Ca la meteo!

Ieri a fost zi mare, mare, zi in care nasii de botez ai copiilor nostri s-au prezentat in fata ofiterului de stare civila pentru a spune DA. Zi in care toata familia sotului era invitata sa participe, fiecare dupa posibilitati (unii ziua, altii seara). Noi, singura parte a familiei cu copii mici, urma sa participam la evenimentele din timpul zilei atat cat ne-ar fi permis starea de spirit a copiilor. Care copii au fost admirabili (si admirati) daca ne gandim la varsta pe care o au, dar nu suficient pentru a ne mai prezenta inca o data cu ei in urma invitatiei pe care am primit-o prin care eram rugati sa luam parte astazi, la o petrecere cuminte, de parinti responsabili, intr-o cabanuta retrasa. Ce mai...? De vis! Am promis ca daca avem cui plasa copiii cu siguranta venim. Si cu ce placere! Eu, cea foarte entuziasta, incepusem deja sa pun la treaba toate rotitele pentru a gasi varianta ideala de depozitat copii cateva ore in care noi, adultii, sa ne facem de cap.
Ha! Se pare ca nu am gasit-o pentru ca:
Probabil singurele persoane cu care ar accepta copiii sa stea fara mari probleme ar fi parintii sotului. Mama Lui ne-a asigurat ca se va ocupa dansa de tot, ca ziua nu ii este teama de esec asa cum ar fi seara/noaptea, spre exemplu. Entuziasmul meu prinsese aripi! Era varianta cea mai ok. Urma sa plecam undeva pe la ora 13:00, dupa ce l-as fi adormit pe Du. Robert trebuia sa doarma cu bunica dar la el nu era asa problema.
Doar ca dupa noaptea petrecuta de ei insisi la fericitul eveniment bunicilor trebuie ca le-a cam scazut entuziasmul. Si daca ieri ne-ar fi trimis la distractie cu draga inima, astazi lucrurile mai suferisera modificari pe ici, pe colea si anume in partile esentiale. Nu am fost refuzati, nu asa pe fata. Am fost intrebati doar daca vrem totusi sa mergem daca Robert o sa adoarma, de-astea care sa te faca sa crezi daca nu cumva ar fi mai bine s-o dai incolo de distractie si sa iti culci singura copilul daca tot l-ai facut. Eu fiind usor mai nesimtitoare din cauza entuziasmului probabil, tot as fi plecat, dar orgoliosul consort a ridicat sabia deasupra capului si cu trei cuvinte simple a retezat toate sperantele mele de dezmat: nu mai mergem! Punct.
Ar mai fi existat solutii de compromis dar ceva mai traumatizante pentru copiii si asa obositi dupa ziua de ieri. Du a fost destul de stressat de atatea persoane si pe timpul noptii a avut nevoie de scutec (dupa ce a udat patul odata), desi sunt multe noptile in care doarme doar in pijama, asa ca nu am vrut sa il necajesc mai rau.
Concluzia:
Desi ar fi trebuit sa fac cu totul altceva iata ca doar degetele mele zbantuie pe tastatura :D.
Si desi am fost crescuta si educata sa nu fiu rautacioasa si sa imi ofer intotdeauna ajutorul, de multe ori chiar fara a fi cerut, cred ca pe viitor o sa imi faca mare placere sa vad cum doarme fiecare asa dupa cum si-a asternut!
Si, vorba cantecului: "o fi soare dar nu-l vad eu".
Postarea asta este ca sa nu uit!