19 luni

-Cati ani ai tu, mamico?
-Una.
-Bravo, mami, asa e! Ai un an. Dar, spune-mi, cine esti tu?
-.....
-Cum te striga mamica pe tine?
-Du.
-Bine, mami. Deci eu sunt mamica si tu esti DU, da?
Daaaa! Luna asta avem si o prescurtare a numelui. Una la care eu nu m-as fi gandit... Acum primesc raspuns cand intreb, complet nestiutoare, cine a lasat masina exact pe unde trec eu grabita, masina ce ma pune sa fac exercitii acrobatice pentru a-mi mentine pozitia bipeda. Mi se spune simplu: DU. Intreb cine mananca portocala si primesc acelasi raspuns: DU, urmat de ana, adica inca una, caci este cel mai mare pofticios din cati cunosc. Daca suntem in vizita si vrea ceva arata cu manuta si spune papa, de am ajuns sa imi fac si complexe ca cineva ar putea crede ca tin copilul nemancat.

Se exprima mult mai bine. A trecut si la povestiri iar taticul, cand se intoarce seara, trebuie sa asculte cum a vazut el nu-stiu-ce-tractor care facea po-po-po (poc-poc-poc), sau despre cainele care a facut am, am la el si s-a speriat si i-a fost ti (frica). Este in continuare la fel de sensibil si la orice scena de violenta (mai vede la tv in rarele cazuri cand este pornit) ii este frica. Intr-o dimineata se auzea un catel latrand la radio. Eu nici nu am bagat de seama dar el imi tot repeta am, am. A trebuit sa il asigur de nenumarate ori ca este un catel mic si nu vine la noi si copilul este in siguranta ca mamica este langa el si nu lasa pe nimeni sa ii faca nimic. Am fost in vizita la un var de-al lui Du, lovit la picior intr-unul din antrenamentele de fotbal si i-am povestit ce a patit acesta la picior. Ar fi inceput probabil sa planga daca nu il asiguram imediat ca nu il doare si ca o sa ii treaca. Eu nu am voie sa spun ca ma doare ceva caci imediat i se schimba dispozitia. Si exemplele pot continua dandu-ne mari batai de cap (mai ales sotului) caci nu gasim nici o cauza, iar sotul imi atrage atentia ca e prea sensibil si eu il "ajut", ca copilul nu stie sa se "apere" ci atunci cand alt copil ii ia jucaria el tipa dupa mami. Iar eu ii explic ca este prea mic acum pentru a trage concluzii si il intreb daca prefera un copil bataus si mai tarziu vrea sa ii vina toti vecinii sa ii bata in poarta cu diferite jalbe. El nu mai zice nimic pe moment, dar seara, cand copilul obosit vrea un lucru pe care noi nu reusim sa il intelegem si incepe sa se tranteasca pe jos caci el crede ca nu vrem sa ii indeplinim dorinta, mi se spune drept in fata: Esti prea indulgenta! Si eu iar incep sa ma gandesc: oare are dreptate?, ce sa fac?, cum sa fac altfel? Dar eu nu am de ce sa ma plang. Eu si Du ne intelegem foarte bine in general. Nici nu am visat vreodata ca un copil atat de mic poate intelege atat de multe doar explicandu-i. Caci noi explicam tot ce facem si ce vom face si rezultatele sunt surprinzatoare!
Zilele astea le-am petrecut mai mult pe afara fiind destul de cald. Va fi, sunt sigura, un urias ajutor caci de acum vrea sa colaboreze in executarea anumitor treburi gospodaresti: imprastie frunzele adunate de bunici, duce lemnele asezate tot de acestia pe unde crede el ca ar fi mai bine (si are destule idei), pe scurt vrea sa participe la tot ce se intampla si vaaaai, daca nu ii este permis (dar eu ii permit intotdeauna).
Cand il intreb dupa multe ore daca vrea sa mergem in casa imi raspunde aproape totdeauna clatinand din cap si daca insist imi spune un nu apasat. Trebuie sa dau dovada de multa diplomatie ca sa nu avem parte de o scena si sa reusim totusi sa ne mai si incalzim putin, in casa.
De prisos sa mai spun ca timpul meu este petrecut intreaga zi cu el. Este uneori obositor dar atat de frumos! Seara, dupa baita, cand il ridic pentru a-l imbraca in pijama, mi se aseaza in brate, asa, doar in scutec si nu ma lasa sa il imbrac. Isi tine mainile dupa gatul meu si isi cuibareste capsorul pe umarul meu iar uneori primesc si mici pupici. Il intreb daca ma lasa sa il imbrac si ma strange si mai tare pana cand, intr-un final imi spune singur: baca (imbraca). Cum sa nu te topesti?
Recunoaste tot mai multe animale si stie si cum "fac" unele din ele. Stie, de asemenea, care masinuta este verde, imi spune care este gecuta sau bluzita verde dar atat. Daca il intreb despre alte culori ma ignora. Ca stie care sunt hainutele lui nu este o surpriza, dar vazandu-ma ca imi pun o haina mai groasa de-a sotului imediat a reactionat: tati!
Eu incerc sa nu las timpul sa treaca fara sa ma bucur de toate aceste lucruri, poate mici, dar atat de frumoase si unice! Si desi ma simt de multe ori obosita, suparata sau poate singura toate astea sunt imediat uitate cand vad bucuria sincera din ochii lui cand imi cere sa il gasesc, sau sa jucam "bau-bau", sau rasetele lui puternice cand imi intinde piciorul sa il "pap", sau atunci cand se trezeste si ma descopera langa el cuvantul spus cu atata dragoste: maaamiiiii! Si eu ii raspund ca sunt acolo pentru el si ca mamica il iubeste mult! Foarte mult!