Cu drag dar fara spor, cu spor dar fara drag, lucram. Poate am lucra si cu drag si cu spor daca ar fi si copiii de aceeasi parere, sau daca noaptea ar avea mai multe ore.
Insa incet-incet "casuta visurilor" prinde contur si speram ca luna aceasta vom locui partea de jos a ei.
Avem tavan, avem pereti, nevopsiti inca, avem elctricitate, astazi sau maine vom avea si apa si spre sfarsitul saptamanii speram la ceva vopsea pe pereti si podea acoperita cu parchet. Saptamana viitoare avem de "aranjat" o baie si o bucatarie si gata! Ce simplu pare pe tastatura!
Cu trei ani in urma eram fericitii posesori ai unei mape rosii, plina de hartii, toate de neinteles pentru mine in afara uneia plina cu linii drepte si oblice, ce avea sa devina casa noastra. "Peste multi ani", gandeam eu. Dar nu au fost asa multi. La trei ani de zile distanta ne pregatim sa ne populam propriul spatiu...
Si toate prin propriile forte.
In toti acesti ani as fi preferat ca grijile mele sa nu fie altele decat cum sa fac spatiu in dressing pentru noile cumparaturi :D, unde sa imi beau cafeaua... sa fie in cel mai confortabil fotoliu?... sau poate in balansoarul din gradina?... sau pe balcon?..., sau unde sa ne petrecem vacanta...
Nu ne-a fost usor, am renuntat la multe lucruri, dar se poate!
LE: ma intreb daca nu ar fi mai bine sa profitam de oferta pentru dormitoare si ofertele la mobila de bucatarie caci consortul, saracul, sigur nu va avea timp sa le faca anul acesta. Iar eu nu mai am rabdare inca un an!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu