Copilul meu sensibil

Cand copilul meu era mic, pana in jumatate de an, atunci cand stranuta cineva in apropiere se speria de incepea sa planga. Cantatul cocosului ii provoca la fel de multe lacrimi dar astea erau de inteles fiind zgomote bruste ce se auzeau tare si dintr-odata. Ceea ce nu am reusit sa inteleg foarte bine este cum de nu tresarea la zgomotele multor motoare cu care se lucra in curte si pe drum (isi facea siesta afara la acea vreme) insa imediat ce ma miscam pe bancuta unde ii vegheam somnul si aceasta scartaia putin, doar putin, deschidea ochii instant.
Dar de atunci am evoluat muuuult. Nu ne mai speriem noi de un cocos cantator, dar daca studiem cu atentie un catelus, cat de mic ar fi el, si acesta se gandeste sa vorbeasca pe limba lui, brusc, fara sa ne atentioneze inainte, pai atunci sa vedeti tragedie.... Lui ii plac foarte mult animalele dar de la mami din brate. Le studiaza, vrea sa il duc aproape de ele, le si atinge (e drept ca destul de rar si doar dupa ce le mamgaie mami si il asigura ca nu pateste nimic), dar sa nu faca galagie cand el e concentrat ca se porneste furtuna in ochii lui.
Daca suntem pe strada si nu este chiar langa mine, in momentul in care aude sau ii spun eu ca vine masina, lasa tot si vine langa mine prinzandu-mi-se de picioare pana ce masina trece.
Am observat ca nici tonurile ridicate nu ii plac. Stiam mai demult caci mergand in vizita la fratele personal, el avand 4 copii va imaginati vacarmul, copilul meu a inceput sa planga. Vizitandu-ne destul de des pot spune ca s-a mai obisnuit dar si ei fac eforturi sa isi regleze vocile cand suntem pe-acolo. Ei bine ieri am mers in vizita la nasi cu copilul usor obosit dar totusi bine dispus pana cand am intrat in casa acestora cand, din cauza vocilor lor puternice, a inceput razboiul. Cand nasa a incercat sa il ia in brate a rezultat o intensificare a plansetelor care imi sfasiau sufletul. S-a calmat in bratele mele insa orice incercare de apropiere intre el si gazde sfarseau la fel, cu plansete si agatat de gatul meu, strans, de unde nu voia sa se mai dea dus.
Un alt incident dureros pentru amandoi a avut loc in urma cu cateva zile. S-a trezit noaptea ca sa suga si m-a muscat. A fost premiera si eu am reusit sa maschez durerea resimtita in zona si mai sensibila din cauza sarcinii, dar dimineata s-a repetat figura. Nu mi-am putut retine un 'au' si sensibilul meu a inceput sa planga si sa suspine si a refuzat sa mai suga atunci. Dar nici nu s-a mai repetat si la urmatorul alaptat, cand ii povesteam ca nu e voie sa muste ca pe mami o doare, se uita la mine cu o fatza ce spunea sa nu il mai bat la cap ca a fost o greseala , ca doar eu stiu ca nu face el d-astea....
Si eu stau si ma gandesc ce sa fac eu cu copilul meu sensibil caci, va puteti imagina, eu nu "pot" sa ridic vocea la el. Dar si rabdarea mea e limitata si cum sunt provocata de nenumarate ori pe zi ce sa fac? Se mai intampla...
I-am propus sotului sa incepem sa tipam unul la celalalt o perioada sa se obisnuiasca copilul ca ce facem cu el asa? Oriunde mergem si se vorbeste mai tare noi trebuie sa plecam???