Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

luni, 27 iunie 2011

Copilul meu sensibil

Cand copilul meu era mic, pana in jumatate de an, atunci cand stranuta cineva in apropiere se speria de incepea sa planga. Cantatul cocosului ii provoca la fel de multe lacrimi dar astea erau de inteles fiind zgomote bruste ce se auzeau tare si dintr-odata. Ceea ce nu am reusit sa inteleg foarte bine este cum de nu tresarea la zgomotele multor motoare cu care se lucra in curte si pe drum (isi facea siesta afara la acea vreme) insa imediat ce ma miscam pe bancuta unde ii vegheam somnul si aceasta scartaia putin, doar putin, deschidea ochii instant.
Dar de atunci am evoluat muuuult. Nu ne mai speriem noi de un cocos cantator, dar daca studiem cu atentie un catelus, cat de mic ar fi el, si acesta se gandeste sa vorbeasca pe limba lui, brusc, fara sa ne atentioneze inainte, pai atunci sa vedeti tragedie.... Lui ii plac foarte mult animalele dar de la mami din brate. Le studiaza, vrea sa il duc aproape de ele, le si atinge (e drept ca destul de rar si doar dupa ce le mamgaie mami si il asigura ca nu pateste nimic), dar sa nu faca galagie cand el e concentrat ca se porneste furtuna in ochii lui.
Daca suntem pe strada si nu este chiar langa mine, in momentul in care aude sau ii spun eu ca vine masina, lasa tot si vine langa mine prinzandu-mi-se de picioare pana ce masina trece.
Am observat ca nici tonurile ridicate nu ii plac. Stiam mai demult caci mergand in vizita la fratele personal, el avand 4 copii va imaginati vacarmul, copilul meu a inceput sa planga. Vizitandu-ne destul de des pot spune ca s-a mai obisnuit dar si ei fac eforturi sa isi regleze vocile cand suntem pe-acolo. Ei bine ieri am mers in vizita la nasi cu copilul usor obosit dar totusi bine dispus pana cand am intrat in casa acestora cand, din cauza vocilor lor puternice, a inceput razboiul. Cand nasa a incercat sa il ia in brate a rezultat o intensificare a plansetelor care imi sfasiau sufletul. S-a calmat in bratele mele insa orice incercare de apropiere intre el si gazde sfarseau la fel, cu plansete si agatat de gatul meu, strans, de unde nu voia sa se mai dea dus.
Un alt incident dureros pentru amandoi a avut loc in urma cu cateva zile. S-a trezit noaptea ca sa suga si m-a muscat. A fost premiera si eu am reusit sa maschez durerea resimtita in zona si mai sensibila din cauza sarcinii, dar dimineata s-a repetat figura. Nu mi-am putut retine un 'au' si sensibilul meu a inceput sa planga si sa suspine si a refuzat sa mai suga atunci. Dar nici nu s-a mai repetat si la urmatorul alaptat, cand ii povesteam ca nu e voie sa muste ca pe mami o doare, se uita la mine cu o fatza ce spunea sa nu il mai bat la cap ca a fost o greseala , ca doar eu stiu ca nu face el d-astea....
Si eu stau si ma gandesc ce sa fac eu cu copilul meu sensibil caci, va puteti imagina, eu nu "pot" sa ridic vocea la el. Dar si rabdarea mea e limitata si cum sunt provocata de nenumarate ori pe zi ce sa fac? Se mai intampla...
I-am propus sotului sa incepem sa tipam unul la celalalt o perioada sa se obisnuiasca copilul ca ce facem cu el asa? Oriunde mergem si se vorbeste mai tare noi trebuie sa plecam???

miercuri, 15 iunie 2011

Intre greturi si pofte

Ma trezesc cu primele. Mult mai devreme decat mi-as dori, dar copilu' are programul lui. Si eu tot insist si ii spun seara ca mamica are nevoie de odihna si ca ar face bine sa nu se mai trezeasca peste noapte si sa doarma macar pana la 9. Cred totusi ca mai avem de lucru aici ca inca nu ne intelegem. Si cel mai rau este cand ma trezesc dimineata si desi imi este foame aproape ca nu pot inghiti nimic. Sau as putea... daca atunci cand deschid ochii m-ar astepta o farfurie aburinda, plina cu cartofi. Prajiti, cum altfel? Am facut o pasiune (iar!!!) pentru tot ce e prajit (sa nu ma mai mir cand o sa ma fac mai mare decat China!). Nu visez decat cartofi prajiti, snitele, pui la ceaun si mai recent pizza. Deci as manca o pizza!!! Poate chiar doua. Dar nu, macar nu mananc atat de mult decat foarte rar. Exemplul ar fi cand dupa o noapte plina de pui la ceaun mi-a gatit jumatatea a doua zi de dimineata o minunatie de pui cu maioneza de usturoi (apoi am plecat in vizita...) si nu m-am putut opri pana nu s-a terminat. M-a ajutat si o salata verde cu ceapa (ca daca tot urma sa plecam ce mai conta pe langa usturoi?!?) si binenteles ca si bucatarul. Astazi visasem la niste snitele caci ciorba de vitel din frigider (gatita tot de consort si gatita foarte bine) nu prezenta mare interes. Am culcat copilul si in urmatorul minut am adormit si eu. Foarte rar dorm eu ziua. In primele luni atunci cand bebelusul se trezea des si sugea incet si il schimbam pierzand astel un sfert de noapte mi-au trebuit cateva saptamani ca sa pot adormi ziua. Dar azi mi s-a intamplat. M-am rezit la o jumatate de ora atat de turmentata ca nu stiu nici cum am reusit sa ma deplasez pana la bucatarie, dar m-am dus. Ca sa fac snitele... Nu stiu cum l-am mancat pe primul. Am vorbit cu sotul la telefon dar imi amintesc foarte vag despre ce. Dar la cel de-al doilea....mmmmmm.....il savuram inca atunci cand s-a trezit copilul care copil nu stiu cum a facut dar m-a vazut inainte sa am timp sa ascund corpul delict. Si mi-a cerut. Si a trebuit sa ii dau. Caci tot ce mananca mamica trebuie neapatat sa manance si baietelul, asa ca mamica trebuie sa fie foarte atenta ce mananca de fata cu baietelul. Si in conditii normale e. Dar ce sa fac daca somnul mi-a luat din capacitati? Si si daca copilul e asa un cersetor?!?
Asadar interesele culinare s-ar rezuma la cartofi, cat mai multi, pui in diferite feluri: la ceaun, snitel, ciulama cu usturoi si smantana si pizza. Nu sunt prea pofticioasa, nu? A, si desertul: inghetata! Cu mult sos de ciocolata...miam, miam....
Cu greturile stau tare rau. Nu mai suport mirosul detergentului lichid pe care il foloseam mai ales la spalatul scutecelor. Doar cand ma gandeam ca trebuie sa schimb un scutec....hmm...nu pot descrie ce senzatii incercam. Nu am gasit la market persil si nici nu am avut timp sa caut asa ca am luat niste pernute de ariel sa vad cum e. E mai bine un pic dar nu foarte mult. In cel mai scurt timp am nevoie de persil pe care il tolerez bine. Tot la mirosuri sotul fiind convins ca noi intotdeauna am folosit balsam albastru, asta a si achizitionat. A trebuit sa aduc ambalajul gol si VERDE ca sa il conving ca a gresit. Acum am un balsam albastru pe care nu il pot folosi caci nu il sufar (din cauza mirosului nu din alte cauze...). Oricum si cel verde de mirosul caruia m-am indragostit tot din greseala a poposit in baia noastra si tot din convingerile sotului ca asta am folosit noi dintotdeauna... Si la parfumurile domnului trebuie sa sortez, intr-o zi cand ma voi "simti mai bine" caci am descoperit unul pe care nu il pot mirosi. Sper ca 'sindromul' sa nu se extinda si tot 'personalul' sa foloseasca un singur gel de dus, un singur parfum, un singur antiperspirant....
In alta ordine de idei: ma trezesc plina de greturi. Greturi care persista pana le tratez (destul de tarziu dupa parerea mea) cu cartofi prajiti si care, astfel asediate, cedeaza pentru vreo ora-doua si apoi se reintorc si reincepem lupta. Si tot ele castiga ca si acum la aceasta ora nocturna si-au facut aparitia. Si chiar incinta fiind nu imi pot permite cartofi la ora asta. Refuz!!! Poate un snitel mititel....
Ma simt tot mai lipsita de vlaga si alergarile micutului ma lasa fara aer. Dupa cel de-al doilea somn, cand copilul este nu tocmai bine dispus si vrea cel mai mult carat caci considera ca piciorusele dansului sunt pentru sarit in balti, e partea cea mai grea. Intrebat daca nu vrea sa mearga putin pe propriile picioare ma lovesc ca de un zid de deja foarte celebrul 'nu' clatinat din cap si intarit din mana. Si daca ma fac ca nu inteleg si demarez procedura de asezat copil in cele doua picioruse din dotare se prinde de mine cu mainile ca o maimutica si ma strange cu picioarele si sa il aseze jos cine poate....
In concluzie aceasta a doua sarcina pare copiata la indigo dupa prima. Doar ca prima data a fost muuult mai usor eu neavind grija decat de mine si sotul la fel, tot de mine. Acum prioritatea e alta.

vineri, 10 iunie 2011

In ce fel am descoperit ce copil mare am

Astazi s-a trezit tarziu. De fapt toata saptamana, dar astazi a batut toate recordurile, uimindu-ma cu ora 9:35. Trecem repede la schimbat. Ori a devenit scutecul mai absorbant ori eu l-am asezat mai bine, dar nu am mai avut accidente. Afara-ploaie. Rezista copilul o ora in casa dupa care vine, imi ia mana si ma duce la usa. Suficient de clar, nu? Ma conformez. Il imbrac, incalt si iesim printre picaturi. Cu incaltamintea avem mari probleme caci pe timp de ploaie Danutz are doar niste pantofiori cu talpa aproape deloc flexibila, singuri, ei, gasiti mai pe masura piciorusului, nu dupa varsta caci daca ar fi dupa varsta el ar trebui sa fie inca bebelus. Cand afara este cald si uscat folosim papucei de interior (de la tikki, parca) si cum zilele trecute venise vara si sotul avand ceva timp in una din acele zile de vara a mers la cumparat de sandalute. Cu ruleta. Merge, masoara si doamna vanzatoare, pentru a se face utila, intreaba ce varsta are copilu'. "Treisprezece luni". "A, pai nu ii sunt bune alea ca sunt pentru bebelusi!" Ba da, ii sunt bune, dar sunt tot pentru interior caci bebeusii nu merg, nu? Deci copilul meu nu a crescut si la picior cum a crescut in inaltime, ceea ce aveam sa descopar mai tarziu.
Petrecem noi peste o ora pe afara, ne mai jucam in casa si se face ora de somn. Reusesc sa il adorm pe la 12:30 cu muuult supt, printre semnalele nerabdatoare ale stomacului meu care nu primise decat trei guri de cafea si plec la treaba. Prima data vreau cartofi (iarasi?!?), ca si la prima sarcina (n-o fi tot baiat, nu? ca daca da nu-mi ramane decat sa ma motez pe mine...). Curat, toc, ii pun la prajit. Intre timp ma apuc de smotruit, si spal, si sterg si iarasi spal. Apuc sa si mananc si beau si cafeaua ramasa!
Se trezeste copilul. Il schimb, ne jucam un pic si mergem sa ii dau mancare. Pun eu legumele inca pasate in castronas si nu stiu dupa ce m-am intors. Prima data am crezut ca se misca lingura in castronas si cand m-am intors mintea mea intreba doar cum a reusit sa ajunga?, este destul de sus, CUM A REUSIT??? Da, castronelul era in mana la Danutz in timp ce trei sferturi din continut era pe podeaua proaspat spalata. De atata mirare si graba am uitat si usa deschisa in urma la baie. Si daca dupa prima isprava doar sosetele au iesit avariate, nu la fel a fost si acum. Schimb lucrurile ce se cereau schimbate si repet operatiunea. Adica completez mancarea lipsa ca sa pun la incalzit si la limita (oare nu mai invat niciodata? sau eu chiar am crezut ca a fost o intamplare?!!) salvez castronelul din mana copilului.


Uhh, mancare mai era dar rabdare si putere de inca o curatare cred ca nu. Dar am invatat. Copilul a crescut deci nimic pe masa si mai ales pe margine!!!

marți, 7 iunie 2011

Cum am inceput sa ne intelegem

De cateva zile am copil binedispus. Se trezeste razand, se joaca si din cand in cand se intoarce la mine sa imi zambeasca, pana si in somn zambeste. Da, este iar fericit! Inca se trezeste noaptea, daca sunt norocoasa cam pe la trei-patru prima data si apoi la cinci, la sase, la sapte si la opt se trezeste de tot. La celelalte ore se trezeste si asteapta. Ce? Cum ce? Lapticul! Ca mami ii da, cand vrea el si de cate ori vrea si pana se va intarca singur. Am zis! Inca nu stim decat eu si tati dar ce conteaza? Eu m-am linistit, tati ma sustine, copilul suge cand vrea ca are ce, si toti suntem fericiti.
Asadar, dupa ce mi-au zis fetele ca se poate, am inceput o cautare intensa pe net, m-am convins si am lasat copilul sa hotarasca pana cand vrea sa suga. Este cel mai bine pentru toti, nu? Eu nu ma mai stresez cum sa fac, tati nu se mai trezeste in miez de noapte sa incalzeasca biberoane ca daca pleaca mami se trezeste toata strada, iar copilul face ce ii place lui cel mai mult. Ba si mai mult: daca pana acum la trezire nu mai cerea sa suga (ma rog, dupa ce suge la 5, la 6 si la 7 e de inteles, nu?), ei bine acum vrea. Si mai vrea si in timpul zilei la alte ore decat cele stabilite de comun acord. Si eu ma conformez, ce sa fac? Si prestez, si prestez iar, si prestez din nou... dar am copil fericit si vesel si razacios.
O alta schimbare o reprezinta trecerea la scutece textile. Astazi a fost prima zi. Inceputa cu mari emotii dar terminata cu bine si cu o problema problematica exact inainte de baita, fara pete (hartia de protectie si-a facut bine treaba. Si documentatia mea, desigur, dar despre asta nu vorbim ca eu sunt o modesta...) datatoare de batai de cap. Nu se pun greu. Nu ma asteptam sa reusesc asa, din prima, fara probleme. Cand le-am vazut au inceput sa imi umble prin cap o gramada de intrebari: cum sa le pun, daca nu mai stiu sa prind inserturile, daca nu le pot aseza, cum pun hartia, cu care parte spre scutec si care spre copil, dar este chiar simplu. Nu regret deloc, dar deloc, investitia si in curand voi mai achizitiona inca 10 pentru o "scuteceala" full time. Eu sunt o persoana extrem de comoda si daca nu ar fi fost sa vina acest al doilea copil nu cred ca as fi optat vreodata pentru scutecele textile caci pampersul mi se parea idealul idealului. Si rau as fi facut. Mi-era teama ca diferenta ar putea fi prea mare si eu as putea intampina dificultati la asezarea lor pe copil, dar m-am linistit si in aceasta privinta si m-a cuprins o euforie asa ca atunci cand achizitionez ceva ce imi doream demult pentru mine (o rochita, spre exemplu). Deci ce mai, sunt incantata!
Celalalt copil inca nu se "vede". Nu imi da greturi, doar ameteli, desi micul meu dejun este servit in continuare intre 11 si 12. Daca la prima sarcina ma trezeam si in loc sa alerg la frigider decideam sa mai lenevesc in pat ziua respectiva plus urmatoarele trei erau compromise (stari de voma dupa care nu mai puteam manca nimic). Acum nu. Totul pare in regula. Nu m-am cantarit, dar cu o saptamana sau doua "inainte" aveam 51kg. La prima sarcina am plecat de la 50, am scazut la 48 si apoi am reusit sa ajung la 72 de kg (eram imensa). Sper ca de aceasta data sa nu repet performanta, mai ales ca acum am plecat si cu un pic de burtica, ceea ce inainte nu exista... Singura diferenta ar fi ca acum silueta mea este atent supravegheata de Danutz, deci chiar nu cred ca as avea cum sa reusesc... Si nu, sa nu cumva sa ma asez si sa raman asezata mai mult de un minut ca doar se stie unde duce lipsa miscarii, si da-le incolo de clatite ca se pun. Mai bine folosim timpul alergand unii dupa altii! Daca mi-am exprimat astfel de temeri de fata cu copilul...
Si daca in sfarsit se pare ca a venit vara, si in vietile noastre lucrurile par a se aranja spre bine.

vineri, 3 iunie 2011

Razboi din nou

Tot cu biberonul Au inceput iar represaliile. Am vazut inca din timpul zilei ca doar il rontaie putin si il indeparteaza. Si daca insist plange, si plange, si plange si cauta sanul. Am incercat sa il tin in brate pana s-a linistit si apoi sa ii dau iarasi sticla. Acelasi lucru. Iar eu nu pot sa il vad plangand! In ritmul asta mi-e teama ca va merge cu mine la maternitate cand va trebui sa nasc ca sa il alaptez si pe el!
Pentru moment vom suplimenta ziua doar cu canuta iar pe perioada noptii vom ramane la san. Asta doar daca nu va incepe razboiul cu laptele care nu vine direct de la tzitzi, asa, ca razbunare. Se spune ca in momentul unei alte sarcini laptele isi schimba gustul si copilul va refuza sa suga, dar copilul meu nu pare deranjat decat de cantitatea mai mica din cauza oboselii si a stressului. Si eu iar nu stiu daca sa il mai ajut sa fie sau sa il las sa plece.
Atatea dileme intr-un timp atat de scurt! Oare parintilor nostri le-o fi fost la fel de greu sa ne intarce? Eu, fiind ultimul copil, am fost alaptata pana la 20 de luni. Atunci sigur stiam ce se intampla si ma si exprimam cat de cat. Oare cum m-o fi convins mama sa renunt la san? Mi-a spus ca atunci cand nu voia sa imi mai dea o param tatalui care intervenea in favoarea mea, sigur! Eu nici nu m-am gandit vreodata cum se face pentru ca am zis ca eu nu am nevoie, ca eu il las sa suga cat vrea el si cat simte nevoia. Si acum iata-ma mituind copilul cu canuta ca sa renunte la san din proprie initiativa!
Nu pot sa nu ma gandesc daca  la fel de greu mi-ar fi fost atunci cand copilul meu ar fi renuntat singur la san. De ce nu simt apropierea intarcarii ca o eliberare cum am citit si auzit la alte mamci carora si perioada de 6 luni li s-a parut mare?
Cum sa fac ca copilul meu sa sufere cat mai putin? Oare nu il pot alapta pana la viitoarea nastere?

Pasi mici-mici spre intarcare

Dupa ce mi-a trecut socul cauzat  de cele doua liniute ale testului, dupa ce l-am mai trimis pe sot sa verifice de vreo doua ori daca nu cumva una din ele s-a sters (eu spalam copilul), am trecut la alt soc. Cum intarc actualul copil? Eu nu pot si nu pot. Mama personala (mai ales) nu si nu ca trebuie urgent, ca sunt slabita si nu pot face fata cerintelor amandurora si ca nu este corect pentru cel intrauterin. Eu m-am gandit si razgandit si iar gandit. Si am zis ca o sa incerc usor, mai pe nesimtite, sa nu sufere copilul prea tare. Ca doar timp am, ca eu nu am decat o luna de sarcina si am citit eu ca merge pana la maxim cinci luni.
Primul pas a fost sa ii dau lapte suplimentar, initial din canita si apoi, surpriza, a acceptat biberonul cu care a intrat in razboi din luna 5 sau 6. Atunci nu am mai insistat. Daca copilul nu vrea nu ii dau. Si se pare ca acum il vrea. Dar sa il tina singur, sa il mai si roada si neaparat sa fie urmat tot de san. Cel mai mult a supt 60 ml. E totusi un inceput. Doua zile a mers in acest fel. Astazi nu. Nu l-a mai vrut decat sa se joace cu el si cand ii spun ca mergem sa dormim incepe sa planga dinainte ca nu cumva sa il stresez cu laptic la sticluta. Si il intreb: "vrei putin laptic?". Da, vrea, dar de la tzitzi. Bate din palme si e tot numai nerabdare pana ma asez sa ii dau. Si ii dau ca doar mai avem timp!
Alt pas a fost sa ii inlocuiesc macar partial suptul din timpul noptii tot cu sticluta. Ultimele doua nopti ne-a iesit cat de cat cu mentiunea ca noaptea trecuta cand a simtit biberonul, a supt foarte putin si s-a trezit de tot si cu tot sanul a stat vreo ora treaz tinandu-ma si pe mine la fel (iar eu dormeam doar de la 0:30 iar prima strigare a fost la 4:00, am mai adormit la 5:00 si urmatoarea strigare-si ultima-a fost la 7:30).
Este foarte sensibil si cred ca isi da seama ca se intampla ceva. Ceva ce el nu doreste. Are o dispozitie foarte usor alterabila. In casa vrea aproape nonstop in brate si daca il asez jos sa ii pun mancarea plange neconsolat pana il ridic. Deloc bine pentru spatele meu care mi se pare ca nici in pat nu se mai indreapta. Incerc sa asez tot ce trebuie cat timp doarme dar noaptea nu e prea mare, are doar cateva ore si  eu incep sa simt acut nevoia de o vacanta. Cat de mica, dar sa fie!
Afara lucrurile sunt mai placute. Baietelul meu atent rupe flori, frunze, papadii si mi le aduce sa le miros indesandu-mi-le sub nas (aproape in gura) dupa care le duce cu repeziciune la gura proprie (ii plac chiar si papadiile care sunt foarte amare) ca sa nu am timp sa intervin. Daca a plouat, ceea ce se intampla aproape in fiecare zi, sa nu cumva sa intalneasca o balta cat de mica in drum caci o matura cu ambele maini, uneori si cu fundul. Daca ploua atunci cand e treaz (se mai intampla) si nu pot sa il scot afara, vine la mine ma trage de pantalon, ridica mainile spre mine sa il iau in brate si ma duce la usa. Si vai, si iar vai daca nu o deschid. Plange cu lacrimi cat boabele de mazare, iar eu ii explic ca afara ploua, pic-pic-pic, dar o sa stea si mergem, ca mamica nu tine baietelul in casa ca vrea ea. Uneori il scot asa printre picaturi ca nu sunt in stare sa il vad plangand. Intelege tot ceea ce ii spun. Stie ca sunt locuri unde nu are voie (asta nu inseamna ca si respecta interdictiile) si cand il reatentionez ridica fata spre mine intr-o mimica de fac eforturi serioase sa nu rad. Este foarte expresiv.
Eu incerc sa ma hranesc sanatos si nu prea mult caci in prima sarcina am luat 22 kg in greutate,  ceea ce as vrea sa evit... Incerc sa nu ma enervez cand sotul vine acasa fara uleiul de arbore de ceai, comanda expresa, caci astept scutecele textile de la hip hip, sau cand pleaca la serviciu si uita sa imi lase acidul folic cumparat in ziua precedenta, sau ca sunt lipsita de ajutorul lui pe toata durata zilei si incerc sa imi pastrez calmul cand copilul, cu o lovitura bine plasata, imi rastoarna lingura cu mancarea ce se indrepta spre gura lui direct pe hainele mele. Imi incarc bateriile cand vad cu i se lumineaza fata cand apar dupa o scurta absenta, cand ii aud rasul usor galgait de care nu ma mai satur, sau vazandu-i surasul smecheresc. M-as mai putea relaxa la o "sedinta" de shopping dar cine mai are timp? Iar online, cumparand scutece textile nu e chiar acelasi lucru, nu?