Am alaptat cu succes!

De doua ori. Dupa doua nasteri sub anestezie, in sala de operatii. Dupa multe ore (24?) petrecute la terapie intensiva, cu dureri acute la cea mai mica zvacnire a masei musculare, cu mari ameteli si aparente amnezii la cea de-a doua, cu vagi cunostinte la bebeunu si cunoscatoare dar tematoare la bebedoi.
Nr. 1:
Hotarata sa alaptez, nerabdatoare sa imi vad primul copil si cu teama in suflet ca dupa atatea ore (am nascut la 10 dimineata si am ajuns sa imi vad copilul la 18:00 a doua zi) poate copilul nu va mai vrea sa primeasca sanul imi indreptam pasii nesiguri, sustinuta de bratele puternice ale consortului, spre sala de alaptat. Atat ma ingrijora, doar timpul prea mult petrecut fara copil, timp in care ma temeam sa nu fi uitat in urma hranirii artificiale ceea ce este atat de natural. Si poate si faptul ca nu voi sti sa il tin la san. Nu m-am gandit ca nu voi avea lapte. De ce sa nu am, daca asa este natural sa se hraneasca bebelusul? Luasem ca pe ceva sigur faptul ca odata pus la san copilul, laptele trebuie sa vina. Atat cat ii trebuie lui. Pierduta printre copilasii superbi de pe pereti ce zambeau veseli de dupa biberoanele cu diverse nume, am intins automat mana dupa sticla cu formula ce mi s-a intins. Dar nu am folosit-o. Asezata pe scaun imi priveam copilul gandindu-ma ce si cum se face. O mamica mai experimentata mi-a sugerat sa ii dau biberonul primit. I-am spus ca biberon ii poate da oricine. Eu vreau sa ii dau lapte. Lapte de la mine. L-am pus la san si asa am pertecut urmatoarele 15 minute, la acelasi san, de teama ca daca il schimb nu o sa il mai prinda. Vedeam privirile neincrezatoare din ochii celorlalte mamici care se gandeau ca eu nu pot avea inca lapte dar pentru mine era suficient ca il aveam la san si simteam ca suge. La urmatoarea intalnire i-am oferi celalalt san. Parea dornic sa suga si asta m-a facut increzatoare. Daca vrea sa suga atunci orice bariera e inlaturata! La trei zile, cu Garmastanul pe rani si in cutie, la indemana, imi masam sanii prea plini si tari si durerosi multumind Celui ce a facut posibil acest miracol: sa hranesc un pui 9 luni in corpul meu si acum in vazul tuturor! Tot eu il hraneam si toata lumea vedea asta. Cat ma simteam de importanta! Si fericita!
La externare neonatologul m-a intrebat daca vreau reteta vreunei formule. "Nu. Eu am gasit formula de succes. Eu alaptez". Si asa am facut pentru urmatoarele 15 luni cand Robert deja numara 3 luni de viata intrauterina, iar Du, in urma unor impulsuri, a renuntat treptat la san.
Nr. 2:
Acelasi start. Anestezie, operatie, durere. Toata ziua post-operatie m-am simtit tare rau. Asa ametita am fost ca nu stiam cine a venit, cu cine am vorbit si mai ales ce am spus. Nerabdatoare sa vad, sa alaptez, sa stiu ca e bine, dar si cu multe ganduri spre celalalt, caci dormea fara mine pentru prima data. Asteptam telefonul consortului ca sa ma incurajeze, sa ma linisteasca, sa imi spuna ca totul va fi bine.
Daca de aceasta data stiam cum sa asez un copil la san temerile se indreptau tot spre dorinta lui de supt. Du fusese foarte doritor, daca el, asa micut cum trebuie sa fie, nu o sa vrea? Dar ce e natural trebuie sa se intample si daca copiii se hranesc la sanul mamei asa trebuie sa fie. Cand e asezat acolo el stie ce trebuie sa faca. Si asta a facut din primul minut. Nu am mai avut furia laptelui, nici Garmastan nu mi-a mai trebuit. Am avut mai multa incredere in mine si un blog la indemana. Si desi Robert are o pofta de mancare rar intalnita niciodata nu am ramas fara lapte. Ba am avut de-o cana pe zi si pentru Du :).
Si sunt sigura ca si dupa cezariana si fara ajutorul tehnologiei copilul nu ar rabda de foame. Doar ca sunt atatea persoane care "stiu" mai bine ce trebuie sa faca o proasoata mamica! La noi sistemul sanitar este atat de nepermisiv, din pacate!
La externare aceeasi intrebare si acelasi raspuns, doar ca spus cu mult mai multa siguranta in glas.
Si acum, la mai mult de 4 luni, este exclusiv alaptat, la cerere si va fi pana la 6 luni. Singurul lucru pe care il fac special este sa ma hidratez bine ca de odihna, hmmm, cine are mai multi copii stie cum sta treaba...

Mai multe persoane mi-au spus ca sunt o norocoasa ca am lapte. Nu cred ca tine  de noroc. Sunt aproape sigura ca nu este asa. Nu norocul ci informatia cred eu ca lipseste. Din cauza lipsei informatiei in spitale copiilor le este administrat atat de controversatul lapte praf, mamicilor cu cezariana sau nu li se spune ca nu au lapte si tot din aceasta cauza ele cred, ca doar ce spune un cadru medical este litera de lege!
Eu mi-am inchis bine de tot urechile la tot ce am auzit antialaptare, am stiut ca pot sa alaptez si am facut-o cu succes in urma celor doua cezariene. Sunt in continuare increzatoare si am incercat sa incurajez si alte mamici care doresc sa alapteze dar sunt la fel de nesigure cum m-am simtit si eu odata.
Am alaptat cu succces si inca o mai fac. Pentru cat timp va fi nevoie.