Din cauza caldurii!!!

Iubesc caldura. Intotdeauna am iubit-o. Acum sa nu se inteleaga ca nu iubesc iarna. Cum sa nu! Dar iubesc mai ales sa stiu ca oricat ar fi de ger, undeva, in viitorul foarte apropiat, exista un loc calduros care ma asteapta. Ba chiar imi amintesc de o zi cu ger crancen in care am avut de mers 5 minute pe jos, din statie pana acasa, zi in care stateam la gura sobei intr-o caldura mare (mi-e rusine sa spun cate grade) si tremuram din toate incheieturile. Stiu ca a trecut ceva timp pana am reusit sa ma incalzesc si aceasta ocazie mi-a adus si un apelativ de alint: degeratura. Si pana la aparitia primului copil in camera personala nu de putine ori sareau gradele in aer mai ceva ca labele ursului pe podeaua incinsa...
Deci iubesc caldura. Stau ziua in soare cu capul descoperit de cand ma stiu (cu cine oare o fi semanand Du de da cu caciula dupa caini imediat ce o simte pe scafarlie?) si niciodata nu am patit nimic.
Problema insa a aparut cu ceva ani in urma, mai precis de cand am dat urbea cea aglomerata si plina de magazine si magazinase unde putea tot omul sa isi lase chenzina abia insusita si unde gaseam usor o terasa de fitze in care sa pot plati pe o simpla cafea 8 lei si nu 3,4 (nu mai stiu preturile, e mult de atunci) pe  satucul consortului placut de linistit, unde toata lumea te cunoaste desi tu esti gata sa juri ca nu te-ai intalnit nicicand cu omul din fata ta si unde esti un prapadit daca esti vazut la un barulet in alta zi decat sarbatorile. In primul an de la aceasta majora schimbare am observat pe pielea mea impecabila si fara urme ceva semne ce am crezut ca sunt muscaturi de tantari. Nu am dat atentie, au trecut, m-au lasat, a venit toamna si am uitat de ele. Cea de-a doua vara petrecuta departe de lumea dezlantuita a adus cu ea ceva mai multe astfel de piscaturi si atunci m-am desteptat si eu: nu sunt ce par ci par a fi asa numitele blande de ploaie/caldura/transpiratie. Nu m-au deranjat prea tare, iarasi nu le-am dat atentie, m-au parasit in scurt timp.
Dar vai! Vai! Anul acesta mi-au aparut o multime. Nu se mai termina, parca! Si doar in zona imbracata, adica atat cat tine maioul si pantalonii scurti, tinuta estivala din care nu mai ies. Am mers la medic. Mi-a recomandat Claritin sau si mai calduros, Aerius. Claritin am spus pas. Despre Aerius am auzit de bine. Am citit prospectul si, surpriza!!!, ca aproape toate medicamentele este interzis in sarcina si alaptare! Am gasit un singur leac si ala doar pe termen scurt: apa fierbinte. Sub dusul incins mancarimea cedeaza si ma simt ok ceva timp, dupa care incepe iar, dar de trecut nici vorba. Si exista si efecte secundare eu avand o tensiune mult prea mica.
Si urzesc la planuri si atunci cand mi se pare ca nu mai rezist imi promit ca voi umbla dezbracata, ca o sa distrug, pe viitor, orice prospect ce imi interzice sa ma simt bine, ca o sa decupez fiecare bucatica din pielea afectata, ca o voi desparti in toate cele trei straturi si... ce nu imi trece prin minte... Si stau cu ciocanelul de Aerius in mana. Sa iau? Sa nu iau?
Oare povestea de dragoste dintre mine si caldura a fost sortita unui asa esec?!!

Surpriza in miez de noapte, surpriza in miez de zi!

Acele ceasului aratau putin sub miezul noptii cand am decis ca ar fi timpul sa ofer pleoapelor suportul dupa care urlau de ceva ore. Ma intind in micul spatiu ramas intre Robert si Du si adorm instantaneu. Putin. Prea putin, caci Robert s-a gandit ca e suficient si a inceput binecunoscuta foiala, pe care nici nu stiu cum de o mai simt la oboseala acumulata. Ma ridic, il ridic si incep sa il hranesc. Mi se parea ca au trecut ore si el tot suge. Il trec la celalalt san si intind mana dupa telefon. Cu ochii carpiti incerc sa zaresc ora. Nu pot. Ceva ma impiedica. Wow, un sms! Pun scobitori intre pleoape si citesc cu fatza lungita de surpriza:
Eu vara nu dorm, pe 29 nu am somn. Ma duc sa votez ca eu chiar contez! Nu! Serios??? Si ora arata 0:30. Ma uit la expeditor - mesaj din retea. Hmm, bine, bine dar a cui retea?
Dimineata iau telefonul sa ii arat si consortului si alta surpriza: disparuse! Ok. Poate am avut halucinatii. Cateva ore mai tarziu primeste si el: Eu vara nu dorm. Votez DA la referendum.
Hmmm... Imi sare mustarul si anunt cu glas tare: Ba uite ca mie mi-e somn. Si eu vreau sa dorm. Si eu o sa dorm.
Astazi. Miezul zilei. Eu curatind niste pirsici afara, in curte. O masina impunatoare se opreste la poarta si solicita atentia tuturor. Insusi marele primar, candidat unic la alegerile de anul asta, ne "roaga" sa ne intalnim duminica. Cu fatza si mai lungita si cu ochii iesiti din orbite aproape zdrobesc o piersica. Doamne, cat tupeu! Am votat sa traiesc bine, scarbita apoi de atata bine am ales sa mai votez odata pacea si nu razboiul si tot asa. Dar nu mai pot, nu mai vreau sa aleg raul mai mic. Cum de au unii tupeu sa ma invite la vot? Cum de indraznesc altii sa ma sfatuiasca sa nu? Eu binele meu cand il votez? Niciodata?

Noi patru

Robert

Vrea sa se ridice! Se ridica pe cele doua picioare tinandu-se de mainile noastre, sau de tot ce prinde, face pasi. El si statica nu au nimic in comun. Sta doar in brate sau pentru putin timp in carut cu conditia sa aiba ceva de rontait. Care ceva odata devenit plictisitor e aruncat jos, cu precizie, si in caz de rateu este tras, prins din nou si rearuncat. Pare perseverent.
Vrea mancare! Nu mai reusesc sa ma tin la el si deja de vreo saptamana isi baga nasul prin pepeni galbeni, prin mere de vara culese dintr-o gradina prietena, prin galbenusuri de oua si maine sper ca si prin niste legume imbunatatite cu ciorba de oase. Dar lapte vrea la fel de mult si de des. Ma trage de tricou sa ma simta mai aproape si ma tine bine ca nu cumva sa plec. La fel se intampla si cu lingurita. Tine asa de tare de ea sau de mana mea de parca ar fi cel mai pretios lucru.
Se echilibreaza tot mai bine. Reuseste sa stea ceva timp in popou fara sprijin, aproape a reusit sa se arunce si din carut ca era prea multa plictiseala, tot de ceva timp se intoarce de pe burta pe spate si de pe spate pe burta.
Este vesel. Este cel mai vesel copil pe care l-am vazut vreodata. Cand se trezeste este suficient sa ma uit la el si deja rade. Chiar si noaptea. Mie imi place sa cred ca e fericit.

Du

Oh, Du! Aici nu stiu ce se intampla, nu stiu unde gresesc dar nu imi place. Nimic nu il mai multumeste, mananca foarte putin, cere altceva de mancare pentru ca, dupa ce pregatesc, sa ma refuze deloc gentil, uneori ma pune sa il las pe Robert in carut chiar daca plange si sa il tin pe el in brate desi pare sa il iubeasca, se joaca cu el, ii da jucarii, ma atentioneaza cand plange. Il tin foarte mult in brate, ii explic cat de important este el pentru mine si ce mult il iubesc si ce trista sunt ca il vad suferind si eu nu stiu cum sa il ajut. Il rog sa imi spuna ce simte ca astfel sa fiu alaturi de el, sa il alin dar el imi spune atat! gata! nu pang! Incerc, in limita timpului, sa inventez jocuri noi sau sa ne jucam un joc ce ii face placere dar se joaca 4-5 minute si apoi nu mai vrea. Plange din aproape orice si ma deranjeaza foarte tare ca nu pot gasi motivul. Se linisteste la mine in brate doar ca uneori cedez si rabufnesc si imi vine sa ma rafuiesc cu lumea intreaga.

Consortul

El e mai putin poetic si zice ca copilul mare e prea rasfatat, prea plange fara motiv, prea nu vrea sa inteleaga nimic si poate metoda de crestere e putin gresita si ar trebui introdusa si cate o pedeapsa mica, doar toata lumea face asa si uite ce copii cuminti au toti. Ca cel mic pare sa ia foc imediat ce il aseaza pe pat cat sa isi stearga nasul, ca el nu stie sa stea decat in brate, ceea ce nu e bine. Eu ii explic si lui ca ei au copii dresati, nu cuminti si ca eu nu o sa accept niciodata din partea nimanui sa imi dreseze copiii. Si incep sa ii explic inca odata, nevoile unui copil si principiile de baza ale AP-ului si cate in luna pana pare, in sfarsit sa imi dea dreptate. Si stiu sigur ca imi da dreptate atunci cand se aude strigat de cel mai cristalin si drag glas, sau cand i se arunca cel mai frumos suras din cate exista. Incerc sa il inteleg si pe el ca este obosit si stresat, poate, si usor dezamagit ca a trebuit sa amanam unele planuri legate de propria locuinta si fara nici o clipa libera de atata timp.
El imi face cafeaua dimineata, tot el uda solarul, se ocupa de gradina si uneori, cand eu ma simt depasita, face mancare.

Eu

Eu spal, gatesc, sterg praful cand apuc, imi beau cafeaua in minim trei ore, servesc micul dejun chiar si la ora unu, iar cina chiar si pe la 11 (noaptea, sigur), mai dau jos si cate un kg, chiar doua. Restul timpului am cate un copil in brate si mai rar pe amandoi. Il alaptez pe Robert, il alint pe Du, mai mestec intr-o oala, mai rup niste pastai ce trebuiesc conservate, ma mai documentez de ceva retete gustoase, sanatoase si cu tinuta si visez! Visez la o vacanta, la liniste si...la niste rochii caci fratele personal e pregatit sa spuna DA iar eu nu ma simt suficient de eleganta. Visez ca noaptea asta Robert  nu se va mai trezi de 10 ori ci doar de 3, ca dimineata Du nu va mai plange de cate ori ma misc de teama ca il las din brate... Visez la o lume perfecta...

Pont: stiti site-ul Elefant.ro? Pe langa multe carti bune au si promotii la jucarii. Eu cred ca vreau lego creator si/sau lego friends.

In familie

-Adu-mi si mie telefonul, te rog, susur spre urechea consortului, impingand de zor un carut.
-Asteapta putin ca nu pot chiar acum...
Peste 3 minute. Eu vorbesc la telefon. Consortul asteapta sa inchei conversatia pentru a remarca:
-Ohh?!! Ti l-ai luat singura?
-Stii tu ca rabdarea este calitatea mea principala?
-Hmmmm! Ne mai intrebam cu cine seamana copiii nostri?
-???? Da, oare cu cine?

Sa ne racorim!

Se anunta valuri de caldura peste alte valuri de caldura, cu temperaturi cu multe grade si cu multe recomandari de a nu se sta in soare. Da. In casa, oricat de cald ar fi, nu te bate soarele direct in capul dezgolit de lovitura bine plasata a copilului umblator dupa ce a dat de pamant cu a lui. As dori ca meteorologii si persoanele care intreaba, din spatele ochilor cat cepele, "cum?!? i-ai scos afara???" sa le explice ei copiilor ce si cum. Si cand aerul interior se incinge, devenind fierbinte si irespirabil, iar copiii satui de inventiile indoor striga, fiecare cum poate, afaraaaa! M-am plictisit. Tu nu vezi? incep sa le cam dau incolo de avertizari si fac planuri de iesit dintre peretii fierbinti. Si evadam:

-prima parte a zilei este ok de petrecut la nisip, sub umbra unei umbrele ce face reclama la o bere. Insa nu e deloc ok sa urmaresti stropii ce par de gheata pe panza rosie cand stii ca ti-e imposibil sa ajungi la frigider, unde se ascunde sticla cu suc proaspat facut din cele mai naturale boabe de zmeura.

-apoi, cand soarele urca amenintator pe cer urcand si gradele termometrului, ne refugiem sub vie. Am asezat acolo o masuta, scaune de diferite marimi, un leagan si caruturi (cele din urma mai mult pentru Robert caci el, fiind pufosul familiei, pare sa sufere cel mai mult si uneori il mai asez pentru cateva minute in carut sa scape de caldura bratelor noastre). Pana pe la ora 1, cand se merge la somn, este placut aici. Temperatura nu trece de 28 de grade si daca mai luam in calcul si adierile vantului, ce par chiar racoroase in aerul incins, nu putem fi decat recunoscatori desimii frunzelor ce ne ofera clipe relativ placute. 

Dar dupa somn totul pare sa ia foc. Cum ne mai racorim? Iata ce am mai gasit:

-am cumparat o mica piscina, care piscina este umpluta cu apa de dimineata, apa ce este tocmai buna de racorit copii pufosi... sau mai putin pufosi.

Dar nici in apa nu se sta prea mult, iar pana la racoarea serii (?!) mai e mult si timpul trebuie presarat cu joc si voie buna! Asa ca am cautat locuri racoroase in afara monotoniei curtii noastre. Si am gasit:

-undeva, unde deja ne putem considera in afara partii locuibile a satului, pe malulul unei ape este un mic pâlc de pini. Aici se tin in fiecare an serbari campenesti. Cand vine luna iunie deja oamenii intra in fierbere si se intreaba unii pe altii ce vedete isi vor da concursul. Anul acesta au fost mai multe ca de obicei si as fi vrut sa le scriu si numele, dar, spre rusinea mea, nu le-am retinut, eu nefiind o fana infocata a muzicii populare. Poate voi reusi totusi sa fac o postare separata pentru care o sa ma straduiesc sa adun mai multe informatii. Serbarile astea campenesti sunt interesante totusi. Dar sa revenim. Asadar, in acest mic colt racoros ne perecem dupa-amiezele toride. Du e incantat. Sare, alearga, aduna conuri de pe jos, coboara jos in apa, ma pune sa il alerg in jurul masinii si copacilor, asculta cantecele pasarilor. Am vazut in cateva zile si veverite. Deloc plictisitor, foarte frumos, dupa-amieze placute si racoroase.

 -si atunci cand mai vrem diversitate mergem intr-o parte unde apa raului este mai mare, unde ne intalnim cu copii si parinti prieteni si unde copiii pot sa se joace linistiti, departe de caldura torida si de aglomeratie, aproape de natura, de frumos...

Poate ca ceva jucarii noi ar putea sa il retina mai mult prin casa? Nu, sigur ca nu il atrag papusile cu printese disney dar am putea incerca acest set cars.

Ni se pregateste ceva!

Eu sper ca doar niste dinti, care dinti ar face bine sa se arate odata vederii!
Copilul e marait, nimic nu-i mai place si nu doar de trei zile-ncoace, sanii mei dor si dor si dor iar. Si el tot suge. Si iarasi vrea sa suga. Si mai ales sa roada! Tot ce prinde cu mainile mici e luat la rontait.
De ceva vreme vrea sa si mearga. Tipa si se zbate pana il asez jos, cu picioarele goale in iarba, da din maini pana il tin doar de ele si face pasi. Cei care vad imi zic ca  prea e mic, ca il fortez sa faca chestii. Eu??? Eu nu stiu cum sa ma mai tin la el.

Cand vine seara...

Cum soarele incepe sa isi aplece razele in jos cedand locul unui colt de luna, cum simt nervii intinzandu-se la maxim si  incep sa fac planuri pentru o seara mai de succes decat cea trecuta, sau cea dinaintea ei...
Seara trebuie distrati doi copii obositi de lungimea zilelor de vara, un copil trebuie hranit cu ceea ce se gaseste prin casa, motiv de aprige negocieri cu castig in favoarea lui (seara trecuta m-a pus sa ii pasez fructe, ca el aia vrea sa manance si altceva nu), apoi sunt necesare doua bai, dupa care copilul mare vrea sa doarma. Sa doarma, as zice eu! Astfel as putea sa ma ocup de cel mic, care suge, si suge, si suge... Doar ca nu vrea decat cu mine. Si stau cu cel mic la san si cu cel mare colac in jurul gatului, tragandu-ma bine de podoaba capilara, verificand din cand in cand cate fire din parul meu i-au ramas printre degete. Si cel mic suge. Pare sa adoarma (oh, Doamne, in sfarsit!). Ma retrag mai usor decat merge pisica si ma intorc la Du, care refuza sa adoarma fara mainile mele in jurul lui. Dar stai! ceva s-a miscat de cealalta parte. O luam de la capat... Eu intinsa pe-o parte cu Robert agatat de san si Du peste mine, pe unde mai gaseste liber. Trec 15 minute. Cel mic pare adormit bustean. Fac schimb de loc cu consortul cu indicatii precise sa faca ce-o sti dansul mai bine dar sa nu aud glas pana Du nu trece din bratele mele in ale lui Orfeu. Si Du adoarme repede, chiar si in racnetele fratelui care cauta si tot cauta sanul pierdut, iar eu plec cu viteza fulgerului spre urlator si ii indes sanul in gura. Il prinde de parca nu ar fi vazut mancare de trei zile-ncoace si cu ceva noroc mai stam asa inca (doar) vreo ora: el molfaind ca la suzeta, eu clocotind, cu capul in flacari, cu stomacul cerandu-si zgomotos dreptul si cu amenintarile de deversare ale unei vezici suprapline...
Comunicare nonviolenta? Usor de zis. Ma chinui insa sa nu mai explodez dupa ce l-am simtit pe Du refugiindu-se in bratele consortului, intr-o seara memorabila, cand ii strigam lui Robert ca il arunc de nu se vede in porumb la bunica-sa. Dar ce vina au copiii? Nici una. Poate consortul? El ce sa faca daca nimeni nu i-a asezat macar una bucata sân de vârât in guri flamânde? Asa ca explodez in mine insami, tratez ranile sanilor durerosi dimineata, caci noaptea am parte de acelasi tratament (supt de la o ora mai departe si treziri fara numar), mananc la miezul noptii, ma uit dupa scutece textile pentru adulti si sper! Sper ca maine va fi mai bine! Ca maine ora 8 ma va gasi in pat...

Papucii

Cei de la zorilestore. Au venit si am inceput testarea. Ma simt comod in ei. Au talpa moale si flexibila, sunt usori si ii port mai ales in plimbarile luuuungi si zilnice cu copiii. I-am asortat chiar si la rochii!

Singurul regret este ca in urma unei petreceri de copii, in apa, am pierdut "ochiul" unuia dintre ei. Du scapase un tractor care a luat-o la goana pe apa, dupa care a inceput sa urle cum stie el mai tare. Evident ca am alergat sa il recuperez cu papucii in picioare si apoi am descoperit ca s-a pierdut pietricica unuia. Dar cel putin nu am alunecat asa cum s-a intamplat cand Du a vrut sa verifice pentru a doua oara daca apa il poate lasa fara respectivul tractor (sau poate doar i-a placut cum alerg eu prin apa si a vrit un bis), iar eu printr-o nefericita asociere a planetelor ma aflam desculta :).