe crize si dureri prin alaptat zi si noapte.
Acum ma pregatesc pentru a doua experienta si da, mi-e teama ca va fi mult mai greu pentru ca ziua ma epuizeaza copilul actual in asa fel ca cu toate insomniile generale ale gravidelor eu dupa ce imi asez capul pe perna ma mai trezeste doar fi-miu cand se semi-trezeste si incepe sa ma traga de par, ca altfel s-a mai trezit el si a adormit in sezut cu capul peste mine fara sa simt ceva pana ce l-a asezat sotul intr-o pozitie decenta de somn. Dar asta nu ma face sa vreau mai putin sa alaptez. Dimpotriva, daca voi intampina probleme de data asta stiu cui sa ma adresez.
Ma ajuti, Rox, asa-i?

miercuri, 23 noiembrie 2011

Scutecit. Textil...

In urma cu 6-7 luni am decis impreuna cu domnul sot schimbarea scutecului de unica folosinta cu cele textile. Motivul? Pai partea economica, desigur. Mint!!! Daca ar fi sa ii cred pe cei ce descriu zodiile probabil ca cea mai potrivita caracteristica a zodiei mele (referitoare la mine) este comoditatea. Si ce poate fi mai comod decat sa pui un pampers, sa schimbi un pampers si sa arunci un pampers? Ha??? Deci partea economica a servit pentru tati care intelege muuult mai bine niste calcule matematice decat tot ce simte si poate explica o mamica sensibila care de dragul copilului renunta pana si la proverbiala comoditate. Ceea ce cu adevarat m-a facut sa schimb scutecele a fost acea perioada din luna de 3-5 zile in care trebuia sa folosesc niste chestii numite absorbante (de mai mult de 7 luni sunt o fericita la capitolul asta). In timpul sarcinii si apoi cateva luni dupa nastere nu am stiut, da, nu am stiut de existenta lor si scutece traditionale am spus clar: NU. Cand le-am aflat pe cele lavabile nu am reactionat in nici un fel. Am zis bine ca sunt, sa le foloseasca cine vrea. Noi punem pampers. Dar mai apoi ma tot gandeam, schimband scutec dupa scutec, oare bebelusul meu ce senzatie are toata ziua, inchis intr-un plastic? Aceea pentru care eu ma plang ca trebuie sa o suport pentru muuuult mai putin timp? El nu poate nici macar sa se planga, micutul! El doar suporta. Si astfel am inceput sa ma documentez, sa citesc, sa ma informez. Rezultatul? Am devenit fericita posesoare a unui set de 5 scutece pop-in si un bumgenius organic. De proba, mi-am zis. Proba nu s-a dovedit atat de infricosatoare pe cat ma temeam eu si astel am mai achizitionat 3 bum genius cu buzunar si 4 patapum tot cu buzunar, toate in culori vesele, frumoase. Si am pornit la drum. Pentru putin timp ne-am inteles bine, eu si scutecele, ca au inceput sa apara incidente. Legate mai ales de miros. Din cauza sarcinii nu mai puteam schimba copilul si asta se intampla mai ales dimineata si cand aveam cate o zi mai proasta, motiv pentru care am decis folosirea unui pampers pe timp de noapte cand oricum mai aveam incidente legate de absorbtie (nu stiu cum se face dar si acum cand nu mai suge si nu se trezeste noaptea, la trezire dimineata ne intampina un scutec destul de plin). A urmat o perioada de 3-4 luni in care am folosit alternativ pampers si scutec textil, dupa starea in care ma aflam caci daca la prima ora schimbam un scutec textil pai nu mai intelegeam nimic din ziua respectiva petrecand cea mai mare parte aplecata peste chiuveta...
Dar cu timpul starea mea s-a ameliorat si am reluat si scutecitul textil. Asa am constatat ca scutecele patapum sunt (cel putin mie mi se pare) mai mari si dupa ce am avut mici incidente am redus un rand de capse si acum sunt ok. La fel si cele bumgenius, un pic mai mici decat patapum dar mai mari decat pop-in si ele au fost micsorate dar tot dupa accidente. Am descoperit si secretul unei hartii de protectie bune si asta tot pe propria mea piele (sau mai degraba a bebelusului). Pentru inceput am avut hartie ultra utilizabila de mai multe ori dar mai ales extrem de protectoare. Atat doar ca putin mica pe latime. In rest numai cuvinte de lauda. O foloseam la fiecare scutec schimbat (copilul meu mananca multe fructe si supe si piureuri si este de imaginat rezultatul, nu?). Dar cu timpul s-a terminat si eu, intr-un moment de proasta inspiratie, comandand produse de pe un site si vazand si hartie pentru protectia scutecului, am luat de acolo. Nicodata nu voi mai folosi alta hartie. Este mult, mult inferioara celei ultra. Am inceput sa folosesc cate doua odata dar degeaba caci acum am un scutec pe care nu reusesc sa il curat cu nimic. Nimic insemnand vanish si detergent bio din bila de bou. Mai ramasesera mici pete si pe alte scutece dar s-au dus la urmatoarea spalare dupa ce le-am pus mai mult timp cu vanish. A ramas doar cel bumgenius organic (verde, foarte frumos) caruia chiar nu stiu ce sa ii fac. Ma gandisem si la inalbitor dar am citit ca nu e recomandat. Mai cautam solutii pana vom gasi. Le-am spalat pana acum la 40 de grade, cu detergent extrem de putin (am respectat insturctiunile), doar cele colorate in nuante "ciocolatii" le-am pus imediat dupa schimbat in apa cu vanish si s-au curatat bine. Mai putin cel amintit mai sus.
Personal le prefer uneori pe cele cu buzunar, mai putin cand trebuie sa le pun inserturile (am spus, sunt comoda), treaba care se face mai usor la pop-in. Inserturile li se usuca mult mai repede decat celor pop-in si asta conteaza mai ales acum cand le usuc in interior, pe langa surse de caldura. Dar probabil ca este chestie tot de dispozitie caci altfel nu imi explic de ce avand la dispozitie atat scutece cu buzunar cat si pop-in de multe ori intind mana nehotarata si ma intorc cu un pop-in.
Acum folosesc scutece textile in timpul zilei si pampers noaptea si uneori cand raman fara nici un textil disponibil caci cateodata copilul meu se gandeste sa imi faca surprize. Adica dupa 15 minute de la schimbat imi spune ca a facut "tata" (a se citi "c" in loc de "t", dar e mic si el ce sa faca daca nu poate sa il zica?). Si apoi, dupa nici o ora imi spune iar, acelasi lucru. Da, stiu, mi-ar mai trebui cateva, dar... Nici macar nu ma pot decide de care as mai vrea caci sunt atatea modele frumoase pe care as vrea sa le am... Si copilul cel mic va avea nevoie de mai multe caci eu nu ma vad spaland zilnic. Se mai impune o "vizita" virtuala pe la Adelle.ro.

vineri, 18 noiembrie 2011

Zaharul - recomandat copiilor???

Mi s-a intamplat, nu de putine ori, sa fiu nevoita sa refuz anumite dulciuri oferite copilului meu. Rezultatul era aproape tot de atatea dati explicatii si dispute interminabile in care eu primeam argumente de genul: are peste un an nu? pai eu ii dau de mult, ca copiii au nevoie de zahar, ii ajuta la fixarea calciului (poftim???), mie mi-a recomandat cel mai tare pediatru din capitala, nu mult, sa ii dau cate un kinder pe zi, sau a, ii poti da caci nu sunt din comert, le-am facut in casa si multe altele, la fel de insistente caci doar o sa inteleg ca refuzandu-i copilului respectiva prajitura ii fac cel mai mare rau. Eu sunt dependenta de dulciuri. Am aflat ani mai tarziu si de ce: am glicemia sub limita normala si datorit obisnuintei de a devora tot ce gaseam mai atractiv prin supermarketuri fac mari eforturi acum sa ma limitez (relativ) la miere si fructe. Ultimul lucru pe care l-as dori ar fi ca si copilul meu sa invete aceleasi obiceiuri cu efecte secundare nebanuite.
Dar ceea ce voiam sa spun este ca saptamana asta am auzit pe la stiri ca Romania este tara cu cei mai multi copii ce sufera de diabet. De ce? Din lipsa informatiei? Din lipsa banilor (sigur ca mierea este mai scumpa si siropul de agave la fel si toti inlocuitorii zaharului, stiu asta)? Dar pe urma avem bani sa ne tratam? Avem puterea sa ne uitam in ochii copilului cand va fi suficient de mare si va intreba toti copiii mananca. Eu de ce nu pot? si sa ii refuzam lucrul cerut? Ce explicatii vom gasi? Desi am primit multe rosii in cap (inclusiv de la persoane la care nu m-am asteptat), am fost/sunt considerata o mama prea stricta eu am ales sa merg pe principiul mai bine previn decat sa tratez. Singurul sprijin a fost sotul. Lui a meritat sa ii explic ca da, s-ar putea sa cheltuiesc mai mult acum (bani,efort, timp) dar totul este pentru sanatatea copilului. Da, mi-ar fi mult mai usor sa ii trantesc in farfurie un ochi si doua felii de salam decat sa stau in bucatarie de trei ori pe zi si muuult mai usor sa ii cumpar o prajitura decat sa stau sa caut si apoi sa fac prajiturele cu fructe si miere etc. Dar nu mi-e mie mai bine asa? Am oroare de spitale, dar nici nu ma pot gandi cum mi-as putea privi copilul suferind de cine stie ce afectiuni, intrebandu-ma eu cat la suta sunt vinovata?!?
Nu pot spune ca copilul meu nu stie ce e zaharul. Shame on me dar ii servesc uneori fructe din compot intrucat iarna nu dispun de o livada eco si am preferat sa conserv fructe decat sa le cumpar din piete sau marketuri (caci am vazut cum sunt produse) preferand raul cel mai mic. Dar nu pot sa ii intind copilului meu o ciocolata sau prajitura. Prefer mai bine rosiile (in cap). 

joi, 3 noiembrie 2011

18 luni

Nu stiu ce noutati ar fi de notat in aceasta luna. Poate pentru ca nu sunt s-au nu le-am vazut eu caci pentru mine lunile trec din ce in ce mai greu.
Este mult mai interesat de jocurile cu copii si abia pot sa il iau de la acestia pentru diversele activitati gen mancat, schimbat, dormit, incalzit mainile pentru cinci minute.
Nu am mai incercat nici un aliment nou, doar combinatii noi (ex: cartof cu dovlecel sub forma de piure).
Sunt in continuare uimita de felul in care incearca sa reproduca orice cuvant nou. In mod propriu, se intelege, cu putine sunete. Sunt sunete pe care le spune individual dar nu in cuvinte cum ar fi: c,r chiar si l, iar cel mai des folosite: p, t, b pe langa toate vocalele caci la acestea nu are probleme. Asa ca sunt pusa de nenumarate ori pe zi sa pun "babiba" (bateriile) inapoi in masinuta ce mai apoi este trantita de parchet pana ce acestea sar din nou, pusa sa scot mingile din cele mai obscure locuri puse acolo special pentru acest scop, sa desfac si sa pun iar diverse capace, sa pun si sa iau "bobul" (dopul) sticlei, sa pun si sa golesc apa din canuta lui etc. Imi cere mar pentru a lua de doua ori din el si apoi il arunca si la cinci minute cand imi iau si eu unul, vine repede-repede si mi-l cere, mananca putin si mi-l inapoiaza.
Cu toata prudenta de care pare sa dea dovada astazi a cazut capatand cel mai mare cucui in frunte pe care l-a avut. A varsat lacrimi multe si amare dar nu pentru mult timp desi nu i-am distras cu nimic atentia, explicandu-mi cum a cazut si corpul ascutit de care s-a lovit (era un fel de pâră) asteptand probabil sa cert/bat corpul respectiv cum i s-a mai aratat desi am insistat sa nu, la fel cum i se distrage sistematic atentia atunci cand se loveste (ultima data cu o felie de cozonac, spre stupoarea mea). Ca o paranteza: nu reusesc sa inteleg cum, desi nu primesc ajutor in cresterea copilului gen luat copil cateva ore (macar una) de pe capul mamei , unora li se pare normal sa intervina atunci cand copilul scanceste ca nu poate (din nerabdare) sa intoarca un carut la care impinge desi eu sunt la un pas si nu intervin, ca vreau sa gaseasca el solutia si nu sa astepte intotdeauna ajutor. Ajutor pe care il cere atunci cand constata ca chiar nu poate sa realizeze ceea ce vrea. Sau cum poate veni cineva sa-ti cheme propriul copil din brate atunci cand, din diverse motive plange. Pot doar sa inteleg ca persoana respectiva ma considera incapabila, nu?
Astept, in zadar pana acum, momentul cand piticul meu va avea placerea sa se aseze si la olita, pana acum orice incercari de a-l tine macar doua minute soldandu-se cu multe urlete. Stie cand face "tata" caci il vad si il intreb ce face si el imi raspunde senin: "tata". Cand ii asez scutecele vine la mine razand si cu manuta indreptata spre ele spune iarasi: "tata". Si eu ii raspund ca da si ii explic ca el este baietel mare si ca ar trebui sa foloseasca olita caci acesta este scopul in care a fost cumparata acum muuuult timp, nu ca sa ne jucam cu ea, iar el nu si nu, ca el vrea tot in scutec. Si atunci ce sa fac? Curat 3-4 scutece pe zi caci da, face multe probleme si din nefericire pentru mine am achizitionat o hartie de protectie incomparabila cu cea ultra avuta pana acum si astfel am terminat vreo 1500 de ml de vanish in nici doua saptamani.
Iarasi ma uimeste modul in care reproduce seara diverse intamplari din timpul zilei sau cu o zi in urma. Ii povesteste tatalui ceea ce a facut (cu translator, da?), cu cine s-a mai jucat ("edi"-eric si "dadi"-david sunt noii lui prieteni), ce masina mare a mai vazut, sau ce a mai facut nu stiu ce tractor. A retinut o stire auzita intr-o seara anterioara la tv despre o persoana muscata de un caine. El se teme de caini si tatal lui, avand un moment deloc inspirat, a inceput sa ii explice ce pot face acestia. L-am ntrerupt repede dar nu suficient caci el a fost foarte impresionat si seara urmatoare cand consortul a pornit televizorul copilul a inceput sa povesteasca despre caine (am-am) si respectiva tanti.
Nu pot face nimic ce nu il implica cat timp este treaz si cum doarme dimineata pana doar la 6:30 maxim 7:00, iar la amiaza de la 13:30 pana la 15:00 (15:30 in cazuri fericite) si candva in acest timp trebuie sa mananc si eu ceva, nu pot decat sa ma asez pe parchet, cu farfuria in brate servindu-mi mancarea direct de acolo. Incerc sa ii pregatesc lui masa atunci cand doarme, mai putin cea de dimineata pe care o pregatesc printre tipete, urlete si alinari in bratele mamei.
Cam aceasta ar fi luna 18.
Eu? Eu ma intreb cum o sa ajung maine la salon la epilat caci TREBUIE, programarea mea fiind neinspirat facuta in timpul somnului piticului. Neinspirat caci trebuie sa il iau cu mine. Ma intreb daca mai rezist si pana cand, daca gasesc un umar pe care sa plang/ma plang caci mi se pare ca nu mai pot. Ma simt obosita, sfarsita, nervoasa si tip la copil, il cert pentru ca apoi sa imi para rau, sa imi spun ca nu trebuia, ca el e doar un copil iar persoana cu "minte" sunt eu... Ma simt tot mai izolata, mai rupta de lume si de prieteni si tot ce astept este sa treaca timpul. Si cand ma intreb pentru ce sa treaca nu imi pot raspunde. Doar sa treaca...

marți, 1 noiembrie 2011

Ce te poate lovi intr-o zona de tara

Ma plimbam astazi cu copilul in carut si impreuna cu noi mai mergea o cunostinta (sa nu spun chiar prietena). Ne-am intalnit cu o mamica mai proaspata ce a nascut de vreo trei luni, ea fara copil la purtator. Am discutat despre una, despre alta, despre cum imi merge sarcina si apoi am intrebat si eu ce ii face fetita. A inceput sa se planga ca plange zi si noapte dar tace atunci cand o leagana sau o tine in brate etc, etc. Am mai intrebat daca o tine pe afara si mi-a zis ca astazi i s-a parut prea frig si nu, nu a iesit cu copila afara. Eu ma abtin cat se poate sa dau sfaturi in urma unor altercatii create mai pe fata sau si mai mult mai pe la spate desi si in astfel de cazuri nu dadeam sfaturi ci doar raspundeam la intrebari fara sa stiu ca exista un sablon pentru raspunsurile anumitor intrebari (despre alimentatia sau somnul sau chiar plimbarea micutilor) pe care ar fi mai bine sa il respecte oricine nu vrea sa fie etichetat drept ciudat. Ei bine, de aceasta data m-a mancat undeva sub limba si i-am spus ca eu iarna trecuta scoteam uneori copilul si la ora 19:00 afara pentru 10-15 minute iar in timpul zilei mai mute reprize de 30-45 minute. Si ce aflu atunci? Cunostinta cu care eram imi spune ca "lumea inconjuratoare" ma credea usor (sau mai mult) sarita ca tin copilul atat de mult si de des afara. M-am simtit usor inconfortabil afland acest lucru pentru ca nu pot sa nu ma mir in continuare de felul in care isi permit unii sa eticheteze persoane fara a le cunoaste sau fara nici un fel de informatii despre crescutul bebelusilor in afara sfaturilor mostenite de la bunica si strabunica gen nu scoate copilul din casa pana la botez sau sa nu cumva sa il ti cu fata descoperita sau, in cazul alimentatiei, daca nu ii dai destul de repede "de  toate" o sa refuze mancarea mai tarziu.
Ba sa avem pardon! Copilul meu mananca destul de bine pentru varsta lui desi a fost diversificat lent (extrem de lent si de tarziu dupa parerea unora si inca mai are multe interdictii) cu mar simplu nu cu biscuit cum imi sugera marea parte ca ar trebui (ce e aia intoleranta la gluten? pai pe vremea noastra...) si fara celebrul gris cu lapte (iarasi mare greseala!). Am gresit? Eu personal n-as zice. Nu am intampinat nici o alergie desi tatal este puternic alergic, este drept ca la polen si alte d-astea dar totusi... si nu stiu daca se poate numi noroc dar nu am avut nici un fel de probleme cu constipatia sau diareea (nici nu eram si nu sunt pregatita sa le fac fata dar nevoia se zice ca te invata... motive pentru care am fost foate prudenta cu ce si cum diversific fiind oarecum pregatita din experienta unei persoane apropiate al carei copil cand nu era constipat avea diaree) sau voma.
In legatura cu plimbarile iarasi as putea sa spun ca copilul meu la 18 luni nu stie ce este un antibiotic el servind pana acum maxim 10 (desi cred ca e mult) lingurite de panadol. Nu stiu cum se face dar "total iresponsabila" fiind, tinand copilul afara pe asa o vreme cand, daca imi amintesc bine, nu era persoana cunoscuta sau necunoscuta pe langa care sa trecem si sa nu spuna sugestiv: Vai, n-ati inghetat? Ia uite ce i s-a inrosit nasucul nu am ajuns la nici un spital sau la medicamentatie acasa ceea ce nu cred ca pot spune despre nici un copil din zona, crescut ca "la carte" (a cui carte?).
Si pentru ca tot mi-am mai amintit ceva, celor care li se pare exagerata 'pretentia' de a avea sotul pentru ceva timp alaturi de mine si copil (sunt insarcinata, in saptamana 27 oameni buni! E absurd sa am nevoie de ajutor?), fara sa facem altceva decat sa plimbam si distram piticul petrecand timpul ca o familie ce suntem, (si aici nu este doar cazul meu), persoane ce motiveaza in acest fel: pe mine nu m-a ajutat sotul deloc. Eu mi i-am crescut singura si aveam si gospodarie mare si muuult de lucru si m-am descurcat, le spun doar ca daca as fi vrut sa cresc un copil singura atunci il faceam fara sa formez intai o familie. Si le-as mai intreba cati ani in campul muncii au. Pentru ca eu LUCREZ, eu sunt platitor de taxe si pe mine nu ma tine sotul caci am propriul meu venit. Venit care nu inseamna ca ma desemneaza pe mine ca unic 'ingrijitor' de copil, cum mi s-a spus, ci imi este dat pentru cele minim 8 ore (pana la 12 de multe ori) pe zi petrecute la serviciu fara sa ii pese nimanui ca poate am obosit, poate abia imi mai indoi/indrept spatele si fara posibilitatea de a sta atunci cand am obosit caci pe mine ma plateste cineva sa muncesc!!! Deci nu ar fi normal ca acest venit sa acopere tot 8 ore? Restul de 16? De ce oare pare atat de absurd si nenormal ca o familie sa isi plimbe copilul? Sau si mai grav: ca un tatic sa se ocupe de copilul lui? Oare eu nu am voie sa obosesc? Ba am obosit rau. Si eu nu vreau sa ma descurc si sa mi-i cresc  in acel fel. Eu am obosit pentru ca nu pot sa las copilul singur, dormind si sa plec intorcandu-ma peste cateva ore muuult mai relaxata caci in acest timp nu am pus si ridicat de 50 de ori copilul, nu am aprobat de 10 ori ca tractorul a adus lemnele, sau ca a trecut o masina mare care a facut puf-puf si tiiit si alte lucruri fara insemnatate pentru noi adultii, deci desfiintate caci la ce folosesc? Iar eu nu i-am spus nu am timp de tine, lasa-ma, du-te si joaca-te singur, si nu l-am ignorat niciodata pentru ca el este important si tot ceea ce spune si face este important. Nu vreau sa vad suferinta si tristete in ochii copilului meu, indiferent ca este mic sau mare, pentru ca il iubesc si ma doare. Si din dragoste am ales sa il cresc asa si incerc sa ma opresc atunci cand imi vine sa urlu la el asa cum eram invatata (din exemple nu ca mi-ar fi spus cineva) pana sa am copil si pentru ca ma doare cand vad ochii mici privindu-ma printre lacrimi si glasciorul atat de drag chemandu-ma printre suspine.

Deci pentru cei ce locuiesc in zone de tara (multe avantaje, da, dar si reversul) si nu vor sa fie etichetati drept ciudati neaparat plimbati copiii iarna prin locuri in care nu puteti fi vazuti si mai ales nu admiteti nicicum ca nu l-ati diversificat de la cel mult 3 luni si nici ca nu i-ati dat macar de la 10-12 luni carne de porc si de vita si macar dulciuri facute in casa. A, si bomboane. Neaparat bomboane. Ca al nostru/a noastra mananca de toate si ia uite ce crescut/crescuta e? Ce conteaza ca a ajuns la urgente, la doi ani, cu alergie la pufuleti/pufarine? Asa ii plac! Sau la 6-7 luni dupa o ciorbita de burta? A, nu-i nimic...