Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

miercuri, 25 septembrie 2013

3, de la Du+2, de la Robert=32???

Copiii sunt usor raciti si greu indispusi. Nu e timp nici de mancat, dar de sarbatorit? Asa ca nu am sarbatorit in nici un fel. Si apoi Consortul a atins pragul casei la 19:56 si a fost asaltat de bolnavii familiei, deci cand sa sarbatorim?
Cadouri am primit de-a lungul intregului an. Familia personala m-a sustinut financiar si emotional de cate ori am avut mari nevoi. Barbatul, asemenea. De la el totusi parca as mai vrea ceva: un pic mai multa rabdare. Da, stiu cat e de stresant sa muncesti multe ore si apoi sa trebuiasca sa mai muncesti si acasa, cu cei doi copii pe langa tine, doar ca micutii nu au nici o vina pentru asta! Timp pentru noi doi nu mai cer :D, doar rabdare cu copiii :)
Asta nu inseamna ca daca nu am asteptat nu am primit :)). Cu atat mai surprinzatoare intrucat nu erau asteptate :) si m-am bucurat de fiecare ca un copil. M-a bucurat fiecare felicitare primita pe telefon sau Facebook, fiecare gand bun primit de la persoane dragi, "reale" sau "virtuale". M-am bucurat de ziua mea, poate asa cum nu m-am mai bucurat de ani de zile!

marți, 17 septembrie 2013

Facebook? Sau blogspot?

Mi-am facut cont pe FB la invitatia nepoatei mele (nu intrasem niciodata pe aplicatie si habar nu aveam cum se face) si asa a ramas, facut si atat, destul de mult timp. Relatia dintre mine si FB era simpla: primeam email-uri ce ma "somau" sa intru si sa vad ce-mi fac cei 3-4 prieteni ce existau in lista mea. Daca intram atunci eram lasata in pace pentru cateva zile, daca nu, primeam email iar si iar si iar.
Prima data cand am primit un mesaj privat nu am stiut sa inchid fereastra, care a ramas mult si bine pe peretele meu. Mult timp nu am avut idee cum sa invit un prieten sa imi populeze lista cea foarte depopulata...
Asta pana cand Zoozie a facut un concurs, iar eu pe Zoozie o iubeam si am vrut sa particip. Ceea ce e chiar culmea e ca l-am si castigat :)). Si Zoozie a avut rabdare sa imi spuna pas cu pas ce trebuie sa fac, m-a adaugat ea la prieteni, mi-a spus si cum sa dau mesaj privat si de atunci am vrut sa intru sa vad eu ce mai face si scrie ea pe acolo. Am invatat chiar si sa dau like-uri, ba chiar sa sheruiesc. Apoi m-am "imprietenit" cu o alta fata extrem de draga, Raluca (desi o iubesc tot de pe blog), ce sheruieste chestii tare faine si apoi inca o fata... Si am vazut eu si niste grupuri tare faine despre scutece textile, despre alaptare, despre purtat copii, despre alimentatie, grupuri la care am simtit imediat nevoia sa ader. Si iata momentul in care consult peretele FB-ului macar odata pe zi...
Dar parca tot blogul il iubesc mai mult. Tot la el vin sa ma plang de una sau alta (acum rezist eroic desi e mare jale la mine in suflet, ma prefac ca nu vad nimic :D), ma bucur tot alaturi de el, tot lui ii spun ce se intampla cu mine si cu copiii. Aici ma simt cel mai bine, desi am fost pe punctul de a-i spune si lui ramas bun inca mai am nevoie de el si as fi suferit acum daca nu l-as mai fi avut. Caci aici am cunoscut eu cele mai faine fete, cele mai bune sfaturi cand am fost la un pas de a esua lamentabil in alaptarea primului copil...
Acum ma simt prinsa si de sindromul Facebook, dar parca tot blogul mi-e mai drag :)

marți, 10 septembrie 2013

What can be wrong?

Imi este frig desi nu ar trebui. Mainile mi-au inghetat tastatura, picioarele au inghetat papucii. Imi vine sa infofolesc si copiii, noroc cu copilul vorbitor care imi spune ca ii este cald si vrea sa il las in tricou.
Am stari de ameteala si pierdere de echilibru. Parerile au inceput sa curga:
-bea si tu cate o cafea.
-beau doua cani.
-aaa, pai nu e bine. Bei prea multa.

-e tensiunea prea mica. Bea cate o gura de vin. 

-du-te si fa niste analize.
-bun. Cand ar trebui sa gasesc timp (daca as fi dispusa sa le fac. Si nu sunt :D)?

Eu beau in continuare doua cani de cafea. Una de dimineata si una pe la 1, dupa ce adorm copiii. M-am gandit sa renunt la una din ele dar nu pot. Imi place prea mult :)
Consortul ma pune seara sa beau macar o gura de vin.
Incerc sa adorm la ore mai cuminti, desi nu stiu daca mi-e mai bine asa, fara timp pentru "relaxare" dupa adormitul copiilor.
Ma suplimentez cu catina si miere.
Si astept sa treaca. Intr-o saptamana nu se prea noteaza imbunatatiri. Doar nu ma mai legan precum codrul. O fi de rau?

marți, 3 septembrie 2013

Eu, cu mine

Ma urmareste un pui de depresie. Nu mai am rabdare cu mine, cu copiii, cu nimeni. As vrea sa dorm mult, mult, sa nu mai aud de copii omoriti de caini, de victime din Siria, de Rosia Montana, de rinichi dati vip-urilor in varsta in timp ce adolescentii din acelasi spital pot sa astepte... Pe langa astea problemele mele par marunte, mi se pare ca sunt o egoista cu sufletul murdar. Pentru ca da, pe fundalul descris mai sus se arata si dorinte de mult amanate si amanate din nou, problemele nesolutionate, ce par inca fara solutie, oboseala de zi cu zi, toate amarandu-mi sufletul.
Si ca bonus, timpul trece, in curand voi reincepe serviciul si inca nu stiu ce va fi cu copiii.
Nu este inceputul de toamna. Iubesc vara, dar iubesc si toamna. Nici frigul de afara caci amorteala asta a creierului s-a facut simtita de prin iulie, acum doar s-a accentuat.
Nu imi dau seama ce e... Oare imbatranesc??? :)