Ce simplu e daca sunt relaxata!

De ceva timp, cu 2-3 zile inainte de a numara primele sase luni, Robert a insistat sa primeasca din mancarurile noastre. Cand vedea pe cineva mestecand parca incerca sa isi ia zborul si imi arata clar nemultumirea daca incercam sa il pun la san. Asa ca i-am mai strecurat in gura cate o firimitura de pepene galben, sau mar, sau para pana m-am dezmeticit eu ce si cum sa incep o noua diversifiacare.
Si am inceput. I-am fiert un ou cam trei minute (galbenusul era inca moale, doar albusul intarit pentru a-l putea evita), l-am adus, l-am prezentat, i-am aratat ce se face cu el si ne-am pus pe degustat. Rezultatul nu mi-a placut. Eu a trebuit sa si curat si daca ma gandesc bine eu nu eram pregatita pentru diversificare :). Ma gandesc totusi ca o lingurita a ajuns unde trebuie. Copilul-mai mult decat entuziast-a prins curaj si cum vedea pe cineva cu ceva mancare isi agita toate cele patru membre, mai sa sara din carut sau bratele ce il sustineau. Si am trecut la retete elaborate. I-am servit ciorba de oase atat cat a poftit, l-am imbiat si cu un ficat din primul pui din curtea noastra, ficat care pe Du il lasa rece dar pe Robert l-a incantat peste asteptarile mele si avocado in diverse combinatii.
Diversificarea noastra nu a mers insa prea departe lovindu-ne, la scurt timp, de niste simptome inexplicabile la acel moment (o varsatura dupa o jumatate de galbenus, apoi diaree si febra mentinuta la 38,8). Copilul moale nu mai cerea mancare si am petrecut iar aproape doua saptamani doar la san. Dupa vreo patru zile simptomele au primit si un nume: rujeola. Eruptia cutanata a imbunatatit dispozitia copilului dar nu atat cat sa reluam mesele solide. Laptele matern, cerut de multe ori in timpul zilei si de nenumarate ori in timpul noptii (ocazie cu care m-am "micsorat" vizibil), si-a facut bine treaba scutindu-ne de multe batai de cap.
Sigur, suntem considerati tare inapoiati de cei ai caror copii au debutat la 2-3 saptamani si care acum mananca "de-toate-fara-nici-o-problema", iar eu sunt considerata usor "fitzoasa", cu idei bizare.
Insa evoluam. Robert este un pofticios fara pereche si poate da gata cea mai "copioasa" masa ca apoi sa isi indese ambele maini in decolteul meu cerandu-si insistent drepturile.
Eu sunt o mama relaxata de aceasta data. Sunt atenta sa prind semnalele lui, acum foarte evidente daca au fast ascultate la timp. Asa stiu/simt/imi arata cand vrea mancare solida chiar daca nu e la vedere, stiu cand vrea lapte si stiu cand nu ii place ceea ce ii servesc si incerc cu altceva. Mananca atat singur cat si ajutat (common, trebuie sa curat dupa doi! Nu rezist mereu.), niciodata fortat si fara statistici. Atat cat vrea, ce vrea, cand vrea.
Am invatat sa imi ascult copilul si ce bine e!
Si asa incepem sa ne caram cu  geanta termoizolanta dupa noi, insa daca vreti sa carati mai putine genti pentru bebe macar pana implineste 6 luni, alaptati :)