21 de luni

Se trezeste ca de obicei, de dimineata, inainte de 8:00. Si-a mancat fructele amestecate cu quinoa si a inceput sa urce toate masinile si tractoarele in pat. Du vreo ora ma lasa in sfarsit sa ii schimb scutecul si pijamaua timp in care tot imi spune: "teda, teda, teda". Mi se pare ca am mai auzit cuvantul dar neuronul meu de proaspata mamica refuza sa faca orice conexiune.
-Ce e teda, mami?
-Teda, repeta si imi arata spre bucatarie, inca suficient de calm.
-Bine. Sa te schimb si mergem sa imi arati.
Dar intre timp uita. Imi cere "buda dede" (bluza verde), imi spune ca "badi ud" (body), ii explic ca nu, ca mami abia l-a scos din sertar si deci e curat si uscat. Termin imbracatul si imi amintesc, sub amenintarile unui stomac complet gol, ca nu am mancat nimic moment in care ii propun sa mearga cu mine la bucatarie sa imi pun un sandwich. "Teda!", spune el cu ochii sclipind si eu, dintr-odata luminata, imi amintesc ca i-am servit si lui sandwich-uri cu branza fara cheag adusa de Mama Personala si pentru care am facut o pasiune amandoi.
Reusim sa ne intelegem in linii mari desi limbajul lui Du la cele 21 de luni este destul de colorat. Rezist cu greu in a le raspunde persoanelor care il copiaza sau care se amuza si detaliaza cum propriile odrasle la varsta asta vorbeau "atat" de clar!
A fost o luna grea ce a culminat cu lipsa mea de acasa pentru prima data si implicit adormitul cu o alta persoana. Si daca la somnul din timpul zilei a acceptat pana la urma sa adoarma, ei bine nu la fel s-a intamplat si seara. In prima seara a adormit cu doua ore mai tarziu decat de obicei (in cele mai multe seri imi cere el in jurul orei 20:30 sa il culc), printre suspine dupa ce a plans aproape tot timpul si doar in bratele consortului (Doamne, nu stiu cum a rezistat ca eu daca il auzeam atata timp plangand faceam cel putin depresie). M-a vizitat in fiecare zi la spital, mai putin cea petrecuta la TI, si desi despartirile erau destul de dureroase cred ca a fost cea mai inspirata alegere chiar daca am auzit comentarii despre cum chinuim noi copilul si ce bine i-ar fi daca nu m-ar mai vedea zilele acelea. Dar cand am vazut cum i se lumina fata doar cand ma vedea am facut super eforturi sa ma ridic si sa ma joc cu el, sa il tin in brate de unde nu mai voia sa se dea jos.
Aceeasi lumina i-a aparut in ochi in momentul in care s-a trezit si m-a vazut langa el, acasa. Si din acel moment s-a intors copilul meu caci din povestirile consortului si Mamei Lui cat timp am lipsit a fost cel mai cuminte copil. Se juca singur cea mai mare parte a zilei si tot ce mai face un copil cuminte ca eu nu stiu decat ce fac copiii mei.
Acum ne sperie, pe consort si pe mine, cu niste iesiri pe care inca nu stim cum sa le gestionam, ducandu-ne de multe ori la pragul rabdarii si asa zdruncinate de nesomn si de perioada de dupa nastere, in cazul meu. Inca incerc sa iau lucrurile calm, desi sotul imi spune ca nu e normal modul in care se comporta (oare cum o trebui sa se poarte un copil de 21 de luni cand se vede dintr-odata lipsit de o parte, mica, e drept, din atentia cu care era inconjurat pentru a fi normal?), ca ar trebui sa se obisnuiasca, ca cel mic are si el nevoie de atentie. Eu sunt de acord chiar daca de multe ori ma opresc pentru cateva secunde din alaptat pentru a da apa ceruta atat de insistent si chiar atunci sau pentru a scoate masina indesata chiar atunci in cine stie ce locuri greu accesibile manutelor mici. Si eu astept sa se schimbe cate ceva, dar pana atunci ce sa fac? Sa ii arat celui mare drumul spre o gelozie sigura prin interzicerea presupuselor lucruri ale fratelui lui? Am pus interdictie tuturor de a mai spune in fata mea ca nu stiu ce sticla/saltea de infasat/caciula etc e a lui Robert. Ieri a vrut biberonul cu ceai facut pentru caz de urgenta cat timp am lipsit si ramas nebaut de Robert. L-a baut Du tot chiar fara nici un indulcitor. Poate doar ca i s-a parut a-i fi interzis? Ca i s-a spus ca e al lui Robert? Si laptele muls si pus la sticla a ramas tot nebaut caci ne-am intors destul de repede si oare cine l-a servit? Du, evident sub privirile neincrezatoare ale consortului, sigur ca n-o sa ii placa. Dar i-a placut si planuiesc sa ii mai dau, doar timp sa am.
In rest este jucaus, ii place sa ma puna sa il prind, sau sa imi dea diverse parti ale corpului sa le "pap" ca apoi sa nu se mai opreasca din ras. Imediat ce lipseste orice activitate, se plictiseste si imi spune ca vrea la "bi" (bunica) ceea ce nu imi place asa ca m-am hotarat sa ii umplu cumva timpul. Pentru inceput am comandat ceva jucarii cu mai multe activitati si urmeaza sa ma mai inspir, sa vad ce se mai poate face cu un copil de aproape 2 ani cand afara e ger si ninge. Caci copilul meu a crescut. Nu se mai multumeste cu jucarii si activitati de bebelusi. Aste sunt bune acum pentru "Boba", caci da, boba nu este doar un carrier ci si numele celui de-al doilea copil al meu in varianta lui Du. Dar despre el intr-o postare viitoare cand timpul, oboseala si copiii imi vor permite.