Du. Uimitorul si inegalabilul Du!

Mergeam pe strada, toti patru, adica pardon: doi dintre noi mergeu si doi erau purtati. Intalnim un aro. Du nu pierde momentul si ne anunta in nenumarate randuri:
Brrrrum! Bruuum! Brrrummm! printre care mai strecura cate un bebecu'. Din cat cunosc eu, traducator principal, din dialectul lui stufos, asta inseanma: berbecul. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, imi mai rotesc capul de vreo doua ori si zaresc intr-un varf de deal cateva oi. Zic da, mamico, acolo sus o fi si un berbec si plecam mai departe bucurosi ca am elucidat misterul, desi Du nu parea prea multumit.
Ajungem la niste brazi, locul lui de joaca, si vedem alt aro. Du din nou brum, bruum, bruuum si bebecu'. O raza de soare sclipeste in intunericul din mintea mea si intreb:
-Unde e, mamico, berbecul?
-Nenea. Brum! Bebecu'!
Aha!
Domnul consort are un obicei: cand suntem cu masina si alti participanti la trafic mai putin rabdatori ne taie orizontul, sau fac mai stiu eu ce nereguli, ii face berbeci. Dar asta e un obicei vechi. Cand l-o fi legat copilul de conducatorii de aro n-as putea sa spun, dar cum intalnim vreunul il auzim, invariabil: nenea. bebecu'!
Asteptam acum sa il strige pe vecinul nostru, posesor de aro, pe cumnatul sotului si astept cu si mai mult interes explicatiile date de acelasi consort...
Unul din parasolarele auto sau o paturica pentru copii asezate strategic in geamul masinii, pe partea lui Du, ne-ar scuti de probleme? :))