Deci? Cand vine?

Ieri am mers la medic pentru o ultima intalnire inainte de nastere, pentru a stabili detaliile de tip ce?, cand?, cum? Nu a fost retinut de nimic in Chisinau, a ajuns cu bine (iar respir in voie) si-recunosc, m-a umflat rasul ca sa nu zic plansul-s-a intors cu o cutie mare ce continea manusi sterile, ata sterila si alte lucruri si substante necesare interventiilor chirurgicale. Am vazut si factura care se ridicase la o suma frumusica si la intrebarea mea daca cineva ii deconteaza suma m-a privit asa de amuzat! Mi-a spus ca nu numai ca nu se ocupa nimeni ca ei, medicii, sa le aiba, dar nici macar nu se gasesc sa le cumpere si de aceea le-a adus din Republica Moldova. Hmmm, mandra tara, drag popor!
Asadar, Robert (oare asa va ramane?) se va naste pe 19 ianuarie daca nu va hotari el altfel. Eu nu stiu cum voi supravietui pana atunci. Miscarile lui sunt atat de puternice ca imi taie respiratia uneori. Durerile resimtite peste burta atunci cand Du gaseste ca e placut si frumos si dragastos sa se aseze peste Boba incep sa fie greu de indurat. E si partea placuta cand vine sa ii dea un sarut, sau isi asterne capul peste el mangaindu-l cu manuta, dar cel mai des se arunca peste mine de nu mai am timp sa reationez. Explicatiile cum ca mami nu l-ar mai putea tine prea mult in brate il lasa rece de cele mai multe ori (astazi a fost prima zi in care a fost dispus sa negocieze). Cel mai tare este cand, desi iesim la plimbare toti trei (adica patru) si desi accepta la plecare bratele tatalui nu se intampla la fel si la intoarcere. Si astfel eu merg cu doi copii si tatal cu mainile in buzunar:)) motiv ce m-a determinat sa ii las doar in doi cand taticul este disponibil. Ma pune sa urc pe deeeeaaal in fiecare zi, ba chiar de mai multe ori, dar a acceptat urcatul pe potecuta si nu prin cele mai abrupte zone caci "nu poate mami" doar tati.
I-am explicat ca mami trebuie sa mearga la spital ca sa il scoatem pe Robert din burta si sa il aducem acasa, treaba ce va fi facuta de 'dootooo' (doctor), iar Robert va dormi in 'pu' (patut) si va manca 'titi' dupa spusele fratelui mai mare deloc dispus sa isi cedeze locul de langa mamica, loc greu cucerit dar neabandonat din acel moment.
Nu reusesc sa imi dau seama cum percepe el venirea unui nou membru, dar cumva isi da seama de schimbari. Atentie mai multa nu cred ca vrea caci si asa suntem la dispozitia lui tot timpul el refuzand sa stea singur si pentru un minut. Cu toate astea am avut cateva seri in care nu mai stiam cum sa reactionez, ce sa fac, cum sa linistim lucrurile, seri in care nu puteam nicicum sa il multumim, in care ne priveam ingrijorati de manifestarile copilului si in care ne intrebam ce am putea face. Am ales totusi sa o lua incet, fara sa il bruscam, discutand cu el (atat cat s poate, dar pare sa fie totusi tare intelegator). Si cand cerea insistent sa ii deschid usa sa iesim afara, asta dupa ce imi aducea caciula, geaca si ghetele, i-am explicat ca mamica ii deschide daca el vrea dar ea o sa stea in casa ca ii e frig si afara e noapte. Dar daca el insista poate sa mearga singur. Asa reuseam sa il calmam pentru un timp. Si acesta este doar un exemplu din multe altele ce te pot scoate foarte usor din minti cand deja esti preocupata de multe alte lucruri ce vor veni si carora inca nu ai idee cum le vei face fata. Dar toate le timpul lor...