O zi mai altfel

Ma trezesc dimineata, inainte de ora 8 cu niste bubuituri in cap. Ce este? Ce sa  fie?!? Cineva din familia sotului taie lemne sub fereastra mea!!! Incep subit sa visez la ultimii ani de la bloc dar ma trezesc repede din reverie si caut telecomanda de la combina sa maresc volumul sunetului caci copilul deja se foia langa mine. Nu o gasesc. Am descoperit mai tarziu de ce. Cobor din asternutul cald, maresc volumul manual si daca tot mi s-a stricat somnul merg la bucatarie si imi fac o cafea instant sa o beau linistita pana se trezeste copilul. In mod normal s-ar fi putut caci micutul se trezeste la 8:30, dar bubuielile se intetesc si in 15 minute am copilul treaz razand ca ii spuneam sa puna capul pe perna si sa inchida ochii. Schimb minunea, pregatesc fructele, il hranesc si plecam afara. Afara... in curtea (nu-i a noastra) plina de tentatii ca nu stiam unde sa alerg mai intai, ce sa iau, ce sa mut, ce sa feresc... Hmmm, asa nu merge! Hai mamico sa mergem noi in vizita la gemenii de mai sus ai caror bunici au facut din curtea lor parc pentru nepotei nu cursa de o suta de metri obstacole.
Mergem! Acolo este spatiu suficient pentru joaca, sunt tractorase de impins, biciclete cu roti de invartit etc. gemenii respectivi avand 4 ani, dar ce sa facem? Ne multumim cu ce avem. Petrecem o jumatate de ora de vis si am fi prelungit dar mamica a inceput sa aiba niste palpitatii ce pareau a nu se mai opri si plecam spre casa. Iau repede un elevit dar imi revenisem oarecum caci mai aveam multe de patimit.
Iesim iarasi afara. Copilul vine, imi ia degetul in manuta lui pufoasa si ma taraste dupa el spre tarcul gainilor. Nu mamico, mergem mai tarziu ca mamica e putin ametita si pe acolo trebuie sa aiba privirea foarte agera, ca acolo sunt si mai multe pericole. Mirositoare! Nu, si nu, si nu. Baietelul vrea acum. Nu mai am puterea sa ma opun si deschid poarta cu presimtiri sumbre. Si asa a fost. Dupa cativa pasi, eu incercand sa il feresc sa calce pe ingrasaminte bio, el enervandu-se tot mai rau, se tranteste pe jos fara a-mi lasa nici cea mai mica sansa de interventie. Il ridic in brate si simt ca este ceva umed pe pantalonii copilului. Eh, se mai intampla, imi spun inca suficient de calma. Scot hainutele copilului AFARA si pantofiorii la fel, il las in body si aduc alta pereche de pantaloni. Pun hainele in apa pentru o spalare manuala ca EU nu bag ASA CEVA in casa (!) si nu pot sa nu remarc linistea ce pare sa se fi asternut. Acunc un ochi spre copilul asezat cuminte in iarba ce "se juca" intr-un vas mic, uitat afara, cu putina apa in el. Vad si culoarea mai intensa de pe hainute. Bine ca este ora de somn. Schimb iar copilul de hainele ude, il bag in pat ii dau ceea ce vrea el tot mai des si a inceput sa si caute singur si adoarme.
Ohhhh, o ora si jumatate de liniste! Alerg afara sa termin treburile murdare si ajung la timp sa linistesc copilul aproape trezit de un acces de tuse plus secretii nazale. Asta da liniste!
Se trezeste copilul. O luam de la capat cu ceva mai putin avant. Schimbat, hranit (bine ca era supa de legume facuta cu o zi in urma ca nu stiu ce ma faceam) tras de timp cat se poate pana la o noua aventura AFARA. Pana la somnul urmator a decurs totul in limite normale. Doar poate lustruirea masinilor stationate pe strada...
La ora 16 culc copilul iarasi, pornesc calculatorul sa gasesc si eu o idee despre o salata de fasole verde cu usturoi si surpriza! Domnul google nu vrea sa imi spuna nimic. Nu ca nu ar sti ca am vazut eu ca el stie multe dar vremea de afara a complotat impotriva mea si nu a vrut sa il lase sa ajunga la mine in casa. Fara acest mic ajutor, cu laudele cu o zi in urma in fata consortului ca fac eu o salata buna-buna si il astept cu toate gata, incepusem sa intrevad deja o mare rusine (caci eu la bucatarie am inceput sa scap mai des dupa aparitia minunii mici si asta doar pentru ca nu s-a oferit nimeni, deci cum era sa stiu eu sa fac salata de fasole verde?), dar ma duc totusi sa pregatesc terenul pentru salata. Iar surpriza! Boc-boc-boc sub fereastra! Imi opresc cu greu cuvintele care veneau cu viteza luminii spre varful limbii mele amintindu-mi la timp ca sunt o doamna! In 5 minute copilu' sare din pat si cu tot lapticul cu care l-am rugat nu a mai vrut sa adoarma.
Poftim acum de fa mancare cu copilul agatat de fusta. Sa incercam. Ii explic eu ca mami are putina treaba ca trebuie sa vina tati si nu va avea ce sa manance saracul. Pare sa inteleaga. Se invarteste pe langa mine si in scurt timp pleaca spre dormitor. Eu scot fasolea dintr-un borcan, calesc o ceapa si un ardei, curat usturoi, amestec tot si gata mancarea. Rog adevaratele gospodine sa ma ierte dar daca google m-a lasat balta ce era sa fac? Am improvizat. Arunc un ochi in dormitor ingrijorata de atata liniste si vad podeaua plina de firimituri de paine. Profitind de neatentia mea Danutz furase un colt de paine si il imprastiase pe parchet in sute de zoburi. Nu-i nimic, aduna mamica.
Cu cina rezolvata pe jumatate incepem activitatea numarul doi: calcatul. Reusesc cumva sa calc hainutele copilului dar greu s-a dovedit a fi asezarea lor in sertare caci am beneficiat de ajutor. Eu le pun, Danutz le scoate. Eu le impachez din nou, le asez, distrag atentia copilului si e gata un sertar. Il deschid pe urmatorul si descopar telecomanda. Oare cui i-o fi trecut prin minte sa o puna acolo? Reusim sa terminam treaba si iasim iarasi la distractie.
De data asta cu niste copii putin mai mari si am avut parte si de un accident, din pacate. O fetita o vrut sa il ridice in brate si cu toata interventia mea copilul a cazut cu fata spre asfalt si s-a lovit la gurita. Si imi sangera sufletul vazand cum ii curg lacrimile si cum siroiau picaturile de sange... Nu imi doresc sa fiu o mama super-protectoare dar nu ma pot abtine nici acum cand vad buza superioara umflata sa nu ma simt vinovata ca nu am fost suficient de atenta.
Si bine ca s-a terminat ziua ca nu vreau sa ma gandesc ce ar mai fi putut sa fie...
A, zmeul a zis ca e buna semi-tocanita!