Dimineti cu doi copii

Ma trezesc la 6:30 doua brate si un zambet larg lipit de obrazul meu. Apar deasupra mea cei mai luminosi ochi si o voce ragusita imi sopteste: Mami, iate! Suge putin, asa, in joaca. Doar n-au trecut 30 de minute de la ultimul supt! Ne jucam in pat inca vreo 10 minute cand Du ne anunta ca s-a trezit deschizand intai gura si abia apoi ochii, mereu pentru a pune una din cele doua intrabari: Unde e tati? sau Imi dai si mie ceva sa mananc? Ii raspund dupa caz: La serviciu. sau Sigur dragul meu! Hai la bucatarie!
Pe drum (doar avem casa mare!!! :D) isi exprima dorintele (avantajul copilului vorbitor): Vreau ou cu miere! Spumez un galbenus de ou cu o lingurita de miere si trei boabe de zahar. Il pun pe masa si ii las sa manance si eu imi vad de ale mele: cafeaua e pe locul urmator. Tarziu, cand aud rasete din ce in ce mai suspecte imi arunc ochii spre ei: Du, zarind probabil ceva probleme de scalp la Robert, ii imprastiase in cap vreo doua lingurite de ou. Hmmmmm! Sterg, adun, spal, pun cafea.
Dorinta nr 2: Maaaaami! Vreau si eu suc! Sunt ascultatoare, nah, am de ales? Curat o lamaie si o arunc in blender, mai arunc si o jumatate de banana + o lingura de miere, pasez, umplu cu apa si amestec. Copiii se distreaza si ei cum pot: Du imprastie niste hartie in itmp ce Robert.... Robert arunca pumni de pamant din ghiveciul portocalului. Haaaa! Matur, adun, nu mai am putere sa si spal.... Lasam asa.
Se solicita iesitul afara. Mai trag usor de timp cat sa apuc si eu doua guri de cafea. O idee nu tocmai buna caci cea mai mare parte ajunge din gura mea pe diverse mobile nefiind inspirata sa inchid urechile in fata perlelor aruncate de Du inspre Robert.

To do list:
-mutat bautul cafelei in perioade fara copii de fata. Nu am decat o astfel de perioada incarcata oricum cu o cana iar eu am nevoie de minim doua? Nu-i nimic. Mutam cana nr 2 noaptea, intre doua alaptari. Noi sa vrem ca solutii se gasesc...

Afara: -Mamiiii, prinde mingea! Ah, vezi daca nu ai prins-o? Te-a lovit in cap :)))! 
-Maaaaami, vino sa aduni frunzele ca le-am imprastiat iar. Aduna-le tu si hai sa ne batem cu ele.
-Pun eu lemne in centrala! Nu! Lasa ca pot eu......
-Auuuu! Mami, ia uite! M-am intepat. Panseaza-maaaaaaa
-Ia uite! Am dat fasolea lu' bunica pe jos. Adun-o tu!
................

PS: am uitat de poza :D

Dar tati? Tati are lapte?

-Mami, ti-a trecut sanul?
-Da, Du, nu ma mai doare.
-Ce bine! Credeam ca nu s-a trecut...
-Ba da, mamico, mi-a trecut.
-Pe tati il doare?
-:))) De ce sa il doara, mamico?!? Alapteaza el pe cineva?
-Daaa :)))))). Mamico, tati de ce nu are lapte?
-Pai.... pentru ca are sanii prea mici??? :))))
-Si nu are laptele unde sa stea?
-....... :))

Iherb = Surprize

M-am luat cu treburile (cheltuielile :D) multe prin casa cea noua si putin cam nemobilata si am uitat de site-ul minune cu toate obiectele dorintelor mele femeiesti. Asa ca nu mica mi-a fost mirarea cand am primit un email din partea iHerb ce ma anunta asa: we miss you, and we want you back!", mail ce imi anunta si 10$ recompensa, doar sa ma intorc si eu la ei si sa ii cheltui cum mi-o pofti mie sufletelul. Mai trebuie specificat ca aceasta recompensa expira fix cu o zi inainte de cei 32 de ani ai mei, se intelege deci ca am profitat din plin si de alti XX $ :)), aproape toti pentru sufletul meu.
Apoi, abia intrati in octombrie, alt email bate in inbox: transport gratuit la comenzile de peste 40$ + reducere 10% de la 60$ in sus. Convoc familia, intreb care ce doreste, se strang vreo cateva suplimente, vitamina D de la Now, probiotice. Eu plusez cu o pasta de dinti pentru pitici si o crema "ieftina" pentru mine. Si ma gandesc ca ajunge. Atat! Acum ne concentram pe "casuta visurilor" ca ar avea si livingul ei nevoie mare de o canapea, ca s-a cam saturat de bucatarioara cea veche si ar fi timpul sa o inlocuim cu una nou-nouta, maro cu fildes etc.
Dar iHerb imi propune altceva acum. Zice ca daca imi promovez codul si daca el, codul, fi-va folosit de oameni multi, ma imbogatesc :D. Asa ca, oameni buni, vreti recompense? Iata codul: VBC997. Cu ce va ajuta? 5$ discount la prima comnada, sau 10$ discount tot pentru prima comanda daca valoarea depaseste 40$.
Deci aveti nevoie de produse faine, la preturi excelente? Apai atunci codul sus! Poate stranga si eu de un ulei de jojoba de la Dessert Essence :))

PS: gelul de curatare Eucerin e pe gata. Deci se impune o noua comanda :))

Greutati in alptare, sau ultima noastra luna

De-a lungul anilor de alaptare (multi, zic eu!) am dobandit multe informatii. Stiu cat de benefic este laptele matern pentru copil, cat de importanta este alaptarea exlusiva pana la 6 luni, ce impact emotional are atasarea bebelusului/copilului la san. Nu m-am lovit de greutati majore la nasterea si deci inceputul alaptarii celor doi copii. Sigur ca am avut parte de ragade, dar au trecut, si de nopti cu multe intreruperi, dar astea nu au deranjat prea tare. Sigur ca ma bucuram cand reuseam sa dorm 3-4 ore intr-o noapte, dar se poate si mai rau. Am citit eu la Raluca :D!
Sigur ca acum, cand copilul se apropie de 2 ani, vad si mai multe sprancene ridicate si intrebari rostite sau nu: dar cat ii mai dai? Nu il intarci?, intrebari carora inca le fac fata. Stiu ca vin din partea unor oameni care imi vor binele si carora corpul meu (putin cam) firav li se pare un motiv de ingrijorare. Chiar consortul a sugerat o eventuala intarcare in saptamanile in care ametelile mele si starile de slabiciune pareau ca nu se mai termina. Dar daca starea de sanatate fizica s-a imbunatatit nu pot spune la fel despre cea emotionala.
Am trecut printr-o perioada tare aglomerata. Nu stiu inca daca s-a terminat, stiu doar ca mi-a consumat multe din rezervele psihice si acest lucru si-a pus o amprenta adanca pe "simbioza" dintre mine si Robert. Am avut momente (si nu sunt sigura ca este corect timpul verbului) in care l-am rugat sa se opreasca, in care nu am mai putut continua. Uneori m-a inteles, alteori nu si m-am trezit rugandu-ma sa mai pot rezista un pic, sa mai astept putin, sa ii las timp sa se acomodeze cu starea mea. Am parte de un copil tare intelegator, dar tot imi amintesc momentele in care ochii caprui inchis m-au privit cu tristete, ca si cand i-as limita accesul la ceea ce este al lui. Au fost multe datile in care a acceptat o amanare, chiar si de cateva minute pana ce am putut sa il alaptez. Cel mai greu era noaptea cand trebuia sa il alaptez des si mult si fara amanari pe care nu le-ar fi primit bine, care ar fi dus la urlete si trezirea lui Du. Le-am depasit cu mare consum emotional.
Oare suntem setati sa intarcam la o anumita varsta? La un an? La doi? Oare situatia societatii noastre a dus aici? Pentru ca cunosc femei, e drept ca in mediu rural, care au alaptat bine peste doi ani, femei ce recunosc cu greu acest lucru. Oare pentru a nu fi considerate demodate? Pentru a nu li se reprosa apartenenta altor timpuri? Nu stiu. Dar poate daca societatea nu ne-ar mai privi asa ciudat, pe noi, cele ce alegem sa alaptam copilul chiar la 2,3,4 ani nu as fi trecut prin acest blocaj. Oare se va schimba vreodata acest aspect?

Pregatire pentru intoarcerea la serviciu

-Mami, cand o sa mergi la serviciu?
-Pai... cand o sa fie zapada afara.
-Si gheata?
-Da, Du, si gheata.
.................

-Mami, de ce nu ai fost azi-noapte la serviciu? Uite, e gheata (bruma, dar inca nu face diferenta) pe jos....

3, de la Du+2, de la Robert=32???

Copiii sunt usor raciti si greu indispusi. Nu e timp nici de mancat, dar de sarbatorit? Asa ca nu am sarbatorit in nici un fel. Si apoi Consortul a atins pragul casei la 19:56 si a fost asaltat de bolnavii familiei, deci cand sa sarbatorim?
Cadouri am primit de-a lungul intregului an. Familia personala m-a sustinut financiar si emotional de cate ori am avut mari nevoi. Barbatul, asemenea. De la el totusi parca as mai vrea ceva: un pic mai multa rabdare. Da, stiu cat e de stresant sa muncesti multe ore si apoi sa trebuiasca sa mai muncesti si acasa, cu cei doi copii pe langa tine, doar ca micutii nu au nici o vina pentru asta! Timp pentru noi doi nu mai cer :D, doar rabdare cu copiii :)
Asta nu inseamna ca daca nu am asteptat nu am primit :)). Cu atat mai surprinzatoare intrucat nu erau asteptate :) si m-am bucurat de fiecare ca un copil. M-a bucurat fiecare felicitare primita pe telefon sau Facebook, fiecare gand bun primit de la persoane dragi, "reale" sau "virtuale". M-am bucurat de ziua mea, poate asa cum nu m-am mai bucurat de ani de zile!

Facebook? Sau blogspot?

Mi-am facut cont pe FB la invitatia nepoatei mele (nu intrasem niciodata pe aplicatie si habar nu aveam cum se face) si asa a ramas, facut si atat, destul de mult timp. Relatia dintre mine si FB era simpla: primeam email-uri ce ma "somau" sa intru si sa vad ce-mi fac cei 3-4 prieteni ce existau in lista mea. Daca intram atunci eram lasata in pace pentru cateva zile, daca nu, primeam email iar si iar si iar.

Prima data cand am primit un mesaj privat nu am stiut sa inchid fereastra, care a ramas mult si bine pe peretele meu. Mult timp nu am avut idee cum sa invit un prieten sa imi populeze lista cea foarte depopulata...

Asta pana cand Zoozie a facut un concurs, iar eu pe Zoozie o iubeam si am vrut sa particip. Ceea ce e chiar culmea e ca l-am si castigat :)). Si Zoozie a avut rabdare sa imi spuna pas cu pas ce trebuie sa fac, m-a adaugat ea la prieteni, mi-a spus si cum sa dau mesaj privat si de atunci am vrut sa intru sa vad eu ce mai face si scrie ea pe acolo. Am invatat chiar si sa dau like-uri, ba chiar sa sheruiesc. Apoi m-am "imprietenit" cu o alta fata extrem de draga, Raluca (desi o iubesc tot de pe blog), ce sheruieste chestii tare faine si apoi inca o fata... Si am vazut eu si niste grupuri tare faine despre scutece textile, despre alaptare, despre purtat copii, despre alimentatie, grupuri la care am simtit imediat nevoia sa ader. Si iata momentul in care consult peretele FB-ului macar odata pe zi...

Dar parca tot blogul il iubesc mai mult. Tot la el vin sa ma plang de una sau alta (acum rezist eroic desi e mare jale la mine in suflet, ma prefac ca nu vad nimic :D), ma bucur tot alaturi de el, tot lui ii spun ce se intampla cu mine si cu copiii. Aici ma simt cel mai bine, desi am fost pe punctul de a-i spune si lui ramas bun inca mai am nevoie de el si as fi suferit acum daca nu l-as mai fi avut. Caci aici am cunoscut eu cele mai faine fete, cele mai bune sfaturi cand am fost la un pas de a esua lamentabil in alaptarea primului copil...

Acum ma simt prinsa si de sindromul Facebook, dar parca tot blogul mi-e mai drag :)

What can be wrong?

Imi este frig desi nu ar trebui. Mainile mi-au inghetat tastatura, picioarele au inghetat papucii. Imi vine sa infofolesc si copiii, noroc cu copilul vorbitor care imi spune ca ii este cald si vrea sa il las in tricou.
Am stari de ameteala si pierdere de echilibru. Parerile au inceput sa curga:
-bea si tu cate o cafea.
-beau doua cani.
-aaa, pai nu e bine. Bei prea multa.

-e tensiunea prea mica. Bea cate o gura de vin. 

-du-te si fa niste analize.
-bun. Cand ar trebui sa gasesc timp (daca as fi dispusa sa le fac. Si nu sunt :D)?

Eu beau in continuare doua cani de cafea. Una de dimineata si una pe la 1, dupa ce adorm copiii. M-am gandit sa renunt la una din ele dar nu pot. Imi place prea mult :)
Consortul ma pune seara sa beau macar o gura de vin.
Incerc sa adorm la ore mai cuminti, desi nu stiu daca mi-e mai bine asa, fara timp pentru "relaxare" dupa adormitul copiilor.
Ma suplimentez cu catina si miere.
Si astept sa treaca. Intr-o saptamana nu se prea noteaza imbunatatiri. Doar nu ma mai legan precum codrul. O fi de rau?

Eu, cu mine

Ma urmareste un pui de depresie. Nu mai am rabdare cu mine, cu copiii, cu nimeni. As vrea sa dorm mult, mult, sa nu mai aud de copii omoriti de caini, de victime din Siria, de Rosia Montana, de rinichi dati vip-urilor in varsta in timp ce adolescentii din acelasi spital pot sa astepte... Pe langa astea problemele mele par marunte, mi se pare ca sunt o egoista cu sufletul murdar. Pentru ca da, pe fundalul descris mai sus se arata si dorinte de mult amanate si amanate din nou, problemele nesolutionate, ce par inca fara solutie, oboseala de zi cu zi, toate amarandu-mi sufletul.
Si ca bonus, timpul trece, in curand voi reincepe serviciul si inca nu stiu ce va fi cu copiii.
Nu este inceputul de toamna. Iubesc vara, dar iubesc si toamna. Nici frigul de afara caci amorteala asta a creierului s-a facut simtita de prin iulie, acum doar s-a accentuat.
Nu imi dau seama ce e... Oare imbatranesc??? :)

Hrana noastra de fiecare zi

Dimineata nimic nu merge atat de bine ca oul. Gainile noastre trebuie grabnic inmultite ca nu mai fac fata. Mancam oua in diverse forme: ochiuri, omleta in unt cu branza si smantana, galbenusuri crude cu miere, clatite cu miere, chiftele din oua, lapte, branza si faina. Nu se accepta ou fiert. Asta nu. Si desi amandoi au inceput sa dezvolte o relatie sanatoasa cu branza, totusi laptele dulce nu este acceptat nicicum. Poate uneori doua, trei linguri din laptele fermetat.
Odata scapati afara devoreaza zmeura. Apoi cer pere, insa cum perele s-au terminat au trecut pe prune.
La pranz, inainte de somn, trebuie sa am neaparat "shiorbica". Trebuie sa ma gandesc bine ce aleg in cazul in care imi lipseste supa caci Du nu accepta orice :D. Toate ingredientele sunt, cum altfel, doar din gradina noastra :)
Dupa somn se impun plimbari: cautam/mancam alune, mure, struguri agatati de consort de pe marginea strazii :)), prune din nou... Nu stiu unde pot sa bage atat. In seara asta Du parea ca nu se mai satura. Tot ii adunam mure si tot mai cerea. Cand in sfarsit parea saturat il intreb daca mai vrea si imi spune ridicandu-si tricoul: "Unde sa mai bag? Ia uite cata burta am!" :)). Robert pare sa fi facut o pasiune pentru catina.
Cu toate acestea seara isi mai face loc o salata de morcov cu ceapa, sau poate putina varza (o adevarata surpriza! Nu am crezut ca or sa vrea sa manance, insa au devorat-o), sau chiar rosii cu branza. Mai rar cartofi caci nu par a avea vreo preferinta pentru ei.
Fac mari eforturi pentru a elimina complet zaharul, dar e tare greu cand toata lumea ofera copiilor, evident, dulciuri.
Mananca, desi nu imi place, biscuiti primiti pe la bunici, covrigi de patiserie si alte procarioare din astea. Inca nu am o solutie si copiii sunt mari amatori de lucruri interzise, din pacate. Bine macar ca nu sunt mari amatori de paine!
Amandoi iubesc pestele, ouale, ciupercile, fructele, nucile si mamaliga cu branza si smantana. Du prefera dulcele in timp ce Robert iubeste laptele. De mama, bineneteles!

Copilul si mancarea

Din cunostintele mele copiii merg la culcare cu cate o jucarie draga, pe care nu vrea sa o scape din maini nici macar cand  dorm. Du foarte rar a solicitat cate o masina pe care sa o puna sa doarma langa el.
Dar Robert? Ei bine Robert pare sa aiba dorinta de a adormi cu ceva in mana, atunci cand nu adoarme la san, dar nu, nu cu jucarii ci cu mancare! Zilele trecute mi-a cerut o coaja de paine, un biscuit, o chiftea si acum doarme cu un castravete. Intai l-a tinut in dreptul gurii, apoi a pus usor capul pe el, ba chiar a mai si muscat in timp ce dormea...
Interesante obiceiuri :))

Memorie de mamica

Familia B. in strada plina de copii. Se aude o masina. Arunc priviri ingrijorate spre consort, acesta vorbea linisit cu o vecina. Eu, pe scarile portii atei vecine, nu imi dau seama de ce nu pot sari asa ca strig disperata: "Robert? Unde e Robert?". Sare si consortul cuprinzand toata strada cu privirea agera, toata lumea e in alerta: -Unde-i Robert?
Doar mamica de langa mine pare sa isi revina mai repede: -Uite-l la tine la san!

***

Du solicita o plimbare pe strada. Consortul accepta si imi sopteste ca mergem la plimbare. Eu raspund printre replicile altei conversatii: Sigur, doar sa imi iau telefonul. Il caut, dar nu il gasesc nicaieri. Pare inghitit de pamant. Tot printre replicile unei alte conversatii il intreb soptit: -Nu mi-ai vazut tu cumva telefonul?
-Ba da. Il ai la ureche!

***

Gatesc. Ardei umpluti. Amestec compozitia cu mare grija, pentru a nu uita nici un ingredient.
Luam masa. Desfac un ardei si compozitia incepe sa curga. Eu catre consort:
-Auzi, nu ti se pare ca nu prea s-a legat compozitia?
-Nu. Sunt buni. 
-Totusi, trebuia sa se tina mai bine...
-Sunt buni, draga mea. Nu vad ce ti se pare ca au.
-Ah! Acum stiu! Am uitat sa pun ou!!!

***

Insa pe alta parte:
-Mami, unde e bicicleta mea?
-Sub vie la bunica, Du.
-Dar tractotul rosu?
-In casa langa frigider.
-Si mingea portocalie?
-Ai aruncat-o in gradina, langa pruni.
.........

A fi? Sau a nu fi?

-Mami, cine m-a facut pe mine?

-Pai... mami si tati.

-Si pe tine cine te-a facut?

-Bunicii P.

-Si pe tati?

-Bunicii B.

-Dar pe alti oameni?

-Du, tu vrei sa stii cine a facut oamenii, asa in general? Doamne-Doamne ne-a creat.

-Pai cun m-am urcat eu sus?

-Aaaaa... nu te-ai urcat tu la El, a venit El aici jos, la noi.

-Unde e? Vreau sa il vad.

-Mamico, mnu il putem vedea.

-De ce?

-Pentru ca este ascuns de privirile noastre.

-Vreau sa vorbesc cu El...

Noroc cu Mos Ene :D.

Trei ani si trei luni.

Din dragoste de pui!

Are un an si 6 luni, sau 18 luni. Timp in care l-am iubit prin fiecare imbratisare, prin fiecare atasare, prin fiecare inghititura de lichid alb, alinator. Timp in care i-am citit dragostea in fiecare privire ridicata spre ochii mei, ochi ce i-au spus de atatea ori ca e ok, ca nu e prea mare - cum s-a grabit sa ii spuna medicul de familie, ca nu e rusine - cum iarasi s-a grabit sa il anunte vecina, ca e bun si hranitor, nu apa goala - cum aude de la aproape toti necunoscutii... Dragostea si multumirea si increderea... si veselia.
La san si-a uscat lacrimile, si-a rzolvat frustrarile, si-a potolit setea, si-a hranit trupul si sufletul.
Am obosit? Uneori da, dar e suficient sa imi caute privirea pentru a vedea cat ii este de necesar si pentru a uita de orice oboseala.
Pana cand? Nu stiu. Poate atat cat o sa vrea? Mi-e teama sa mai afirm asta. Simt presiunea societatii tot mai grea pe umerii nostri mici.

Bucatarie pentru o gospodina desavarsita :))

Desi ne locuim de vreo saptamana propria casa aceasta nu este inca definitivata. Inca utilizam multe lucruri pe care le-am mutat din vechiul spatiu, mic si ingust, in care am locuit 4 ani. Astfel ca inca ma invart in aceeasi bucatarie si aceeasi baie doar ca desfasurate pe mai multi metri patrati.
Bucataria visurilor va mai astepta probabil un an pana ce va ajunge sa poposeasca pe gresia si peretii nostri. Dar... Daca pana acum am fost destul de retinuta in umplerea micului spatiu cu toate accesoriile de bucatarie pe care le-as fi dorit in rafturile mele, ei bine, grija asta s-a dus. Am facut atata spatiu incat sa tot adun oalele si accesoriile dupa care am suspinat la fiecare raft din hipemarketuri si la fiecare site de profil sau link de pe facebook prin care se mai laudau mamicile prietene cu diverse minuni "bucataricesti" :D.
Mi-am si facut un plan de achizitii si ca o gospodina economica (ha-ha! Sa-l intrebam pe consort despre asta!!!), evident ca m-am uitat prima data pe la niste lichidari de stoc. Si as vrea asa: cuva asta, m-am indragostit si de aceste linguri, imi doresc si un aparat pentru decojit cartofi, un decorator care sa faca legumele cat mai apetisante.
As mai vrea, insa aici sunt dispusa la discutii si eventual amanari, unul din Blenderele KitchenAid, cred ca mi-ar place unul verde. Nu cred ca as spune nu nici acestei oale in cazul in care consortul ar inista sa o adaug la cos... Asta doar pentru ca noi gatim sanatos, iar inoxul este unul din putinele materiale care se comporta ok la temperaturi inalte.
Voi ce aveti prin bucatarie? Si de unde le luati?

Perlutze

Du, invartindu-se cu o sfoara in jurul meu:
-Ia uite, mami, ce fac eu aici! Vezi? Te intarc, mami. Ia uite! Te-am intarcat :))
***
Toata familia in drum spre magazinul de la coltul strazii.
Du: -Mami, ce-o fi acolo pe strada?
Mami: -Ce sa fie, mamico, un ambalaj.
Du: -N-a stiut nenea unde e cosul de gunoi....

Inima mea :)

Mama este o buna povestitoare. Ii place sa povesteasca tot ce stie (fie ca ar trebui sa spuna sau nu :)) ). Fiecare din noi ne cunoastem intamplarile prin care a trecut cand ne-a nascut, copilaria, povesti terminate cu bine in majoritatea cazurilor, chiar daca unele din ele ne da o usoara stanjeneala.

Eu de la nasterea mea am retinut ca unul din medici a spus ca m-am nascut cu un defect al inimii. Am iscodit-o pentru a afla mai multe detalii, dar nu stia nici ea prea mult. Mi-a zis ceva de batai neregulate, usor anormale, lucru ce nu m-a interesat pentru mult timp. Cam pana au inceput altii sa depinda de mine. Pana m-am intrebat: cum ar fi cei doi copii ai mei daca mie mi se intampla ceva? Si m-am responsabilizat pe data: nu mai depasesc limitele de viteza admise de lege, nu mai trec strada decat pe zebra, incerc sa mentin o alimentatie sanatoasa si variata si incerc sa mentin un stil de viata sanatos.
Astfel mi-am amintit si de problemele inimii mele. Mama mea, cardiaca la randul ei, m-a invatat cumva fara sa vreau cum sa am un trai sanatos:
-familia mea nu a putut fi "acuzata" vreodata de sedentarism. Am practicat diferite sporturi (ca amatori :D), am colindat dealurile din imprejurimi, ba chiar am urcat pe muntele la poalele caruia locuim si a carui altitudine depaseste 1600m. Mama a urcat alaturi de noi chiar si la varsta de 60 de ani...
-o alimentatie sanatoasa, fara excese, ajuta organismul in lupta cu factorii nocivi pe care ii intalneste la tot pasul. Carnea ne-o luam fie din ograda proprie, fie din sursa sigura, crescuta fara hormoni, fara antibiotice, in ritm natural. Legumele si fructele naturale, fara pesticide, bazandu-ne mult pe productia locala.
-sa gandim pozitiv, optimist, sa tratam oamenii si animalele cu respect si dragoste. Sa nu ne ingreunam singuri viata.
Nu, nu cu pastila zilnica de inima! Ea nu ar putea sa o ia din cauza afectiunilor altor organe insa un trai cat se poate de sanatos in zilele noastre a facut-o sa evite chirurgia cardiovasculara.
Incerc sa ii urmez exemplul impreuna cu intreaga mea familie: ne hranim sanatos, petrecem mult timp in aer liber, pe dealuri, cu mingea, in apa si nu in ultimul rand invatam unul langa celalalt sa ne iubim, sa ne respectam pentru a trai cu o cunostinta libera si curata asteptand ziua de maine senini.
Cu toate astea mi-ar placea sa investighez putin inima, sa stiu exact cat din ceea ce mi s-a spus e mit si cat adevar. Din pacate sunt usor dezamagita de spitalele in care m-am aflat in anume imprejurari din viata mea. Doar in Pitesti la o clinica privata am intalnit medici profesionisti insa tarifele depasesc cu mult potentialul nostru financiar actual si nici nu erau specializati in domeniul cardiologiei. Cel mai bun spital de profil am inteles ca ar fi in Brasov, Clinicco, spital ce rezolva gratuit problemele cardiologice, insa mi-e teama ca nu as putea ajunge prea usor la un control acolo.
Voi cum va ingrijiti inimile?

La noi acasa!

Ma pierd in atata spatiu. Inca nu stiu care intreupator imi aprinde becul dorit. Copiii dorm dupa ce seara intreaga le-am ascultat talpile pliscanind parchetul in timp ce ii fugaream: mi-au luat accesoriile din par si le aruncau departe ca eu sa merg sa le recuperez. Nu le-am recuperat niciodata!
-Bunica, eu o sa dorm in casa mea!
-Da? Cand, Du?
-S-ar putea maine...
N-a fost maine. A fost astazi. E prima noapte in casa noastra. Va fi prima dimineata in care imi voi face cafeaua aici.
Ce mai? Sunt o doamna in casa mea :))

E clar, este prea mult spatiu! Simt nevoia sa il umplu cu doua fotolii ieftine si cred ne-ar aranja si unul din aceste birouri ieftine. Sa mobilam, deci!

Masinuta noastra (2)

I-am pus gand rau , as vrea sa o schimb cu o sora de-a ei, mai impunatoare, mai dotata, cu jante din aliaj, cu niste lampi imbietoare la citit carti, ba chiar si cu suport pentru ochelari... dar Ratiunea familiei zice ca nu se poate anul asta, ca deja am depasit bugetul familiei, ca am investit deja prea multi bani. Ca ar fi mai bine sa mai schimbam cate ceva pe la Fordul nostru cel vechi, sa ne multumim inca pentru un timp cu "doar" suportul pentru cafea si doar jantele de care dispune ea. Ba chiar pe acestea din urma le-am putea inmulti, ca si-asa ne-au ramas anvelopele neschimbate. Asa am putea sa ne luam inca 4 din aliaj pe care sa punem anvelope de vara si asa, cand iarna isi ia zapezile de pe asfalt si lasa loc gropilor schimbam si noi rotile cu totul. Si parca-parca ma convinge sa mai am un pic rabdare. Sa mai astept un an. Doar unul... Ideea, expusa de Consort cum numai el stie sa expuna, (ca doar asa m-a facut sa ma marit cu el :D) n-ar fi rea, mai ales ca sufar tare mult dupa niste sedinte adevarate de shoping, dupa niste deplasari spre locuri pline de nisipuri si ape....
Dupa inca trei fraze m-a facut sa zic ca el: anul ce-o sa vina ne luam masina noua, cu suport pentru ochelari, cu lampi pentru citit, ca eu merg mai mult in dreapta si in spate, deci as putea sa ma mai cultiv putin si neaparat cu jante din aliaj. Pana atunci mai schimbam o anvelopa, mai cumparam o janta, mai schimbam o pompa de benzina si poate are loc si un shopping adevarat doar intre mine si magazine, fara nici un copil, fara nici o restrictie.... Mmmmm, suna prea bine!!!

Cu masina la plimbare

O plimbare scurta, prin muntii din imprejurimi, cam la vreo 80 de km distanta si 2000+ metri altitudine.
Orasul nostru este inconjurat de munti si cand nu avem timp/bani de mare, ce sa facem? O vizita la munte! Mi-am dorit tare mult sa urc sus de tot, pe Varful Moldoveanu, insa nu am reusit inca. Cred ca este exclus sa incercam cu cei doi pitici dupa noi mai ales ca traseul presupune mai multe ore.
Pentru ca cine are, stie cum e sa pleci la drum cu unul/doi/trei copii mici. Noi am plecat cu doi mici si unul mai mare. Drum neasteptat de bun, fara gropi, cu putine ingustari. Peisaj excelent, vreme frumoasa, tot ce trebuie pentru o plimbare scurta, de o zi, dar perfecta.
Copiii ne-au ametit cu intrebari, Du solicitandu-ne nervii la maxim. Copiii mai mari. Robert s-a multumit doar cu rontaielile cu care plecam intotdeauna dupa noi :D. Insa drumul de intoarcere a fost, cel putin o parte, de vis, cu copii adormiti, liniste si posibilitate de a admmira peisajul. Ba chiar de la atata liniste am putut sa remarc si zgomotele anvelopelor de iarna care, nu, nu sunt obligatorii la munte chiar si vara (desi era si putina zapada anvelopele nu au reusit sa o ajunga), doar Consortul a uitat sa le mai schimbe. Asa ca avem doua anvelope mixte si doua de iarna :D. Ceea ce e ciudat e ca eu nu am remarcat asta pana acum, dar drumurile noastre s-au limitat la cativa km, la shopping sau la Parintii Personali, drumuri in care nu mai are nimeni urechi sa auda altceva in afara copiilor. Interogat Consortul mi-a replicat ca in 3-4 luni vine vara. Ce rost ar mai avea sa mai se deranjeze acum? Am lasat-o si eu moarta, ca tot eram in una din putinele zile de "vacanta"...
Cat timp am stat afara din masina a trebuit sa fim cu ochii pe copiii care nu mai vor purtati (nici macar Robert) si cel mai mare stres al meu a fost Lacul Balea insusi, caci copiii pareau sa aiba o adevarata atractie petntru el.
A fost frumos, desi obositor si nu pot sa nu ma intreb: oare daca am fi avut curaj sa mergem cu ei doi la mare cum ne-am fi intors? Sau poate nu mai stim noi sa mergem in vacanta?

Masinuta noastra (1)

Se simte batrana. A inceput sa dea semne de slabiciune cronica. Nu am apucat sa reparam bine o entorsa ca am diacnosticat si o insuficienta respiratorie, ba si cu circulatia tot are probleme. Mi-a explicat "mecanicul familiei, Consortul" ceva de o pompa de benznina care ar trebui inlocuita, dar dupa atatea piese schimbate m-am trezit si eu intreband: daca o schimbam cu totul? Cum ne-ar sta cu o masina tinerica, poate chiar nou-nouta, vesela si colorata? Ia sa cautam noi ceva masini auto, sa vedem preturi, culori... Si leasing-uri, adauga sec Consortul, ca dupa efortul pentru a ne popula propria locuinta cu ce ai vrea tu sa luam o masina? Aaaaa???
Eh, vedem, negociem, cautam finantari, dar asa nu se mai poate!
Si oare ce ne-ar aranja mai tare? Sa optam tot pentru un Ford? Eu ma gandesc ca mi-ar sta bine si intr-un Opel, bleumarin sau negru, sau verde, asta daca o sa ma pot obisnui cu marsarierul (oi fi scris corect?), ca am inteles ca la Opel e usor diferit. Incet, incet il atrag si pe Consort in gugalelile mele, ca doar ce barbat rezista cand e vorba de masini??? Si imi prezinta un Ford b-max ca el ar ramane tot la Ford, ca e multumit si ca uite ce culoare maro, frumoasa tare si potrivita unei masini... Si ia uite ce functii multe are si face si d-aia si d-ailalta si numa' ca nu zboara! Eu la detalii tehnice sunt pilaf, deci tac din gura si aprob nefiind in stare sa imi sustin alegerea...
Hmmm... ce zici, batranico? Te schimbam anul asta? Daca nu, la anul sigur!!!

Casuta visurilor!

Este aproape gata de-a ne primi intre zidurile ei. Nu este perfecta. Lucratorii ei au fost amatori. Cel putin cei care s-au ocupat cu amenajarile interioare :))
A primit provizoriu multe lucruri pe care le-am folosit aici, unde vom petrece ultima noapte. Bucataria va fi tot cea mica de aici pana vom avea alte fonduri. La fel si baia, inca lipsita de faianta... Are amenajat doar parterul, partea de sus cu dormitoarele mai are de asteptat vreun an.
Deci nu este perfecta, dar este a noastra.
Ar trebui sa ma bucur, nu? Doar ca eu simt o imensa oboseala. Au fost trei ani cu multe eforturi. Trei ani si 4 luni de cand consortul a dat prima sapa la santuri. Trei ani si 3 luni de cand a aparut primul copil. 1 an si 6 luni de la aparitia celui de-al doilea copil. Toate acestea (inclusiv nasterile) cu bani multi si cu munca multa. Caci am lucrat mai mult noi: Fratele Personal, Consortul si Eu.
Sa fie poate din cauza ca am renuntat la sandalele pe care mi le-am dorit atat de mult, ca la multe alte lucruri mai mult sau mai putin folositoare dar tare dorite?
Sau pur si simplu ca atunci cand ajungi la ceea ce doresti foarte tare constati ca efortul a depasit cu mult satisfactia?
Sau sunt doar prost dispusa si poimaine dimineata ma voi trezi cu fata plina de lumina si bucurie in propria casa?!?

Mester zidar Du:

                                              Mester Consortul:

                                                  Mester zidar Robert:

O parte din rezultate:

Ma gandesc sa ii specializez in montat centrale termice pe lemne, cu tot cu calorifere :))

Astazi nu mai am cuvinte

Ultimele zile si nopti (in timpul alaptarilor dese) le-am petrecut in rugaciune si ganduri bune trimise unei (indraznesc sa scriu) prietene la care m-am gandit intotdeauna cu mult drag. A fost singura persoana pe care am simtit nevoia sa o aud (in afara consortului) in ziua nasterii lui Robert, cu care am vorbit din proprie initiativa. Care s-a grabit sa ma incurajeze asa cum numai ea stie. Prietena pe care am simtit-o buna, calda, senina. Mi-am imaginat de multe ori ca o vizitez, ca discutam la o cafea in timp ce copiii nostri se joaca prin locurile superbe pe care le-am vazut in fotografiile ei. I-am admirat de atatea ori frumusetea, caldura din privire, iubirea si fericirea ce razbateau chiar si prin sticla... M-a facut sa imi doresc o fata sa ii pot recita o poezie minunata.

M-am rugat mult pentru o minune, dar Dumnezeu (care este dragoste) a vrut altfel. Eu nu pot intelege de ce. Nu stiu planurile Lui, dar stiu ca niciodata nu greseste. Si Il rog in continuare sa aline sufletul greu incercat, sa ii dea putere sa mearga mai departe, pentru ea, pentru fiul ei, pentru sotul ei. 

As imbratisa-o cu mult drag daca distanta nu ar fi asa de mare...

Fii tare! Simte-ne aproape de tine! Tu esti o invingatoare!

Minune mica, nu-ti voi uita niciodata carliontii minunati! Ai fost binecuvantata cu o familie iubitoare, cu o mama minunata si sunt sigura ca ai fost la randul tau o binecuvantare pentru ei.

"Iubiti-va mult copiii si petreceti timp cu ei!" Sunt cuvintele ei. Eu nu mai am altele, nu mai am nici lacrimi, nici ganduri. Doar ganduri bune pentru ea...

Vreau o minune!

Pentru ea, cea atat de buna si frumoasa te rog, Doamne! Fa o minune!
Puteti trimite multe ganduri bune!

Ora de agricultura

Familia B. ia pamantul in talpi si incepe sa urce dealul foarte abrupt, (mostenire de familie :D) supranumit al "Bolovanului", fiecare membru adult cu cate un copil sub aripa (sau deasupra aripei) si ustensilele necesare pentru a strange iarba cosita.
Paranteza: i se spune asa din cauza unui bolovan imens, situat in varful lui, bolovan despre care se spune ca ar fi fost adus acolo pentru a adaposti aurul localnicilor de pradatori. Multi au fost cei care s-au aventurat, cu sape si lopeti in spinare, la cautat de comori. Tot atatia sustin ca nu au gasit nimic niciodata insa sunt localnici care suspecteaza cateva familii ce au inflorit dintr-o data, care familii au inceput sa fie urmarite dintr-odata de ghinion, ca au gasit aurul blestemat. Paranteza inchisa.
Odata ajunsi partea cea mai mica a familiei a anuntat o deshidratare acuta si 30 de minute nu s-a dat dus de la san. Dupa hidratarea piticului singura parte feminina a familiei s-a pus pe adunat iarba. A aruncat o data un ochi timid dupa cei trei masculi si ceea ce a vazut a facut-o sa nu mai insiste: copiii faceau praf intr-o vatra veche si nu se diferentiau prea mult de fiii mistretilor. Pot sa jur ca culoarea era aceeasi. Consortul privea...
Dar copiii s-au plictisit si au inceput sa caute alte distractii... pana cand m-au alarmat tipetele lui Du, intepat de un lastar de prun taiat: "ma doare rau! Cum o sa mai merg eu acasa? Poate doar sa ma tarasc... Nici sa merg nu mai pot, nici sa stau jos. Ce ma fac eu?" I-a trecut in mod miraculos cand am amintit de culcat in pat si stat acolo pana trece.
Cand Robert a cerut iar hidratare (a cata oara???), cand am vazut norii negri ce s-au asezat asupra mea si a fanului uscat am stabilit cu consortul sa ia copiii acasa ca macar un om sa poata face ceea ce am urcat sa facem: agricultura.
Binenteles ca ploaia nu a ascultat rugamintile mele de a mai intarzia putin. Bineneteles ca aveam gata doar o jumatate de capita si multe rape pline cu iarba cand au inceput primii stropi. Si m-am pierdut.
M-am gandit sa mituiesc vacuta bunicilor ca sa acepte si iarba "usor" umezita, dar cel mai mult m-am gandit daca acea capita de fan a fost facuta sa reziste. Sa reziste. Sa reziste...
Iata si obiectul muncii:

 Si locul pe unde am strans iarba:

Violenta pe paine

Sfarsitul uneia din putinele zile pe care Du le-a petrecut la gradinita. La iesire mama si fiica:
-Mami, nu s-au rupt din vina mea. Am cazut...
-Si apoi ai tras de ei, nu?
-Nu mami. Nu am tras.
-Taci! Taci sa nu te mai aud.
-Dar mami...
-Taci ca iti dau acum doua... (continuarea ar putea sa jigneasca multa lume, asa ca mai bine opresc dialogul aici).
Du ma intreaba de ce ii spune mama fetei ei aceste lucruri. Ii raspund ca uneori, parintii sunt suparati si mai spun si lucruri pe care nu le gandesc si nu le fac. Se multumeste cu atat, pentru moment.

***
O seara. Copiii vecinilor soptesc speriati unei persoane ca tatal lor este beat si de teama sa nu ii bata, pe ei si pe mama lor, sunt pregatiti sa se ascunda. Du, atat de atent, ma intreaba de ce vrea sa ii bata tatal lor. Ii explic ca unii oameni beau niste bauturi care le ia mintea pe moment si nu isi dau seama ce fac, iar a doua zi le este tare rusine. De ce beau? Nu isi dau seama... L-a auzit racnind prin curte si nu pot s-o dau cotita cum mi-ar placea. Explicatiile trebuie sa fie plauzibile.

***

La scurt timp aceeasi copii se cearta, se lovesc si trantesc jucarii.

***

Dupa alt scurt timp Du il loveste pe Robert cand acesta cere aceeasi jucarie care e in mana lui Du. Apoi il cauta cu privirea si alearga ca sa se izbeasca de el. Daca Robert reuseste sa ramana inca in picioare Du repeta operatiunea.
La o lovitura mai periculoasa, derulata in fata consortului, acesta isi pierde rabdarea si il apostrofeaza. Copilul se sperie si isi alatura plansetele celor ale fratelui lovit. Si eu imi pierd rabdarea tot mai repede in ultimul timp si uneori educatia primita iese la suprafata si spun ceea ce nu mi-as dori sa spun si strig si urlu.

Dupa trei ani in care am uitat cum e sa dormi macar trei ore legate, in care singurele mele iesiri fara copii au fost 5 iesiri o cate 2 ore si 30 de minute, la stomatologie si un mers la coafor ma simt cu nervii la pamant. Si inainte de tot ma simt o mama ingrozitoare...

Inainte-Acum

Sunt momente cand regret anumite aspecte ale vietii mele de dinainte.
Am crescut intr-o familie cu multi copii, cu multe necazuri, dar cu si mai multa voie buna. Intotdeauna problemele dintre noi au fost rapid rezolvate, nu s-a intamplat vreodata sa nu ne vorbim, sa nu ne ajutam. Educatia pe care am primit-o (uneori poate prea rigida) nu ne-a permis sa nu nu uitam, sa nu iertam si sa traim in pace si armonie. Si imi lipseste acea pace si voie buna. Imi lipsesc bunicii nederanjati de urletele nepotilor. Care stiu sa diferentieze copiii de animale, care stiu ca copiii nu pot fi facuti sa taca la comanda, care nu ii ameninta cu toate relele lumii. Ma deranjeaza ca sunt influentata de astfel de oameni si urlu, la randul meu, la copii. Nu imi place in ce ma transform.
In astfel de momente mi se pare ca nu mai reusesc odata sa imi locuiesc propriul spatiu, ca trece prea mult timp pana pot avea o casa a mea.

Mancare :)

La doua zile dupa ce a pus Simona reteta pe blog mi-am pregatit si eu ingredientele pentru aluat. Doar ca planurile facute in scaunul din fata calculatorului nu au vrut nicicum sa se potriveasca cu cele din bucatarie. Caci branza nu a vrut cu nici un chip sa fermenteze cu faina si celelalte ingrediente. De ce? Pai...
...In prima zi Du a dorit sa guste si a considerat ca ajunge cat a gustat abia cand lingura a plecat goala spre bol si s-a intors tot goala spre gura lui nemaigasind nimic, nimic.
Dar eu sunt perseverenta si daca am zis ca vreau, pai vreau! Am pus alt lapte la fermentat... si la doua zile am avut un nou bol plin cu branza. Doar ca pana sa o amestec cu faina mi-am amintit ca am zarit in frigiderul bunicii un borcan plin cu smantana si am incercat sa imi imaginez cum o fi branza asta amestecata cu cateva linguri de smantana? Imaginatia nu prea a mers bine in ziua respectiva si mi-am zis ca e mai bine sa incerc, sa vad daca mi-am imaginat bine. N-a mai ramas nimic...
A treia oara nu mai stiu ce a fost. Poate eu, poate Du, poate amandoi... tot ce mai stiu e ca pana si Robert, care imi arunca mana cu tot ce contine lapte si foarte rar e dispus sa incerce, a cerut si a cerut iar si iar pana cand nu a mai fost...
Mai incerc si maine. Poate-mi iese!

Cursuri pentru copii la Sarida Kids Club

Du inca nu vrea la gradinita. Am incercat mai multe variante si desi nu imi place ideea, am inistat un pic sa mearga pentru ca simte nevoia de socializare. Dar nu. Accepta sa mearga doar daca stau si eu acolo. Am analizat situatia in amanunt si concluzia mea a fost ca la gradinita nu socializeaza aproape deloc. De fiecare data cand copiii incercau sa se joace, sa vorbeasca, sa faca ce fac copiii la varsta de 3 ani cand sunt impreuna erau trasi de maneca si dirijati spre jucaria lor sau fisa la care lucrau. Am incercat sa discut cu educatoarea despre posibilitatea de a fi lasati sa interactioneze. Raspunsul a venit prompt: eu lucrez dupa programa, eu nu am voie altfel, eu trebuie sa am grija sa nu se loveasca, eu nu am voie sa las parintii in clasa... Cireasa de pe tort a fost reprezentata de modalitatea prin care copiii erau invatati sa fie docili: daca nu esti cuminte nu mai vine Mosul/Iepurasul, ia uite! vrei sa iti rupi mana?, nu mai plange dupa mami ca s-a dus sa iti cumpere bomboane!!!  Copilul meu nu mananca bomboane si este invatat ca mosul iubeste copiii si de aceea le aduce cadouri asa ca raspunsul meu: am lasat copilul cum a vrut: nu am mai insistat sa mearga. Am cautat alternative insa din pacate in oraselul nostru mic tot ce am putut gasi s-a rezumat la o gradinita in stilul Montessori, dar doar doua ore, de doua ori pe saptamana.
Altfel stau lucrurile in marile orase, unde poti alege dupa pofta inimii cluburi pentru copii unde acestia sunt tratati cu respect si empatie. 
Despre Sarida Club am citit lucruri de bine. Personalul lor este tanar, entuziast si sper eu ca si empatic. Au multe optiuni: cursuri de dans pentru copii, cursuri de pictura pentru copii, posibilitatea de a organiza petreceri pentru copii in cazul in care nu locuiti la curte, asa ca noi :D si ceea ce m-a surprins mai mult decat placut: gustarile oferite copiilor sunt bio! 

Un alt atu: se poate testa in mod gratuit unul din ateliere si am vazut ca exista si promotii!
Lui Du cred ca i-ar placea tare mult sa participe la cursurile de pictura. Cel putin asa inteleg eu privind foile de bloc si usile pe care le-a pictat pana acum. Si se pare ca descopera noi "suprafete": intrucat fratele lui nu are rabdare sa stea pentru a fi umplut de culoare isi picteaza propria piele!
Oare cum i-ar sta astfel pictat? 



Cursurile de dans nu stiu cat de mult l-ar atrage. E drept ca in unele seri mai topaie el pe la bunci atunci cand ii canta o "fata rosie cu parul galben" (descrierea ii apartine), Lorena pe numele ei, dar nu stiu daca salturile lui pot fi considerate aptitudini in acest domeniu. Dar daca aveam si o fetita...



Asteptarile mele de la un club pentru copii ar fi: personal empatic si abordabil, hrana bio in cazul in care exista, neingradirea di neamenintarea copilului in nici un fel, petrecerea timpului intr-un mod placut cu copii de varsta apropiata. Cei de la Sarida promit sa faca asta!
Voi unde va duceti copiii?

38,5

Caldura a lovit din nou, direct, fara nici un anunt. Si nu ma plang de cea de afara. Pe asta am asteptat-o, stiam ca vine, m-am pregatit sa o intampin. De cea din casa ma doare sufletul.
Du a facut febra. Mititelul nu a avut niciodata dureri de gat asa ca nu a stiut sa imi spuna decat ca il doare gura :).
Speram la zile mai bune cu grade multe doar afara!

Aveti intre 16 si 27 de ani?

Eu din pacate nu mai am. Am trecut cam cu mult :)
Dar daca aveti atunci poate vreti sa ajutati o studenta cu completarea unui formular. Gasiti aici detaliile http://coltisorderai.blogspot.ro/2013/06/ajutoooor-sos-help.html

Du si numerele

Nu am insistat niciodata cu cifrele. Am specificat cand a fost cazul ca avem doua maini, doi ochi, o gura etc, insa atunci cand Du intreaba. A vrut sa stie cate trepte are scara noastra. Le-am numarat impreuna . Si exemplele pot continua. Nimic stresant, nici o remarca de genul esti mare si nu stii numerele macar pana la 10. Stie ca el are 3 ani, ca Robert e mai mic si are 1 an si 5 luni, ba chiar si pe noi ne-a intrebat ce varsta avem dar nu stiu sa fi retinut.
Astazi mancam cirese direct de la sursa din gradina personala. Du imi cere o cireasa. Ii dau. Imi mai cere una si inca una punctand de fiecare data : sa imi dai doar una, mami. Ii dau asa cum vrea. De ce sa ne certam inutil cand e atat de simplu sa ii ascult dorinta? Doar ca o data am gresit si am rupt un ciorchine mic pe care am ales sa i-l dau asa, caci el e tare nerabdator si daca il pun sa astepte putin se supara. A luat ciorchinele, s-a uitat la el si mi-a zis: De ce mi-ai dat mai multe mami? Eu am zis una si tu mi-ai dat trei!
Si trei erau...

A progresat mult in ultima vreme. De teama sa nu ii ia Robert din cariocile lavabile Crayola le face numaratoarea zilnica :). Tot la fel numara figurina dupa figurina: 1,2, 3, 5...

Delicii pentru trup :)

Arges. Zile ploioase. Ne scaldam in coduri peste coduri, care mai de care mai colorate. Alergam dupa fiecare raza de soare, sa nu ne scape fara sa ne bucuram si noi de ea. Nu apucam sa ne dam bine jos hanoracul de toamna ca stropi mari vin cu repeziciune sa ne rehidrateze pielea abia uscata de razele timide. Ciresele ne amagesc de zile bune cu cate o pata rosiatica, insa mai e mult pana la acel negru lucios care anunta gustul deosebit.

Asteptam... Si cum prindem o bresa cat de mica ivita printre norii cei intunecatori de spirite plecam sa ne bucuram de alte delicii pregatite de Dumnezeu pentru noi: fragii!

Am prins zilele astea o ora de cer senin si am plecat sa cutreieram campurile cu copiii din dotare + un recipient micut, din plastic, care a starnit ironiile consortului: "tu chiar crezi ca astia doi vor lasa ceva? Asta daca gasim..." Am ales sa il ignor cu gratie :D. Si foarte bine am facut caci am gasit la marginea unei padurici atatea fructe ca in sfarsit s-au saturat si copiii nostri. Du a fost cel mai incantat. A cules cu manutele lui strigand la noi sa ii lasam si lui, alergand de la unul la celalalt ca nu cumva sa piarda ceva. Robert a vrut sa ii urmeze exemplul dar mainile lui grasute se transformasera parca intr-un blender :)), asa ca dupa o perioada frustranta a acceptat sa culeaga din mainile noastre.

Am avut si surplus, cam ce am reusit sa strang intr-un pumn. I-a carat Du pana acasa unde am facut cea mai buna si aromata inghetata: am blenduit fragii impreuna cu o jumatate de banana, peste care am mai pus si trei capsune din gradina. Am adaugat un galbenus de ou frecat cu o lingurita de miere, am amestecat bine si apoi am integrat usor albusul batut spuma, in asa fel incat compozitia sa ramana aerata. Am pus la congelator pentru extrem de putin timp (nerabdarea asta!) si imediat ce a parut suficient de rece am consumat toti cu lingurite pline.

Este cea mai buna inghetata pe care am mancat-o si planuim un repeat macar pe weekend, daca nu mai devreme.
Deliciul numarul doi: cautarea dupa magazine de haine online si cateva achizitii din magazinul de haine laredoute :)

Lucram!

Cu drag dar fara spor, cu spor dar fara drag, lucram. Poate am lucra si cu drag si cu spor daca ar fi si copiii de aceeasi parere, sau daca noaptea ar avea mai multe ore.
Insa incet-incet "casuta visurilor" prinde contur si speram ca luna aceasta vom locui partea de jos a ei.
Avem tavan, avem pereti, nevopsiti inca, avem elctricitate, astazi sau maine vom avea si apa si spre sfarsitul saptamanii speram la ceva vopsea pe pereti si podea acoperita cu parchet. Saptamana viitoare avem de "aranjat" o baie si o bucatarie si gata! Ce simplu pare pe tastatura!
Cu trei ani in urma eram fericitii posesori ai unei mape rosii, plina de hartii, toate de neinteles pentru mine in afara uneia plina cu linii drepte si oblice, ce avea sa devina casa noastra. "Peste multi ani", gandeam eu. Dar nu au fost asa multi. La trei ani de zile distanta ne pregatim sa ne populam propriul spatiu...
Si toate prin propriile forte.
In toti acesti ani as fi preferat ca grijile mele sa nu fie altele decat cum sa fac spatiu in dressing pentru noile cumparaturi :D, unde sa imi beau cafeaua... sa fie in cel mai confortabil fotoliu?... sau poate in balansoarul din gradina?... sau pe balcon?..., sau unde sa ne petrecem vacanta...
Nu ne-a fost usor, am renuntat la multe lucruri, dar se poate!
LE: ma intreb daca nu ar fi mai bine sa profitam de oferta  pentru dormitoare si ofertele la mobila de bucatarie caci consortul, saracul, sigur nu va avea timp sa le faca anul acesta. Iar eu nu mai am rabdare inca un an!!!

Delicii pentru suflet

-manutele mici ce-mi incolacesc gatul in incercarea de a-si aduce corpul un pic mai aproape de al meu.
-licuricii din ochii lor cand ne jucam impreuna.
-vocea soptita, tarziu in noapte, cand somnul ne inchide usor pleoapele: mami, mangaie-ma! Si eu te iubesc, mami!
-pupicii care vin noaptea pe obrazul meu drept (de acolo de unde doarme Robert) urmati de hohote scurte de ras.
-mana mica ce isi indeasa sanul scapat in urma rasetelor provocate de Fratele Mai Mare.
-intrebarile grijulii, atunci cand fatza mea ii pare trista: mami, esti suparata? de ce esti suparata, mamico? hai ca nu te mai supar!
-fiecare moment pertrecut cu ei.

Nu-i mai fac fatza!

Urla dimineata, cum deschide ochii, sa il scot afara. Nu mai conteaza ca e dezbracat si afara 10 grade dupa cele 30 de saptamana trecuta si el e cu mucii taras. Nu. Doar eu sunt de vina ca nu ii dau voie sa mearga atunci, pe loc, poate si fara sa se ridice daca ar fi posibil... Nu ajunge ca fac pe necuratu'n patru sa ii pregatesc si servesc dejunul afara, sa ii pun fiecare bucatica in gura atunci cand o deschide el, fara sa ii ating altceva decat limba. Si asta pentru ca se crede bebelus si m-a vazut ajutandu-l astfel pe Robert cu cateva linguri de supa.
Ma striga toata ziua cu glas plangaret si cu sunetele pe care le foloseste Robert: maaaaa, maamaa, maaaama! Ma simt urmarita de doi mici teroristi.
Nu pot face nimic, nimic! Astazi am avut de adunat niste iarba uscata. Cred ca daca as fi fost fumatoare, deci dotata cu bricheta, i-as fi pus foc. Asa intr-o stare de nervi ajunsesem.
Dar capacul il pune in momentul in care se miauna tot: Nu ma ia si pe mine nimeni in brateeeeee! Cand nici nu apuc sa fac trei pasi afara din casa si trebuie sa il pun pe Robert pe jos ca sa il tin pe el. Cand bazinul meu tipa din toate vechile-i fracturi sub greutatea celor 15 kile, sau 25+, dupa caz, caci mai car si doi copii in acelasi timp. Cand zi si noapte imi sta lipit de coaste.
Nu se mai multumeste cu udatul capsunelor. Tine neaparat sa imi ia urma, dar nu pe unde merg eu, ca e mult de ocolit. E mai usor direct peste ceapa, usturoi, ardei... Nu s-au rupt mami, nu s-au rupt! Uite! A mai ramas o frunza...
Il iubesc si asa certaret si bataios. Insa mi-e tare dor de copilul cald si calm si bland si dulce...
Oare va mai trece?
Dar daca mergem intr-un magazin plin cu jucarii  si ii cumparam lego din care sa faca roboti? Voi ati incercat?

Am uitat...

Ca pe 9 mai aveam in minte o postare dedicata blogului meu... Ca trebuia sa scriu cum s-a nascut el, cu doi ani in urma, din dorinta mea de sociaizare de orice fel... Ca nu a avut parte de nici un fel de promovare... Ca nici macar familia si prietenii mei nu il cunosc...
Nu am stiut nici macar cand a fost 9 mai :))
Nu stiu ce data e decat cand sunt la calculator si uit inainte sa constientizez :)). As putea spune ca sunt cu capul in nori, dar mai corect ar fi cu capul intre cei doi copii. In pat, pe strada, in masina, oriunde... Asadar cum sa nu uit???

Si o intrebare ce tot ma chinuie dupa o intalnire cu prieteni cu care m-am vazut ultima oara cu 4 ani in urma: oare atat de mult m-am schimbat???

 (aprilie, 2013)

(aprilie 2009)

 (aprilie, 2009)

Tantrums

Sare in pat de mai sa atinga tavanul. Vrea in brate, acum! Sa il iau pe Robert de la san si sa il tin pe el. Nu conteaza ca isi ofera consortul serviciile. Nu. Doar eu. Negociez cu Robert o desprindere timpurie si il tin pe el, sa se calmeze. Nici macar nu intarzie mult la pieptul meu si e gata pentru noi cercetari a la Masha pana la urmatoarea criza...
Care ne prinde afara. Vrea la "pere" si nu putem merge, ca Robert nu vrea iar eu nu il pot cara atat de mult, caci resimt dureri crunte in oasele bazinului. Incepe sa urle in plina strada. Oamenii se uita si asteapta sa il lovesc. Nu o fac. Cu greu ma abtin sa nu urlu si eu, ii vorbesc calm, ii promit ca vom merge cu masina cand vine tati si reusesc sa aman terminarea crizei pana in interiorul curtii noastre unde suntem feriti de priviri indiscrete si critici ca nu stiu sa imi pun la respect copilul...
...si iar... sunt in usoara intarziere, imbracata decent (asta inseamna cu hainele curate!!!), pregatita de mers la stomatologie, cand vine el, murdar tot, cerandu-mi sa il iau in brate. Propun ca intai sa se spele. Nu si nu. El vrea atunci! Si incepem iar...
Nu vrea sa doarma! Ce daca i se indreapta capul spre piept tot mai des? Lui nu ii este somn. De ce sa doarma? Ma lasa nervii si ii spun sa faca ce doreste, sa mearga unde pofteste si sa ma lase sa dorm eu. Pare impresionat de mica tirada si cedeaza el de data asta... pana se trezeste si o luam de la capat.
Doar ca eu ma simt la capatul puterilor.
Poate jucariile de exterior de la Erfi ar ajuta caci Du este inebunit dupa tobogane, casute gonflabile etc. Au si jucarii pentru dentitie pe site.

Puiul meu drag,

Nu stiu sa iti scriu aici altceva decat iti spun in fiecare zi: ca te iubesc (Doamne, cat de mult!), ca esti minunea noastra, cat esti de bun si frumos si cata fericire aduci in viata noastra de 3 ani de zile!
3 ani si o ora!
Au trecut ca un vis!
Vreau sa savurez fiecare moment cu tine cat inca ai nevoie de mine... Pana ce inca nu te-ai desprins de tot.
La multi ani dragul meu! Te iubesc mult, mult, mult!

Papucii din zori de zi :)

Prima data mi s-a intamplat cu niste ghete. Am asteptat primul meu somaj, suma pe primele doua luni si am platit pe ele pana la ultimul leu. Cat le-am iubit! Imi amintesc si ultimul detaliu legat de ele...
Apoi cu o pereche de sandale. Am stat mult, mult timp in magazin cu ele in mana gandindu-ma daca le vreau. Le-am vrut. Si acasa, tot cu ele in mana, ma intrebam cum am putut sa platesc o suma nesimtit de mare pe ceva ce nu voi purta vreodata. Cum de mi s-au parut frumoase?!! Si le-am uitat in cutie, intr-un colt intunecos pentru toata vara... Insa anul viitor nu mai aveam rabdare sa vina soarele ca sa le pot purta. Le-as fi luat eu si pe frig, dar mi-era teama ca lumea de pe strada ma va banui de ceva lipsuri pantofesti :)). Au devenit pentru ani buni preferatele mele din tot ce imi oferea debaraua sau magazinele si chiar daca ma incomodau la sofat tot le luam dupa mine schimband adidasii cu ele cand coboram din masina. Inca le iubesc si le port...
Cand m-am tot gandit si razgandit ce sa aleg din oferta zorilrestore nu am banuit nici o clipa cat voi iubi papucii pe care i-am primit. Desi ii alesesem ca o a doua optiune cedand in fata ratiunii (caci papuci se gasesc din plin prin pantofar. Ceea ce lipseste cu desavarsire sunt pantofii casual) m-am bucurat tare mult cand am constatat ca pantofii au disparut din stoc. Am primit papucii dimineata, in zorii zilei si din acea dimineata ii admir in fiecare zi prin casa, pana imi voi face curaj si voi iesi in intampinarea soarelui. Se muleaza perfect pe piciorul meu datator de batai de cap, fiind prea lung pentru 36 si prea subtire pentru 37. Ma incanta culorile si desi nu sunt din piele ci din ceva material reciclabil ii iubesc la fel de mult ca prima pereche de ghete cumparata din primii mei bani, ca pe sandalele care m-au cucerit incet dar pentru toata viata lor...
Si daca nu m-ar opri bunul simt mi-as mai cumpara ceva de pe site-ul lor doar ca sa imi mai aleg o pereche...

In sfarsit!

A venit! Anotimpul care imi bucura atat de mult sufletul, chiar si inainte de nasterea lui Du, nu mai este doar pe foile din calendare. Am putut iesi afara doar cu un hanorac peste maiou (eu, care sunt atat de inghetata!!!) si abia astept sa scot sosetele si sa merg in papuci, sandale, incaltamintea mea preferata de cand ma cunosc.
Adio stari deprimante! Astazi vreau sa traiesc, vreau sa iubesc, sa imi atrag consortul in optimismul ce mi-a cuprins fiecare nerv. Saracul, ce s-o mai fi mirand, vazandu-ma brusc prinsa de aceasta pofta de viata! Dupa ce atata timp parca am fost un urs in hibernare...
Pana si agricultura pe care nu am prea suferit-o in "tinerete" mi se pare frumoasa. Fac totul singura, de drag, ingrijindu-ma in acelasi timp si de copii, punand un cartof, o radacina de capsuna, un usturoi... Nimic, nimic nu pare sa ma deranjeze. Totul e frumos! Frumos!
Ce viata frumoasa!
Nici macar inoirea asigurarii nu ma deranjeaza :)). Tehnica ne permite sa incheiem RCA online.

La ce sunt bune mamele!

-Mami! Da-mi masina verde! I-o dau...
-Maaaamiiii, vreau apa.
-Du, ai paharul cu apa pe masa. Mergi, te rog, si bea.
-Nu. Vreau sa imi aduci tu. Ii aduc...
Simt cum pantalonii imi aluneca tot mai jos si cercetez cauza:
-Ce e micutule? Tu ce vrei?
-Bate....
-Lapte??? Robert, abia au trecut 5 minute de cand ai contorizat 30 de minute de supt. Esti sigur ca vrei iar?
-Nan (iar). Si rade... Si eu ii dau... si inca ii dau, cand...
-Mami, vreau mar.
-Nu pot acum. Il alaptez pe Robert.
-Du-te cu el. Aduce-mi mar. Acuuuuum!
Plec cu copilul agatat de san spre bucatarie de unde ma intorc cu marul. Dar:
-Vreau mar curasit. De ce mi l-ai adus asa? imi spune cu lacrimile gata sa siroiasca intuind ca vrerea asta va ramane nerezolvata.
-Du, poti sa te jelesti cat poftesti dar chiar nu am cum sa iti indeplinesc si obiceiul asta bunicesc. Il mananci asa, sau deloc. Alege!
Alege sa il manance de jumatate si striga iar:
-Nu mai vreau. Vreau banana. Ia marul. Ia-llllllll!
-Nu pot chiar.... buf... Du, mi-as dori sa nu mai arunci cu lucruri pe jos. Abia ce am terminat de spalat...
-A spus sa il iei... se scuza el.

La plimbare!

Saptamana asta am bifat o premiera: Robert a mers prima data cu mijlocul de transport comun, iar eu am mers prima data cu ambii copii in altceva decat masina personala. Nu stiu daca e ceva neobisnuit dar parca prea multa lume s-a mirat de asa "isprava" deci se merita mentionata!
Nu m-am stresat deloc pe aceasta tema, asa cum nu ma stresez niciodata ca imi va plange un copil si eu nu pot sa il impac. Lucrurile au curs firesc, natural, Robert parea in elementul lui si nici macar nu a cerut sa suga. Se uita, plin de curiozitate, la tot ce misca, studia oamenii si le arunca zambete din cand in cand :).
S-au zbenguit pana am iesit eu de la stomatologie si apoi am mers in vizita la nasii lor, unde ma indoiesc ca a ramas vreun coltisor neverificat de ei. Deja nu mai au nici un stres de locuri necunoscute. Asta inseamna sa iei copiii dupa tine pe oriunde mergi :D

Prind sperante ca poate o sa ne facem timp sa batem si cate un bar prin Bucuresti, sau macar sa rasfoim cate revista gratuita.

La fundu' gol!

S-a intamplat un mic accident si apoi inca unul... si ne-am trezit intr-o seara fara nici o pijama curata/uscata pentru Du. Am cautat mult si bine dupa o pereche mai veche si cautarea mi-a fost rasplatita: am descoperit una ce supravietuise timpului cu doar cateva gauri mici (credeam eu) in genunchiul stang. Du a acceptat-o in aproape intunericul dormitorului, dar eu m-am gasit atunci sa am ceva treaba prin baie si se stie ca o mamica nu are ce sa faca singura in baie. Trebuie urmata macar de un copil daca e norocoasa si celalalt doarme... Si in lumina baii cumplitul fapt a fos descoperit si micuta baie s-a umplut de urletele:
-Mamiiiiiii! Ia uite ce gaora mare! De ce mi-ai dat astia cu gauri? Scoateeeeeeee-i! Ii scot eu. Daca vreau eu pot sa scot si chilotii... Mami, nu-mi mai da nimic. Vreau sa dorm asa.
Si asa a dormit. Si seara urmatoare la fel, desi aveam pijama proaspat spalata si uscata. Si asa doarme si acum. Imi zice ca vrea dezbracat, doar in tricou.
Pe deasupra capului lui Du l-am intrebat si pe consort pe cine crede el ca mosteneste copilul nostru. Nu, nu! Nu eu sunt persoana care iubea sa doarma dezbracata...

Casa, dulce casa! (partea 1)

Din categoria: socoteala de acasa si cea din targ nu dau aproape niciodata la fel :D
Casuta noastra ar fi trebuit sa aiba la parter o baie mica, un birou tot mic si un living mare cu bucatarie inclusa. Practic ar fi fost o deschidere mare, fara nici un zid de sprijin de la un capat la celalalt ci doar doua jumatati de zid pe aceeasi parte. Dar s-a intamplat ca lucrurile nu au dat asa cum am vrut si ni s-a sugerat sa optam pentru niste stalpi pe care sa se spijine constructia, stalpi ce aveau sa stea de straja exact in mijlocul livingului. Am protestat sus si tare, ca nu si nu, ca eu nu vreau sa imi lovesc capul de ei in noptile in care CEZ Vanzare (sau Distributie???) se va speria de un vanticel si drept urmare va intrerupe distributia de electricitate. Daca tot e sa imi lovesc capul pai atunci sa fie de ceva elegant, finut, cum ar fi doua tevi de inox... Consortul s-a lasat impresionat de pledoaria mea, asa ca undeva prin livingul nostru se gasesc doua bare solide de inox.
Mi-am batut apoi capul sa gasesc pentru fiecare ceva detalii de care sa le leg. Una din ele se va lega cumva cu o prelungire a bordurii scarilor ce va fi obligatoriu din inox (asta m-a scutit de multe zile de indecizie asupra bordurii respective, deci un lucru bun!).
Cea de-a doua... Cea de-a doua va fi inclusa in blatul bucatariei. Am convenit cu consortul ca manerele mobilierului vor fi din inox. Dar parca mi se parea totusi putin. Am tot rasfoit paginile internetului in cautare de idei si am ajuns pe un site, Bilancia, plin cu tot felul de minuni lucitoare din inox. Adica dulap din inox? Hmmm... nu o fi prea mult pentru o simpla bucatarie? Cine isi pune mobilier din inox? Aaaaa! Sunt profesionale! Adica se folosesc in cofetarii, pizzerii, patiserii, carmangerii si chiar magazine alimentare. Deci mobila noastra ramane tot ivory combinat cu red wood, spre satisfactia consortului care a proiectat-o si m-a convins sa o accept ca si cea mai buna varianta. Cu toate astea m-am gandit deja sa diminuez bugetul familiei aici si aici, asa, ca daruri de casa noua :)). Caci eu, ca si gospodina desavarsita, imi doresc in viitoarea mea bucatarie noua tot ce e mai bun :D.
Binenteles ca mi-am chestionat si barbatul obosit, dupa 12 ore de munca, sa vad daca el stie ceva despre mobilierul din inox. Si el, care stie tot in materie de mobila, mi-a raspuns indecis, ca in fata unei intrebari capcana:
-Nnnnnu stiu.... nu am vazut... 
-Pai nu! Lasa ca iti detaliez eu! Nu, nu te speria! Stai linistit, nu te pun sa cumperi ca sunt pentru chestii profesionale. Uite, ii recomandam prietenului nostru, caci tot vrea el sa isi deschida cofetarie si preturile sunt bune. Noi facem cum am stabilit: ivory combinat cu red wood si ne multumim doar cu manerele din inox...

Cei mai buni fotografi de nunta se gasesc in Bucuresti!

Unde altundeva?!!
Si totusi, chiar daca nu as fi avut cum sa profit de ceea ce e the best, am ramas cu cateva regrete in urma rostirii miraculosului DA!
Casatoria dintre mine si consort s-a produs pe fuga. La inceputul lui aprilie abia ce coboram din avion iar la sfarsitul lui iunie imi admiram verigheta de pe deget...
Lucrurile s-au petrecut furtunos. Nu numai ca nu am avut fotograf de nunta din Bucuresti, unde se gaseste la creme de la creme, dar aproape ca era sa nu ne pozam deloc. Am fost nevoiti sa acceptam un ajutor amator, departe de profesionalism, ca sa avem cu ce sa ne laudam nepotilor (atunci cand eu voi incapea cu greu pe usa, iar consortul se va ridica de pe jos odata pe zi in urma piedicii la baston pusa de subsemnata). Eh, asa imi trebuie daca am lasat detaliile in seama unui viitor mire indragostit... Fotografiile noastre,chiar daca frumoase, sunt simple, usor lipsite de insufletirea pe care stie sa o surprinda un profesionalist. Acum, dupa ce am vazut diferenta dintre pozele facute de un fotograf profesionist si un amator regret tare mult ca nu am dat atentie acestor detalii. Pentru asta aproape ca m-as mai casatori odata... evident ca cu acelasi barbat :)).
Un alt regret este legat de rochia de mireasa. Nu mi-am dorit neaparat o rochie spectaculoasa ci mai degraba ceva simplut si cat mai comod, ceva in care sa nu ma impiedic in cazul in care bratele consortului m-ar fi lasat libera vreo secunda. Dar iarasi am fost nevoita sa aleg in graba si oarecum plictisita deja dupa scotocitul nenumaratelor magazine de provincie, unde nu am gasit rochia perfecta ci doar o rochie... 
Desi initial mi-am spus ca aceste detalii nu conteaza odata cu trecerea timpului, cand lucrurile intre familii s-au mai linistit :D, au inceput regretele ca nu am avut cea mai frumoasa rochie, cea mai frumoasa coafura, cel mai frumos machiaj, cele mai frumoase poze...
Fetelor, nu va lasati in baza viitorului consort cand e vorba de detalii! Totul conteaza! Nici nu stiti cat de mult... 

Bunatati!

M-a prins pana la urma si pe mine febra iHerb! S-a intamplat  cam asa: am cautat Vitamina D. Am gasit pe ceva site-uri romanesti, dar pretul m-a daramat, asa ca m-am aventurat spre sus-numitul site unde auzisem eu de niste preturi pentru toate buzunarele (mai ales ale mamicilor care s-au uitat atent in oglinda, apoi afara unde au zarit o raza vestitoare de primavara si le-a prins febra infrumusetarii). Am gasit-o :D. Si am mai gasit gel de curatare Eucerin si unt de cocos, de aroma caruia nu ma mai despart, si antiperspirant Jason (miroase divin!) si pentru ca era 8 martie am aruncat in cos si o ciocolata Vivani (ce buna a fost!).
Au mai fost cateva maruntisuri, am primit si cadouri si o reducere de 10$!!! Asta pentru ca am folosit un cod valabil pentru prima comanda. Am si eu unul de dat: VBC997.
Am asteptat mult. Mult prea mult, dupa parerea mea, dar intr-un final pachetul a ajuns in stare impecabila si m-a bucurat tare, tare mult.
Plata s-a facut cu cardul... consortului. Al meu are mai multi bani si am zis ca daca s-o da vreo spargere macar sa fie cat mai mica :)). Am observat, chiar, cum consortul prundent si-a golit ulterior cardul stiindu-ma acasa singura si nesupravegheata, dupa ce i-am spus si aratat intr-o seara tarzie cam ce o sa mai vreau eu de pe acolo.
Ce mai! Sunt prinsa rau...

Si febra continua... in domeniul modei!!! Vreau mai multe rochii pentru femei :)) si intrucat mi-am lasat podoaba capilara sa creasca, parca mi-ar placea si ceva accesorii pentru par. E? Va tenteaza ceva?

Avem mansarda. Avem nevoie de ferestre!

Cand am inceput sa visam la casuta noastra, eu si consortul am discutat intens despre cum sa fie, ce sa fie, cat sa fie... Eu am vrut un metru in plus la latime. El nu si nu ca nu da bine la pozitionarea dormitoarelor. Am cedat eu, dar am atacat pe alta parte: eu vreau balcon! Nu concep dormitorul meu fara balcon. Si aici am cedat usor caci mi-as fi dorit o intreaga terasa suspendata cu trei buruieni nepretentioase si lasatoare agatate pe undeva (desi ma intreb cine ar fi trebuit sa le ingrijeasca :D), cu fotolii in care sa ma scufund, citind o carte, cu o cafea pe masuta cocheta de langa mine... A ramas un balcon micut, dar bun totusi pentru planurile mele.
Si am mai vrut ceva: ferestre de mansarda prin care sa imi pot trimite ochii obositi dupa o bucatica de cer, de natura, ca sa ii primesc inapoi plini de sclipiri si incarcati de culoare. Aici nu am intalnit rezistenta. Consortul si-a dat acordul.  Ba chiar a zis ca studiase problema si chiar daca nu vor fi ele de la inceput ferestre Velux sau ferestre Fakro vom pune totusi vreo lucarna acolo asigurandu-ma ca le putem monta pe cele sus-amintite si mai tarziu.
Dar am nascut doi copii si se cunoaste, cu plus sau minus, costurile unei nasteri in spitalele noastre, am lovit masina si nu mai stiu ce a fost dar m-am trezit cu acoperisul gata si fara nici o ferestruica in el, insa cu promisiuni de remediere a problemei.
Eu m-am pus pe studiat problema. Am aflat ca se pot monta in acoperis tip tigla metalica, cum ar trebui sa  alegem accesoriile, ca sunt unele smechere care se pot actiona electric, cat de temeinic trebuie sa ne documentam inainte caci sunt multe fake-uri care promit calitatea unei firme fara a o avea de fapt. Despre "date tehnice" nu stiu sa povestesc, eu il folosesc pe domnul consort ca traducator oficial in asa probleme :)).
Am inceput sa ma visez aici  ,


sau aici  ,  


sau aici 

.... si asta pana la inceputul toamnei, cand speram sa ne locuim propria casuta. Mai ales ca preturile nu m-au speriat :D!

ZorileStore, din nou!

De data aceasta cauta ambasador printre bloggeri, campanie in care se dau spre testare ce va place de pe pagina de aici. Eu am testat deja papucii, care sunt inca in stare impecabila si pe care ii voi purta cu drag si vara ce sper sa nu ii calce pe urme primaverii :)).
Asa ca eu avand papuci am vrut sa dau dovada, odata-n viata, de altruism si sa il pun pe consortul din dotare la testat. Ghinion! Nu am gasit nimic pentru cei 25-26 cm pe care se sprijina :), asa ca tot pentru mine si doar pentru mine a "trebuit" sa aleg.
Si am ales. Greu, dar am reusit pana la urma. Initial am vrut iar papuci dar apoi mi-au cazut ochii pe acesti pantofi, model ce lipseste cu desavarsire din garderoba mea, unde se gasesc tocuri, platforme si o singura pereche de adidasi + papucii sus amintiti. Si uneori (tot mai des de cand sunt posesoare de doi copii mici) simt lipsa unor astfel de pantofi comozi. Si am vazut ca inca mai sunt disponibili cu marimea 37!!!
Au concurat cu acesti papuci si cat pe ce sa fie batuti!
Mai doreste cineva?

Ce-as bea o Cola!

Nu mi-a fost greu sa renunt la carnea cea-super-frageda din marketuri in favoarea carnii mai atoase, e drept, dar mult mai gustoasa, din ograda proprie, sau imediat invecinata unde pot trage cu ochiul. Nici macar la minunatele si aspectuasele mezeluri si specialitati taranesti/traditionale de pe intesatele rafturi ale oricarui market care se respecta. Cu dulciurile am intampinat oarece dificultati dar am plusat cu delicioasele fructe din gradina personala si miere, cu care am inceput o frumoasa si durabila relatie de prietenie si situatia s-a colorat in roz.
Am mai avut de lucrat usor la aspectul merelor galbene pe care le sorbeam din priviri de fiecare data cand mergeam sa imi cumpar nuci de cocos din aceleasi mult cautate si aglomerate marketuri, insa am depasit si acest hop.
Insa si acum, dupa atata timp de renuntare si inlocuire (atunci cand e cazul, nu toata ziua cum era odata, ehehe!!!) cu suc de mere 100% natural, din mere nestropite, sa ne-ntelegem, ca sursa este de mare incredere, deci si dupa atata amar de vreme inca rezist cu greu ispitei. Plec sa plimb copiii si ma trezesc in dreptul magazinului scotocindu-ma prin buzunare dupa 6,5 lei, sa iau o sticla de Coca-Cola. Sau de Pepsi, ca tot aia e! Si rezist o zi, rezist si a doua, apoi am grija sa nu cumva sa plec cu bani prin buzunare :)) ca sa fie tentatia mai mica. Inca rezist, dar nu pot sa nu ma intreb: ce o fi punand, dom'le, in sticlele alea de nu mai poate omul sa faca fata poftei? Ca face rau stiu, ca doar de-aia inca rezist, ca ma gandesc sa nu mai stric bunatate de organism, tinut natural de 2 ani incoace.
Hai ca se poate si fara!!!
Si tot din categoria natural: Edenia ne prezinta mixul de legume Edenia si, foarte interesant, stiti despre beneficiile pestelui? La ei aveti de unde alege!