20 de luni

Dimineata. Aleg hainele cu care urmeaza sa il imbrac si apoi ii spun sa vina sa schimbam pijamaua.
-Nu.
-Hai mami sa te schimb. O sa mergem afara si nu putem iesi in pijama. Uite, mamica si-a schimbat hainele deja. Hai, vino! Te rog frumos!
Se lasa cu greu induplecat. Si parca body-ul cu elefantei ii venea perfect saptamana trecuta. Si bluzita parca s-a mai scurtat. Oare am pus hainele la spalat la temperatura mai mare de 40 de grade?
Seara, dupa baie, cand ii pun alta pijama, observ acelasi lucru. Baietelul nostru a crescut, soptesc in urechea consortului dupa ce il adorm si il privesc cat de lung s-a facut in ultima vreme. Da, creste imi raspunde el privindu-l la randu-i cu mandrie. Si ne intrebam unul pe celalalt cum de-i al nostru si ce am facut sa il meritam.
Dar cea mai izbitoare schimbare este tot cea psihica. Nu inceteaza sa ma surprinda prin memoria pe care nu am crezut niciodata ca o are un copil atat de mic, sau prin sensibilitatea de care da dovada. Stie exact ce jucarii are si observa cand ii lipseste una. Vine sa ma ia dupa el ca sa il ajut sa o caute. Retine unde isi lasa jucariile si atunci cand le cere si eu nu le gasesc imi indica de cele mai multe ori locul unde se afla lucrul dorit. Cand plecam cu masina stie unde trebuie sa se afle fiecare tractor si daca nu il vede ma intreaba unde-i tractorul ala mic din curtea asta? Si trebuie sa gasesc explicatii multumitoare pentru fiecare intrebare in parte daca vrem o atmosfera cat de cat linistita.
Tot ce nu poate mami sa faca trebuie sa poata tati si daca cumva nu poate nici tati atunci sigur poate nenea, cuvant care nu stiu cum i-a aparut in vocabular dar care este foarte des folosit. Troctorul a fost luat de nenea sa ii dea papa, daca spun ca nu putem aprinde becul ziua imi raspunde ca poate nenea, deci trebuie sa vina! Daca dupa ce m-a facut sa ii schimb 100 de filmulete cu tractoare se da jos in sfarsit de la mine din brate si eu, epuizata, indraznesc sa opresc calculatorul, pai sigur se lasa cu o scena. Si explic si eu ca trebuie sa pape si tractoarele iar el, luminat la fata dintr-odata, zice: nenea! Deci tot nenea cel atotputernic ne scapa si din asta.
Atunci cand se tranteste peste mine fara a-i sesiza din timp intentia si ma loveste si eu tresar si ii spun ca ma doare vine imediat si mi se aseaza in brate tinandu-ma de gat, iar daca este ceva mai serios si vede (presupun) pe fata mea ca ma doare, incepe sa planga.
Ii este frica caini, de camioane si de zgomotele neasteptate in general.
Daca se murdareste sau doar se uda pe maini vine imediat sa imi arate si imi cere sa il sterg. Curatenia pare foarte importanta. Atunci cand aduce tati lemne si se intampla sa mai cada bucatele mici-mici-mici pe jos imediat aduce matura. Da, matura. Caci suntem in plina greva la folosirea eloectrocasnicelor. Dimineata numai ce ma vede ca scot fructele pentru a le pasa ca si incepe sa planga si imi cere sa il iau in brate unde, culmea, se linisteste si ma lasa sa pasez. M-am aventurat acum, de sarbatori, sa mai fac o prajutura, desi zisesem despre ultima ca este ultima cum tot zis ce vreo doua luni despre tot ce presupune efort ca e ultimul lucru pe care il fac inainte de nastere. Ei bine totul a trebuit facut manual, fara blender, fara mixer si fara orice ar face zgomot. Nu pare insa deranjat de surubelnita cu acumulatori a lui tati, care face un zgomot cel putin egal cu aparatele mai sus mentionate, pe care o cere insistent ca sa o foloseasca si el pe orice surub ii apare in cale...
Nu vrea sa auda de olita. Stie la ce foloseste, se aseaza pe ea pentru cel mult 10 secunde ca apoi sa se ridice subit si sa plece cine mai stie in ce directie?!? Caci este ca un titirez. Acum aici, acum acolo. Si cineva trebuie sa il urmeze caci nu vrea sa faca nimic singur. Eu ii fac fata din ce in ce mai greu intrebandu-ma pe la jumatatea zilei daca nu cumva o sa nasc azi, acum, daca voi rezista pana seara. Dar are si momente de respiro pe care le petrece, unde altundeva decat la mine in brate? Si ce daca se ofera tati sa il tina atat cat doreste el? Tot bratele mele sunt cele dorite, cerute sau reclamate. Ce daca mamica abia reuseste sa stea dreapta uneori, iar alteori nu stie cum sa mai mearga de la durerile resimtite in partea stanga a bazinului atat de tare incat piciorul din aceeasi parte refuza sa o mai asculte? O, nu! Ea trebuie sa alinte copilul atunci cand el doreste. Daca tot ea e cea care doreste liniste ca se poate si altfel... Si nu are voie nici sa se vaite caci baietelul este sensibil la tot ce o doare si tot la lipsa linistii ajungem. Dar totusi, momentele in care mi se cuibareste in brate imi sunt atat de dragi ca nimic altceva nu mai conteaza. Cand vad ochii luminosi ridicandu-se fericiti spre ai mei nu mai stiu decat ce mult il iubesc, ca nu vreau sa il aud niciodata plangand, ca nu vreau sa il vad nicicand nefericit.
Se plictiseste repede si trebuie mereu sa inventam jocuri noi, alte dealuri pe care sa urcam tractoarele, sa ne speriem mereu altfel cand spune el 'bau'. Este jucaus, vesel, bun. Si-i al nostru. Si il iubim. Si vrem sa il crestem dragoste si respect. Cu multa, multa dragoste.
Despre fratele lui ce va veni foarte curand in alta postare ca s-a facut deja tarziu si tot matinali am ramas chiar daca a mai trecut o luna.