Vecina mea

M-am mutat aici in urma cu doi ani fara a cunoaste alte persoane decat familia sotului plus un cuplu la fel de tanar si proaspat format ca si noi. Si fara dorinta de a forma noi prietenii poate din lipsa de timp sau din comoditate. Pentru ca lucram si schimb de noapte si noaptea aveam de mers 20 km (cred ca tot atatia sunt si ziua dar ziua e zi si noaptea e NOAPTE) si simteam ceva furnicaturi prin piele din aceasta pricina, tatal sotului a vorbit cu o fata care lucra pe aceeasi tura sa mearga cu mine cu masina. Aceasta a fost prima mea cunostinta aici. Nu ieseam prin zona caci dupa perioada petrecuta in zona orasului deja aveam locuri unde preferam sa merg.
Dar timpul a zburat si iata-ma mamica de 15 luni. Odata cu venirea copilului viata mea sociala a avut extrem de mult de suferit. Sotul, dupa o perioada de acomodare (a se citi ajutor ajutat sotiei operate, proaspata si nestiutoare mamica) si-a reluat serviciul iar eu... eu nu ma mai multumeam cu plimbarile prin gradina oricat de frumoasa si imbietoare ar fi fost ea, sau cu vizitele familiale din weekend. Si asa am inceput sa exploram... Am luat carutul cu copil in el, binenteles, si am plecat. Ne intalneam cu oameni care ne intrebau de vorba (mai mult pe mine) si seara ii povesteam domnului meu cu cine am vorbit noi astazi. Mai exact ii descriam persoana si el imi spunea cum se numeste plus dosarul cu detalii: e persoana de incredere sau ai grija ce discuti cu ea pana o cunosti mai bine. La o singura persoana nu a avut retineri (el, care este atat de retinut de obicei) atunci cand i-am explicat eu ca am descoperit-o pe vecina care sta doar putin mai sus si are doi nepotei gemeni. Auzisem mai multe istorisiri despre ea si gemeni dar cand am cunoscut-o mi-am zis ca trebuie sa fie bunatatea intruchipata. Avea grija de gemeni cea mai mare parte a timpului inca de cand acestia numarau abia vreo 17 luni. Si nu stiu cum face dar prefera sa stea aici, cu ea, decat acasa la parinti. Poate din cauza ca parintii, ambii cu servicii, au mai putin timp si rabdare, mi-am zis eu atunci, dar acum nu stiu, caci si baietelul meu pare sa o prefere mai mult chiar decat pe bunicii cu care ne intalnim toata ziua. Este drept ca la ea in curte este mult spatiu si multe jucarii: tractorase ce pot fi impinse sau pe care te poti urca si apoi strigi dupa mama sa te inlocuiasca la impins, sau masinute de toate dimensiunile si culorile cu care s-ar putea sa vrei sa pleci si acasa chiar daca mamica iti explica frumos ca le ai pe ale tale proprii si multe alte tentatii dar am remarcat ca atunci cand ea iese pentru diverse treburi piticul vrea dupa ea. Se joaca linistit (atat de linistit cat poate un copil activ) cat timp stam amandoua pe langa el, sau pana se plictiseste (in general 30-40 de minute, dar asta inseamna mult la noi) si vrea altceva. Si nu, nu copiii il atrag neaparat caci in ultima luna au locuit cu parintii.
Si astfel, dupa ce ne trezim, schimbam pijamaua si mancam (mai mult el. Mami poate sa protesteze cat vrea ca eu daca vreau afara, vreau si gata.) imi aduce sandalutele si se propteste in fata usii pana o deschid. Ma ajuta, chiar, cu cateva tipete daca mi-am permis sa ma intorc dupa telefon. Ajunsi afara se duce la carut, se catara in el (nu stiu cum si cand a invatat ca mie si acum imi sta inima cand il vad) si imi arata pe unde vrea sa il duc. Si plec, ce sa fac? Si ajungem la poarta respectivei vecine. Si binenteles ca eu vreau sa trec mai departe in timp ce el imi arata cu mana poarta pe unde vrea sa intre. Eu dau sa il ignor si ii povestesc ce tractor minunat vom vedea noi putin, doar putin mai sus iar el isi inteteste protestele pana ce am parte de niste urlete ce ar trezi tot cartierul in cazul in care ne-am plimba la ora 06:00 de exemplu. Si vecina iese si spune: ce e Danutz? Vrei sa vii pe la mine? Hai! Vino! Si credeti ca sta pe ganduri? Aproape sare din carut de teama ca nu il las. Intinde mana sa il dau jos din carut si fuge imediat. Mai arunca doar cate o privire sa vada daca il urmez... Si ma duc dupa el ce sa fac?
Vecina mea mai are o gramada de nisip foarte atractiva. Mai atractiva chiar decat nisipul din gradina noastra care ne-ar ajunge pentru o plaja mai mica, caci daca la noi acasa se joaca maxim 15 minute, in nisip la vecina poate sta si dublu si triplu...
Vecina mea pierde astfel cu noi intre una si trei ore pe zi. Si eu ma gandesc cum asa putea sa recompensez cat de cat acest timp. Timp in care copilul meu e fericit iar eu aproape la fel de linistita ca atunci cand am parte de prezenta si ajutorul sotului. Cum as putea sa ii arat cat de mult apreciem (si eu si piticul) generozitatea ei?