Cum am inceput sa ne intelegem

De cateva zile am copil binedispus. Se trezeste razand, se joaca si din cand in cand se intoarce la mine sa imi zambeasca, pana si in somn zambeste. Da, este iar fericit! Inca se trezeste noaptea, daca sunt norocoasa cam pe la trei-patru prima data si apoi la cinci, la sase, la sapte si la opt se trezeste de tot. La celelalte ore se trezeste si asteapta. Ce? Cum ce? Lapticul! Ca mami ii da, cand vrea el si de cate ori vrea si pana se va intarca singur. Am zis! Inca nu stim decat eu si tati dar ce conteaza? Eu m-am linistit, tati ma sustine, copilul suge cand vrea ca are ce, si toti suntem fericiti.
Asadar, dupa ce mi-au zis fetele ca se poate, am inceput o cautare intensa pe net, m-am convins si am lasat copilul sa hotarasca pana cand vrea sa suga. Este cel mai bine pentru toti, nu? Eu nu ma mai stresez cum sa fac, tati nu se mai trezeste in miez de noapte sa incalzeasca biberoane ca daca pleaca mami se trezeste toata strada, iar copilul face ce ii place lui cel mai mult. Ba si mai mult: daca pana acum la trezire nu mai cerea sa suga (ma rog, dupa ce suge la 5, la 6 si la 7 e de inteles, nu?), ei bine acum vrea. Si mai vrea si in timpul zilei la alte ore decat cele stabilite de comun acord. Si eu ma conformez, ce sa fac? Si prestez, si prestez iar, si prestez din nou... dar am copil fericit si vesel si razacios.
O alta schimbare o reprezinta trecerea la scutece textile. Astazi a fost prima zi. Inceputa cu mari emotii dar terminata cu bine si cu o problema problematica exact inainte de baita, fara pete (hartia de protectie si-a facut bine treaba. Si documentatia mea, desigur, dar despre asta nu vorbim ca eu sunt o modesta...) datatoare de batai de cap. Nu se pun greu. Nu ma asteptam sa reusesc asa, din prima, fara probleme. Cand le-am vazut au inceput sa imi umble prin cap o gramada de intrebari: cum sa le pun, daca nu mai stiu sa prind inserturile, daca nu le pot aseza, cum pun hartia, cu care parte spre scutec si care spre copil, dar este chiar simplu. Nu regret deloc, dar deloc, investitia si in curand voi mai achizitiona inca 10 pentru o "scuteceala" full time. Eu sunt o persoana extrem de comoda si daca nu ar fi fost sa vina acest al doilea copil nu cred ca as fi optat vreodata pentru scutecele textile caci pampersul mi se parea idealul idealului. Si rau as fi facut. Mi-era teama ca diferenta ar putea fi prea mare si eu as putea intampina dificultati la asezarea lor pe copil, dar m-am linistit si in aceasta privinta si m-a cuprins o euforie asa ca atunci cand achizitionez ceva ce imi doream demult pentru mine (o rochita, spre exemplu). Deci ce mai, sunt incantata!
Celalalt copil inca nu se "vede". Nu imi da greturi, doar ameteli, desi micul meu dejun este servit in continuare intre 11 si 12. Daca la prima sarcina ma trezeam si in loc sa alerg la frigider decideam sa mai lenevesc in pat ziua respectiva plus urmatoarele trei erau compromise (stari de voma dupa care nu mai puteam manca nimic). Acum nu. Totul pare in regula. Nu m-am cantarit, dar cu o saptamana sau doua "inainte" aveam 51kg. La prima sarcina am plecat de la 50, am scazut la 48 si apoi am reusit sa ajung la 72 de kg (eram imensa). Sper ca de aceasta data sa nu repet performanta, mai ales ca acum am plecat si cu un pic de burtica, ceea ce inainte nu exista... Singura diferenta ar fi ca acum silueta mea este atent supravegheata de Danutz, deci chiar nu cred ca as avea cum sa reusesc... Si nu, sa nu cumva sa ma asez si sa raman asezata mai mult de un minut ca doar se stie unde duce lipsa miscarii, si da-le incolo de clatite ca se pun. Mai bine folosim timpul alergand unii dupa altii! Daca mi-am exprimat astfel de temeri de fata cu copilul...
Si daca in sfarsit se pare ca a venit vara, si in vietile noastre lucrurile par a se aranja spre bine.