17 luni

Iar sunt in urma. Iar a trecut timpul fara sa imi dau seama cum, caci de o perioada timpul meu trece fara sa vad pe unde si aproape tot este dedicat piticului. Care pitic este tot nemultumit. El tot mai vrea ceva, tot mai intinde mana (si nervii mei) dupa altceva, tot mai cere cate o plimbare dupa multe altele si eu, epuizata, incerc sa satisfac, in masura in care pot, toate aceste doleante exprimate pe un ton deloc dispus la negocieri.
Incearca sa spuna tot mai multe cuvinte si intampinam multe neintelegeri la capitolul asta el numind in acelasi fel mai multe lucruri, ceea ce provoaca multe frustrari atunci cand insista si insista si eu nu reusesc sa inteleg suficient de repede. Caci da, aproape tot ce face este in cea mai mare graba. Alearga tot mai mult si mai repede (spre nefericirea mea caci il vad in minte aproape mereu pe jos cu gurita lovita). A inceput sa fie tot mai independent departandu-se tot mai mult si mai des de mine, totusi cu aruncaturi de priviri in urma sa fie sigur ca il urmez.
Ii plac animalele foarte mult. Alearga ratustele (pe care le chiama ma) bunicilor, a incercat si cu gainile dar sunt prea rapide pentru el, pisica vecinilor este de-asemenea vanata cum ii vede picioarele plimbandu-se prin ograda noastra si este numita pitha (th-ul englezesc). Cainii cred ca mai degraba il sperie. Sau poate doar cand latra caci ma pune sa il duc acolo unde stie ca este cate unul spunandu-mi am, am unde vrea sa il tin mult timp sa se uite la el.
Cand trec masini mai mari pe strada alearga repede sa se prinda de piciorul meu pana considera ca a trecut pericolul cand alearga la poarta sa se uite in urma lor. Face diferenta intre ma(re) si mi(c). Stie cand un ta (tractor si uneori cartof) este mare sau mic, iar in una din zile, catarandu-se pe un lemn, a inceput sa exclame, plin de importanta: maaaa.
Am remarcat ca este atent la detalii si repere. In weekend, mergand la fratele personal i-am spus ca mergem la Eric (copilul lui cel mic, doar cu cateva luni mai mare decat piticul nostru). Ceea ce am omis sa ii spunem a fost ca mergem intai la bunica si ne-a si taxat. Cand a vazut ca trecem de straduta pe care trebuia sa mergem la Eric a inceput sa strige: Edi, Edi si sa arate spre straduta. Nu am stiut/crezut ca stie si pot spune ca a fost surpriza zilei.
A inceput sa ne ajute si in gospodarie. In una din seri domnul sot era la vanatoarea a doua muste. Inarmat cu un prosop, a reusit sa le doboare dupa care a calcat cu papucul pe ele. Copilul, nescapandu-l din ochi, a vazut ce face si dupa ce tatal lui a lasat neglijent prosopul pe un scaun, l-a capturat piticul si a inceput sa doboare muste imaginare si sa le calce cu piciorul, dar cu ce exclamatii de placere. Tot astfel intr-una din rarele seri cand ne bucuram de prezenta sus-numitului tatic, acesta aprindea focul si copilul s-a oferit sa il ajute. Intamplarea s-a soldat cu manutele pline de carbuni plus bluzita de pe el. Operatiunea s-a repetat si a doua seara, spre disperarea mea, si mi-am amenintat barbatul ca daca nu va fi atent o sa aiba niste hainute de curatat si zau daca stiu cum o sa se descurce. Rezultatul? O alta bluza "neagra" pe care m-am chinuit tot eu sa o curat, evident!
Mancaruri noi nu prea avem de notat. Am incercat pilaful cu ciuperci unde am notat un succes. Am luat si quinoa pe care am amestecat-o cu fructele de dimineata. Prima dimineata s-a cerut supliment. A doua dimineata am fost prudenta si am marit cantitatea fiind convinsa ca o sa am si eu o portie. Nu mi-a ramas nimic. De atunci avem portie marita de pasat, fiert si ce s-o mai putea face la ore prea matinale pentru gustul meu. Pentru ca eu adorm de cele mai multe ori dupa miezul noptii, pentru ca mie imi mai trebuie ceva ore in plus ca sa fac tot ce vreau. Ziua nu reusesc sa dorm aproape niciodata si desi piticul doarme noaptea destul de bine, ei bine iata: se trezeste din cand in cand (la 3-4 nopti, poate) si il aud de undeva de la mijlocul patului biebe-biebe-bebeee hotarat si insistent, tragand de bluza pijamalei mele proaspat achizitionata. Ce vrea? Ce sa vrea?!! Sa ridic bluza ca sa isi culce (tranteasca) el capsorul peste abdomenul meu bombat. Nu se poate negocia decat cu riscul trezirii inclusiv a vecinilor. Si credeti cumva ca 'celalalt' este mai intelegator? Ei bine, nu. Pune de o partida de fotbal cum stie el mai bine. Nu stiu ce-o mai fi de bietele mele organe. Seara nu putem adormi fara sa il pupam pe "bebe". Si de curand a descoperit ca in urma saruturilor umede ramane apa.  Asa ca a cerut prosop si dupa pupicul pe care il face cat se poate de umed incepe curatarea locului... Eu mai suport inca... E drept ca de cele mai multe ori ne distram cu totii atat de bine incat nu mai realizez neajunsurile daca acestea exista.

E frumos sa cresti un copil. Dar doi?