Tot cu biberonul Au inceput iar represaliile. Am vazut inca din timpul zilei ca doar il rontaie putin si il indeparteaza. Si daca insist plange, si plange, si plange si cauta sanul. Am incercat sa il tin in brate pana s-a linistit si apoi sa ii dau iarasi sticla. Acelasi lucru. Iar eu nu pot sa il vad plangand! In ritmul asta mi-e teama ca va merge cu mine la maternitate cand va trebui sa nasc ca sa il alaptez si pe el!
Pentru moment vom suplimenta ziua doar cu canuta iar pe perioada noptii vom ramane la san. Asta doar daca nu va incepe razboiul cu laptele care nu vine direct de la tzitzi, asa, ca razbunare. Se spune ca in momentul unei alte sarcini laptele isi schimba gustul si copilul va refuza sa suga, dar copilul meu nu pare deranjat decat de cantitatea mai mica din cauza oboselii si a stressului. Si eu iar nu stiu daca sa il mai ajut sa fie sau sa il las sa plece.
Atatea dileme intr-un timp atat de scurt! Oare parintilor nostri le-o fi fost la fel de greu sa ne intarce? Eu, fiind ultimul copil, am fost alaptata pana la 20 de luni. Atunci sigur stiam ce se intampla si ma si exprimam cat de cat. Oare cum m-o fi convins mama sa renunt la san? Mi-a spus ca atunci cand nu voia sa imi mai dea o param tatalui care intervenea in favoarea mea, sigur! Eu nici nu m-am gandit vreodata cum se face pentru ca am zis ca eu nu am nevoie, ca eu il las sa suga cat vrea el si cat simte nevoia. Si acum iata-ma mituind copilul cu canuta ca sa renunte la san din proprie initiativa!
Nu pot sa nu ma gandesc daca la fel de greu mi-ar fi fost atunci cand copilul meu ar fi renuntat singur la san. De ce nu simt apropierea intarcarii ca o eliberare cum am citit si auzit la alte mamci carora si perioada de 6 luni li s-a parut mare?
Cum sa fac ca copilul meu sa sufere cat mai putin? Oare nu il pot alapta pana la viitoarea nastere?
Lilypie First Birthday tickers
Lilypie Third Birthday tickers
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu