Home, sweet home!

Inca de luni. Inimaginabil de repede avand in vedere ca Danut s-a nascut tot intr-o zi de joi si abia in ziua a 8-a ne-am intors acasa.
Aparent facem progrese cu acomodarea. Dupa o jumatate de zi de luni petrecuta in patru, relativ bine, cu Du asa cum il stiam, nu cum imi povestea sotul ca a fost ultimele zile, a urmat o noapte in care am acumulat cu greu doua ore de somn. Copilul mic a avut colici. La primul scancet se trezea copilul mare care urla dupa mine. Am alaptat copilul mic inclusiv stand intinsa pe spate pentru ca Du sa ajunga la parul meu si sa se linisteasca. Asa ca am preferat o mamica treaza cu cel mult un copil treaz decat toata casa treaza si cu "muzica".
Prima zi am fost singura. Si am reinceput. La primul scancet Du sarea in bratele mele strangandu-ma strans ca sa nu plec de langa el. Am reusit, dupa muuuulte tratative, sa il alaptez pe Robert cu Danut in spatele meu, aplecat spre mine, cu o mana in parul meu. De fiecare data cand ii spuneam ca trebuie sa il hranesc pe Robert, sau sa il schimb, sau sa il tin putin in brate raspunsul era acelasi: NU. Dupa care voia el in brate. De cateva ori am intrerupt alaptatul pentru a-l tine pe el pana s-a mai linistit. Dar a fost bine caci nu am mai avut timp sa imi dau seama ca ma mai doare ceva sau ca sunt obosita (Doamne! Cat as bea o cafea!).
Ziua a 2-a am avut ajutor. Sotul a ramas acasa caci a fost ziua cand am scapat de fire. Dupa o noapte cu 3-4 ore de somn (acumulat in mai multe reprize caci nu am prins o ora intreaga) ziua a parut mai bine. Du a "simtit" in sfarsit ca nu il voi mai parasi (nu s-a despartit de mine nici la "do(c)to(r) ), s-a mai linistit si a avut si bratele sotului pentru consolare.
Astazi, iar singuri. Alaptatul este la fel, cu doi copii atarnati de mine. La schimbatul scutecului am facut progrese. Se intampla uneori ca nici un copil sa nu planga. Cand Robert incepe sa scanceasca in patut fratele mai mare imi atrage atentia si chiar daca mai protesteaza, o face mult mai slab decat in primele doua zile.
Eu? Incerc sa mananc si altceva in afara de portocale desi nu am pofta. Rezist eroic la ispita mirosului cafelei. Inca rezist cu patru ore de somn dar visez la inca una macar, cand va ajunge sotul acasa. Beau 1,5-2l ceai dar suplimentez si cu apa si multe fructe, caci astea sunt singurele pe care le mananc fara sa ma fortez. Nu imi dau seama cum ma afecteaza schimbarile petrecute. Imi amintesc doar ca marti au fost momente cand am plans, desi nu mai tin minte de cand nu am mai facut asta. Eram trista dar nu am avut timp sa ma gandesc de ce. Poate mai tarziu...
Robert? Ieri a avut parte de prima baie integrala caci tot ieri a scapat si de legatura ce ne-a unit pe timpul celor 39 de saptamani. A primit cel mai frumos prosop, galben, cu care l-am sters eu caci baie i-a facut sotul impreuna cu Sora lui. Eu nu ma simt in stare. Este mancacios. Suge cu pofta, dar calm, fara sa lase urme adanci. A primit si 40 ml ceai anticolici fara zahar. Este linistit atunci cand nu are colici. Se linisteste imediat in brate atunci cand are. Este frumos si surade si imi aminteste atatea lucruri pe care le credeam uitate despre fratele lui...

Furtuna in paradis

Astazi am mers intr-o ultima vizita in trei. Am calculat gresit timpul de plecare si astfel copilul a adormit cam cu o jumatate de ora inainte de a ajunge. Urmarea? Copil trezit intr-o alta casa, cu alte persoane in jur decat mami si tati si fara sa se fi odihnit suficient. A urmat apoi o scena mai putin intalnita. Copilul a inceput sa urle, sa nu se mai dea jos din brate ba de la mine ba de la ta-su si dupa multe alintari/mangaieri am reusit sa ne intelegem cat de cat.
Plecand de la familia vizitata am vrut sa profitam ca drumul trecea pe langa un hipermarket/complex comercial si sa oprim pentru ceva cumparaturi. Eu voiam foarte mult un rimel, papuci noi, ceva lenjerie mai 'cuprinzatoare' si alte nimicuri femeiesti pe care nu mai vad cand sa le achizitionez in viitorul apropiat, si se impunea o umplere a frigiderului care mai racea un borcan de dulceata, altul de compot si ceva mustar ramas pe peretii unei cutii.
Ne facem noi, adultii, o lista mentala cam cu ce ne-ar trebui, in timp ce copilul se juca cu nervii mei si cu o sticla din care tot imi cerea apa in timp ce masina rula pe strazile Romaniei, ajungem in sfarsit si purcedem la o relaxare prin shopping. Intrebam copilul daca vrea carut simplu sau masinuta, se decide pentru a doua varianta, luam a doua varianta si mergem. Dar trebuie doar sa mergem caci imediat ce ne oprim sa analizam un produs se pornesc urletele. Sotul inspirat il duce sa vada pestii inotand, eu aleg cu greu papucii ce aveam sa constat acasa ca nici nu imi plac, intind o mana si o retrag cu iaurturi cat poate tine in timp ce alerg dupa ei caci pestii devenisera neinteresanti si copilul incerca sa sara din masina. Fug apoi si aleg clementine cate apuc inainte de a auzi deja celebrele sunete cu care trebuie ca am obisnuit tot realul. Mai trantesc intre timp un pachet de unt, sotul apuca sa ia totusi si peste proaspat, si alte cateva nimicuri si cam atat. Caci se pornesc alte urlete. Copilul vrea musai sa treaca de casele ce aveau bariere. Orice incercare de negociere se dovedeste inutila asa ca iau copilul si il conving cu greu sa treaca cu mine pe la o casa deschisa in timp ce sotul ramane sa plateasca. Dupa care ne dam seama ca nu am luat nici macar paine... De altele aflate pe lista nu mai zic ca iar ma lasa nervii....
Sotul, deja pachet, de nervi, vaitandu-se de masina/carut cea "foarte greu de manevrat si luata degeaba ca sa ne chinuie pe noi copilul" se ofera sa mearga cu odrasla la masina in timp ce eu urma sa imi fac de cap pe la DM. Zis dar nefacut caci s-au intors inainte ca eu sa fi ales un rimel pe gustul meu si iar nu mai zic de ce mi-as mai fi dorit caci mi-e teama de o depresie. Asa ca trantesc iar un rimel cu care am mari dubii ca o sa ma dau vreodata, mai iau doua cutii cu ceai si ies val-vartej pe usa. De ce? Copilul voia pe jos, printre cosmeticele ce pareau a avea magnet si tinut la distanta de acestea s-a pornit iar sirena...
Iata-ne porniti spre casa cu portbagajul mare si incapator aproape gol. Copilul adoarme intr-un final si noi ne punem pe discutii. Sotul ca nu, ca asa ceva nu este posibil, ca de acum copilul va sta acasa, ca vom merge la cumparaturi doar cu celalalt ca trebuie alaptat si el nu zice nimic. Eu am si sarit. Sa se duca singur ca eu doar cu un copil nu merg. Ca celalalt cum se va simti? Ca el este foarte sensibil si eu sunt convinsa ca va suferi foarte mult. Si de ce sa ii dam motive de gelozie? Nu, si nu, si nu.
O, dar ziua inca nu se incheiase. Copilul odihnit o ia cu acelasi program si acasa. Vrea iaurt. Nu vrea iaurt. Vrea mancare dintr-un borcanel. Incerc sa ii explic ca nu vrea. Ba da, el vrea, si vrea, si vrea. Il desfac. Nu, nu mai vrea. Vrea supa cu momo (morcov). Incalzesc. Dar nu, nici asta nu vrea. Am inceput sa rad nervos. Suparata ca nu am rimel, nu am inca papucii doriti, nici un sutien rezonabil, ca nu am putut sa imi cumpar nimic, cu dureri de burta si nervi in pioneze am inceput instant sa urzesc planuri de fuga.
Vine in sfarsit timpul baii si apoi somn.... Iar discutia dintre adulti continua. Asa nu se mai poate. Domnul se plange iar ca a petrecut 'atatea'(???) zile acasa si nu a reusit sa faca nimic. Ca noi nu mai putem sa facem nimic decat daca vrea copilul. Ca el nu poate sa faca o instalatie electrica, spre exemplu, in mai putin de doua ore cat doarme odrasla, ca apoi trebuie sa se puna, alaturi de mine, la dispozitia acestuia. Ca asa o sa locuim in casa noastra la anul si la multi ani! Am recunoscut deschis: este vina mea. Trebuia doar sa imi spuna si eu faceam in asa fel incat sa aiba toata disponibilitatea de care are nevoie. Nu, nu e bine. El stie ca eu trebuie sa ma odihnesc dar copilul... E rasfatat. Se tavaleste pe jos, etc. etc. etc.....
Eu? Eu ce sa mai zic? Ce sa mai fac? Ma intreb (a cata oara?) oare gresesc? Unde gresesc? Cum sa fac? Si am obosit tot gandind.
Eh, maine poate o fi mai bine! Doar tomorrow is an other day!

Despre ceva ce imi place

M-am tot luat cu 'treburile gospodaresti' (a se intelege gatit cu greu si doar strictul necesar, spalat pe jos cu si mai mare greutate, plimbat si spalat copil si cam atat. Eh, asta e viata cand mai ai mai putin de o saptamana pana la nastere plus alte cateva inconveniente!) si apoi nu eram chiar sigura ca vreau sa particip la concursul de aici de pe  kiddyshop de care eu stiu de pe pe Facebook de cand a aparut. Nu pentru ca nu ar fi mai mult decat atractiv, dar nu imi place mie sa ma bag asa peste tot si nici nu stiam ca voi avea timp sa scriu, caci asta da, imi place. Imi place sa povestesc despre persoane pe care le admir, a caror munca ma face sa le admir si mai mult. Pe blogul Ralucai am ajuns in cautare de informatii despre alt mod de crestere a copiilor atunci cand ceea ce stiam si primeam de la cei din jur a inceput sa ma nemultumeasca. Am gasit un blog plin de informatii utile scrise de o mamica pe care am inceput sa o apreciez tot mai mult pentru ceea ce reuseste sa faca si atunci cand a deschis acest magazin recunosc, am inceput sa o apreciez si mai mult, asa cum apreciez toate mamicile ce au reusit sa isi faca un business pentru a putea fi aproape de copiii lor si a-si castiga existenta in acelasi timp. Si sunt destule care au reusit cum ar fi, de exemplu, mamica papuceilor Tikki, cea a caror delicii tocmai le-am descoperit pe propria piele (ma refer la Lia, delicii pentru piele. Cand o sa am ceva timp pun link-urile), adelle.ro, eu si bebe, bodybebe si altele care nu imi vin acum in minte. Despre Kiddyshop as vrea sa spun ca este un magazin foarte bine structurat, cu produse foarte bine descrise ceea ce eu consider foarte util, caci asa pot cunoaste cat de cat calitatile unui scutec lavabil, spre exemplu, sau asa poti afla ce carrier ti se potriveste cel mai bine.
Eu mi-as dori (cel putin) un sutien pentru alaptare, botoseii astia si cred ca o sa imi mai trebuiasca si niste scutece odata cu venirea celui de-al doilea mostenitor caci vad ca primul nu da semne ca ar renunta la ele. Si referitor la olita o sa am nevoie si de niste chilotei de antrenament (aici mi-ar placea sa gasesc cu ceva desene pe ei ca sa fie mai atractivi pentru micut. Deci Raluca, daca se poate...). Cuprinde o arie destul de larga de produse: de ingrijire a bebelusilor, produse pentru purtarea acestora, scutece lavabile, produse la care viseaza fiecare mamica si viitoare mamica, hainute din lana pentru copii si multe altele pe care le veti descoperi 'facand' o mica vizita la kidyshop.
Din setul cadou cel mai mult imi doresc balsamul pentru mameloane. La primul copil nu stiam ceva mai bun decat garmastanul care este foarte eficient, dar de atunci gandirea mea a suferit muuuulte schimbari si cred ca as da credit unui produs bio chiar daca nu l-am incercat personal. Vergeturi nu am deci produsul respectiv l-as face cadou unei prietene mai putin norocoase.

Deci am numai cuvinte de lauda despre kidyshop (ma face sa ma gandesc ce as putea face si eu de acasa pentru a nu fi nevoita sa imi las copiii cand va trebui sa ma intorc la serviciu). Am vazut ca una din dorintele Ralucai pentru 2012 era ca acest magazin sa mearga pentru a nu fi nevoita sa se intoarca la serviciu si eu ii doresc din suflet acest lucru.

Deci? Cand vine?

Ieri am mers la medic pentru o ultima intalnire inainte de nastere, pentru a stabili detaliile de tip ce?, cand?, cum? Nu a fost retinut de nimic in Chisinau, a ajuns cu bine (iar respir in voie) si-recunosc, m-a umflat rasul ca sa nu zic plansul-s-a intors cu o cutie mare ce continea manusi sterile, ata sterila si alte lucruri si substante necesare interventiilor chirurgicale. Am vazut si factura care se ridicase la o suma frumusica si la intrebarea mea daca cineva ii deconteaza suma m-a privit asa de amuzat! Mi-a spus ca nu numai ca nu se ocupa nimeni ca ei, medicii, sa le aiba, dar nici macar nu se gasesc sa le cumpere si de aceea le-a adus din Republica Moldova. Hmmm, mandra tara, drag popor!
Asadar, Robert (oare asa va ramane?) se va naste pe 19 ianuarie daca nu va hotari el altfel. Eu nu stiu cum voi supravietui pana atunci. Miscarile lui sunt atat de puternice ca imi taie respiratia uneori. Durerile resimtite peste burta atunci cand Du gaseste ca e placut si frumos si dragastos sa se aseze peste Boba incep sa fie greu de indurat. E si partea placuta cand vine sa ii dea un sarut, sau isi asterne capul peste el mangaindu-l cu manuta, dar cel mai des se arunca peste mine de nu mai am timp sa reationez. Explicatiile cum ca mami nu l-ar mai putea tine prea mult in brate il lasa rece de cele mai multe ori (astazi a fost prima zi in care a fost dispus sa negocieze). Cel mai tare este cand, desi iesim la plimbare toti trei (adica patru) si desi accepta la plecare bratele tatalui nu se intampla la fel si la intoarcere. Si astfel eu merg cu doi copii si tatal cu mainile in buzunar:)) motiv ce m-a determinat sa ii las doar in doi cand taticul este disponibil. Ma pune sa urc pe deeeeaaal in fiecare zi, ba chiar de mai multe ori, dar a acceptat urcatul pe potecuta si nu prin cele mai abrupte zone caci "nu poate mami" doar tati.
I-am explicat ca mami trebuie sa mearga la spital ca sa il scoatem pe Robert din burta si sa il aducem acasa, treaba ce va fi facuta de 'dootooo' (doctor), iar Robert va dormi in 'pu' (patut) si va manca 'titi' dupa spusele fratelui mai mare deloc dispus sa isi cedeze locul de langa mamica, loc greu cucerit dar neabandonat din acel moment.
Nu reusesc sa imi dau seama cum percepe el venirea unui nou membru, dar cumva isi da seama de schimbari. Atentie mai multa nu cred ca vrea caci si asa suntem la dispozitia lui tot timpul el refuzand sa stea singur si pentru un minut. Cu toate astea am avut cateva seri in care nu mai stiam cum sa reactionez, ce sa fac, cum sa linistim lucrurile, seri in care nu puteam nicicum sa il multumim, in care ne priveam ingrijorati de manifestarile copilului si in care ne intrebam ce am putea face. Am ales totusi sa o lua incet, fara sa il bruscam, discutand cu el (atat cat s poate, dar pare sa fie totusi tare intelegator). Si cand cerea insistent sa ii deschid usa sa iesim afara, asta dupa ce imi aducea caciula, geaca si ghetele, i-am explicat ca mamica ii deschide daca el vrea dar ea o sa stea in casa ca ii e frig si afara e noapte. Dar daca el insista poate sa mearga singur. Asa reuseam sa il calmam pentru un timp. Si acesta este doar un exemplu din multe altele ce te pot scoate foarte usor din minti cand deja esti preocupata de multe alte lucruri ce vor veni si carora inca nu ai idee cum le vei face fata. Dar toate le timpul lor...

Mai e putin!

Servesc al doilea mar dupa alte doua portocale in timp ce taticul a scos copilul afara. Doamne, ce bine e sa nu fi singur!
Dupa amiaza ar trebui sa ne intalnim cu medicul ginecolog ca sa punem la punct niste detalii. Oare seara asta va fi ultima in trei? Oricum ar fi m-am linistit. Robert nu ne-a facut nici o surpriza cat timp medicul a fost plecat din tara, deci pot respira in voie. Mi-as fi dorit sa vina pe 8, de ziua lui tati. Am fi avut doi sarbatoriti. Pe Du i l-am adus acasa de ziua barbatului.... Dar cateva zile in plus nu mai conteaza. Mai ales ca lui ii e asa de bine acolo! Mie nu imi mai e chiar asa de bine :)) Primesc niste lovituri... Dar ce lovituri!!! Asazi voi definitiva si "bocceluta" pentru maternitate. Da, abia azi. Ce lenesa!
Detalii poate mai avem diseara!

Premii, premii...

Am primit de la Sakura acest premiu. Nu stiu ce am facut de crede ea ca il merit insa ii multumesc mult ca s-a gandit la mine si incerc sa nu raman "datoare" prea mult timp, asa ca am ales sa scriu despre aceasta inainte de un anume eveniment care presimt ca ma va indisponibiliza pentru un timp. Una din reguli este sa scriu 7 lucruri care cred eu ca ma caracterizeaza si pe care nu le-am mai scris. Pentru mine nu e prea greu caci eu nu am avut timp inca sa ma descriu avand blog de nu prea mult timp.
Asadar here it goes (in ordinea in care imi vin in minte, nu dupa importanta):
1. iubesc dulciurile care au cacao. Muuulta cacao. De cand ma stiu, de cand imi amintesc. Cand problemele ce pot aparea din consumul de dulciuri nu imi dadeau batai de cap, cosul meu la market era jumatate plin cu truffe invelite in cacao, cu diverse feluri de ciocolata cu cacao (nu mananc ciocolata alba), cu inghetata, ati ghicit, cu cacao.... miam.... A nu se intelege gresit. Nu am nici un fel de probleme, inca, din cauza dulciurilor eu avand o glicemie sub limita normala, dar am citit atatea articole despre cat de daunatoare sunt ca mi-a mai pierit din pofta....
2. Imi place sa ma plimb prin natura neimblanzita (dealuri, munti) singura, daca locurile nu sunt prea indepartate si imi sunt cat de cat cunoscute, sau cu prietenii cei mai apropiati (ca astia nu sunt multi). Acum abia mai pot sa fac mici plimbari cu copilul si sotul. Imi amintesc ca sotul m-a dus in timpul primei sarcini undeva sa imi arate nu stiu ce rapa facuta de caderea unui meteorit. Si am urcat, si am urcat... Cred ca eram prin luna a opt-a dar nu m-am plans deloc. Acum nu as putea repeta. Trebuie sa mai treaca ceva timp....
3 .Nu imi place sa fiu criticata. Foarte greu accept criticile si trebuie sa vina din partea persoanelor foarte apropiate ca sa le primesc fara sa ma doara foarte tare.
4. Iubesc cititul. Inca de cand am invatat literele mergeam la biblioteca pentru a imprumuta carti de povesti pe care le devoram. Iubeam premiile de sfarsit de an caci primeam carti. Biblioteca familiei (nu prea stufoasa caci era undva imediat dupa epoca comunista) era de mult citita si rascitita. Si acum cand ma bucur de ceva timp liber si nu am nici o carte noua gasesc una care merita recitita.
5. Recunosc, da, si internetul m-a prins aproape in aceeasi masura. Imi place ca pot gasi multe lucruri interesante, ca am gasit multe persoane pe care le apreciez si a caror experienta m-a ajutat in multe randuri si imi place ca pot sa fac cumparaturi online, lucru ce altfel mi-ar fi fost imposibil. Cum sa merg la KiddyShop, spre exemplu, altfel decat online (nu mai pun link ca era sa pierd postarea si cred ca as fi facut o depresie daca trebuia sa o rescriu)?
6. Ma enerveaza, da' rau de tot, stirile (mai ales cele sportive) de pe la o anumita televiziune pe care sotul mai are obiceiul sa le urmareasca. Nu pot sa inteleg de ce este stire sportiva faptul ca Cristi Chivu a mers sa vada pe nu-stiu-cine la Vocea Romaniei, sau (asta de cand era in perioada de glorie) ca Mutu a mers sa se tunda. Sau de cand este stire de interes national faptul ca nu-stiu-ce-echipa a fost eliminata de la Dansez pentru tine. Nu vizionez astfel de show-uri, deci e clar ca nu ma intereseaza. Daca ma interesa ma uitam. Si atunci de ce trebuie sa le vad la stiri? Nu ca stirile as tine mortis sa nu le scap.
7. Sunt comunicativa. Si sociabila, parerea mea!  Imi place sa discut despre orice. Neintelegerile mi se pare ca dispar atunci cand se discuta despre ele. Cred ca o relatie de durata este cea in care problemele sunt expuse.
Gata. Mi-e teama ca si-asa am spus prea mult.
:))))
Cat priveste cea de-a doua regula, cu cateva zile in urma as fi acordat premiul tuturor blogurilor pe care le citesc. Fac acelasi lucru si acum, desi ma simt usor dezamagita de unele din ele (poate din cauza sensibilitatii cauzate de apropiata nastere).

Ceasul rau, pisica neagra

In a patra zi din viata lui Du asteptam vizita sotului. Ma sunase in momentul plecarii de acasa si tot asteptam sa soseasca. Primesc la schimb un apel din partea lui prin care imi cerea pinul cardului meu.Mai mult decat surprinsa, caci stiam sigur ca il notasem pe ceva pentru cazul in care ar fi avut nevoie de el si il si folosise in cateva randuri, ma apuc si i-l dictez, fara a intreba altceva. Imi spune ca o sa intarzie putin (ha?) si inchide. Eu, asteptand, incep sa emit diverse ipoteze: oare trebuie sa mai platim ceva in spital? S-a intamplat ceva cu copilul? Nu se poate ca doar de la el vin. O fi lovit masina? Da. Asta era. A oprit sa-si ia o guma (de atunci mereu ii amintesc la market sa isi ia pachete cate crede ca ii trebuie. A, ca tot mi-am amintit, sa ii fac si stoc pentru saptamana viitoare:))) ) si cand sa plece a aparut un logan, nu stie de unde, cum si cand a carui aripa a zgariat-o, infundat-o si pana la urma platit-o la service. El, de altfel un sofer destul de prudent, a patit-o. Iarasi nu am zis nimic. Da-i incolo de bani, noi sa fim sanatosi. Masina noastra, mai rezistenta nu a avut nimic.

Astazi, cu cateva zile inainte de venirea celui de-al doilea pitic.
Sotul pleaca de dimineata in interes de serviciu. Se intoarce undeva in jurul orei 12:00. Intreaba ce face mami, ce face Du, i se raspunde ca mami alearga dupa copil si Du face 'prostii'. Ni se raspunde: 'si tati la fel'. Ha??? Deja ma gandeam ca a gresit ceva masuratori. Il vedeam iar plecat ca sa rectifice, eu iar singura cu copilul, incrcand cu disperare sa termin mancarea cu acelasi copil tragandu-ma de pantaloni si somandu-ma sa il iau in brate. Intreb cu jumatate de glas despre ce e vorba.
-Am lovit masina.
-Poftim????????
-De fapt, m-a lovit unul.
-A, da?
-Da. Frontal el, lateral eu. Bara crapata, far spart, aripa putin atinsa. Trebuie vopsita. Ne intelegem cumva. Se grabea omul ca o are pe maica-sa in spital.
-Aha....
-I-am spus sa vina cu farul si cu bara. M-am interesat la service cat costa manopera. Asta e. Avea anvelope de vara, n-a mai putut opri ca aluneca pe strada. E o minune ca nu au iesit si airbag-urile ca impactul a fost  destul de puternic. Abia m-am dezmeticit...
-Aha...
-Eu oprisem de tot si ma uitam cum venea in mine... L-am sunat pe R. (politist, nasul lui Du). A zis ca trebuie sa merg la ei la sediu sa completez nu stiu ce raport ca nu se mai da dovada.
-A, da?
-Da. Trebuie sa plec. (Sarut) Vin repede inapoi. Te sun imediat ce rezolv. (Sarut) Pa!
-Aha...
Iata-ma singura. Din nou. Oare daca, prin absurd, vom mai face un copil, va mai suferi si masina odata?
Uoa oa oa!
I-am recomandat tipului un site unde sa isi comande piese pentru Dacia sa si cred ca a multumit cerului ca noua nu ne-au trebuit piese de schimb pentru BMW, ci doar pentru un Ford...

Cum a petrecut mamica lui Du sarbatorile de iarna

Sa incepem prin a spune ca mosul (sau motul, cum spune Du) m-a cam sarit si nu mi-a pus nimic sub pom. Dar mi-a trimis o Manducaaaa! Ceea ce compenseaza oarecum. Si mi-a mai adus ceva foarte important si placut: timp. Timp, pentru ca domnul consort a fost acasa, pentru ca dimineata nu a trebuit sa mai sar din pat dupa toanele copilului, ca nu a mai trebuit sa tai ceapa, morcovul, cartoful, carnea cu copilul in brate sau stand pe jos, pentru ca nu a trebuit sa mai duc hainele spalate cu o mana in timp ce cu cealalta sustineam (complet sau doar de mana) copilul, ca a avut cine sa il scoata la plimbare/joaca in timp ce eu puneam ordine prin lucruri sau ma relaxam pe la calculator sau citind. Ce mai, un vis! Mi-am putut face de cap si pe la cumparaturi. Am mers (wow!) de doua ori intr-o saptamana mai departe decat ceea ce inseamna un 'Lidl'(ce sa fac daca atat se gaseste in C. de Arges?!?), adica la Real, care din pacate pentru mine se afla in Pitesti (60 km distanta), DM si alte minuni din astea. Wow! Wow! Mai vreau! Ma simt in forma. Ce daca nasc intr-o saptamana-doua? E drept ca m-a mai perturbat piticul dar a fost acolo consortul ca sa ii arate masini, tractoare, locuri de joaca. Mi-am amintit de vremurile demult apuse, cand bateam drumurile hipermarketurilor fara nici o grija si dupa chef, cand nu exista nici macar o idee despre vreun copil (dar doi?), cand dispuneam de tot timpul meu si necesitatea unei case personale nu reprezenta nici macar un vis indepartat dar exista in schimb un automobil personal care ma ducea incotro voia spiritul meu plimbaret...
Si acum lucruri serioase. De petrecut nu pot spune ca am petrecut in adevaratul sens al cuvantului. Noi am avut un an destul de greu, cu un program destul de incarcat, deci sfarsitul lui ne-a gasit epuizati si cu dorinte de odihna. In plus eu sunt totusi in ultima luna de sarcina, luna in care durerile de bazin s-au amplificat uneori pana la mersul pe pereti. Meniul a fost mai mult decat unul obisnuit. In cazul meu: multe fructe, lapte pentru stins vulcanul ce mi-a inlocuit stomacul, ceva peste si foarte putin din mancarea capatata de la parintii sotului, adica salata de beuf (dupa care am zis ca ard cu totul), doua linguri de ardei umplut, trei de tort. Aaaa, si friptura pregatita de acelasi sot, fara ulei/grasimi la gril (dar la celulita acumulata deja nu mai conta). A existat o singura prajitura facuta de mine care s-a si terminat imediat. Deci arta culinara sa mai astepte macar un an.
Noaptea de revelion s-a petrecut asa:
Undeva, candva a existat dorinta de a se fierbe niste vin 100% natural, cu scortisoara, din care ar fi trebuit sa serveasca si subsemnata macar o jumatate de pahar. Da, da! Sunt insarcinata, stiu. Si era revelionul. Dar n-a fost sa fie. Copilul ne-a spus pe la opt si ceva ca el vrea baie si apoi somn. Din care somn s-a trezit pe la 22:30 si a trebuit readormit. In urma acestei operatiuni am constatat 'caderea' jumatatii mele alaturi de fiu si m-am vazut unica petrecareata. Am mai petrecut eu asa de una singura ceva vreme, dar inainte de miezul noptii membrul familiei cel inca nenascut si-a cerut dreptul de a sta la orizontala si cum toti (mici sau mari) suntem egali in drepturi.... Se spune ca ce faci la miezul noptii o sa faci tot restul anului. Ha!!! Sa vad eu cum o sa dorm cu doi copii mici. Oricum, a fost foarte bine caci trezirea ni s-a dat undeva in jurul orei 07:00. Si nu stiu cat de draguti si dispusi sa satisfaca multe doleante pot fi niste parinti nedormiti.
Dar ne-am promis ca o sa vina si timpul nostru. Chiar daca eu ma gandesc ca acest timp va veni cand eu voi fi sprijinita de un baston si in drum spre petrecere ii voi pune piedica bastonului jumatatii adormite, asa, "din greseala", ca doar sunt purtatoare de ochelari de la varste fragede...

20 de luni

Dimineata. Aleg hainele cu care urmeaza sa il imbrac si apoi ii spun sa vina sa schimbam pijamaua.
-Nu.
-Hai mami sa te schimb. O sa mergem afara si nu putem iesi in pijama. Uite, mamica si-a schimbat hainele deja. Hai, vino! Te rog frumos!
Se lasa cu greu induplecat. Si parca body-ul cu elefantei ii venea perfect saptamana trecuta. Si bluzita parca s-a mai scurtat. Oare am pus hainele la spalat la temperatura mai mare de 40 de grade?
Seara, dupa baie, cand ii pun alta pijama, observ acelasi lucru. Baietelul nostru a crescut, soptesc in urechea consortului dupa ce il adorm si il privesc cat de lung s-a facut in ultima vreme. Da, creste imi raspunde el privindu-l la randu-i cu mandrie. Si ne intrebam unul pe celalalt cum de-i al nostru si ce am facut sa il meritam.
Dar cea mai izbitoare schimbare este tot cea psihica. Nu inceteaza sa ma surprinda prin memoria pe care nu am crezut niciodata ca o are un copil atat de mic, sau prin sensibilitatea de care da dovada. Stie exact ce jucarii are si observa cand ii lipseste una. Vine sa ma ia dupa el ca sa il ajut sa o caute. Retine unde isi lasa jucariile si atunci cand le cere si eu nu le gasesc imi indica de cele mai multe ori locul unde se afla lucrul dorit. Cand plecam cu masina stie unde trebuie sa se afle fiecare tractor si daca nu il vede ma intreaba unde-i tractorul ala mic din curtea asta? Si trebuie sa gasesc explicatii multumitoare pentru fiecare intrebare in parte daca vrem o atmosfera cat de cat linistita.
Tot ce nu poate mami sa faca trebuie sa poata tati si daca cumva nu poate nici tati atunci sigur poate nenea, cuvant care nu stiu cum i-a aparut in vocabular dar care este foarte des folosit. Troctorul a fost luat de nenea sa ii dea papa, daca spun ca nu putem aprinde becul ziua imi raspunde ca poate nenea, deci trebuie sa vina! Daca dupa ce m-a facut sa ii schimb 100 de filmulete cu tractoare se da jos in sfarsit de la mine din brate si eu, epuizata, indraznesc sa opresc calculatorul, pai sigur se lasa cu o scena. Si explic si eu ca trebuie sa pape si tractoarele iar el, luminat la fata dintr-odata, zice: nenea! Deci tot nenea cel atotputernic ne scapa si din asta.
Atunci cand se tranteste peste mine fara a-i sesiza din timp intentia si ma loveste si eu tresar si ii spun ca ma doare vine imediat si mi se aseaza in brate tinandu-ma de gat, iar daca este ceva mai serios si vede (presupun) pe fata mea ca ma doare, incepe sa planga.
Ii este frica caini, de camioane si de zgomotele neasteptate in general.
Daca se murdareste sau doar se uda pe maini vine imediat sa imi arate si imi cere sa il sterg. Curatenia pare foarte importanta. Atunci cand aduce tati lemne si se intampla sa mai cada bucatele mici-mici-mici pe jos imediat aduce matura. Da, matura. Caci suntem in plina greva la folosirea eloectrocasnicelor. Dimineata numai ce ma vede ca scot fructele pentru a le pasa ca si incepe sa planga si imi cere sa il iau in brate unde, culmea, se linisteste si ma lasa sa pasez. M-am aventurat acum, de sarbatori, sa mai fac o prajutura, desi zisesem despre ultima ca este ultima cum tot zis ce vreo doua luni despre tot ce presupune efort ca e ultimul lucru pe care il fac inainte de nastere. Ei bine totul a trebuit facut manual, fara blender, fara mixer si fara orice ar face zgomot. Nu pare insa deranjat de surubelnita cu acumulatori a lui tati, care face un zgomot cel putin egal cu aparatele mai sus mentionate, pe care o cere insistent ca sa o foloseasca si el pe orice surub ii apare in cale...
Nu vrea sa auda de olita. Stie la ce foloseste, se aseaza pe ea pentru cel mult 10 secunde ca apoi sa se ridice subit si sa plece cine mai stie in ce directie?!? Caci este ca un titirez. Acum aici, acum acolo. Si cineva trebuie sa il urmeze caci nu vrea sa faca nimic singur. Eu ii fac fata din ce in ce mai greu intrebandu-ma pe la jumatatea zilei daca nu cumva o sa nasc azi, acum, daca voi rezista pana seara. Dar are si momente de respiro pe care le petrece, unde altundeva decat la mine in brate? Si ce daca se ofera tati sa il tina atat cat doreste el? Tot bratele mele sunt cele dorite, cerute sau reclamate. Ce daca mamica abia reuseste sa stea dreapta uneori, iar alteori nu stie cum sa mai mearga de la durerile resimtite in partea stanga a bazinului atat de tare incat piciorul din aceeasi parte refuza sa o mai asculte? O, nu! Ea trebuie sa alinte copilul atunci cand el doreste. Daca tot ea e cea care doreste liniste ca se poate si altfel... Si nu are voie nici sa se vaite caci baietelul este sensibil la tot ce o doare si tot la lipsa linistii ajungem. Dar totusi, momentele in care mi se cuibareste in brate imi sunt atat de dragi ca nimic altceva nu mai conteaza. Cand vad ochii luminosi ridicandu-se fericiti spre ai mei nu mai stiu decat ce mult il iubesc, ca nu vreau sa il aud niciodata plangand, ca nu vreau sa il vad nicicand nefericit.
Se plictiseste repede si trebuie mereu sa inventam jocuri noi, alte dealuri pe care sa urcam tractoarele, sa ne speriem mereu altfel cand spune el 'bau'. Este jucaus, vesel, bun. Si-i al nostru. Si il iubim. Si vrem sa il crestem dragoste si respect. Cu multa, multa dragoste.
Despre fratele lui ce va veni foarte curand in alta postare ca s-a facut deja tarziu si tot matinali am ramas chiar daca a mai trecut o luna.