Demult, tare demult, cand gandurile mele nu cuprindeau nici un plan legat de vreun consort, iar copiii se nasteau undeva la "batranete", locuiam un apartament cu doua camere venit la pachet cu o colega pe care nu o deranjam si nu ma deranja. Acest apartament avea un mare avantaj: balcon la fiecare din cele doua camere plus o bucatarie spatioasa. Sa vrei si nu te puteai lovi de nimeni!
Ei bine, visul meu dintotdeauna [unul din multe altele (sunt o visatoarare, ce sa fac?!?)]: sa am balcon. Pentru ce? Pentru a-mi petrece diminetile. Astfel cand prindeam cate o zi libera sa o petrec dupa placul inimii nu ma trezeam bine ca: puneam cafeaua la facut, pregateam omleta cu muuuuuult cascaval si repede, repede pe balcon unde leneveam cat de mult se putea. Aveam o imagine superba (de la etajul 4) la orizont conturandu-se mai multe casute construite cu gust iar dincolo de ele, ea, padurea. Si asa petreceam multe ore aruncand priviri de la balcon, alegindu-mi casa pe care as fi vrut sa o locuiesc si apoi, satula de aruncat priviri, luindu-mi o carte si citind pana la golirea "cestii" (adica o cana cat mai mare) cu cafea. Ce dimineti linistite!
Dar orizontul meu linistit a primit mai intai prima lovitura: un domn ce a inceput sa "imi stea de cap". Apoi ideea unei casatorii si implicit cautarea unei locuinte in care sa putem creste copiii in cel mai fericit mod. Iar eu am spus ca nu vreau sa ii cresc in spatiul inchis al unui apartament. Si ni s-a oferit o bucatica de pamant unde sa ne zidim casuta visurilor pana atunci impartind casa parintilor consortului aflata in vecinatate. Apartamentul, cu diminetile lui, putine, dar linistite, s-a dus...
Caci acum diminetile mele sunt asa: trezirea intre 7:30 si 8:00 data de cel mai precis ceas (copilu'). Apoi copilu' cere brummm adica masina, si apoi midgea (mingea), si apoi ma chestioneaza: tati?
-tati e la serviciu, mamico. Vine diseara.
-tatiiiiii
-da mamico, da. Vine mai tarziu.
-apa
-iti da mami lapte.
-papa
-da mamico. Mergem sa facem mancare. Las-o pe mami sa isi schimbe pijamaua si mergem sa facem papa.
-paaapaaaaa
-bine mami. Ma schimb dupa.....
-papa!!! batind din palme
-da. Iti da mamica.
-mami nani
-da mi-ar placea sa mai dorm dar daca nu ma lasi....
-papaaaaa
-mamico nu ma mai trage de pantaloni. Lasa-ma sa fac papa.
-me. me. meeee
-vrei piersica? iti da mama. Uite! Si restul il punem la pasat, da?
Banana se cere mai simplu: aaa, aaa, aaa.
Abia dupa ce mananca reusim sa ne schimbam amandoi hainele de noapte pe care le si punem la spalat de cele mai multe dati... Apoi ma ia de mana si pasii se indreapta hotarati spre usa de iesire.
-Bine mami dar mamica trebuie sa se pieptene, sa manance, sa..., sa.... si sa...
-woaaaa,wooooaaaa, wwwoooooaaaa
-gata. Mergem.
Deschid in timp ce ma intind si reusesc sa prind un baton Milky Way pentru a nu lesina pana la ora 11:00 cand piticul da semne ca ar vrea sa doarma. Ora 11:00 cu greu mai poate fi numita dimineata dar... merg sa fac omleta mult visata cu muuuult cascaval (atunci cand se mai gaseste prin frigider si nu a uitat nimeni sa cumpere din cine stie ce motive) plus o cana mai mica cu cafea pentru care reusesc sa rup 15 minute. Putin! Mult prea putin pentru gusturile mele.....dar....
Intrucat am avut posibilitatea sa construim casa asa cum ne-o dorim, printre toate proiectele facute, refacute, apoi iarasi facute a existat un leit-motiv: balconul. Balconul unde imi voi bea cafeaua in diminetile insorite, unde ma va intampina mirosul mai intai al salcamilor inalti si apoi al fructelor ce stau sa se coaca in livada noastra....
Copiii... Copiii se vor juca linistiti, undeva pe afara... Sau daca nu, au si bunici macar o data pe luna pentru astfel de dimineti... Tot putin....
S-au dus diminetile mele linistite.... Au fost inlocuite de altele, pline la fel de frumoase, poate chiar mai frumoase si vor veni altele, mai pline, dar cu siguranta macar la fel de frumoase.... Si cu balcon! Neaparat!!!
Insa pana ajung la balcon ma pierd in cautarea obiectelor de decoratiuni interioare perfecte pentru casa noastra, dupa perdele, sau dupa cel mai frumos covor de la intrare. Am si discount pentru contul facut pe site :D.
Lilypie First Birthday tickers
Lilypie Third Birthday tickers
vineri, 19 august 2011
marți, 9 august 2011
Vecina mea
M-am mutat aici in urma cu doi ani fara a cunoaste alte persoane decat familia sotului plus un cuplu la fel de tanar si proaspat format ca si noi. Si fara dorinta de a forma noi prietenii poate din lipsa de timp sau din comoditate. Pentru ca lucram si schimb de noapte si noaptea aveam de mers 20 km (cred ca tot atatia sunt si ziua dar ziua e zi si noaptea e NOAPTE) si simteam ceva furnicaturi prin piele din aceasta pricina, tatal sotului a vorbit cu o fata care lucra pe aceeasi tura sa mearga cu mine cu masina. Aceasta a fost prima mea cunostinta aici. Nu ieseam prin zona caci dupa perioada petrecuta in zona orasului deja aveam locuri unde preferam sa merg.
Dar timpul a zburat si iata-ma mamica de 15 luni. Odata cu venirea copilului viata mea sociala a avut extrem de mult de suferit. Sotul, dupa o perioada de acomodare (a se citi ajutor ajutat sotiei operate, proaspata si nestiutoare mamica) si-a reluat serviciul iar eu... eu nu ma mai multumeam cu plimbarile prin gradina oricat de frumoasa si imbietoare ar fi fost ea, sau cu vizitele familiale din weekend. Si asa am inceput sa exploram... Am luat carutul cu copil in el, binenteles, si am plecat. Ne intalneam cu oameni care ne intrebau de vorba (mai mult pe mine) si seara ii povesteam domnului meu cu cine am vorbit noi astazi. Mai exact ii descriam persoana si el imi spunea cum se numeste plus dosarul cu detalii: e persoana de incredere sau ai grija ce discuti cu ea pana o cunosti mai bine. La o singura persoana nu a avut retineri (el, care este atat de retinut de obicei) atunci cand i-am explicat eu ca am descoperit-o pe vecina care sta doar putin mai sus si are doi nepotei gemeni. Auzisem mai multe istorisiri despre ea si gemeni dar cand am cunoscut-o mi-am zis ca trebuie sa fie bunatatea intruchipata. Avea grija de gemeni cea mai mare parte a timpului inca de cand acestia numarau abia vreo 17 luni. Si nu stiu cum face dar prefera sa stea aici, cu ea, decat acasa la parinti. Poate din cauza ca parintii, ambii cu servicii, au mai putin timp si rabdare, mi-am zis eu atunci, dar acum nu stiu, caci si baietelul meu pare sa o prefere mai mult chiar decat pe bunicii cu care ne intalnim toata ziua. Este drept ca la ea in curte este mult spatiu si multe jucarii: tractorase ce pot fi impinse sau pe care te poti urca si apoi strigi dupa mama sa te inlocuiasca la impins, sau masinute de toate dimensiunile si culorile cu care s-ar putea sa vrei sa pleci si acasa chiar daca mamica iti explica frumos ca le ai pe ale tale proprii si multe alte tentatii dar am remarcat ca atunci cand ea iese pentru diverse treburi piticul vrea dupa ea. Se joaca linistit (atat de linistit cat poate un copil activ) cat timp stam amandoua pe langa el, sau pana se plictiseste (in general 30-40 de minute, dar asta inseamna mult la noi) si vrea altceva. Si nu, nu copiii il atrag neaparat caci in ultima luna au locuit cu parintii.
Si astfel, dupa ce ne trezim, schimbam pijamaua si mancam (mai mult el. Mami poate sa protesteze cat vrea ca eu daca vreau afara, vreau si gata.) imi aduce sandalutele si se propteste in fata usii pana o deschid. Ma ajuta, chiar, cu cateva tipete daca mi-am permis sa ma intorc dupa telefon. Ajunsi afara se duce la carut, se catara in el (nu stiu cum si cand a invatat ca mie si acum imi sta inima cand il vad) si imi arata pe unde vrea sa il duc. Si plec, ce sa fac? Si ajungem la poarta respectivei vecine. Si binenteles ca eu vreau sa trec mai departe in timp ce el imi arata cu mana poarta pe unde vrea sa intre. Eu dau sa il ignor si ii povestesc ce tractor minunat vom vedea noi putin, doar putin mai sus iar el isi inteteste protestele pana ce am parte de niste urlete ce ar trezi tot cartierul in cazul in care ne-am plimba la ora 06:00 de exemplu. Si vecina iese si spune: ce e Danutz? Vrei sa vii pe la mine? Hai! Vino! Si credeti ca sta pe ganduri? Aproape sare din carut de teama ca nu il las. Intinde mana sa il dau jos din carut si fuge imediat. Mai arunca doar cate o privire sa vada daca il urmez... Si ma duc dupa el ce sa fac?
Vecina mea mai are o gramada de nisip foarte atractiva. Mai atractiva chiar decat nisipul din gradina noastra care ne-ar ajunge pentru o plaja mai mica, caci daca la noi acasa se joaca maxim 15 minute, in nisip la vecina poate sta si dublu si triplu...
Vecina mea pierde astfel cu noi intre una si trei ore pe zi. Si eu ma gandesc cum asa putea sa recompensez cat de cat acest timp. Timp in care copilul meu e fericit iar eu aproape la fel de linistita ca atunci cand am parte de prezenta si ajutorul sotului. Cum as putea sa ii arat cat de mult apreciem (si eu si piticul) generozitatea ei?
Dar timpul a zburat si iata-ma mamica de 15 luni. Odata cu venirea copilului viata mea sociala a avut extrem de mult de suferit. Sotul, dupa o perioada de acomodare (a se citi ajutor ajutat sotiei operate, proaspata si nestiutoare mamica) si-a reluat serviciul iar eu... eu nu ma mai multumeam cu plimbarile prin gradina oricat de frumoasa si imbietoare ar fi fost ea, sau cu vizitele familiale din weekend. Si asa am inceput sa exploram... Am luat carutul cu copil in el, binenteles, si am plecat. Ne intalneam cu oameni care ne intrebau de vorba (mai mult pe mine) si seara ii povesteam domnului meu cu cine am vorbit noi astazi. Mai exact ii descriam persoana si el imi spunea cum se numeste plus dosarul cu detalii: e persoana de incredere sau ai grija ce discuti cu ea pana o cunosti mai bine. La o singura persoana nu a avut retineri (el, care este atat de retinut de obicei) atunci cand i-am explicat eu ca am descoperit-o pe vecina care sta doar putin mai sus si are doi nepotei gemeni. Auzisem mai multe istorisiri despre ea si gemeni dar cand am cunoscut-o mi-am zis ca trebuie sa fie bunatatea intruchipata. Avea grija de gemeni cea mai mare parte a timpului inca de cand acestia numarau abia vreo 17 luni. Si nu stiu cum face dar prefera sa stea aici, cu ea, decat acasa la parinti. Poate din cauza ca parintii, ambii cu servicii, au mai putin timp si rabdare, mi-am zis eu atunci, dar acum nu stiu, caci si baietelul meu pare sa o prefere mai mult chiar decat pe bunicii cu care ne intalnim toata ziua. Este drept ca la ea in curte este mult spatiu si multe jucarii: tractorase ce pot fi impinse sau pe care te poti urca si apoi strigi dupa mama sa te inlocuiasca la impins, sau masinute de toate dimensiunile si culorile cu care s-ar putea sa vrei sa pleci si acasa chiar daca mamica iti explica frumos ca le ai pe ale tale proprii si multe alte tentatii dar am remarcat ca atunci cand ea iese pentru diverse treburi piticul vrea dupa ea. Se joaca linistit (atat de linistit cat poate un copil activ) cat timp stam amandoua pe langa el, sau pana se plictiseste (in general 30-40 de minute, dar asta inseamna mult la noi) si vrea altceva. Si nu, nu copiii il atrag neaparat caci in ultima luna au locuit cu parintii.
Si astfel, dupa ce ne trezim, schimbam pijamaua si mancam (mai mult el. Mami poate sa protesteze cat vrea ca eu daca vreau afara, vreau si gata.) imi aduce sandalutele si se propteste in fata usii pana o deschid. Ma ajuta, chiar, cu cateva tipete daca mi-am permis sa ma intorc dupa telefon. Ajunsi afara se duce la carut, se catara in el (nu stiu cum si cand a invatat ca mie si acum imi sta inima cand il vad) si imi arata pe unde vrea sa il duc. Si plec, ce sa fac? Si ajungem la poarta respectivei vecine. Si binenteles ca eu vreau sa trec mai departe in timp ce el imi arata cu mana poarta pe unde vrea sa intre. Eu dau sa il ignor si ii povestesc ce tractor minunat vom vedea noi putin, doar putin mai sus iar el isi inteteste protestele pana ce am parte de niste urlete ce ar trezi tot cartierul in cazul in care ne-am plimba la ora 06:00 de exemplu. Si vecina iese si spune: ce e Danutz? Vrei sa vii pe la mine? Hai! Vino! Si credeti ca sta pe ganduri? Aproape sare din carut de teama ca nu il las. Intinde mana sa il dau jos din carut si fuge imediat. Mai arunca doar cate o privire sa vada daca il urmez... Si ma duc dupa el ce sa fac?
Vecina mea mai are o gramada de nisip foarte atractiva. Mai atractiva chiar decat nisipul din gradina noastra care ne-ar ajunge pentru o plaja mai mica, caci daca la noi acasa se joaca maxim 15 minute, in nisip la vecina poate sta si dublu si triplu...
Vecina mea pierde astfel cu noi intre una si trei ore pe zi. Si eu ma gandesc cum asa putea sa recompensez cat de cat acest timp. Timp in care copilul meu e fericit iar eu aproape la fel de linistita ca atunci cand am parte de prezenta si ajutorul sotului. Cum as putea sa ii arat cat de mult apreciem (si eu si piticul) generozitatea ei?
luni, 1 august 2011
15 luni
Cu intarziere, dar ce sa fac daca seara nu mai adorm eu copilul ci copilul adoarme doi adulti, ziua nu reusesc sa gasesc butonul 'on' al computerului caci timpul lipseste cu desavarsire... ce mai, traversam cea mai agitata perioada din viata noastra de familie. Si acum, in loc sa ma apuc sa scriu imediat ce copilul mi-a dat verde (doarme) eu ma afund adanc in blogosfera mamiceasca sa vad ce am pierdut, ce s-a mai scris, ce s-a mai dezbatut si presimt ca raman cu postarea neterminata......
Asadar,
Mi se pare ca a trecut nu o luna ci macar trei, caci sau eu nu am fost atenta, sau copilul a inceput sa creasca intr-o luna cat pana acum in trei. Limbajul este cel ce ma surprinde cel mai mult. Fiecare zi explodeaza in capul nostru cu noi cuvinte al caror sens ma chinui sa il descifrez, caci binenteles ca D vorbeste codat ca majoritatea copilasilor icepatori in arta vorbirii. Astfel urechile mele au auzit cel mai dulce si mai frumos si mai poruncitor ma-mi, dar si cel mai dulce si mai frumos si mai suav ta-ti. Stie cum se numesc vecinii si ii si striga: dade (dode), didi (gigi), ani si mai ales fetita vecinilor de 7 ani de care s-a indragosit si care este intampinata cu chiote de bucurie emi. Tati este tati doar cand este aproape caci strigat de la distanta este dadi sau adi. Atunci cand reuseste sa imi sustraga telefonul il deschide si il pune la ureche strigand in el: a-di exact asa cum a auzit la mine. In rest mingea este midea, buba este biba, painea-pipa, pepene-pepa, cumva, nu pot sa reproduc, este numit si marul, roaba-boaba. Incearca sa reproduca tot ceea ce aude. Spune si 'buni' dar iarasi nu pot reproduce iar vacuta nu este 'muuu' cum ar fi de asteptat ci miii. Puii sunt pii-pii si te-dy, pronuntat impecabil, este catelul vcinilor. Pare usor shsh-it caci intrebat ce face imi raspunde ceva de genul: ashshshash. De nedescifrat inca. Imi raspunde intotdeauna cand nu este in raza mea vizuala si il strig.
Ca alimentatie nu am avut parte de multe noutati. Isi arata in continuare pasiunea pentru fructe: nu putem trece pe langa pomi fara a cere insistent fructe din el. Inelege totusi cand ii spun ca astea nu-s coapte si trebuie sa mai asteptam. Ma ia de mana si ma duce acolo unde stie ca este zmeura, sau prune, sau, mai recentele pere. Cere in continuare visine cand ajungem langa visin chiar daca ii explic mereu ca nu mai sunt. Cum vede mere nu mai conteaza ca nu sunt de sezon si deci nu sunt coapte. El vrea. Si mare atentie cand se deschide frigiderul. Daca cumva ochisorii ageri au observat vreo punguta cu fructe (de preferinta piersici sau pepene) sau paharelele cu iaurt merge pana la a se tranti pe jos numai sa primeasca. A mai primit si acum 30 de minute? Nu conteaza. Asta a fost demult. Lui sa i se dea. Si nu cumva sa ramana borcanul su castraveti acri, din care mamica insarcinata mai serveste uneori, la vedere caci locul este apoi cercetat intreaga zi: oare chiar a disparut? nu mai apare? chiar nu imi da? Cere insistent tot ceea ce ne vede pe noi servind, dar nu deschide gurita pur si simplu, asa dintr-odata, nu, mai intai ia foarte putin, ca si cand ar vrea sa guste, sa vada daca ii place si abia apoi mananca.
Este tot mai independent. Daca luna trecuta nu se departa de mine mai mult de 10 metri si doar cu conditia sa ma vada, ei bine acum a fugarit o pisica aproape toata gradina, fara teama, uitandu-se foarte rar daca il urmeaza cineva. Si pe strada imi da drumul la mana tot mai des aratand teama doar la zgomatele puternice.
Luna aceasta am mai avut o premiera. Mamica si taticu' au plecat pentru prima data in 15 luni la petrecere. Baietelul a adormit prima data fara mamica. Si se pare ca nu a dormit prea bine, caci la intoarcere l-am gasit treaz, in hainele de zi refuzand sa se lase schimbat. Cand ne-a vazut s-a ridicat imediat si a sarit in bratele consortului de unde nu s-a mai dat dus decat cand, scapata de rochita de seara, l-am chemat la mine. A cerut sa suga, ceea ce nu mai facuse de un timp si apoi s-a asezat peste mine cum statea atunci cand era bebelus si am crezut ca a adormit de cuminte si nemiscat ce era. Si pe timpul noptii isi trecea din cand in cand mana prin parul meu sa se asigure ca sunt langa el. Acum planuim sa plecam o zi la strand si inca ne gandim daca cu copil sau fara. Ce pot sa zic? Cred ca mi-ar place si fara, doar eu si domnul consort, singuri, doar noi, asa cum nu am mai fost de mult timp... De 15 luni de cand avem acest copil minunat care ni se pare ca e cel mai frumos, cel mai cuminte, cel mai inteligent, cel mai... Si pe care il iubim tot mai mult...
Asadar,
Mi se pare ca a trecut nu o luna ci macar trei, caci sau eu nu am fost atenta, sau copilul a inceput sa creasca intr-o luna cat pana acum in trei. Limbajul este cel ce ma surprinde cel mai mult. Fiecare zi explodeaza in capul nostru cu noi cuvinte al caror sens ma chinui sa il descifrez, caci binenteles ca D vorbeste codat ca majoritatea copilasilor icepatori in arta vorbirii. Astfel urechile mele au auzit cel mai dulce si mai frumos si mai poruncitor ma-mi, dar si cel mai dulce si mai frumos si mai suav ta-ti. Stie cum se numesc vecinii si ii si striga: dade (dode), didi (gigi), ani si mai ales fetita vecinilor de 7 ani de care s-a indragosit si care este intampinata cu chiote de bucurie emi. Tati este tati doar cand este aproape caci strigat de la distanta este dadi sau adi. Atunci cand reuseste sa imi sustraga telefonul il deschide si il pune la ureche strigand in el: a-di exact asa cum a auzit la mine. In rest mingea este midea, buba este biba, painea-pipa, pepene-pepa, cumva, nu pot sa reproduc, este numit si marul, roaba-boaba. Incearca sa reproduca tot ceea ce aude. Spune si 'buni' dar iarasi nu pot reproduce iar vacuta nu este 'muuu' cum ar fi de asteptat ci miii. Puii sunt pii-pii si te-dy, pronuntat impecabil, este catelul vcinilor. Pare usor shsh-it caci intrebat ce face imi raspunde ceva de genul: ashshshash. De nedescifrat inca. Imi raspunde intotdeauna cand nu este in raza mea vizuala si il strig.
Ca alimentatie nu am avut parte de multe noutati. Isi arata in continuare pasiunea pentru fructe: nu putem trece pe langa pomi fara a cere insistent fructe din el. Inelege totusi cand ii spun ca astea nu-s coapte si trebuie sa mai asteptam. Ma ia de mana si ma duce acolo unde stie ca este zmeura, sau prune, sau, mai recentele pere. Cere in continuare visine cand ajungem langa visin chiar daca ii explic mereu ca nu mai sunt. Cum vede mere nu mai conteaza ca nu sunt de sezon si deci nu sunt coapte. El vrea. Si mare atentie cand se deschide frigiderul. Daca cumva ochisorii ageri au observat vreo punguta cu fructe (de preferinta piersici sau pepene) sau paharelele cu iaurt merge pana la a se tranti pe jos numai sa primeasca. A mai primit si acum 30 de minute? Nu conteaza. Asta a fost demult. Lui sa i se dea. Si nu cumva sa ramana borcanul su castraveti acri, din care mamica insarcinata mai serveste uneori, la vedere caci locul este apoi cercetat intreaga zi: oare chiar a disparut? nu mai apare? chiar nu imi da? Cere insistent tot ceea ce ne vede pe noi servind, dar nu deschide gurita pur si simplu, asa dintr-odata, nu, mai intai ia foarte putin, ca si cand ar vrea sa guste, sa vada daca ii place si abia apoi mananca.
Este tot mai independent. Daca luna trecuta nu se departa de mine mai mult de 10 metri si doar cu conditia sa ma vada, ei bine acum a fugarit o pisica aproape toata gradina, fara teama, uitandu-se foarte rar daca il urmeaza cineva. Si pe strada imi da drumul la mana tot mai des aratand teama doar la zgomatele puternice.
Luna aceasta am mai avut o premiera. Mamica si taticu' au plecat pentru prima data in 15 luni la petrecere. Baietelul a adormit prima data fara mamica. Si se pare ca nu a dormit prea bine, caci la intoarcere l-am gasit treaz, in hainele de zi refuzand sa se lase schimbat. Cand ne-a vazut s-a ridicat imediat si a sarit in bratele consortului de unde nu s-a mai dat dus decat cand, scapata de rochita de seara, l-am chemat la mine. A cerut sa suga, ceea ce nu mai facuse de un timp si apoi s-a asezat peste mine cum statea atunci cand era bebelus si am crezut ca a adormit de cuminte si nemiscat ce era. Si pe timpul noptii isi trecea din cand in cand mana prin parul meu sa se asigure ca sunt langa el. Acum planuim sa plecam o zi la strand si inca ne gandim daca cu copil sau fara. Ce pot sa zic? Cred ca mi-ar place si fara, doar eu si domnul consort, singuri, doar noi, asa cum nu am mai fost de mult timp... De 15 luni de cand avem acest copil minunat care ni se pare ca e cel mai frumos, cel mai cuminte, cel mai inteligent, cel mai... Si pe care il iubim tot mai mult...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)